Comisia Comuna pentru Integrare Europeana se reuneste la Chisinau

0
42

Comisia comună pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și cel al Republicii Moldova se vor reuni pentru a cincea oară, miercuri, 22 iunie 2016. Precedentă reuniune a avut loc acum doi ani. 

comisie
Foto: mae.ro

Potrivit agendei discuțiile vor avea loc pe marginea proiectelor internaționale ca nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE, a Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Comprehensiv. Însă se vor discuta și parteneriate strategice dintre România și Republica Moldova, proiecte de cooperare parlamentară și sprijin din partea Parlamentului României.

Totodată se vor dezbate reformele din domeniu justiției în Republica Moldova, interconectarea energetică cât și dezvoltarea unui mediu de afaceri românesc în Republica Moldova.

George Mocanu, co-președinte al Comisiei,  a declarat că alte punct de discuție vor fi criza pașapoartelor românești expirate din Republica Moldova cât și raportarea condițiilor realizate de statul moldovean pentru eliberarea următoarelor tranșe din suportul finaniar oferit de Guvernul României.

Parlamentar-George-Mocanu
Foto: parlament.md
Comisia își reia activitatea după o pauză de doi ani, având pe agendă atât subiectele de bază, tradiționale, dar și temele fierbinți, de actualitate dintre România și Republica Moldova. Deoarece mecanismul legal de transfer a primei tranșe din suportul financiar oferit de Guvernul României este deja asigurat, urmează să prezentăm pașii întreprinși de Republica Moldova pentru realizarea condițiilor necesare transferului. Vom aborda și problema cetățenilor cu pașapoarte românești expirate, care au fost recent anunțați că nu mai au cetățenie română pentru că și-au perfectat certificatul de naștere și pașaportul în baza actelor românești ale părinților, fiind minori, și sperăm să găsim o soluție viabilă”, a declarat Co-președintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, George Mocanu.

Totodată delegația Parlamentului României vor avea întâlniri diplomatice cu Andrian Candu ( Parlamentului Republicii Moldova); Andrei Galbur (Ministrul Afacerilor Interne și a Integrării Europene); Octavian Calmîc (Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare); Eduard Grama (Ministrul Transporturilor și a Infrastructurii Drumurilor)

Membri comisiei din partea Parlamentului României sunt:

Screenshot_1

 

Screenshot_1

Screenshot_1

Screenshot_1
Foto: cdep.ro

Membri comisiei din partea Parlamentului Republicii Moldova sunt:

Screenshot_5
Foto: parlament.md

 Amintim că ultima reuniune a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și cel al Republicii Moldova a avut loc la București în Iunie 2014. Cea de anul acesta este a cincea de la înființarea Comisiei în anul 2011. 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ