Ciobanu Ştefan

0
9
Ciobanu Ştefan

În lista figurilor marcante ale istoriei româneşti din Basarabia se înscrie şi personalitatea lui Ştefan Ciobanu. Om de o vastă cultură, reprezentant al generaţiei formate către perioada Unirii de la 1918, Ştefan Ciobanu a contribuit esenţial la valorificarea mai multor domenii ale ştiinţelor, la dezvoltarea gândirii istorice româneşti şi la amplificarea procesului de renaştere naţionala. S-a manifestat activ ca istoric literar şi publicist, om politic, membru al Academiei Române şi profesor universitar, organizator al vieţii culturale şi al învăţământului din Basarabia.

Ştefan Ciobanu s-a născut în satul Talmaz, la 11 noiembrie 1883.  Provenind dintr-o familie de răzeşi, a învăţat, iniţial, la şcoala din satul natal, apoi la şcoala din Bairamcea, continuând Liceul Nr. 1 din Chişinău.

Pregătirea multilaterală şi calităţile sale i-au permis viitorului istoriograf să devină student la Facultatea de Litere a Universităţii din Kiev în 1909. La Facultate l-a avut ca îndrumător principal pe profesorul ucrainean Vladimir Peretz care l-a ajutat să-şi determine interesul pentru literatura veche. Realizează numeroase studii referitoare la această tematică: Legende româneşti despre Maica Domnului (1911), Mitul despre Arachne în Legenda Maicii Domnului (1912), Mitropolitul Sucevei Dosoftei şi activitatea sa literară (1914). Remarcabilele lucrări ştiinţifice au fost incluse în publicaţiile academice prestigioase din Varşovia, Moscova, Kiev etc.

În 1912, concomitent cu finisarea Facultăţii de Litere, absolveşte şi cursurile pedagogice superioare. Din 1917 predă literatura la Bolgrad.

Este lider al Societăţii naţionale a românilor din Ucraina „Deşteptarea” , înfiinţată la 26 noiembrie 1917, din care făcea parte şi Alexei Mateevici.

Ştefan Ciobanu participa activ la şedinţele în plen şi ale Prezidiului Sfatului Ţării.

A fost ales membru al comisiei speciale, creată prin hotărarea Consiliului Directorilor Generali din 10 aprilie 1918, pentru ca „ să elaboreze un manifest în limba româna şi rusă în scopul informării celei mai largi” a populaţiei de la est de Prut referitor la Actul Unirii din 27 martie 1918.

La 7 noiembrie 1917 este confirmat în funcţia de Director al Învăţământului Public în componenţa Primului Guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti, condus de Pantelimon Erhan.În calitate de Director al Învăţământului Pubic acorda o deosebită atenţie problemei organizării învăţământului public naţional distrus de ocupaţia rusească din Basarabia timp de un secol. În acest context, la 15 mai 1918, prezintă la sedinţa Consiliului Directorilor Generali raportul privind măsurile necesare pentru eliberarea clădirilor instituţiilor de învăţământ de către diverse organizaţii obşteşti. Referitor la problema pregătirii cadrelor didactice necesare, organizează cursuri de vară ale învăţătorilor.

Ioan Bianu, cercetător al documentelor vechi care a corespondat cu Ştefan Ciobanu în preajma anului 1910 scrie despre el următoarele : „ Încă de pe cand era student şi-a îndreptat studiile şi cercetările asupra literaturii neamului din care face parte…Deşi departe de pământul şi graiul românesc, nu a încetat a întreţine relaţii de studii cu ştiinţa românească, iar când imperiul ţarist s-a prăbuşit şi patria sa de naştere, Basarabia, a scăpat de jugul greu care o apăsa şi o tinea în întunericul lipsei de cultură, a alergat în sânul patriei sale şi toate puterile le-a pus în serviciul organizării învăţământului naţional din Basarabia”

În 1918 este ales membru al Academiei Române, secţia literară. 7 din cei 30 de ani cât va fi membru, ocupă postul de vicepreşedinte al înaltului for ştiinţific.A condus Comisia monumentelor istorice, secţia din Basarabia.

În anii`20 contribuie la salvarea Arhivei Sfatului Ţării. Documentele primului Parlament basarabean fiind în pericol, reuşeşte recuperarea lor de la particulari şi predarea acestora Academiei Române pentru păstrare în secţia de manuscrise.  Dovadă sunt dosarele cu Procesele Verbale ale Sfatului Ţării din Arhiva Naţională, pe care se află remarca „cumpărat de la (textul e corectat apoi cu cuvântul „prin” – n.n.) de Ştefan Ciobanu la 22 mai 1929”

Din 1926 până în 1938 este titularul catedrei de literatură veche română la Facultatea teologică a Universităţii din Iaşi cu sediu la Chişinău. Aceeaşi catedră o ocupă în perioada 1938-1940, în cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Îîn 1940, în Guvernul României a ocupat postul de ministru al Cultelor şi Artei. În această calitate participă la Consiliul de coroană convocat la 27 iunie 1940, ora 12.00, la Bucureşti, sub conducerea regelui, care avea scopul de a discuta ultimatul sovietic remis ambasadorului român la Moscova, Gheorghe Davidescu, prin care se cerea guvernului român „înapoierea imediată” a Basarabiei şi „transmiterea către URSS a Bucovinei de Nord” şi de a clarifica poziţia României faţă de cerinţele sovieticilor.Ştefan Ciobanu se opune cedării Basarabiei declarând următoarele:” …Populaţia românească din răsăritul Moldovei, numită azi Basarabia, împărtăşeşte soarta întregului neam românesc în decursul unui şir de veacuri, până când în anul 1812 această provincie a fost smulsă mişeleşte din trupul neamului românesc şi anexată la imperiul ţarist cu care n-a avut niciodată nici un fel de contact…Cum s-ar putea ceda Basarabia, care şi-a arătat loialitatea şi ataşamentul necondiţionat faţă de neamul şi Ţara Românească şi faţă de Tron?…Răspunsul ce trebuie dat sovietelor este: rezistenţă pană la sfarşit.Şi în lupta ce se va da cotropitorilor, populaţia din Basarabia va fi alături de armata română”. Rezultatul votului, obţinut la şedinţa Consiliului de Coroană a fost următorul: de a opune rezistenţă armată – 11 membri (I.Mironescu, N.Iorga, C.Angelescu, V.Iamandi, V.Antonescu, St. Ciobanu, S.Dragomir, T. Popp, N.Hortolomei, Petre Andrei, E.Urdăneanu); de a ceda Basarabia – 10 membri (C.Argetoianu, E.Baliff, I.Cristu, M.Cancicov, M.Ghelmeghean, M.Constantinescu, Macovei, Ileana, A.Bentoin, Al.Vaida-Voievod); pentru discutii – 4 membri ( I.Gigurtu, V.Slăvescu, R.Portocală, C.C.Giurescu); Primul-ministru Gh.Tătărescu nu a exprimat nici o părere aşteptnâd, mai întâi, răspuns la notele trimise guvernelor Germaniei şi Italiei, precum şi aliaţilor din Înţelegerea Balcanică.

„În numele interesului menţinerii păcii în această parte a lumii” Guvernele Germaniei şi Italiei „ au sfătuit” România să evite un conflict cu Uniunea Sovietică şi „să cadă de acord asupra cererii ultimative ale sovieticilor. Astfel, în seara zilei de 27 iunie la orele 21.00, a continuat şedinţa Consiliului de Coroană. Ştefan Ciobanu, a rămas ferm pe poziţia sa şi de astă dată: „ …Sire, decât să ne raşluiască ţara, bucată cu bucată, mai bine să murim cu toţii pentru un ideal al părinţilor noştri…” Totuşi, în urma celor două Consilii de Coroană şi a sfaturilor aliaţilor, România a hotăârt evacuarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. În semn de protest, în seara zilei de 27 iunie 1940, Ştefan Ciobanu a demisionat din postul de Ministru al Cultelor şi Artei, rămânând un exemplu pentru generaţiie de astăzi.

Ca istoriograf, realizează numeroase lucrări importante care servesc astăzi drept modele şi surse pentru cercetători.

Valoroase informaţii despre pământul românesc dintre Prut şi Nistru, referitoare la aspectul geografic, economic, istoric, religios, cultural găsim în monografia „Basarabia” editată în 1926 la Chişinău.

La 1928, împreună cu alţi cărturari basarabeni, Ştefan Ciobanu editează lucrarea „ Documente din Basarabia”, iar la 1929 publică la Bucureşti „Unirea Basarabiei” în care tratează actul istoric de la 27 martie 1918.

Problema basarabeană este tratată  profund şi în lucrarea „ Basarabia. Populaţia. Istoria. Cultura” publicată în 1941 la Bucureşti în limba franceză, în colecţia „ Studii şi Cercetări” a Academiei Romane.

În 1950, Ştefan Ciobanu încetează din viaţă. Rămân, însă, urmele sale, pe care le-a lăsat  în domeniul învăţământului, istoriografiei, literaturii basarabene. Fiind  unul dintre cei mai buni istorici ai perioadei interbelice, a tratat problema Basarabiei în baza a numeroase izvoare documentare reuşind să ne dea o imagine radical diferită şi, în fond, obiectivă de ce prezentată de sovietici. Viaţa şi-a închinat-o neamului românesc, nutrind o nemărginită dragoste pentru Ţară şi luptând pentru un destin mai bun al baştinei sale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ