Comemorarea victimelor de la Fântâna-Albă

0
7

În pădurea Varniţa, pulbere aşezată peste durere

Auzim adesea discursuri spumoase la posturile de televiziune, politicieni de mucava se dau bravi români, din patru în patru ani se strâng voturi în numele unei Românii Mari, Bucovina devine un brand de ţară sau o carte de vizită pentru cancelariile de la Bruxelles şi totuşi…la marile sărbători din nordul Bucovinei, românii îşi plâng singuri rănile. România s-a spălat pasămite pe mâini de ’’morbul’’ istoriei,şi-a îndeplinit obligaţia firească, înfiinţând un consulat la Cernăuţi, altul la Odessa sau mai cine ştie pe unde, diplomaţii nu au decât să fie buni români şi basta şi să reprezinte Guvernul şi dragostea frăţească a celor 22 de miloane de români din ţară,( sau cât Doamne or mai fi rămas?) aşa că ideea de românism se cântăreşte azi doar cu greutăţi ’’cumpătate’’, iar abandonul îmbrăcat în haină de catifea se instaleză în străfundurile istoriei. Românul de modă nouă trebuie să-ţi măsoare înţelept şi cuvintele şi sentimentele şi banii…În fiecare an, la 1 aprilie, sute de români din nordul Bucovinei se adună în Păduricea Varniţa . Când urci calea spre pădurice, în zare poţi vedea conturul Bisericii lipoveneşti de la Fântâna Albă, iar nisipul drumului parcă ar vrea să spună că nimic nu s-a schimbat… Peste tot, nisip, amintiri de nisip, pulbere aşezată peste durerea acelora care au fost îngropaţi de vii în urmă cu 66 de ani când, la 1 aprilie, 1941, câteva mii de români de pe Valea Siretului, din nordul Bucovinei, au plecat într-un marş paşnic spre zona de frontieră, de lângă satul Fântâna Albă, cu dorinţa de a ajunge în România, Patria Mamă. În păduricea Varniţa, grănicerii sovietici îi aşteptau pe români ascunşi în pădure. Ei au tras cu mitralierele, transformând în coşmar visul de eliberare al celor care nu voiau decât să fie alături de cei dragi. Numărul real al celor seceraţi nu se cunoaşte nici azi.

Aproximativ 300 de persoane s-au adunat duminică în păduricea Varniţa pentru a participa la o manifestare de doliu dedicată masacrului din 1941, manifestare organizată de Societatea ’’Golgota’’a românilor din Regiunea Cernăuţi- victime ale represaliilor staliniste, cu sprijinul Admnistraţiei Raionale Hliboca şi al Administraţiei Regionale Cernăuţi. Despre evenimentele tragice desfăşurate în urmă cu 66 de ani au vorbit Petru Ostaficiuc, primarul aşezării Fântâna Albă, Petro Panciuk, şeful Administraţiei Raionale Hliboca, Romeo Săndulescu, consulul general al României la Cernăuţi,Timiş Ivanovici, adjunctul şefului Consiliului Raional Hliboca, Octavian Bivolaru, vicepreşedintele Societăţii ’’Golgota’’, Aurica Bojescu, deputat regional,Arcadie Opaiţ, preşedintele Societăţii pentru Cultură Românească ’’Mihai Eminescu’’, Ilie Ioneţ, reprezentantul Administraţiei Regionale Cernăuţi, Aurel Constantinovici, preşedintele Asociaţiei Ştiinţifico- Pedagogice ’’Aron Pumnul’’, Emil Ianuş, publicist din Suceava.

Româncele Alexandrina Jar şi Elena Fedoreac le-au adus un omagiu în versuri celor dispăruţi, iar supravieţuitorul masacrului Ion Alerguş ( azi în vârstă de 80 de ani) din Cupca le-a povestit celor prezenţi cum a avut norocul să rămână în viaţă. Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu părintele Ion Gorda, protopop de Hliboca.’’ Nouă ni se pare că suntem câţi se vede, dar în realitate suntem mai mulţi pentru că aici sunt şi sufletele morţilor’’, le-a atras atenţia părintele Gorda participanţilor. ’’Încă o dată îi omagiem pe cei care au căzut aici la Varniţa . Aerul plăcut se împrospătează de mirosul de tămâie, şi de flori, şi de coroane. Am crescut într-o familie ai căror membri au fost deportaţi, bunelul meu fiind permanent maltratat de regimul comunist, el fiind dascăl la biserica din sat. El îmi povestea mereu de evenimentele petrecute atunci. Pe oamenii care au fost ucişi aici i-a împins dragostea de patrie, de meleagul natal’’, a arătat Timiş Ivanovici.

’’Din păcate, din an în an şi noi suntem mai puţini, dar şi mai puţini sunt cei care au văzut şi au trăit acele întâmplări, însă observaţi un lucru; suntem atâţia oameni maturi aici, dar n-am văzut că lumânările nu sunt aprinse. Le-a aprins o copilă pe care nu a învăţat-o nimeni, asta înseamnă că şi pentru noi este un viitor şi că în sufletele noastre există o lumină şi ea va fi veşnică dacă vom şti să o predăm generaţiilor care vin’’, a accentuat consulul general Romeo Săndulescu. ’’ Cu părere de rău , până la ora actuală, sunt identificate numai 24 de persoane care au dispărut în această tragedie, persoane la care li se ştie numele, prenumele, dar mai sunt documente confidenţiale care nu se pot cerceta. E foarte greu să descoperi numele celor care au murit aici. Eu cred că din coloana de 2000 de oameni nu au murit numai 24. Anul acesta am mai descoperit numele a trei persoane în arhiva grănicerilor sovietici. Consider că, în viitor, se va descoperi mai mult’’, a spus la rândul său Octavian Bivolaru, vicepreşedintele Societăţii ’’Golgota’’ mulţumind Administraţiei Regionale Cernăuţi care finanţează manifestările şi ’’neobositului’’ Ilie Ioneţ pentru permanentul ajutor acordat.

’’N-ar fi fost toate nenorocirile astea aici, pe pământul nostru, dacă nu ar fi venit ruşii. Asta e părerea mea. Şi cu părere de rău, mulţi români de-ai noştri, astăzi, întind mâna înspre ruşi şi ar vrea să îi aducă din nou aici’’, a încheiat Octavian Bivolaru. Discursul cel mai acid a fost rostit de Arcadie Opaiţ, preşedintele Societăţii ’’Eminescu’’. Aşezând degetul pe rană, Arcadie Opaiţ a spus;’’Haideţi să cerem de la acest stat în care trăim noi astăzi să descopere adevărul. Nu cred că s-a pierdut totul, nu este bună-voinţă, nu este o hotărâre fermă a conducerii. De ce să umblăm cu fofârlica? Şi să spunem că nu ştim de ce au venit aceşti oameni care au murit aici? Au venit să plece în patria lor istorică, fiind convinşi că vor trece cu bine graniţa. Iar noi trebuie să fim atenţi că acest lucru se poate întâmpla mâine, poimâine, până în Paşti, şi, undeva, în Kiev, sau la Cernăuţi sau poate în altă parte, copiii noştri sau noi vom veni la o cruce şi vom spune că sub ea odihnesc robii lui Dumnezeu,care au vrut să apere democraţia. Democraţia fără toleranţă nu e nimic. Nu ştim ce se întâmplă, dar parcă Dumnezeu le-a luat minţile celor din ţara noastră , patria istorică, dar şi celor de aici, de la Kiev. Noi suntem poporul şi noi trebuie să cerem de la ei . Cât este de bine aici, în Regiunea Cernăuţi, unde a dat Dumnezeu pace şi înţelegere’’, a arătat Arcadie Opaiţ, subliniind ;’’Iubiţi fraţi români, aici, acum 66 de ani, românii noştri au fost opriţi să treacă în patria lor istorică, astăzi noi suntem opriţi să mergem liber în patria noastră istorică prin obstacole de vize, prin obstacole de invitaţii, prin obstacole de bilete de autobuz, prin lipsă de bună-voinţă. De ce România nu a avut puterea de caracter să condiţioneze şi să spună Nu vorbesc împotriva Consulatului României la Cernăuţi, eu mă adresez domnului preşedinte Băsescu, să lase lupta cu Tăriceanu şi să se gândească la noi şi să nu uite că noi rămânând cetăţeni ai Ucrainei, cât n-am vrea, oricum sufletul ni se îndreaptă spre Patria Mamă, sfinţind acest loc unde ne aflăm’’.

Mălina Aniţoaei

http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=3279

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ