Comunicat Acțiunea 2012: Doar înainte!

2
34

Adunarea generală a Platformei civice Acțiunea 2012, întrunită la sfârșitul săptămânii trecute în orașul Sfântu Gheorghe, a luat o serie de decizii menite să eficientizeze activitățile pentru susținerea unirii celor doua state românești.

Din punct de vedere organizatoric, au fost aleși membrii Consiliului de Reprezentare, pe o perioadă de un an, timp în care cei desemnați se vor ocupa de de planificarea şi îndeplinirea tuturor activităţilor Platformei.

În urma experienței acumulate până acum și a solicitărilor venite din partea voluntarilor s-a luat decizia de a oferi și persoanelor fizice posibilitatea de a se alătura Acțiunii 2012 în calitate de membri, prin completarea unui formular de adeziune. În acest fel, avansăm spre o nouă etapă a construcției unioniste pe care am demarat-o: de la o organizare bazată doar pe asociații și grupuri de inițiativă, la una care implică toată societatea civilă, pentru a putea transmite mesajul nostru și în afara ariei de răspândire actuale.

Un alt subiect abordat în cadrul întrunirii de la Sfântu Gheorghe a fost planul de acțiuni pentru anul 2012. Pentru luna martie, Platforma civică Acțiunea 2012 şi-a propus organizarea unei serii de evenimente, printre care:

* 2 martie – Tighina – Fântâna Eroilor – donații pentru urmașii celor 14 eroi morți în războiul moldo-rus
* 2 martie – Nisporeni – miting comemorativ pentru eroii căzuți la Nistru în 1992
* 3 martie – Bălți – marșul “Unirea a-nceput la Bălți”
* 3 martie – Iași – transmitere de mesaje către guvernele celor două state românești cu ocazia Reuniunii guvernelor României și Republicii Moldova
* 7 martie – București – proiecție de film și dezbatere despre războiul de la Nistru din 1992
* 18 martie – Cluj – proiecție de film și dezbatere privind anul 1812
* 25 martie – Chișinau – Marșul UNIRII. Sărbătoare cu participarea românilor de pretutindeni

După ce pe 25 martie românii de pe ambele maluri ale Prutului se vor regăsi la Chișinău pentru a sărbători ziua unirii Basarabiei cu România, alte evenimente pentru marcarea zilei de 27 MARTIE 1918 vor fi organizate în tot spațiul românesc.

 

29 februarie 2012
Platforma civică Acțiunea 2012

2 COMENTARII

  1. promovati, va rog, marsul de pe 25 inca incepand de acum, pentru ca toata lumea sa aiba timp sa faca pregatiri (transport, invoire serviciu pentru luni). eu voi fi prezent

LĂSAȚI UN MESAJ