Coeziune şi unitate naţională

6
1

1 decembrie chisinau
În acest articol vom vorbi despre coeziunea dintre oameni. O coeziune care, timp de două secole, a fost prejudiciată de vitregiile istoriei. Şi care, acum capătă şanse să se refacă. Cum anume? Prin ”pansarea” rănilor deschise, adică trecerea cât mai frecventă a graniţei de pe Prut.

Din păcate, în România încă mai predomină o serie de stereotipuri legate de Republica Moldova. De la ”pe străzile voastre circulă tancurile?” la ”voi aveţi lumină?” nu e o distanţă prea mare. Pentru mulţi dintre românii din ţară Basarabia este încă prea puţin cunoscută. Ei n-au fost niciodată acolo. Chiar dacă mulţi dintre ei cunosc cu ochii închişi străzile Barcelonei sau ale Parisului.

La fel ca în lumea medievală, când necunoaşterea suprafeţei întregii planete îi făcea pe bunii creştini din Europa să presupună că noile continente sunt populate cu monştri zoo- şi antropomorfi, puţinii români care merg, din an în Paşte, în Moldova, sunt foarte surprinşi să vadă inscripţii în româneşte, să audă lumea pe stradă vorbind în română.

Mai au românii din dreapta Prutului un nărav: întotdeauna accentuează diferenţa dintre un mal şi celălalt. Replica: ”Nu vin la voi pentru că…” e simptomatică. Acest la voi se aplică în cazul ungurilor, bulgarilor… dar şi în cazul românilor din stânga Prutului. La voi înseamnă că Republica Moldova e o ţară străină României. Înseamnă că se şi doreşte ca ea să rămână aşa în continuare.

Între ţigările ieftine, vinul bun, ”limba moldovenească”, Voronin, impresiile pe care le au românii din dreapta Prutului despre confraţii lor de peste râpă variază foarte mult. Unii îi tratează pe basarabeni cu milă. Alţii, cu îngăduinţă. Alţii se tot oftică de fiecare dată când cineva aduce vorba la cei ”de dincolo”. Foarte puţini, însă, preferă să rupă cercul vicios şi să înceapă să cunoască în mod real Republica Moldova.

Şi nu e greu deloc, să ştiţi! În loc să asculţi impresiile unora, de ce să nu mergi la gara Filaret, unde ai microbuze care te duc la Chişinău în 7-8 ore cu preţuri destul de acceptabile, să petreci un anumit timp în oraş şi (e de preferat) în afara lui, vizitând şi alte locuri din Basarabia, şi să te întorci înapoi când vei dori tu? De ce să te bazezi la nesfârşit pe părerile altora, când poţi să ţi-o faci pe a ta proprie?

Românii din ţară trebuie să meargă în Basarabia nu ca simpli turişti străini. Asta pentru că Basarabia nu e o ţară străină de România. Ei trebuie să conştientizeze că mergând peste Prut efectuează, în mod simbolic, un act de reîntoarcere la unitatea pierdută a poporului, de cicatrizare a rănilor provocate pe parcursul secolului XX de către forţele ostile integrităţii teritoriale a naţiunii române. Numai prin cunoaşterea situaţiei din Basarabia, prin cunoaşterea reciprocă dintre oameni se va putea cândva reface ceea ce s-a pierdut în 1940.

Autor: Dan Nicu. Acest articol a apărut şi la Vocea Basarabiei, Romanian Global News, Expresul de Sud, Jurnalul de Botoşani, NecenzuratOptimal Media, Curaj.

Pe 1 decembrie 2009, cu toţii la Chişinău pentru ziua naţională a românilor!

6 COMENTARII

  1. raman impresionat de ceea ce zici sper ca intr-o zi toot ceea ce ai si tu in inima sa devina realitate sa putrm sa ne bucuram impreuna de ceea ce e mai scump in inima:romania unita

  2. Nu stiu ce sa zic… imi place ce citesc. Dar raman placut surprinsa. Intamplator, dintr-o mica greseala de ortografie, am fost adaugata in lista de messenger a unui basarabean. iar in discutiile cu el pe tema reintregirii Romaniei mi-a spus fara ocolisuri ca basarabenii nu vor o unire cu Romania, ci o tara independenta.
    M-am lovit in mod repetat de inscriptii cu textul „basarabia pamant romanesc”, si nu stiam cine scrie asta…cei din dreapta sau cei din stanga Prutului. A urmat un search pe google…si asa am ajuns sa citesc ce ati scris aici. Si ma bucur ca am facut-o. Aveam o impresie gresita legata de parerea voastra despre cum ar trebui sa arate harta Romaniei… cine stie, poate in timp or sa inteleaga toti romanii ca avem toti acelasi sange, aceiasi istorie, aceleasi credinte, si ca doar impreuna reprezentam Romania, cea pentru care au murit stramosii nostri. Se pare ca nu am fost capabili s-o pastram asa cum ne-au lasat-o, macar in sufelete s-o mai pastram intreaga.
    Imi scot palaria in fata voastra si va respect!

  3. WhiteSands imi pare ft rau ca ai dat anume peste acel basarabean… crede-ma suntem multi unionisti aici , in Rep Moldova… dar este o parte din societate care mai traieste dupa principiile anilor 90′, anume ei stopeaza avansarea pe calea visului nostru… aici sunt numiti cu un termen rusesc astia.. „gopnic” … deci huligan…. si sunt foarte activi , desi nu chiar multi; sunt un gen de hoti de strada… prosti… umbla cu gasca.. va dati seama…. dar sunt pe cale de disparitie.. se purifica societatea cate putin

    VA ASTETAM PE 1 DECEMBRIE LA CHISINAU

LĂSAȚI UN MESAJ