Cine îşi mai aminteşte de Podul de Flori?

0
7

imagAstăzi, 6 mai 2008, se împlinesc 18 ani de la primul Pod de Flori. În ultimii ani, la Chişinău, evenimentul a trecut neobservat. Ce s-a ales între timp de idealurile proclamate atunci la Prut, care mai este semnificaţia Podului de Flori şi cine îşi mai aminteşte de el, am aflat chiar de la protagoniştii acelui eveniment de necrezut pentru acele vremuri. Am ales cinci reprezentanţi ai unei generaţii care a fost implicată activ în evenimentele din 6 mai 1990: Grigore Vieru, Ion Hadîrcă, Mircea Druc, Ion Ungureanu şi Nicolae Dabija (vezi coloana sonoră). Ei sunt reprezentanţii unei generaţii care are, cel puţin, meritul de a fi crezut în ceva şi de a fi încercat să-şi îndeplinească visul.

Cum a început totul?

Încă înainte de a-şi declara independenţa, la 27 august 1991, Chişinăul şi-a îndreptat privirea de la Est la Vest, către Bucureşti. Contextul politic de atunci părea prielnic pentru Unirea cu Ţara Mamă. Evenimentul de la 6 mai 1990 este o dovadă elocventă a dorinţei de reunificare, cel puţin a unei părţi a populaţiei de pe cele două maluri ale Prutului. Atunci, la iniţiativa Frontului Popular, sprijinită de Guvernul RSSM-ului şi cel al României, a fost organizat primul Pod de Flori.

Într-un manifest semnat de mai mai mulţi lideri de asociaţii politice şi civice se spunea că: „Prutul a fost şi va rămâne o apa care uneşte două maluri ale Moldovei. De când acest rău a despărţit frate de frate, sufletul injumătăţit al românului a tot umblat peste apa lui, ca Isus peste apele mării. Conştiinţa, credinţa, spiritul n-au avut hotare. Cei care au încercat sa le hotărnicească s-au făcut de ruşine în faţa lui Dumnezeu şi a lumii întregi. Noi românii suntem la noi acasă „de la Nistru pân’la Tisa”, din vârful Carpaţilor până la mare. Şi această casa o vrem de acum înainte cu toate uşile deschise, pentru a ne putea vedea la faţă cu fraţii de acelaşi sânge şi pentru a ne întregi sufletele.”

La 6 mai, la ora 12, ora Bucureştiului, în bisericile de pe malurile Prutului preoţii au oficiat un Te Deum de pace şi linişte sufletească. Astfel că, în conformitate cu Acordul dintre URSS şi România, cu privire la trecerea simplificată a graniţei de stat, între orele 13.00 şi 19.00, românii au trecut de o parte şi de alta a frontierei.

„Mulţimea s-a rupt ca un fluviu enorm care a răbufnit. Românii au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, subliniază Ion Ungureanu, ministrul Culturii şi Cultelor de atunci.

Mircea Druc, fost prim-ministru al R. Moldova, mărturiseşte că tot ce l-a interesat în acele momente era privirea nedumerită a grănicerilor sovietici aflaţi în confuzie şi derută totală. Aşa ceva nu mai văzuseră niciodată!

Vladimir Voronin a fost si el implicat

În componenţa delegaţiei oficiale a R. Moldova au participat la manifestare vice-prim-ministrul de atunci Mihai Platon, preşedintele FPM, Ion Hadîrcă, Ministrul Culturii şi Cultelor, Ion Ungureanu, precum şi actualul preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, pe atunci Ministru de Interne. Despre cel din urmă, Ion Ungureanu susţine că: „Voronin a văzut această mare tălăzuind în furtună. El a văzut ce înseamnă un popor care s-a trezit şi acest lucru nu ar trebui să îl uite. Dacă îl uită nu a însuşit bine lecţia. Nu te joci cu un popor care s-a deşteptat”.

Grigore Vieru, primul basarabean care a trecut Prutul la 6 mai 1990

Peste un milion şi doua sute de mii de români s-au îmbrăţişat atunci de-a lungul celor 700 de km. ai Prutului. Au fost stabilite opt puncte de trecere a frontierei: Miorcani – Pererrita, Stânca – Costeşti, Iaşi – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albiţa – Leuşeni, Fălciu – Ţiganca, Oancea – Cahul şi Galaţi – Giurgiuleşti.

Poetul Grigore Vieru a fost primul care a traversat atunci Prutul pe o barca de cauciuc. Îşi aminteşte cu drag de acea horă, „unică poate în lume”, încinsă în mijlocul râului de basarabenii şi românii din dreapta Prutului. „Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”.

Ce nu a mers bine?

După succesul primului Pod de Flori, peste un an, la 16 iunie 1991, a urmat cel de-al doilea. Dacă la primul Pod românii din România au trecut hotarul, la cel de-al doilea românii din stânga râului urmau să fie oaspeţii celor din dreapta. Atunci, conform datelor statistice ale Ministerului de Interne al R. Moldova, 240 000 de basarabeni au trecut Prutul în România.

Participanţii la eveniment cred că succesul celei de a doua manifestaţie a fost la fel de mare ca şi a celei din 6 mai 1990. Opinia nu este însă împărtăşită de toată lumea. Ion Hadîrcă, liderul de atunci al Frontului Popular din Moldova spune că: „La început era o coerenţă şi o trezire, o deşteptare a spiritului şi o speranţă că lucrurile se vor redresa şi ne vom deştepta. Era un mesaj către România şi întreaga Europă că noi existăm şi că nu am murit. La cel de-al doilea Pod aveam deja o rezervă. Pe lângă elanul celor care au venit să se întâlnească şi să promoveze ideea unirii, a speranţei şi deşteptării, erau şi din cei cu drujba, bulendre şi speculă ieftină. Deja erau oameni care miroseau aici posibilitatea de a se căpătui şi de a compromite într-un fel sau altul o idee nobilă”.

În 1992 au venit însă vremuri grele, iar ideea de reunificare a fost descurajată de conflictul de pe Nistru, care poate fi interpretat şi ca o replică a Moscovei la Podul de Flori.

Podul de flori după 18 ani

Astăzi, după 18 ani de la deschiderea frontierelor, se vorbeşte puţin, dar şi mai puţin se scrie despre evenimentul din 6 mai 1990. Ion Ungureanu, de exemplu, spune ca nu şi-a imaginat că „vom ajunge vreodată la acea stare de lucruri când Podurile de Flori par mai degrabă de domeniul mitului, legendei”. Şi dacă la Chişinău în ultimii ani evenimentul a fost trecut cu vederea fie intenţionat, sau din simplă neglijenţă, pentru protagoniştii de atunci momentul rămâne o amintire vie. Grigore Vieru crede ca „uitând podul de flori am uita martirii care au murit in ideea acestui pod şi ar însemna să uităm marile adunări naţionale care au dus spre câştigarea alfabetului latin, a tricolorului, a istoriei neamului”. Mai mult, Nicolae Dabija susţine că „acele poduri de flori s-au veştejit cu ajutorul celor care le-am acordat puterea”.

Cu toate acestea efectul Podului de Flori nu este unul nul. Românii de pe ambele maluri ale Prutului s-au regăsit dupa toţi aceşti ani de înstrăinare şi au descoperit că sunt la fel, că au aceleaşi idealuri şi valori.

Un „Pod de Flori” refuzat în 2008

Un zid tacit al Berlinului pentru Europa de Est, aşa poate fi calificată graniţa de peste Prut care separă acum două ţări surori unite şi despărţite de-a lungul veacurilor – R. Moldova si România. Acum, conducerea de la Chişinău vrea să limiteze şi sa restrângă mai mult ca niciodată relaţia cu Bucureştiul. După o serie de refuzuri şi o răceală evidentă din partea guvernanţilor noştri faţă de România, acţiunea care a pus capac la toate în ultima vreme este refuzul de a semna Convenţia Micului Trafic la Frontieră. Această nouă respingere din partea Chişinăului este la fel de evidentă ca şi în cazul consulatelor de la Bălţi şi Cahul. Acum, când aveam posibilitatea sa legăm relaţiile inter-umane cu o ţară membră a Uniunii Europene, ne pomenim că din anumite considerente neîntemeiate, Chişinăul dă cu piciorul în posibilitatea cetăţenilor R. Moldova care locuiesc pe teritoriul de până la 50 de kilometri de la graniţa cu România să meargă în ţara vecină, fără vize sau paşapoarte, la fel ca acum 18 ani.

Astăzi Podurile de Flori nu mai sunt posibile în forma de altă dată, dar autorităţile de la Chişinău refuză singura soluţie pentru „un pod de flori”, aşa cum este el posibil în 2008, în condiţiile în care România este membru al UE.

http://www.unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=5631

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ