Clasa politica de la Chisinau critica declaratiile lui Vladimir Voronin la adresa Romaniei

0
4

Declaratiile presedintelui Vladimir Voronin privind intoleranta etnica manifestata de statul roman fata de minoritatea moldoveneasca si vizita unui grup reprezentind Comunitatea Moldovenilor din Romania au provocat reactii politice virulente la Chisinau, relateaza pagina in limba romana a BBC News.

Voronin a subliniat ca va sprijini comunitatea moldovenilor din Romania prin deschiderea unei case de cultura moldovenesti la Iasi sau in oricare alta localitate din Moldova romaneasca, relateaza BBC.

Liderul formatiunii Alianta Noastra Moldova, Serafim Urecheanu, a acuzat puterea comunista de la Chisinau ca incearca sa destabilizeze situatia din Romania.

“Comunistii sunt cointeresati in destabilizarea situatiei, nu numai in Republica Moldova, ci si in Romania. Este o incercare de a semana acest separatism regretabil care are loc la noi aici pe malul drept al Prutului”, a subliniat Urecheanu.

Presedintele Partidului Democrat, Dumitru Diacov, sustine ca vizita reprezentantilor Comunitatii Moldovenilor din Romania la Chisinau ridica mai multe semne de intrebare. “Cu ce ocazie, cum au venit, cine i-a nascocit, ce fel de probleme?”, s-a intrebat retoric politicianul moldovean, exprimindu-si, totodata, regretul ca asa ceva s-a intimplat.

Liderul parlamentar al Partidului Popular Crestin Democrat, Vlad Cubreacov, a precizat ca acest caz cu substrat politic este unul scandalos deoarece sfideaza uzantele diplomatice si normele de protocol si ar putea afecta inutil relatiile bune dintre Romania si Republica Moldova.

Nicolae Andronic, liderul formatiunii extraparlamentare PPR (Partidul Popular Republican), atrage atentia ca Voronin a pierdut controlul asupra situatiei economice si incearca prin declaratiile sale sa abata atentia de la adevaratele probleme ale tarii, calificind demersul sau critic la adresa Romaniei drept un “tertip”. Mediafax

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ