Conflictul transnistrean: geopolitică și geoistorie.

13
238
Tranistria cu granitele din 1924,1941 si prezent

Dupa 45 de ani de uitare quasi-totala, in lexicul limbii romane toponimul Transnistria a recapatat o larga utilizare. O data, insa, cu aceasta reanimare lexicala a reinviat si contextul utilizarii sale – starea de conflict si disputele privind romanitatea sau slavitatea tinutului. Notiune mai mult naturgeografica decit istorico-geografica, Transnistria ar desemna teritoriul dintre cursul inferior al Nistrului si al Bugului Meridional. Ea cuprinde teritorii din doua regiuni istorice – extremul vest al Novorusiei si extremul sud al Podoliei. Daca ne conducem de actualele frontiere administrative, atunci cea mai clara imagine a Transnistriei ar putea sa ne-o dea frontierele celor cinci raioane transnistrene ale Republicii Moldova si raioanele transnistrene ale regiunii Odesa. Acest spatiu ar avea o suprafata de 25,1 mii km2 (4,2 mii km in Republica Moldova si 20,9 mii km in Ucraina) si o populajie de 2720 mii locuitori (630 mii loc. in Republica Moldova si 2090 mii loc. in Ucraina). Moldovenii reprezinta cca. 11% si sint concentrati esentialmente in cele cinci raioane transnistrene ale Republicii Moldova, dar exista o importanta diaspora moldoveneasca si in principalul oras al Transnistriei – Odesa – si mai ales in raionul Balta al regiunii Odesa.

Evident, pe parcursul perioadei de dupa 1792, cind Rusia a anexat asa zisa Novorusie Occidentala, populatia moldoveneasca a fost in continua diminuare, partial din cauza imigratiei ruse si ucrainene, partial din cauza slavizarii masive a etnicilor romani din regiune. De mentionat ca in 1792 moldovenii transnistreni reprezentau majoritatea populatiei sedentare, peisajul etnic al regiunii fiind unul tataro-romanesc.

Nu putem spune ca moldovenii au avut o prezenta permanenta in tinut. Colonizarea stingii Nistrului a inceput cu precadere din sec. XVII, cu toate ca valuri migrationiste au existat si in sec. XV, dar mai ales in sec. XVI. Totusi in virtutea faptului ca rusii si ucrainenii nu si-au facut masiv prezenta in regiune decit dupa 1792, nu se poate afirma ca moldovenii ar avea mai putine drepturi asupra tinutului dat decit ucrainenii.

De regula, in istoriografia rusa si cea ucraineana se face trimitere la prezenta slava in spatiul interfluvial bugo-nistrean in perioada sec. IX-XII. Posibilitatea acestei prezente nu poate fi nicidecum respinsa; or, sint stiute campaniile migrationiste slave din secolele anterioare, precum si limitele extinderii maxime a Rusiei kievene. Dar nu exista nici o dovada ca teritoriul transnistrean a fost temeinic controlat de slavi si, cu atit mai mult, nu exista vestigii importante ale culturii materiale slave din perioada data. Chiar daca au fost prezenti in Tinut, slavii au constituit o aparitie efemera, precum efemera a fost si dominatia lor de aici. Mai mult decit atit, daca se face apel la slaba prezenta slava din sec. IX-XII, atunci si istoriografii romani pot argumenta ancestralitatea romanitatii tinutului prin prezente dacice, romane si ulterior valahe – nu prea semnificative nici acestea, dar mult mai argumentate, evidente si indelungate decit cele pe care le pot invoca istoriografii rusi si ucraineni in pledoaria lor pentru vechea slavitate a tinutului.

Astfel, declaratiile care incearca sa justifice separatismul transnistrean pe motive istorice nu sint cele mai credibile. Transnistria nu a fost un teritoriu politic moldovenesc, dar a facut parte incontestabil din spatiul etnocultural romanesc. Moldovenii transnistreni sint autohtonii care au suportat dupa 1792 un regim de ocupatie si o presiune nationala din partea Imperiului Rus. Din acest considerent afirmatiile de tipul „teritoriul dat n-a fost niciodata romanesc” nu sint corecte; or, ele decurg din confuzia dintre dominatia etnica si politica asupra unui teritoriu.

Din pacate, romanitatea Transnistriei a fost contestata chiar in Romania. Atunci cind maresalul Antonescu a ordonat trecerea trupelor romane peste Nistru au fost mai multe voci rezervate fata de acest gest. La fel s-a intimplat si la Chisinau in 1992, cind se strecura un murmur de nemultumire in legatura cu pierderile pe care le sufeream pentru a mentine in componenta Republicii Moldova „un teritoriu strain trupului tarii”.

E surprinzator, dar de fapt cei ce au recunoscut caracterul moldovenesc (romanesc) al tinutului transnistrean au fost chiar sovieticii, atunci cind au creat in 1924 Republica Autonoma Moldoveneasca. Chiar daca scopul era unul de revansa teritoriala in Basarabia si dincolo de Prut, constituirea autonomiei moldovenesti in stinga Nistrului a pus inceputul prezentei politico-geografice moldovenesti in Transnistria. In august 1940, o data cu transformarea Republicii Autonome Moldovenesti in republica unionala, Ucrainei i-au fost atasate cinci din cele unsprezece raioane transnistrene moldovenesti – Kodima, Balta, Kotovsk, Ocnele Rosii si Ananiev. Din pacate, foarte adesea uitam ca Basarabia a pierdut in august 1940 nu doar patru raioane la nord si 9 raioane la sud, ci si aceasta parte a Transnistriei, in care mai locuiesc zeci de mii de moldoveni transnistreni.

In Republica Moldova se vorbeste mult despre natura conflictului transnistrean – conflict generat de probleme interetnice sau conflict generat de probleme politice? Detonatorul a fost unul etnic, poate nu atit etnic, cit lingvistic, or trebuie sa recunoastem faptul ca majoritatea relativa a populatiei din raioanele transnistrene ale Moldovei este de expresie rusa. Chisinaului ii place sa puna in evidenta componenta etnica a raioanelor transnistrene (cca. 40% moldoveni, cca. 30% ucraineni, cca. 25% rusi). Aceasta divizare e partial corecta, mai ales ca pune in evidenta relativa majoritate etnica a moldovenilor. Dar daca ne amintim de problemele din 1988-89, cind conflictul a luat nastere, vom sesiza o mica nuanta – noi optam atunci nu atit pentru identitate etnica, cit lingvistica, nu atit pentru independenta nationala, cit pentru renasterea culturii nationale. Idei referitoare la unirea cu Romania, la independenta fata de URSS sau lozinci anticomuniste nu prea se semnalau. De aici, nici factorul etnic, nici cel politic nu au putut sta la originea conflictului. Problema transnistreana are mai curind la origine un conflict intercultural, ce a capatat dupa noiembrie 1989 un tot mai pronuntat caracter de conflict geopolitic.

Diferenta dintre un conflict interetnic si unul intercultural este tot atit de mare ca si cea dintre un conflict politic si unul geopolitic. Conflictele interculturale sint generate nu de apartenenta la un grup etnic, ci la niste valori culturale comune, specifice unei anumite regiuni. In cazul Transnistriei problema era legata de „revansismul lingvistic” romanesc din Republica Moldova. In timp ce in Basarabia se cerea revenirea la alfabetul latin si adevarul despre limba si identitatea moldovenilor basarabeni, cei din stinga Nistrului nu prea agreau astfel de revendicari. Pentru moldovenii transnistreni, supusi timp de doua secole aculturatiei rusesti, apoi sovietice, romana era un fel de „patois”, o limba a casei, fara valoare culturala si fara practica oficiala. Chiar daca nu a existat o opunere in masa a moldovenilor transnistreni fata de introducerea grafiei latine si inlocuirea glotonimului „limba moldoveneasca” cu cel de „limba romana”, ar fi o ipocrizie sa nu recunoastem ca neutralitatea lor purta un caracter pozitiv fata de rezervele Tiraspolului.

Exceptind problema limbii, mai exista si problema usoarei diferente de psihologie a moldovenilor transnistreni fata de moldovenii basarabeni, problema modului lor de perceptie a simbolurilor noi – tricolorul, imnul „Desteapta-te, romane” etc., generate de un trecut istoric nu chiar atit de indepartat. In timp ce basarabenii au fost in 1941-44 inrolati in armata romana ce trecea Nistrul si au luptat pentru cauza „unitatii romanesti” sub tricolorul regal, moldovenii transnistreni au considerat acest act drept o ocupatie, precum ulterior, in anii ’40-’50, basarabenii aveau sa-i priveasca ca „venetici” si „ocupanti” pe administratorii transnistreni. Apoi, exista si o cultura a frontierelor, o psihologie a perceptiei limitelor spatiale. Timp de sute de ani Nistrul a fost o frontiera naturala dintre Moldova si Rasarit. Ceea ce a modelat istoria in constiinta sociala de o parte si de alta a frontierei nu e atit de usor sa fie schimbat in citeva decenii: Nistrul a ramas si in perioada sovietica un „memento” geografic al istoriei, al celor doua „Moldove rasaritene” – consecutiv „eliberate” si „eliberatoare” -, al Basarabiei si al Transnistriei.

Dupa 1990 conflictul transnistrean si-a pierdut caracterul de conflict intercultural in favoarea unuia pur geopolitic. Acest caracter avea sa se accentueze si mai mult dupa obtinerea independentei Republicii Moldova in 1991. Spuneam mai sus ca ar exista o diferenta intre un conflict politic si unul geopolitic. Se vede din chiar denumirea de „geopolitic” ca in joc ar fi pus un considerent spatial, nu doar unul de regim politic, ca in cazul conflictelor politice. Ar fi prea magulitor pentru noi sa spunem ca disputa Chisinau-Tiraspol este un fel de „razboi rece” in miniatura.

Conflictul transnistrean reprezinta un conflict doar geopolitic, si ideologia sau regimul politic in cazul de fata nu au nici o importanta. De altfel, nici chiar observatorii occidentali nu se prea grabesc cu astfel de calificative. Vorbind despre valoarea geopolitica si geostrategica a conflictului, unii analisti politici de la Chisinau ii atribuie totusi o dimensiune exagerata, atit in cazul cind se spune ca Transnistria ar fi un „cutit rusesc infipt in spatele Ucrainei”, cit si atunci cind se spune ca Transnistria ar reprezenta o baza a Rusiei pentru „directia” balcanica. Daca e sa vorbim de Balcani si de „portile” sale, sa nu uitam ca vechiul si metaforicul calificativ al Basarabiei de „poarta a Balcanilor” era valabil pentru Rusia in configuratia sa geografica de la vremea respectiva. Daca vom compara harta Rusiei si Basarabiei in 1812 si respectiv in 1992, vom vedea ca ceva s-a modificat. Astazi Rusia intra in Balcani mai curind prin Ucraina, or sudul Basarabiei nu mai este in componenta Republicii Moldova. Daca Basarabia chiar ar fi o poarta a Balcanilor pentru Rusia, atunci Republicii Moldova nu i-a ramas din aceasta poarta decit un par, poarta propriu-zisa cu Dunarea, hotarul cu Dobrogea si accesul la Marea Neagra fiind insusite de ucraineni. Cu atit mai aberante sint tentatiile unora de a extinde ideea de „Republica Moldova – poarta a Balcanilor” si pentru alte tari; or, evident ca nemtii, turcii, americanii sau italienii „intra” in Balcani „pe alte porti”.

Ideea cu „Transnistria – un cutit rusesc in spatele Ucrainei” e si mai inconsistenta. Transnistria ar putea avea o valoare geostrategica pentru rusi, in cazul unor disensiuni cu Ucraina, doar daca Republica Moldova si Romania ar fi de partea Rusiei. Altfel cum ar putea accede rusii spre Transnistria care este o enclava continentala asezata intre Ucraina si Moldova, avind si configuratia unei benzi late de cca. 20 km? Transnistria nu este nici Gibraltarul si nici Konigsbergul, care sint si ele reduse ca suprafata, dar deschise spre mare; or, in geostrategie enclavele au valoare strategica doar atunci cind comunicarea cu ele poate fi efectuata in caz de criza militara. De regula, Fortele Militare Maritime sint cele care fac jonctiunea intre mai multe enclave dispersate.

Transnistria are, evident, o valoare geopolitica, altfel n-as fi insistat de la bun inceput asupra originii geopolitice a conflictului. Dar valoarea geopolitica a Transnistriei este una ce prevede nu controlul Balcanilor si nici amenintarea Ucrainei, ci doar controlul Republicii Moldova. In mod paradoxal, Republica Moldova isi datoreaza existenta in mare parte problemei transnistrene si asta nu doar din cauza ca legal statalitatea moldoveneasca contemporana isi are originea in Transnistria anului 1924, ci si din cauza ca daca acest conflict nu ar fi existat, atunci povestea independentei Republicii Moldova, cu starea dominanta in elita politica chisinauiana din decembrie 1991, s-ar fi terminat o data cu coborirea drapelului sovietic de pe Kremlin si prin reunirea Basarabiei cu Romania. Conflictul transnistrean este cel ce a mentinut Republica Moldova ca stat independent, a inspirat unele puncte din noua Constitutie si a obligat Chisinaul sa adere la CSI. As spune ca pentru Chisinau regiunea respectiva este chiar un factor de geopolitica dominanta, dar anume aceasta „valoare geopolitica” a Transnistriei trece neobservata, cautindu-se misterioase impletiri de interese spatiale cu impact daca nu global, cel putin regional. Faptul ca Transnistria, spre deosebire de Bosnia, Kosovo, problema cipriota sau chiar Karabah, a generat un interes foarte superficial al Occidentului vorbeste si el despre adevarata valoare geopolitica a Transnistriei. Americanii si europenii manifesta sporadic sclipiri de interes, dar acesta e generat nu de conflictul in sine, ci de stocurile de armament si de caile pe care armamentul respectiv ajunge in mod surprinzator prin cele mai nedorite colturi ale Terrei.

In pofida faptului ca Transnistria este un factor geopolitic determinant pentru Republica Moldova, se poate afirma ca si dupa 7 ani de independenta, Chisinaul n-a reusit sa-si structureze macar o conduita consecventa in aceasta problema. De altminteri, ambiguitatea comportarii Chisinaului in conflictul transnistrean porneste chiar din momentul accesului la independenta in august 1991. Anume atunci s-a si produs primul fapt regretabil si foarte ciudat, fapt ce a constat in retragerea structurilor de forta moldovenesti din raioanele transnistrene. Conflictul putea fi solutionat in acele momente, intrucit tocmai atunci Gorbaciov a cerut sa fie luate cele mai dure masuri impotriva tuturor celor ce au sustinut puciul comunist de la Kremlin. Era firesc ca Republica Moldova, fiind subiect al federatiei sovietice, sa indeplineasca acest ordin al Moscovei, dar in mod bizar Chisinaul tocmai aici si-a demonstrat disidenta. Comportamentul bizar al Chisinaului din acele zile ne face sa credem ca conflictul nici nu s-a dorit solutionat, astfel guvernantii moldoveni capatind o garantie pentru evitarea unirii cu Romania. Ulterior Rusia s-a opus inchiderii conflictului tot din aceleasi considerente. Si Ucraina este foarte interesata in mentinerea unei situatii tensionate in Republica Moldova, deoarece in acest fel Chisinaul si-a deviat atentia de la problema celor 500 mii de romani ucraineni si a contestatei frontiere moldo-ucrainene.

Si astazi, prin traditie, consideram ca cheile solutionarii acestui conflict ar fi la Moscova. Altii spun ca ele ar fi in egala masura la Moscova si Chisinau, dar se ignora adesea anume rolul Ucrainei, care este vecina noastra rasariteana. Si pacat, pentru ca majoritatea variantelor posibile de solutionare a conflictului transnistrean trebuie sa ia in consideratie mai ales Ucraina, tara ce a fost un veritabil spate de front pentru separatisti in timpul conflictului armat din 1992. In ce constau aceste variante?

Prima ar fi blocarea „RMN”, in cazul cind tratativele intra in impas si Chisinaul nu-si mai poate permite politica concesiilor, ce nu s-a soldat cu nici un rezultat. In acest caz evident ca ar urma sa discutam cu Kievul si nu cu Moscova. Datorita asezarii si configuratiei geografice a Transnistriei sau, geopolitic vorbind, tinind cont de topopolitica si morfopolitica tinutului – o blocada a regiunii e foarte usor de organizat. Ideea ca Transnistria ar recurge la decuparea energiei electrice si a gazului e mult exagerata in ce priveste consecintele unei asemenea stratageme din partea Tiraspolului. Republica Moldova se poate usor conecta la retelele europene de electricitate si la conductele de gaz natural din Romania. Aceasta cu atit mai mult, cu cit importul energiei electrice din Romania pare sa fie mai putin costisitor decit agentii energetici importati din Rasarit.

Nici ideea ca sistemul de transport al Republicii Moldova ar fi profund afectat in cazul unei asemenea diversiuni nu rezista. Conexiunea feroviara cu Moscova s-ar face pe linia Chisinau – Ocnita – Moghiliov Podolsk, iar conexiunea auto cu Odesa poate fi facuta si pe traseul Chisinau – Anenii Noi – Causeni – Belgorod Dnestrovsk. Daca urmarim harta cailor de transport, vedem ca din Transnistria ies in afara tarii doar doua cai ferate, de la Tiraspol si de la Ribnita. In rest, avem o filiera intacta ce ne conecteaza cu Cernautii, Lvovul, Varsovia (prin Ocnita), o alta filiera ce ne conecteaza cu Kievul, Moscova si Petersburgul (tot prin nodul feroviar Ocnita), doua filiere ce ne conecteaza cu Romania si respectiv cu intreg Sud-Estul Europei (prin Ungheni si Cantemir) si doua filiere ce ies din nodul feroviar Basarabeasca si acced spre Odesa si Ismail. E adevarat ca artera feroviara a tarii poate fi intrerupta in cazul blocarii Transnistriei pe linia Chisinau-Basarabeasca in sectorul Bender. Dar deja sint ani de zile de cind se vorbeste de o portiune de cale ferata ce ar taia cotul Benderului si ar face o jonctiune directa intre Anenii Noi si Cainari.

Apoi, sa nu uitam ca Transnistria nu este producator de gaz natural sau de carbune energetic. In cazul cind Republica Moldova ar fi dispusa sa recurga la un astfel de scenariu, chiar Chisinaul ar putea cere Ucrainei deconectarea zonei de la gaz si energie electrica pe toate conductele si retelele ce traverseaza Transnistria. Un embargou economic total in prag de iarna, cind nimeni n-ar putea nici iesi, nici intra in asa-zisa „RMN”, cind nici un mijloc de transport n-ar mai ajunge in aceasta regiune, cind nici gazul natural, nici energia electrica n-ar mai ajunge la consumatorii de acolo, ma intreb cite zile ar putea rezista „RMN”? Cred ca numarate.

Faptul ca Chisinaul nu recurge la un dialog mai dur cu Tiraspolul este regretabil, ca si faptul ca transnistrienii pot traversa liber teritoriul nostru si de aici pot pleca nestingheriti in orice tara. Daca cel putin am solicita Ucrainei sa nu permita accesul mijloacelor de transport cu numere transnistrene pe teritoriul sau, si nici trecerea cetatenilor cu pasapoarte ale „RMN”, deja am crea mari inconveniente separatistilor. Transnistria este o enclava continentala, lipsita de orice mijloace de subzistenta, fara legaturi externe, un subiect nerecunoscut pe plan international – ce ar mai astepta Chisinaul in cazul in care tratativele ar intra totalmente in impas?

Pe plan international, embargoul se aplica unor tari care incalca regulile de joc ale comunitatii internationale. De regula, acest tip de embargou e o procedura anevoioasa si greu controlabila; or, el a fost aplicat unor tari destul de mari, cu mijloace importante de supravietuire, cu frontiere externe intinse si cu mai multi vecini. In cazul Transnistriei e vorba de o blocada interna, care nu necesita aprobari internationale ci, eventual, doar consultari. Pentru a evita traficul clandestin, se poate solicita ucrainenilor utilizarea unor puncte mixte de control de frontiera pe intreaga portiune transnistreana.

Daca s-ar proceda la o astfel de izolare a zonei, unica posibilitate de contact cu lumea pentru „RMN” ar fi cea aeriana, posibilitate ce ar asigura aprovizionarea armatei ruse stationate in Transnistria. De altfel nici nu e cazul de a se cere sistarea acestor zboruri – ele oricum nu pot schimba nimic – ; e imposibil sa alimentezi, sa incalzesti si sa asiguri cu curent electric 700 mii de locuitori utilizind un aerodrom militar. Cu atit mai mult va fi imposibil sa se diminueze tensiunea psihologica a populatiei claustrate si lipsite de orice comunicare cu lumea exterioara.

Desigur, un astfel de scenariu trebuie minutios pregatit, si nu doar sub aspect economic, ci si diplomatic. Moscova, dar si cancelariile occidentale, trebuie pregatite pentru o astfel de evolutie, cind tratativele nu vor mai avea sanse de izbinda. Si Tiraspolul trebuie informat ca, in cazul instituirii unui embargou, toate intelegerile anterioare se anuleaza.

O alta varianta care implica Kievul si care a fost vehiculata prin 1992 este cea a schimbului de teritorii. Astazi, in conditiile in care tratatul de recunoastere a frontierei cu Ucraina a fost semnat, e mult mai greu sau chiar imposibil de a se mai recurge la aceasta solutie. Greseala a fost facuta in momentul declararii independentei. In declaratia de independenta trebuia sa fie condamnat nu atit Pactul Molotov-Ribbentrop si actul de anexiune din 28 iunie 1940, or juridic noi faceam parte din URSS in urma Tratatului de Pace de la Paris din februarie 1947, semnat intre Romania invinsa in al Doilea Razboi Mondial si natiunile invingatoare, cit neavenit actul ce s-a produs la 2 august 1940, care modifica frontiera Republicii Moldovenesti o data cu transformarea ei din republica autonoma in republica unionala. In urma acestui act noi am pierdut 21,0 mii km2. In procedura de transfer teritorial operat de Moscova se pot gasi o serie de lacune, care pot fi oricum mai „convingatoare” decit „lacunele” acordului de pace de la Paris.

Sigur, Ucraina avea sa-si mentina oricum controlul asupra intregului teritoriu si nici un stat nu ne-ar fi recunoscut frontierele dorite decit, poate, Romania. Dar nimeni n-ar fi putut recunoaste legalitatea deplina a frontierei ucrainene pe portiunea respectiva. Actiunea ar fi fost justificata prin faptul ca ieseam din Uniunea Sovietica, unde evident aveam doar o frontiera administrativa careia nu doream, o data cu accesul la independenta, sa-i acordam statut de frontiera de stat. Daca Chisinaul s-ar fi situat ferm pe aceste pozitii, atunci dupa 10,20,30 de ani Kievul ar fi fost nevoit sa accepte un dialog, caci nu exista stat care sa se „simta bine”, cind o parte a frontierei sale este contestata.

Asa se intimpla si cu Rusia, de exemplu, care are trei portiuni de frontiera disputate – cu Japonia, cu Estonia si cu Letonia. De altfel, Estonia si Letonia invoca exact tipul de problema specific cazului moldo-ucrainean, adica, mutatiile frontierei administrative ruso-letone si respectiv ruso-estone din vara anului 1940. Desigur, nu e realist sa credem ca Ucraina s-ar fi grabit sa ne cedeze aceste teritorii, dar cel putin pastram problema deschisa pentru viitor.

Cel mai mare pericol pentru Republica Moldova, in cazul cind autoritatile de la Chisinau ar fi pretins, in 1991, ca suveranitatea lor sa se extinda asupra teritoriului din frontierele valabile pina la 2 august 1940, ar fi fost o izolare politica si economica din partea Ucrainei. Or, lipsa contactului cu Ucraina ar fi implicat si lipsa contactului cu intreg spatiul CSI. Sigur, ne-ar fi fost greu, precum le este greu, in situatia unor blocade identice, armenilor sau georgienilor, dar am fi avut astazi o stare de lucruri mai putin degradanta. In primul rind, pentru ca situatia noastra in comparatie cu cea a Gruziei si Armeniei era facilitata de vecinatatea Romaniei, de faptul ca geografic puteam (si ne mai putem) conecta la alte retele de gazoducte si electricitate, avem cai de comunicare cu lumea exterioara si, mai ales, cu Europa. In mod paradoxal, o izolare dinspre Est ne-ar fi favorizat accesul spre o independenta nu doar politica, ci si economica si-am fi avut astazi cu certitudine o alta geografie a comertului exterior, am fi fost mult mai putin afectati de problemele generate de proasta conjunctura geoeconomica din CSI. O pozitie ferma a Chisinaului, privind frontiera rasariteana, ar fi cimentat nu doar independenta politica si economica a tarii, ci ar fi profilat si o strategie clara si verticala de politica externa.

Pe plan international, Chisinaul nu putea fi penalizat, precum nu sint penalizate pentru faptul ca nu recunosc unele portiuni ale frontierei lor nici Argentina, Estonia, Letonia, India, China, Sudanul, Marocul si atitea alte state. Pretentia noastra este una legal intemeiata si ne-am fi exprimat consecvent vointa de a o solutiona doar pe calea dialogului. Acesta trebuia sa fie mesajul Chisinaului la forurile internationale – Kievul trebuia obosit prin dorinta noastra de dialog. O blocada economica din partea Ucrainei, coroborata cu o presiune asupra minoritatii romanofone din Ucraina, din partea autoritatilor de la Kiev, Cernauti si Odesa, nu ar fi fost decit un atu in plus pentru Chisinau in ochii comunitatii internationale.

Desigur, Occidentul are interese geopolitice deosebite in Ucraina. Vecinul nostru este o putere regionala careia americanii si germanii ii atribuie o valoare ridicata in ideea de contrapondere Rusiei in CSI si de garant al imposibilitatii reconstituirii URSS. Dar tocmai din aceste considerente Occidentul ar fi fost interesat ca o situatie tensionata, in care puteau fi implicate citeva tari din regiune, sa fi fost solutionata eficient pe calea dialogului. De aceea, in cazul cind Chisinaul nu ar fi recunoscut frontierele impuse in 1940, noi am fi putut obtine repede cistig de cauza, iar problema Transnistriei ar fi fost de mult stinsa. Asadar, care putea fi acel unic scenariu posibil de solutionare a conflictului transnistrean prin intermediul unui schimb de teritorii cu Ucraina?

Practica negocierilor diplomatice ne-ar fi impus ca, dupa ce demaram cu ajutorul unor mecanisme internationale dialogul cu Kievul, sa pastram o pozitie ferma in a solicita intregul teritoriu, chiar daca eram siguri ca acest lucru e imposibil. Nu voi descrie un eventual scenariu de negocieri, ci doar finalul scontat – organizarea unui plebiscit sub control international in teritoriile ce au trecut in 1940 de la Romania si Republica Moldova la Ucraina, si de la Ucraina la Republica Moldova.

In felul acesta disputata chestiune a frontierei moldo-ucrainene ar fi fost solutionata. Chiar daca teritorial achizitia nu ar fi fost impunatoare, sub aspect politic si economic am fi cistigat considerabil – accesul la Dunare, solutionarea diferendului de frontiera cu Ucraina si „inchiderea dosarului” transnistrean.

Asadar, cartea ucraineana ar putea, sau mai bine zis ar fi putut fi jucata in doua maniere diferite. In acest moment valabila pentru noi ramine doar prima varianta, care e si cea mai realizabila. Exista, ce-i drept, inca o formula posibila de rezolvare a problemei transnistrene, formula in care Kievului i-ar reveni rolul principal. Si aici ar fi vorba de o modificare a frontierei, dar intr-un fel ce ar avantaja mult mai putin Republica Moldova. E vorba de cedarea teritoriilor transnistrene (3,7 mii km2) ale Republicii Moldova Ucrainei. Acolo cele cinci raioane transnistrene ar avea un statut identic cu cel al Crimeii, iar in calitate de limbi oficiale ar fi romana si ucraineana. In schimbul acestei achizitii Ucraina ar fi oferit un statut similar Bucovinei si Bugeacului. La prima vedere, in acest caz, ar fi avantajata doar Ucraina. Spun „la prima vedere”, deoarece nici Republica Moldova nu ar iesi in pierdere, din moment ce oricum nu detine controlul raioanelor transnistrene. Ce s-ar fi cistigat insa? in primul rind, stabilitatea politica si economica, in al doilea rind, orasul Tighina, in al treilea rind, o situatie decenta pentru cei 450 mii de romani din Bucovina si Bugeac, dar si pentru cei 250 mii de romani transnistreni, astazi oprimati de regimul de la Tiraspol. Solutionarea problemei in maniera respectiva ar fi redat culoare romaneasca Bucovinei si Bugeacului, fara sa puna in discutie suveranitatea ucraineana asupra acestor teritorii. Oricum, acest mod de solutionare a conflictului transnistrean e mai logic decit cel sugerat de unele cercuri politice de la Chisinau, care sustin ca ar trebui sa scapam de povara acestui conflict, prin recunoasterea independentei „Republicii moldovenesti nistrene”. Intrebarea ar fi, ce cistigam in acest caz? Absolut nimic, cu exceptia unei vecinatati ostile si imprevizibile. Deja mai fireasca ar fi inghetarea conflictului si adoptarea unui scenariu cipriot; or, inca nimeni n-a renuntat benevol la 11% din teritoriul sau, chiar daca suveranitatea sa in zona e doar una teoretica. Mai mult ca atit, sint foarte rare cazurile cind o natiune renunta voluntar chiar si la un teritoriu ce nu-i apartine pentru moment, iar temeiul pretentiilor sale ar fi sub aspect legal destul de dubitabil. Un exemplu concludent in acest sens il reprezinta pretentiile Japoniei asupra Curilelor de Sud, cedate Rusiei conform conferintei de pace de la Potsdam (deciziile careia se supun mai greu revizionismului).

Cred ca varianta ce vizeaza independenta „RMN” nici nu merita luata in dezbatere, ea fiind nu doar absurda, ci si periculoasa sub aspect geopolitic. Am sa examinez in continuare o alta varianta de solutionare a conflictului, anume cea care se bazeaza pe dialogul cu Rusia. Aceasta e mai putin promitatoare decit formulele in care rolul principal ii revine Ucrainei si ar consta in cistigarea sustinerii Moscovei, pentru a obtine acordul Tiraspolului in cazul unui statut autonom in cadrul Republicii Moldova, identic celui obtinut de Gagauz Yeri. In schimbul acestui „serviciu” Chisinaul ar oferi Rusiei dreptul de a dispune de baze militare in raioanele transnistrene pentru o durata de 15 ani, care insa s-ar calcula din octombrie 1994, adica de cind Rusia s-a angajat sa-si retraga trupele din Republica Moldova. Drept despagubire pentru stationarea acestor trupe, Chisinaul ar putea cere anularea datoriei sale financiare fata de Moscova.

Aceasta varianta pare ademenitoare prin simplitatea ei, dar comporta si unele riscuri. Primul e generat de caracterul imprevizibil al comportamentului Rusiei, viitorul careia in urmatorul deceniu este obscur. Un alt risc consta in faptul ca prin acest act s-ar confirma si mai mult atasamentul Republicii Moldova fata de Rusia, ceea ce contravine pledoariei pro-europene a Chisinaului. In acelasi timp nici Uniunea Europeana nu va accepta dialogul cu o tara ce gazduieste un conflict pasiv si nu-si controleaza 11 % din teritoriu.

In cazul acestei variante pare sa fie relevant exemplul Georgiei, care a recurs la un scenariu identic, permitind stationarea trupelor rusesti in speranta ca Kremlinul o va ajuta sa solutioneze conflictele abhaz si sud-osetin. Rusii insa nu s-au grabit sa ajute partea georgiana.

E greu de presupus ca rusii, chiar daca am accepta stationarea trupelor lor in Republica Moldova, s-ar grabi sa aplice asupra regimului de la Tiraspol presiunile scontate de Chisinau. In schimb, daca i-ar reusi solutionarea conflictului transnistrean si ar recapata controlul asupra Transnistriei, Republica Moldova poate conta pe intelegerea Occidentului. Optiunea tot mai nuantata a Chisinaului este cea pro-europeana, iar Europa asteapta o Moldova stapina pe propriul destin si pe propriul teritoriu.

Autor: Oleg Serebrian,
Politosfera, Editura Cartier 2001

 

Sursa articol: www.transnistria.md

Sursa foto: http://romaniancoins.org

 

––––––––––––––––

Video:

Transnistria: trafic de arme la portile Europei

(un reportaj CAPA & Canal+)

13 COMENTARII

  1. Îmi plînge sufletul de durere și în același timp îmi pare că dorința de răzbunare pentru unii Moldoveni nici nu a existat. Oare de ce? S-a întors istoria ca neamul Românesc să tot dispară de pe hartă… Care este viitorul neamului Românesc în continuare, vom putea lua vreodată ce a fost al nostru de iure, sau vom pierde mai mult? Cred că nu vom afla acest răspuns niciodată.

  2. O mare mare tampenie debitata de un om care s-ar fi gandit cu mentalitatea moldoveneasca din Basarabia la cai verzi pe pereti .

    Ce ar fi fost daca romania se batea cu Serbia si lua in teritoriu Voivodina si Valea Timocului!
    Ce s-ar fi intamplat daca Ungaria n-ar fi existat?

    Blea blea blea.
    Lung si prost, macar putea fi lung si bun.

    Imi exprim dezacordul si totodata dezamagirea fata de colegul nationalist unescu, care dupa cum observ este de acord cu aberatiile pline de entuziasm ale unui regional. De ce?

    Pentru el geopolitica continentala are loc la nivel regional.

    Sa o luam de la inceput un pic, nu mult si prost.

    Pana la 1792 nu suntem familiarizati decat cu faptul ca in Transnistria dintre Bug si Nistru era populatie romaneasca, parte bastinasa, parte venita din statul Moldova medievala, precum si alte nationalitati.
    Alte scrisuri n-am citit pana acum sa spun ca populatia romaneasca era 80-90 la suta, nu doar spun ci si afirm cu tarie ca populatia Transnistriei la 1792 era peste 50 la suta romaneasca, si avea legaturi cu romanii din toata Podolia, Pocutia chiar pana la Liov unde erau pe atunci romani cu miile, cu Transbugia, cu tarile romane.
    De inteles, la 1792 populatia romaneasca avea legaturi cu toata populatia nord-dunareana romaneasca, avea valori nationale si stia romaneste/moldoveneste.

    De la 1792 a inceput incet cu incet rusificarea zonei pana in secolul 20 cand notam aparitia ziarelor romanesti in Transnistria, a unei revolutii a taranilor romani din Transnistria, care cereau explicit in 1918 si mai tarziu unirea Transnistriei dintre Bug si Nistru cu Romania, pentru ca in opinia taranilor de la 1918, noi vorbim acceasi limba moldoveneasca vorbita de fratii nostri din Moldova si vrem sa fim laolalta cu ei in granitele aceluiasi stat, Romania.

    Greseala Romaniei de a pune granitele sale pe Nistru „ca sa nu suparam marile puteri” a dus Transnistria in slavizare totala, in deportari si foamete in moarte si boli.
    Greseala nu a fost a Rusiei, ci a Romaniei la 1918, pentru ca cu buna stiinta s-a dezis de un teritoriu romanesc.
    Odata cu faurirea Romaniei Mari, in Transnistria din URSS s-a inceput in corpore indobitocirea populatiei, faurindu-se, dupa cum a zis si omul cu editorialul, in Transnistria, de gura oamenilor nemultumiti, RASSM in 1924, cu acopul de da, cica, libertate romanilor din Transnistria, dar odata cu RASSM, a venit si ideea natiunii moldovenesti si limbii moldovenesti, astfel vrand rusii sa faca o ruptura intre malul drept al Nistrului si malul stang.

    Concomitent cu zecile de mii de crime intreprinse de rusi in Transnistria asupra romanilor si deportarea masiva a acestora intre anii 1918 -1940, a disparut incet-incet si sentimentul national patriotic al romanilor de acolo.

    Ucraina a fost mereu un dusman al romanitatii ca si Rusia, si asa va ramane, orice dialog in folosul romanilor va fi sortit esecului.

    Ce tot indruga acest regional despre dialogul dintre Republica Moldova si Ucraina pe tema teritoriilor?
    O aberatie!
    Urmam parcursul in timp si gasim la anul 1991 o populatia romaneasca a Transnistriei din teritoriul noii repubici (preponderent romaneasca, dar slavizata cat se poate de mult, in asa fel incat sa nu-si mai doreasca o revenire in tara mama, Romania, dar o ramanere in noua Republica Moldova ca teritoriu incorporat fara nici o cerere, toti vorbind in viziunea lor, limba moldoveneasca.
    Dar iata ca anumite capete rusesti au inteles ce poate insemna Republica Moldova in componenta si odata cu actiunile intreprinse de guvernul de la Chisinau, se ridicara rusii in frunte acolo unde deja erau si au zis nu, noi trebuie sa fim in enclava slavona, dar cand s-au referit la noi, a insemnat doar ei, cateva capete rusesti, nu populatia a vrut ruperea de republica, ci doar cativa tembeli rusnaci care au gasit mediul propice.
    Dupa razboi, sa nu uitam tradarea Romaniei asupra republicii facuta de ion iliescu, care nu dadea nici o garantie Republicii Moldova sa aiba dreptul la nordul si sudul Basarabiei, ceea ce insemna ca o cerere din parte Republicii Moldova a teritoriilor de nord si sud ar fi adus o ocupatie pe toata Basarabia a elemenelor rusesti de slavizare, iar Republica Moldova era un teritoriu incorporat Ucrainei, in moment ce Romania a zis public ca nu se baga mai incolo de Prut, fapt ce putea insemna masacrul romanilor din Basarabia, ca Romania nu oferea nici un sprijin.
    Asta se intampla la 1991.
    Dupa 1992, populatia transnistreana a fost pur si simplu terorizata de fortele rusesti in frunte cu smirnov si cativa rusi aflati la putere in Tiraspol si, mai mult ca niciodata, intre 1992 si 2012 tembelizata la maxim, ucisa, batuta, pentru a nu mai vorbi in veci romana.

    Astazi, nici acum populatia Transnistriei in actualul format nu este impotriva alipirii la republica, singurul lucru care o tine este regimul de la Tiraspol, in frunte cu armata Rusiei.

    Acest conflict nu are cum sa fie dezabatut nici cu OSCE, nici cu UE, nici cu m.u.e., scuzati expresia.
    Azi, Chsinaul trebuie sa fie ferm pe pozitie si, daca nu, prin surprindere sa recapete tinutul din componenta pe cale militara, acum ca are sprijinul Romaniei.
    Atat si nimic mai multl
    Doar asa rezolvi acest conflict, ofensiva militara, impuscati cativa rusi neciopliti de la putere, si daca Rusia vrea razboi, unirea Republicii Moldova, cu populatie transnistreana cu tot, la Romania.

    Odata cu unirea, NATO si fortele europene vor avea grija alaturi de Romania de Rusia .

    Embargouri si prostii, pentru ce?
    Sa sufere toata populatia Transnistriei aflate in componenta republicii pentru 2 mii de rusi tufliti?

    Editoriale proaste ca asta mai rar.
    Tot inainte, mandri pionieri, dar mai usor cu gandurile unor neaveniti.

    Cat despre unescu, toata stima si consideratia mea, dar fara publicatii din astea.

    De obicei, puneai chiar texte foarte interesante, dar de data asta ai festelit-o.

    Asa e, uneori se mai intampla………..!

    Numai bine!

  3. Raspuns pentru romanul de est.
    Nu mai fi nostaligic, romanule de est, Romania a pierdut Transnistria dintre Bug si Nistru acum 100 de ani mai exact la 1918.

    Romania nu va mai fi pe veci tara a tuturor romanilor fiindca este impotenta.

    Dar oare a fost vreodata?

    Sa ne uitam la Voivodina, Valea Timocului, tinutul Debretin pana la Tisa, Transcarpatia cu Maramuresul de Nord, Pocutia, partea de est a Moldovei mediavale, Transnistria pana la Bug si vom afla daca intr-adevar Romania a fost vreodata tara a tuturor romanilor.

    • @romanu gica: Iti multumesc pentru aprecieri. Eu nu mi-am exprimat in niciun fel parerea referitor la cele afirmate mai sus. :) Pur si simplu sunt niste idei pe care eu le-am supus discutiilor vizitatorilor acestui site. Ceea ce se si intampla, iar asta este foarte bine. 😉 Ce nu am inteles eu din comentariul tau este: cu ce anume, concret, nu esti de acord referitor la punctele de vedere exprimate de autor in text? Multumesc anticipat.

  4. As vrea sa pun o intrebare celor care sunt in Republica Moldova referitor la presedintii acestei tari (nu, nu are legatura cu subiectul de fata insa totusi as dori sa ma informez de la voi fiindca pe internet niciodata nu voi gasi un reportaj neutru si bun). Sa imi explicati si mie partile bune si rele a presedintilor din trecutul nu foarte indepartat, mai exact de la Voronin incoace. Eu unul il respect pe fostul presedinte Ghimpu, dar trebuie sa cunosc si cateva lucruri despre ceilalti.

    Apelez la buna-voia voastra de a informa un frate roman despre situatia de la voi ;).

  5. Foarte interesant articol ! Dupa parerea mea problema dezbatuta este foarte importanta pentru noi romanii din cele doua state romanesti. Solutionarea ei ar pune baze noi cu vecinii nostri slavi, care din pacate sunt foarte dusmanosi cu noi. Toate actiunile prin forta care sunt impotriva oamenilor, sunt total dezaprobate de mine pentru ca ar duce la o tensionare a relatiilor intre state si inrautatirea viitoarelor discutii. Deci, trebuie sa fim foarte atenti cum rezolvam aceasta problema vitala pentru noi.

  6. desi mi-am exprimat parerea vis a vis de acest articol voi raspunde pentru ca tot m-ai intrebat ce nu mi-a placut anume .

    Acest spatiu ar avea o suprafata de 25,1 mii km2 (4,2 mii km in Republica Moldova si 20,9 mii km in Ucraina) si o populajie de 2720 mii locuitori (630 mii loc. in Republica Moldova si 2090 mii loc. in Ucraina). Moldovenii reprezinta cca. 11% si sint concentrati esentialmente in cele cinci raioane transnistrene ale Republicii Moldova,

    eu nu intelesei aproape nimic ,tu?

    moldovenii reprezinta circa 11 la suta ,cum poti da niste date oficiale care sunt de 230 de ani falsificate de slavi?
    nu stim care este ponderea ,mai bine spus .

    Din pacate, romanitatea Transnistriei a fost contestata chiar in Romania. Atunci cind maresalul Antonescu a ordonat trecerea trupelor romane peste Nistru au fost mai multe voci rezervate fata de acest gest

    domnul acesta nu stie raportarea la majoritate .

    sa zicem ca din 1000 de insi s-au trezit 4 sa spuna ,transnistria nu este teritoriu romanesc, deci, dupa gandirea lui filozofica toata romania deci, contesta romanitatea tinutului dintre nistru si bug antonescu fiind asa , un fel de hitler care ordona doar ce a visat azi noapte , bun.

    La fel s-a intimplat si la Chisinau in 1992, cind se strecura un murmur de nemultumire in legatura cu pierderile pe care le sufeream pentru a mentine in componenta Republicii Moldova “un teritoriu strain trupului tarii”.

    domnul oleg? care trup al tarii? sa ne intelegem ca tara este una singura , romania ,tara romanilor ,deci republica moldova nu putea fi considerata tara ,decat parte a teritoriului romanesc ,iar ceea ce vorbeau aia spuneau clar de caracterul romanesc sau nu al transnistriei .
    nu incurcati borcanele ca nu merge !
    daca ne referim la dezbaterea aceasta automat recunoastem clar ca republica moldova este teritoriu romanesc ,aviz celor moldovenisti statalisti……

    colegule unescu, scuza-mi comentariul dar are sa fie lung si poate plictisitor ,dar il fac tocmai pentru ca mi-ai cerut sa argumentez si sa dau explicatii la ceea ce nu imi place asa ca merg mai departe pana in panzile albe ,din respect pentru un om cu capul pe umeri ca tine si alti cativa oameni patrioti ai neamului romanesc .

    E surprinzator, dar de fapt cei ce au recunoscut caracterul moldovenesc (romanesc) al tinutului transnistrean au fost chiar sovieticii, atunci cind au creat in 1924 Republica Autonoma Moldoveneasca. Chiar daca scopul era unul de revansa teritoriala in Basarabia si dincolo de Prut, constituirea autonomiei moldovenesti in stinga Nistrului a pus inceputul prezentei politico-geografice moldovenesti in Transnistria.

    am aici un crampei da articol din istorie privitor la constienta romanilor din transnistria de limba pe care o vorbesc si neamul din care fac parte la 1917-1918 ,

    „Transnistria la sfîrşitul primului război mondial

    Moldovenii rupţi de ţară în 1812, organizaţi într-o Republică Democratică Moldovenească, s-au unit cu Regatul României la 27 Aprilie / 9 Mai 1918. Organul legiuitor care a hotărît Unirea cu ţara s-a numit Sfatul Ţării, fiind un parlament de largă reprezentare democratică. Sfatul Ţării a luat naştere ca urmare a Congresului ostaşilor şi ofiţerilor moldoveni care a avut loc la 20 octombrie 1917 la Chişinău, congres la care s-a hotărît autonomia Basarabiei precum şi convocarea Sfatului Ţării şi configuraţia acestuia. Din partea moldovenilor din Transnistria s-a adresat congresului delegatul Toma Jalbă, cu următoarele cuvinte: „…vă întreb pe domniile voastre, fraţilor, fraţii mei şi neamurile mele – că sîntem noi moldoveni dintr-un sînge, – cui ne lăsaţi pe noi moldovenii? De ce sîntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Noi rămînem ca şoarecii în gura motanului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi. Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pămîntul nostru.” Toma Jalbă a primit aclamaţiile delegaţilor ridicaţi în picioare, care strigau „Nu vă vom uita!” Ion Buzdugan i-a dat la tribună răspunsul la rugăminte, promiţînd „Nu vă lăsăm, fraţilor, veniţi în braţele noastre. Nistrul îl vom săpa împreună şi vom îndrepta apa lui pe dincolo de hotarul sufletului românesc, pentru ca nimic să nu ne mai despartă.”

    Ca urmare a discuţiilor purtate de Congresul ostaşilor şi ofiţerilor moldoveni, componenţa Sfatului Ţării a fost hotărîtă a fi 70 % moldoveni (84 de locuri), 30 % celelalte naţionalităţi (36 de locuri). S-a hotărît ca, în plus peste aceste 120 de locuri, să se acorde 10 locuri românilor transnistreni.

    Tratatul de pace de la Versailles a lăsat mulţi români în afara graniţelor etnice şi istorice ale pămîntului românesc. La est de Nistru, în special în imediata apropiere a rîului, locuiau un important număr de români în mase compacte. Românii transnistreni au dorit şi au reuşit să obţină recunoaşterea autohtoniei şi identităţii lor prin crearea unei Republici Autonome Socialiste Sovietice Moldoveneşti în 1924.

    acum intrebare, domnului oleg, domnul oleg,de ce nu aispus matale de ce au recunoscut sovieticii caracterul romanesc al transnistriei ?

    sau ai uitat intentionat sa spui de revolutia taranilor din transnstria care au cerut unirea cu romania alaturi de basarabia, sau poate de miile de crime pe care le-au intreprins sovieticii pe nistru impotriva romanilor transnistreni care doreau sa treaca nistrul in romania ?

    de ce nu spui tu cum au fost nevoiti la propriu rusii sa faca un stat romanesc in transnistria din cauza populatiei romanesti care nu dorea jurisdictia sovietica .
    tocmai de aceea a fost crreata r.a.s.s.m in 1924
    ” constituirea autonomiei moldovenesti in stinga Nistrului a pus inceputul prezentei politico-geografice moldovenesti in Transnistria.”

    daca spun ca oleg a dat-o in bara apai nu spun prostii.

    hai sa analizam ce inseamna politic si ce inseamna geografic .

    v-ati dat seama?
    atunci sa lase geografice si sa spune doar politice .
    din punct de vedere geografic romanitatea era prezenta inainte de 1792 ,deci nu vine acest distins regionalist sa spuna ca tac pac ,odata cu r.a.s.s.m. a inceput si vietuirea romanilor acolo, ca e una dintre multele prostii pe care le debiteaza .

    Din pacate, foarte adesea uitam ca Basarabia a pierdut in august 1940 nu doar patru raioane la nord si 9 raioane la sud, ci si aceasta parte a Transnistriei, in care mai locuiesc zeci de mii de moldoveni transnistreni.

    uite cum oleg indentifica basarabia ca entitate cu romania ca entitate .
    a pierdut in 1940 basarabia ceva?

    nu, conceptul de basarabia a fost rupt in 3 si s-a facut un stat romanesc dupa cum au vrut rusii.
    nu, basarabia a fost anihilata inca din 1940 de la ruperea in 3 .
    da ,basarabia pierdut partea estica si nordica ,dar sa spui ca a pierdut ce?

    raioanele unei r.a.s.s.m. care nu facea parte din basarabia?

    ce rationament are domnul care scrie astfel de aberatii?

    basarabia nu are cum fi tratata ca entitate ci ca bucata din teritoriu romanesc smuls din sanul tarii mame ,transnistria este alta bucata aparte a teritoriului romanesc pe care maresalul antonescu l-a inteles cand a trecut nistrul in transnistria pana la bug.

    odata ca basarabia a fost rupta de romania , nu se mai poate spune ca trebuiau sa se alipeasca x sau y teritorii .

    ceea ce a facut rssm dupa 1940 a fost un nou stat faurit de sovietici grupand un teritoriu romanesc indobitocit cu o alta parte de teritoriu romanesc pentru imdobitocire totala .

    deci,sa tinem minte, din 1940 ,basarabia nu mai este teritoriu total, este rupt in 3 deci, dispare .

    detonatorul a fost unul etnic, poate nu atit etnic, cit lingvistic, or trebuie sa recunoastem faptul ca majoritatea relativa a populatiei din raioanele transnistrene ale Moldovei este de expresie rusa.

    bai, du-te la baie ca ma inervezi rau.

    care ligvistic?
    care etnic?
    o armata de bolsevici care conduc transnistria si inca cativa cetateni rusi tu numesti conflict lingvistic ??

    liberalizeaza acum, in acest moment transnistria asa cum este din componenta republicii, sispunele ,frate , de acum incurajam sa vorbiti romana si sa vedem cata populatie vorbeste romana ,chiar si stricat in transnistria .

    si maispui tu de conflict lingvistic de o parte si alta a nostrului?

    ori esti beat ,ori nu te duce mintea oleg tata .

    sa fie clar populatia transnistriei de azi in majoritate nu are nici o problema sa reintre in compnenta republicii moldova daca nu ar fi cateva mii de rusi de la putere care tin populatia in izolare si o tot bombardeaza cu deznationalizarea romaneasca .

    populatia vrea in republica moldova , cateva mii de rusi cu armele in mana nu o lasa .
    nu o lasa sa fie romaneasca .

    ‘Republica Moldova isi datoreaza existenta in mare parte problemei transnistrene si asta nu doar din cauza ca legal statalitatea moldoveneasca contemporana isi are originea in Transnistria anului 1924, ci si din cauza ca daca acest conflict nu ar fi existat, atunci povestea independentei Republicii Moldova, cu starea dominanta in elita politica chisinauiana din decembrie 1991, s-ar fi terminat o data cu coborirea drapelului sovietic de pe Kremlin si prin reunirea Basarabiei cu Romania.

    vezi ce inseamna sa judeci doar prin prisma republicii moldova din u.r.s.s.?
    r.s.s.m. cum era denumita inainte ca sa fiu clar .

    domnul iliescu s-a dus in rusia si a incheiat un act in care se stipula la vremea aceea ca romania nuare pretentii teritoriale dincolo de prut si nu se amesteca in treburile interne ale tarilor socialiste sovietice .
    asa ca treaba cu ,daca transnistria nu ar fo fost componenta r.s.s.m , atunci republica moldova nu ar mai fi existat ci s-ar fi unit cu romania ,nu sta in picioare .

    solutionarea nu s-a dorit intai de romania care nu avea de gand sa accepte un ajutor sau mai rau,o unire cu r.s.s.m. chiar si in cazul grav in care ,sa spunem r.s.s.m. ar fi fost atacata de forte rusesti sau ucrainiene .

    romania s-a spalat pe maini si gata .

    Comportamentul bizar al Chisinaului din acele zile ne face sa credem ca conflictul nici nu s-a dorit solutionat, astfel guvernantii moldoveni capatind o garantie pentru evitarea unirii cu Romania.

    ori esti bou, ori esti bou!

    Si astazi, prin traditie, consideram ca cheile solutionarii acestui conflict ar fi la Moscova. Altii spun ca ele ar fi in egala masura la Moscova si Chisinau, dar se ignora adesea anume rolul Ucrainei, care este vecina noastra rasariteana. Si pacat, pentru ca majoritatea variantelor posibile de solutionare a conflictului transnistrean trebuie sa ia in consideratie mai ales Ucraina

    ucraina este un stat tampon construit de rusia tocmai pentru a cuceri cat mai multe teritorii neslavone si de a le face slavone .
    a vorbi cu ucraina inseamna a vorbi cu cine nu trebuie in vreme ce ucraina face ce spune rusia .
    rusia spune nu , ucraina va spune la randul ei ,nu,
    intereseul este unul teritorial si etnic .

    vor sa slavizeze cat mai mult din teritoriile cotropite ,in cazul nostru fiind vorba de teritorii romanesti .
    problema in dezbatere nu se face prin vorba cu ucraina .

    o blocada a regiunii e foarte usor de organizat .

    si vin si spun, la ce ar putea duce asta?

    o blocada ar bate exact in populatia teritoriului politic transnistria .
    republica moldova doreste sa puna presiune tocmai pe populatia transnistriei care nu are nici o vina ?

    Un embargou economic total in prag de iarna, cind nimeni n-ar putea nici iesi, nici intra in asa-zisa “RMN”, cind nici un mijloc de transport n-ar mai ajunge in aceasta regiune, cind nici gazul natural, nici energia electrica n-ar mai ajunge la consumatorii de acolo, ma intreb cite zile ar putea rezista “RMN”? Cred ca numarate.

    auleu, tu chiar vrei sa omori populatia transnistreana dupa cum vad eu si nu te lasi nui asa?

    Daca Chisinaul s-ar fi situat ferm pe aceste pozitii, atunci dupa 10,20,30 de ani Kievul ar fi fost nevoit sa accepte un dialog, caci nu exista stat care sa se “simta bine”, cind o parte a frontierei sale este contestata.

    va spun eu ce se intampla , daca r.s.s.m. cerea ucrainei teritoriile inapoi, ucraina ocupa toata basarabia si se termina balciul,intrucat romania nu se baga .r.s.s.m nu avea sustinere din nici o parte .

    O blocada economica din partea Ucrainei, coroborata cu o presiune asupra minoritatii romanofone din Ucraina, din partea autoritatilor de la Kiev, Cernauti si Odesa, nu ar fi fost decit un atu in plus pentru Chisinau in ochii comunitatii internationale.

    pai tu astepti sa treaca zeci de ani ,ucraina sa ucida pe capete romani cum facea pana mai ieri administratia din transnistria pentru a cere comunitatii internationale sa solutioneze prcesul?

    prea puieril.

    oleg ,ai facut un editorial de aruncat la gunoi,

    pentru unescu .

    apelativele pe care le-am introdus in comentariul meu au fost indreptate spre morile de vant oleg serebrian si sunt produse datorita firii mele explozive .

    iata colegul meu patriot unescu de ce cred ca acest om nu intruneste in viziunea mea reputatia de a i se fi publicat articolul tocmai de catre tine .

    cu respect romanu gica !

    • @romanu gica

      Într-adevăr, un post foarte lung, însă este încă o dovadă că pui suflet și te implici, ceea ce este de apreciat.
      Nu ți-am răspuns foarte rapid din cauza lipsei timpului, însă voi încerca în cele ce urmează să o fac cât pot eu de bine.
      Motivul pentru care am postat articolul pe acest subiect a fost pentru că am constatat că foarte puțini dintre români cunosc istoria acestei regiuni cu populație românească. Așadar, info.
      Nu pot spune că împărtășesc în întregime punctele de vedere ale autorului, însă nu cred că este chiar atât de ”praf” cum îl vezi tu. Găsești mai jos comentariile și părerile mele.
      Respect!

      ––––––

      ”desi mi-am exprimat parerea vis a vis de acest articol voi raspunde pentru ca tot m-ai intrebat ce nu mi-a placut anume .
      Acest spatiu ar avea o suprafata de 25,1 mii km2 (4,2 mii km in Republica Moldova si 20,9 mii km in Ucraina) si o populajie de 2720 mii locuitori (630 mii loc. in Republica Moldova si 2090 mii loc. in Ucraina). Moldovenii reprezinta cca. 11% si sint concentrati esentialmente in cele cinci raioane transnistrene ale Republicii Moldova.
      eu nu intelesei aproape nimic ,tu?”
      ––––––
      -Eu am înțeles. :)
      ––––––

      ”moldovenii reprezinta circa 11 la suta ,cum poti da niste date oficiale care sunt de 230 de ani falsificate de slavi?
      nu stim care este ponderea ,mai bine spus .”
      ––––––
      -Este clar că se referă la cifrele oficiale. Ce-i drept, se putea completa cu o formulare similară celei folosite de către tine.
      ––––––

      ”Din pacate, romanitatea Transnistriei a fost contestata chiar in Romania. Atunci cind maresalul Antonescu a ordonat trecerea trupelor romane peste Nistru au fost mai multe voci rezervate fata de acest gest
      domnul acesta nu stie raportarea la majoritate .
      sa zicem ca din 1000 de insi s-au trezit 4 sa spuna ,transnistria nu este teritoriu romanesc, deci, dupa gandirea lui filozofica toata romania deci, contesta romanitatea tinutului dintre nistru si bug antonescu fiind asa , un fel de hitler care ordona doar ce a visat azi noapte, bun.”
      ––––––
      -Fiind din România, trebuie să îți spun că percepția mea vis-a-vis de părerea românilor este aceeași cu a autorului, fiind fără relevanță ce cred eu despre acest aspect.
      ––––––

      ”La fel s-a intimplat si la Chisinau in 1992, cind se strecura un murmur de nemultumire in legatura cu pierderile pe care le sufeream pentru a mentine in componenta Republicii Moldova “un teritoriu strain trupului tarii”.
      domnul oleg? care trup al tarii? sa ne intelegem ca tara este una singura , romania ,tara romanilor ,deci republica moldova nu putea fi considerata tara ,decat parte a teritoriului romanesc ,iar ceea ce vorbeau aia spuneau clar de caracterul romanesc sau nu al transnistriei .
      nu incurcati borcanele ca nu merge !
      daca ne referim la dezbaterea aceasta automat recunoastem clar ca republica moldova este teritoriu romanesc, aviz celor moldovenisti statalisti…”
      ––––––
      -Poate că formularea nu este cea mai inspirată, însă eu am perceput aceasta în felul următor: oamenii nu consideră Transnistria ca un pământ al vechii Moldove, respectiv al României Mari, de după 1918.
      -Trebuie să te contrazic: RM este o țară, oricât de artificială ar fi! Este o fărâmă de Românie pierdută vreme de aproape 200 de ani printre dușmani, dar, din păcate, cu… ”binecuvântarea” tovarășului Iliescu, este o țară, până în ziua când va reveni lângă celelate provincii istorice românești, ca parte a României.

      ––––––

      ”E surprinzator, dar de fapt cei ce au recunoscut caracterul moldovenesc (romanesc) al tinutului transnistrean au fost chiar sovieticii, atunci cind au creat in 1924 Republica Autonoma Moldoveneasca. Chiar daca scopul era unul de revansa teritoriala in Basarabia si dincolo de Prut, constituirea autonomiei moldovenesti in stinga Nistrului a pus inceputul prezentei politico-geografice moldovenesti in Transnistria.”
      ––––––
      -În articol nu se spune că odată cu constituirea RASSM a început și prezența românească în Transnistria cum nu se spune că această zonă nu ar fi avut un important element românesc. Ce se spune este că această RASSM a constituit instrumentul de control creat de Rusia împotriva României în chestiunea Basarabiei, folosindu-se tocmai de populația românească din Transnistria.
      ––––––

      ”Din pacate, foarte adesea uitam ca Basarabia a pierdut in august 1940 nu doar patru raioane la nord si 9 raioane la sud, ci si aceasta parte a Transnistriei, in care mai locuiesc zeci de mii de moldoveni transnistreni.
      uite cum oleg indentifica basarabia ca entitate cu romania ca entitate .
      a pierdut in 1940 basarabia ceva?
      nu, conceptul de basarabia a fost rupt in 3 si s-a facut un stat romanesc dupa cum au vrut rusii.
      nu, basarabia a fost anihilata inca din 1940 de la ruperea in 3 .
      da ,basarabia pierdut partea estica si nordica ,dar sa spui ca a pierdut ce?
      raioanele unei r.a.s.s.m. care nu facea parte din basarabia?”
      ––––––
      -Aici chiar o dă în bară cu pierdutul ”acelei părți a Transnistriei” în 1940… :)
      -României i s-a luat în 1940 de către URSS toată partea de est a Moldovei, cuprinsă între Prut și Nistru (inclusiv sudul Basarbiei, adică Bugeacul), nordul Bucovinei și Herța (http://romanism.ro/wp-content/uploads/Romania-rupta-de-Bugeac_Bucovina_Herta_Moldova_rasariteana2.jpg), abia ulterior tot acest pământ românesc fiind rupt în 3 de stăpânii slavi (http://romanism.ro/wp-content/uploads/Romania_Bugeac_Bucovina_Herta_Basarabia1.jpg). :(

      ––––––

      ”rssm dupa 1940 a fost un nou stat faurit de sovietici grupand un teritoriu romanesc indobitocit cu o alta parte de teritoriu romanesc pentru imdobitocire totala.”
      ––––––
      -Corect!
      ––––––

      ”o armata de bolsevici care conduc transnistria si inca cativa cetateni rusi tu numesti conflict lingvistic ??”
      ––––––
      -Nu am văzut revolte în masă în stânga Nistrului împotriva desprinderii de RM în ăștia 20 de ani, împotriva ”armatei de bolșevici” de ocupație, ceea ce mă duce cu gândul că majoritarii rusofoni de acolo nu au avut nimic împotrivă să se separe de ”ciobeni”, cu limba lor ne-normală cu tot… Ce zici? Crezi că dacă li s-ar garanta că în zona respectivă limba oficială va fi doar rusa, fără nicio urmă de limba română, vor mai fi atât de siguri că vor independență? Eu cred că nu… Toată scânteia a pornit de la bau-bau-ul distribuit în mințile deja netede ale populației de acolo că, odată cu introducerea limbii române, urmează inevitabil unirea cu România, respectiv pierderea privilegiile pe care le deținea populația rusofonă față de cea românofonă.
      ––––––

      ”‘Republica Moldova isi datoreaza existenta in mare parte problemei transnistrene si asta nu doar din cauza ca legal statalitatea moldoveneasca contemporana isi are originea in Transnistria anului 1924, ci si din cauza ca daca acest conflict nu ar fi existat, atunci povestea independentei Republicii Moldova, cu starea dominanta in elita politica chisinauiana din decembrie 1991, s-ar fi terminat o data cu coborirea drapelului sovietic de pe Kremlin si prin reunirea Basarabiei cu Romania.”
      ”Comportamentul bizar al Chisinaului din acele zile ne face sa credem ca conflictul nici nu s-a dorit solutionat, astfel guvernantii moldoveni capatind o garantie pentru evitarea unirii cu Romania.”
      ––––––
      -Este viziunea autorului. Cu sau fără Transnistria, nu știu ce turnură ar fi putut lua lucrurile, deși, la vreme respectivă, latura emoțională era una foarte puternică iar unirea avea multe șanse de realizare. Au fost mai mulți factori care au împiedicat realizarea ei, în principal…trădători, de ambele părți.
      ––––––

      ”ucraina este un stat tampon construit de rusia tocmai pentru a cuceri cat mai multe teritorii neslavone si de a le face slavone .
      a vorbi cu ucraina inseamna a vorbi cu cine nu trebuie in vreme ce ucraina face ce spune rusia .
      rusia spune nu , ucraina va spune la randul ei, nu,
      intereseul este unul teritorial si etnic .”
      ––––––
      -Da și nu. Mai ales în contextul actual din Rusia lui Putin, Ucraina ar putea avea un cuvânt de spus. Mai cu seamă că ea nu își poate dori altceva decât reincluderea ”Transnistriei Mici” separatiste la RM, pentru a evita o eventuală rediscutare a frontierelor, atât cu RM cât și cu Rusia, fapt care i-ar fi în total dezavantaj Ucrainei. Este un punct de vedere.
      ––––––

      ”o blocada ar bate exact in populatia teritoriului politic transnistria .
      republica moldova doreste sa puna presiune tocmai pe populatia transnistriei care nu are nici o vina ?”
      Un embargou economic total in prag de iarna, cind nimeni n-ar putea nici iesi, nici intra in asa-zisa “RMN”, cind nici un mijloc de transport n-ar mai ajunge in aceasta regiune, cind nici gazul natural, nici energia electrica n-ar mai ajunge la consumatorii de acolo, ma intreb cite zile ar putea rezista “RMN”? Cred ca numarate.
      ––––––
      -Aici sunt de acord cu tine. Nu găsesc că asta este soluția. Într-adevăr, populația nu trebuie să sufere pentru că dincolo de chestiuni legate de teritoriu, oamenii sunt pe primul plan.
      ––––––

  7. Eu as zice ca Romania ar trebui sa ajunga ,mai intai o tara bogata economic la nivel cat mai inalt si numai atunci va putea ajuta R.Moldova si Transnistria, sa se uneasca la trupul ei.

  8. @tania
    Varianta pe care o propui tu ar fi una într-o lume ideală, în care la conducerea ambele state românești s-ar afla oameni dedicați doar intereselor românilor, oameni care să nu caute să își umple buzunarele călcând în picioare interesul național. Crezi tu că Rusia va sta cuminte așteptând momentul când românii se vor reuni într-un singur stat, cu inima tresăltându-i de bucurie?!? Ha! Uită-te numai câte eforturi face în continuare să ne dezbine, să bage ură între frați, să provoace așa zise conflicte inter-etnice care, de altfel, nici nu există, doar că rușii manipulează pe toată lumea pentru a le crea, pentru a-și păstra influența și a-și proteja interesele. Așadar, nu este timp de așteptat. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Până la urmă, este datoria tuturor românilor de ne ajuta unul pe celălalt, din puținul pe care îl avem.
    Numai bine!

LĂSAȚI UN MESAJ