Comuna Lăpuşna (Hânceşti)

0
105

Comuna in judetul Lapusna, situata in valea raului Lapusna, la 18 km Nord-Vest de Hancesti si la 54 km Sud-Vest de Chisinau. Coordonatele geografice: 460 531 latitudine nordica si 280 251 longitudine estica. Include localitatile rurale Anini si Rusca. Suprafata teritoriului comunal: 52,4 km2 .

Zona de asezare a comunei tine de Podisul Moldovei Centrale, care se caracterizeaza printr-un relief deluros, fragmentat de vai si valcele adanci, cu versanti priporosi si abrupti, pe care urca spre culmi si piscuri colinare falnicii codri ai Lapusnei. Inaltimile din imprejurime ating cotele 200-220 m deasupra nivelului marii. Zavoaiele de prin lunci si hartoape, rediurile si huceagurile pretutindeni razletite, poienele si raristile din padure, livezile si viile de pe costisele domoale si ogoarele bine ingrijite imprima acestor meleaguri farmecul plaiurilor de basm, care te captiveaza si te imbie sa le privesti, sa le cutreieri si sa le admiri. Rostul si semnificatia lor o destainuie si denumirile de locuri din hotarul comunei, acestea referindu-se si la particularitatile fizico-geografice si naturale ale terenului, dar si la domeniile si sferele de activitate ale oamenilor din partea locului: Holmul, Zavoiul, Mladenul Mare si Mladenul Mic, Izvoare, Lapusnita, Podisul Morilor, Saca, Rama, Tabara, Faurestiul, Ciocarlanul, Comorile, Anina, Hortolomeiu, Todeiul, Sesul, Nisiparia, Poiana, Lacul, Movilele etc. Sunt vechi aceste denumiri, precum veche si chiar mult mai veche e insasi localitatea.

Numele Lapusna ne este cunoscut din documente, incepand cu primele decenii ale sec. al XV-lea, el denumind mai multe realitati topografice: raul Lapusna (10 aprilie 1439); Targul Lapusna (25 aprilie 1454), tinutul Lapusna (10 aprilie 1439). Primara este, desigur, denumirea raului, pe care ulterior a preluat-o localitatea, apoi de la aceasta tinutul. Toponimul poate fi explicat prin slav. lopuh „brusture”, derivat cu suf.-n(a), Lapusna insemnand „valea cu brusturi; brusturoasa”.

Lapusna a existat ca targ si in sec. al XIV-lea, insa documentele il atesta incepand cu prima jumatate a sec. al XV-lea. Din hrisovul de la 25 august 1454 aflam ca Petru Aron voievod intareste Manastirii Moldovita privilegiul de scutire de orice vama trei care ale manastirii, ce umblau prin tara „dupa cumparaturi de peste la Dunare sau la Nistru ori la oricare balti”, pentru care sa nu se plateasca vama „nici in Targul Frumos, nici in targul Iasilor si nici in Lapusna”. La 29 iunie 1456, acelasi domn acorda negustorilor lioveni privilegiul ca sa plateasca la Lapusna numai 30 de grosi pentru 12 cantare de marfuri duse spre tinutul tatarilor si, de asemenea, sa plateasca la Lapusna vama Cetatii Albe pentru marfurile ce nu trec prin acel targ.

Pe la Lapusna trecea o ramura a Drumului Moldovenesc, care lega centrele economice din Transilvania si Polonia cu orasele nord-pontice, ramura ce ducea mai departe, peste Dunare, prin Dobrogea, pana la Constantinopol. La 1 aprilie 1470 Stefan cel Mare acorda Manastirii Neamtului dreptul de a aduce trei care de peste, fie de la Chilia, fie de la balti, fie de la Cetatea Alba sau de la Nistru, cu scutire de vama la Lapusna. Targul Lapusna era un loc de popas pentru negustorii de pretutindeni, acestia platind aici si o mica vama, in afara de vama cea mare de la hotare.

Intr-un document din 1489 Lapusna este consemnata in mod expres drept targ, subliniindu-se astfel importanta sa economica. Dupa cucerirea Cetatii Albe si Chiliei de catre turci si a Bugeacului de catre tatarii nohaici, hotarele de sud ale Moldovei se stramuta mai spre nord, pana la Valul lui Traian de Sus, si chiar mai departe, pana la hotarul celor „doua ceasuri”, in urma carui fapt se stramuta corespunzator si centrele administrative – parcalabia Cetatii Albe la Ciubarciu, vama de margine din acelasi targ la Lapusna (sec. XVI). Aici, la Lapusna, se statornicesc parcalabul si hotnogii de targ, marii vatafi de tinut, localitatea capatand astfel o deosebita importanta strategica si administrativa. Originar din Lapusna se crede ca ar fi domnitorul Alexandru Lapusneanu, fiul Anastasiei, provenita si ea dintr-o familie de targoveti lapusneni. Targul apartinea, intr-un timp, pe la 1557, fratelui voievodului, care mai era aici si vames.

Lapusna le-a servit ca loc de popas si odihna multor calatori straini, demnitari, misionari, solii, negustori. La 6 octombrie 1557 hatmanul polonez Zolkiewscki, insotit de cronicarul Erasm Otwinowski, poposeste cu toata suita sa in acest targ, pe cand se intorceau dintr-o solie de la turci. Pe aici, in 1570, trece calatorul polon Andrei Taranovski. La 26 iulie 1589, un trimis brasovean se afla la Lapusna cu treburi dregatoresti. In aprilie 1602 o solie poloneza, in frunte cu Lavrin Piaseczynski, se intoarce de la hanul tataresc de la Perekop, urmand cunoscuta cale Cetatea Alba – Ciubarciu – Tighina – Lapusna – Tutora – Iasi etc. Pe aici hatmanul polonez isi strecoara cetele ostasesti, care aveau sa lupte in Bugeac contra turcilor si tatarilor. La Lapusna se intretaiau cele trei drumuri mari basarabene: Drumul Moldovenesc sau, altfel zis, Sleahul Tataresc, care venea de la Iasi si ducea prin Tighina in Crimea tatareasca; Drumul Marchitanilor, a negustorilor ambulanti, care facea legatura dintre centrele economice din nordul Moldovei cu cele din sudul provinciei; Drumul Pestelui, care venea dinspre baltile Dunarii si Prutului inferior, pe valea Lapusnei si ducea spre Orhei, Soroca si Hotin, prin Lapusna, Hancesti, Chisinau.

In sec. al XVII-lea se intetisera incursiunile tatarilor de Bugeac asupra regiunilor de margine ale tarii. In scopul pazei si apararii targului aici se intreprind lucrari de fortificare, prin santuri si valuri de pamant, printr-un sistem de supraveghere si semnalizare cu ajutorul focurilor aprinse pe culmi de dealuri si pe movili. Hotarele de sud erau strajuite de unitati militare speciale ca cele ale hotarnicenilor si calarasilor.

Targul Lapusnei isi consolidase astfel situatia economica, sporindu-si in acelasi timp importanta administrativa. Conform documentelor vremii (1595-1647), avea si el administratia sa municipala distincta. In fruntea targovetilor, ca in toate celelalte targuri ale Moldovei, se afla un soltuz, ajutat de 12 pargari, care aplicau pe diversele acte, „spre intaritura, pecetea targului cu crucea in mijloc si cu inscriptia Pecete Liposne” (A. Sava. Documente privitoare la targul si tinutul Lapusnei. Bucuresti, 1937, p. 25, 69). Ca si in alte targuri negustorii si meseriasii erau organizati in bresle, acestea avand in frunte cate un staroste. Vamesul de targ percepea vama mare a tarii si cea mica (locala).

Targul si mosiile din vecinatate, populate si nepopulate, faceau parte din ocolul Lapusnei, care, impreuna cu toate veniturile de pe mosii, constituiau proprietatea domneasca. Din cuprinsul ocolului domnii faceau donatii (danii) dregatorilor si boierilor credinciosi domniei. Astfel, in 1641, Vasile Lupu daruieste lui Stefan armasul o seliste cu numele Speriatii, mai tarziu acesta mentionat ca satul Sparietii (astazi Sipoteni, judetul Lapusna). La 1655 Gheorghe Stefan voievod daruieste si el lui Luca, parcalab de Lapusna, „selistea Pulberenii de pe Cogalnic”.

In timpul celei de-a doua domnie a lui Gheorghe Duca (1668-1672), lapusnenii, in frunte cu serdarul Mihalcea Hancu, originar din Secareni, impreuna cu orheienii, s-au rasculat impotriva domnitorului. Evenimentul si-a gasit reflectare in letopisetul lui Nicolae Muste: ” Iar in al treilea an al domniei lui (Duca-Voda-n.n.) s-au ridicat orheienii si lapusnenii cu oastea spre Duca-Voda, pentru uraciunea grecilor, mai ales Cuparesti, ostindu-se capeteniile acelor tinuturi, Hancu si Durac Serdarul, si altii”. Cronicarul grec Alexandru Amiras ne relateaza: „Duca-Voda, asezat de trei ani in a doua domnie, s-a aratat rau si cumplit, prea vrajmas si plin de toate rautatile, caci a inceput a pune dajdii grele asupra pamanturilor afara de cele obisnuite”. Rasculatii s-au infatisat domnului la Iasi si i-au cerut sa se lepede de domnie, ca „nu-l primeste tara sa le mai fie domn, caci nu pot suferi dajdiile noua si grele, ca au saracit si nu mai au nimic prin casele lor si le-au stricat obiceiurile cele vechi ale pamantului si nu mai este cu putinta sa traiasca cu dansul”. Gheorghe Duca s-a vazut nevoit atunci sa fuga cu suita sa la turci, dar curand s-a intors cu o armata de turci si tatari si i-a infrant pe rasculati la Iepureni, sat de dreapta Prutului si apoi la Pascanii din tinutul Orheiului.

Autor: dr. Anatol Eremia
Sursa: Natura.md
Foto: Fiicredincios.wordpress.com

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ