Comuna Palanca (Drochia)

0
25

Comuna Palanca, Stefan-Voda, este situata de dreapta Nistrului, pe un promontoriu nu prea inalt ce inainteaza spre rasarit in lunca fluviului, la varsarea acestuia in Limanul Nistrului. Inaltimea terenului, pe vatra satului, variaza intre 20 si 30 m deasupra nivelului marii. Cotele inaltimilor din imprejurime ating cifrele 80-100 m si 120-130 m. La vest si la sud-vest mosia localitatii e strabatuta de vaile rauletelor Rapsiuza, Balcazia si Casla. In delta Nistrului s-au format din timpuri stravechi mai multe garle, balti, lacuri si helesteie, pe care localnicii le numesc Nistrul Chior (Chiorul), Cruhlea, Baibolu, Sofranu, Habdiu. Numele locurilor de camp redau particularitatile fizico-geografice si naturale ale terenului: Movila, Tarna, Fantana de la Linie, Rania, La Cruce, Valea Caslei. O anumita circulatie in partea locului au si numele de locuri din afara hotarului satului: Daudu, Hluboca, Harmanu, Belaia (lacuri), Turunciuc, Starita (garle).
Localitatea a luat fiinta pe langa o straveche fortificatie, durata de romanii moldoveni la un vad al Nistrului, in scopul apararii impotriva navalirii tatarilor si cazacilor. Pe cursul inferior al Nistrului existau doua treceri principale peste acest fluviu, la Cetatea Alba si la Palanca. Era necesar ca ambele vaduri, prin care isi faceau drum spre apus hoardele tataresti, sa fie bine aparate si pazite. Vadul de jos, de la varsarea Nistrului in Marea Neagra, facea parte din sistemul defensiv al Cetatii Albe. Paza vadului de langa Palanca era efectuata de catre detasamente de osteni aparte, acestea aflandu-se sub conducerea unuia dintre cei doi parcalabi ai Cetatii Albe. Pe la mijlocul secolului al XV-lea functia de supraveghetor al micii cetati nistrene ii revenea parcalabului Iurgheci (1443-1447). Numele acestuia l-ar fi purtat un timp fortareata – Cetatea lui Iurgheci, Cetatea Iurgheci.

Palancile moldovenesti reprezentau niste intarituri de pamant, alcatuite dintr-un sant adanc si un val, pe care se instalau druci de lemn sau pari inalti, ascutiti in capatul lor de sus, infipti in pamant si fixati intre ei cu scoabe de fier. Construite pe mari inaltimi sau pe maluri inalte de ape, acestora le serveau, in loc de santuri, pantele abrupte ale dealurilor si movilelor, malurile priporoase ale raurilor si lacurilor. Asemenea intarituri au existat si in interiorul tarii, nu numai la frontiere, populatia bastinasa folosindu-le ca locuri de paza si de refugiu in cazuri de primejdie (invazii, razboaie). Prezenta lor in trecut o evoca numele multor locuri si localitati actuale: Palanca (Calarasi, Drochia), Movila Palancii (Nisporeni).

Palanca de la Nistru era aparata dinspre sud si est de malurile priporoase ale unei vechi albii a fluviului si dinspre nord si vest de santuri si valuri de pamant. Pe valuri se inaltau pereti din barne si druci grosi, care mai tarziu au fost inlocuiti cu ziduri de piatra.
In anul 1484 turcii cuceresc Cetatea Alba, ocupand totodata si Palanca. Mica fortareata este refacuta, constructiile sale de aparare fiind orientate de acum spre nord si spre nord-vest, contra moldovenilor. In incinta cetatuiei se aflau cateva cladiri pentru ieniceri si capeteniile lor, o moschee, depozite de provizii si munitii. Cele patru turnuri de pe la colturi erau prevazute cu posturi de supraveghere si semnalizare, cu rampe pentru instalarea tunurilor.
Palanca avea pe vremuri importanta strategica, economica si militara, servind drept centru comercial si avantpost de frontiera. Pe aici, printr-un vad al Nistrului, trecea vechiul drum dinspre Crimeea spre orasele maritime nord-pontice si dunarene. Si tot pe aici trece un alt drum principal, care venea de la Cetatea Alba si ducea spre centrele economice din nordul Moldovei, spre Hotin, spre Iasi si Suceava. Stramosii nostri au luptat cu jertvire de sine pentru Palanca, ca si pentru alte cetati si cetatui, intru a-si apara tara si a o pastra intreaga, independenta.

Faima de alta data a localitatii e vie si astazi in memoria localnicilor. Frecvente sunt mentiunile documentare privind cetatea si satul Palnca. Hartile din secolele XVII-XVIII consemneaza asezarea ca important centru economic si comercial pe Nistru, fiind prezentat grafic prin simbolul cartografic specific burgurilor si targurilor (in anii 1650, 1770). In 1651 un calator suedez aminteste de oraselul Palanca de pe Nistru. La 1657 calatorul turc Evlia Celebi gaseste cetatea in plina putere, fiind aparata de 200 de ieniceri osmanlai, cu 20 de tunuri.

In 1570 cetatea e mentionata cu denumirea turceasca Janyk Hisar, adica „cetatea de piatra auxiliara”, probabil, fata de cea considerata principala Akkerman (Cetatea Alba).
Aici se aflau 52 de familii de agricultori si 6 burlaci. Mai tarziu Palanca devine o asezare din cele mai importante, sursele documentare rusesti calificand-o drept targusor (mesteciko).
Catagrafia de la 1827 indica pentru Palanca 57 de case si 9 bordeie, majoritatea populatiei fiind tarani romani. Mai traiau aici si cateva familii de pescari lipoveni, cativa burlaci ruteni. Dupa alte surse, la 1827 satul avea o populatie de 256 de locuitori, inclusiv 170 romani, 42 rusi, 44 ucraineni. In anii ’50 ai secolului al XIX-lea numarul populatiei locale atingea cifra de 482 de persoane.
Palanca facea parte din numarul satelor declarate „posesiune a statului”, fapt care le permitea autoritatilor tariste sa impuna populatiei locale impozite majorate, corvozi si obligatiuni administrative suplimentare.

Conform unor dispozitii si directive speciale, in sat au fost asezati colonisti si bejenari din alte tinuturi si tari: rusi, ucraineni, bulgari. De aceea numarul si componenta etnica si, in general, situatia economica a localitatii a variat mereu, pe tot parcursul secolului al XIX-lea. Astfel, potrivit marturiilor documentare, Palanca avea: la 1859 – 84 de gospodarii taranesti si 632 de locuitori (329 barbati si 303 femei), o biserica ortodoxa; la 1861 – 99 desetine de padure (#1726 de prajini patrate); la 1875 – 134 de case, 977 de locuitori (497 barbati si 480 femei), 223 de cai, 170 de vite mari cornute, 650 de oi si capre. Cateva informatii in acest plan, datand din prima jumatate a secolului trecut: la 1904 – 204 case, 1171 de locuitori, o biserica cu hramul „Sf. Nicolae”, o scoala elementara; la 1925 – 1900 de locuitori; la 1930 – 2063 de locuitori, inclusiv 1449 romani, 326 ucraineni, 252 rusi, 24 evrei, 5 greci, 1 polonez, 1 bulgar, 1 ungur, 1 neamt.
Zamfir Arbore in „Dictionarul geografic al Basarabiei” (1904) ne relateaza urmatoarele asupra localitatii si cetatii de alta data Palanca: „S-a intemiat pe la 1808, pe locul vechiului targusor tataresc. Pe la 1806, aici a existat un mic castel zidit pe drumul ce ducea de la Maiachi spre Akkerman. Castelul era cu patru turnuri; in lungime edificiul avea 70 de stanjeni, in largime – 30 de stanjeni”
Termenul etimon palanca reprezinta un cuvant vechi romanesc, care, avand sensul de „fortificatie de pamant; cetateuie”, dar si de „asezare pastoreasca”, era frecvent utilizat in trecut atat in operele literare scrise, cat si in vorbirea populara curenta.

Autor: dr. Anatol Eremia
Sursa: Natura.md
Foto:

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ