Coşeriu Eugen

0
83

Profesorul Eugen Coşeriu, unul dintre marii fondatori ai disciplinei lingvistice pe plan mondial, modelator al gândirii ştiinţifice în domeniu a numeroşilor discipoli aflaţi în toate colţurile lumii, reprezintă astăzi cea mai evoluată direcţie a lingvisticii mondiale, impunând prin profunzimea şi modernitatea concepţiei sale care trimite la o adevărată şcoală a lingvisticii secolului XXI. Născut în 1921 la Mihăileni, Bălţi, în Republica Moldova de azi, după ce îşi desăvârşeşte studiile universitare, mai întâi la Iaşi şi, după aceea, din cauza războiului, la Roma, Padova şi Milano (litere şi filozofie), îşi susţine doctoratul în filologie, în 1944, la Roma, şi în filozofie, în 1949, la Milano, unde îşi şi începe, de altfel, îndelungata activitate ştiinţifică şi pedagogică. Specializat în filologie romanică, filologie slavă şi filozofie este mai întâi lector de limba română la Universitatea din Milano (1947-1950), apoi profesor de lingvistică generală şi indogermanistică la Universitatea din Montevideo, Uruguay, fiind concomitent şi director al Instinitului de Cercetări Lingvistice, în cadrul aceleiaşi universităţi (1951-1963). De aici, ca profesor invitat, va preda cursuri de lingvistică generală la Universitatea Coimbra din Portugalia (1960-1961), iar din 1961 până în 1963, în aceeaşi calitate, va preda filologia romanică la Universitatea din Bonn. Între 1962-1963 este profesor de filologie romanică la Universitatea din Frankfurt; din mai 1963 predă filologie romanică, din 1966 şi lingvistică generală la Universitatea din Tubingen, Germania. În anii academici 1972-1973 şi 1977-1978 este profesor asociat la Universitatea din Strasbourg. Perioade mai scurte, ca profesor invitat sau pentru a susţine prelegeri, au fost petrecute în peste 30 de universităţi din întreaga lume. A susţinut conferinţe în Universităţi din Chile, Brazilia, Norvegia, Venezuela, Germania, Spania, Italia, Bulgaria, Polonia, România, Japonia etc. Membru de onoare al Lingvistic Society of America, al Cercului Lingvistic de la Praga (CLP), al Societăţii Italiana di Linguistica, al Associacion de Linguisticay Filologia de America Latina (ALFAL), al Circulo Linguistico de Rio de Janeiro, al American Romanian Academy of Sciences andArts, al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, al Academiei Române etc.; membru al Societe de Linguistique de Paris, al Linguistic Circle of New York, al Association Phonetique Internationale, al Sociiti de Linguistique Romane, al Filibrige, al Consiliului Ştiinţific al IDS (Institutul de Limbă Germană) – Menheim, al Academia Brasileira de Filologia, al Academiei Regale Norvegiene, al Academiei de Ştiinţe din Heidelberg, al Istituto Lombardo (Accademia delle Scienze) – Milano, al Academia Europaea – London, al Academiei de Ştiinţe din Finlanda etc, membru corespondent al Real Academia Espanola, al Academia Chilena de la Lengua • Santiago, al Academiei de Ştiinţe Miinchen, al Academia Peruana de la Lengua -Lima, al Academia Nacional de Letras – Uruguay, al Real Academia de Buenas Letras – Sevilla etc; preşedinte sau vicepreşedinte al unor societăţi lingvistice recunoscute în lumea întreagă, profesorul Eugeniu Coşeriu a primit, de asemenea, titlul de Doctor Honoris Causa în peste 40 de Universităţi din România, Uruguay, Argentina, Finlanda, Chile, Spania, Italia, Republica Moldova, Peru, Bulgaria, Brazilia, Belgia etc. recunoscându-i-se astfel meritele incontestabile în dezvoltarea lingvisticii.

Se stinge din viaţă la 7 septembrie 2002  în Tubingen, Germania

Activitatea sa ştiinţifică desfăşurată de-a lungul a peste cincizeci de ani s-a concretizat în mai mult de şase sute de studii publicate în întreaga lume, în zeci de volume, din care, deocamdată, doar o mică parte a ajuns la cititorul român, traducerile fiind iniţiate abia în anii ’90 datorită discipolilor, dintre care amintim pe prof. univ. dr. Mircea Borcilă de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din CIuj-Napoca, unde se află deja un centru de lingvistică integrală, şi pe prof. univ. dr. Nicolae Saramandu de la Universitatea din Bucureşti.
Concepţia lingvistică a profesorului Coşeriu se bazează pe principii generoase care, respectate de orice cercetător, oferă argumente suficiente pentru o contribuţie reală şi modernă la dezvoltarea ştiinţelor. A fi obiectiv, în viziunea savantului, înseamnă, preluând cuvintele lui Piaton, „să spui lucrurile aşa cum sunt” şi, în acelaşi timp, să nu respingi nimic din ceea ce înaintaşii tăi au formulat, dacă prin ideile lor au contribuit Ia evoluţia ştiinţei. Antidogmatismul, respectul faţă de tradiţie, transpar din numeroase lucrări, iar pentru cercetătorul român, cel mai aproape pare să fie lucrarea Lecţii de lingvistică generală apărută în 2000 la Chişinău, în traducerea şi îngrijirea a doi universitari clujeni: Eugenia Bojoga şi Mircea Borcilă, lucrare în care se află, după părerea noastră, cea mai clară şi obiectivă incursiune în istoria lingvisticii, cu repercusiuni în înţelegerea fenomenului lingvistic şi a realităţii de azi a ştiinţei limbii. Raportându-ne în continuare la lucrările traduse în România, despre care profesorul Coşeriu afirma că reprezintă încă doar aspecte marginale ale concepţiei sale (alte lucrări de referinţă aşteptând să fie aduse la cunoştinţa unui public mai larg, în care să intre fără îndoială atât studenţii cât şi profesorii din universităţi, din şcoli sau licee), amintim a doua lucrare tradusă în România în 1995, apărută la Cluj, sub aceeaşi îngrijire a profesorului Mircea Borcilă, Introducere in lingvistică, folosită azi în multe universităţi din ţară ca titlu dereferinţă. (Prima lucrare tradusă, intitulată Limba română în faţa occidentului. De la Genebrardus la Hervas. Contribuţii la istoria cunoaşterii limbii române in Europa occidentală, a apărut în 1994, în traducerea lui Andrei A. Avram), în 1997 urmează, în traducere, lucrarea Sincronie, diacronie şi istorie, apărută la Editura Iuliu Pop.

Coşeriu transpare cu consecvenţă ideea că omul de ştiinţă, în speţă lingvistul, urmează să-şi pună
rezultatele muncii sale în slujba societăţii, vorbitorii fiind cei care trebuie să profite în cea mai mare măsură de rezultatele activităţii ştiinţifice.
Concepţia profesorului Coşeriu trimite la o abordare integrala a activităţii de limbaj, fapt ce a şi
inspirat pe discipolii săi români să-i propună să numească direcţia pe care o deschide, lingvistică
integrală.
Aceasta reprezintă, după părerea profesorului Mircea Borcilâ „o mutaţie radicală a orizontului
teoretic al lingvisticii contemporane”, edificiul epistemic al lingvisticii integrale bazându-se
pe disocierea netă a tipurilor de ştiinţe după nanira obiectului lor şi Covor ale» In Maramureş, dăruit Papei de D-na Elena Bârlea, 1902 formularea unor idealuri diferite de obiectivitate ştiinţifică pentru fiecare dintre ele.
Premisa de la care porneşte opera ştiinţifică a savantului este în acelaşi timp simplă şi profundă: limbajul este privit ca obiect cultural, teoriile asupra limbajului fiind elaborate în funcţie de un mod propriu de interpretare, logică şi perfect argumentată, a raportului limbă-vorbire. în acest sens, savantul aminteşte că obiectele naturale ca obiecte ale ştiinţelor naturii, nu pot fi supuse unei cunoaşteri sigure, deoarece, nefiind create de om, se află în afara conştiinţei umane. Pe de altă parte, pentru obiectele naturale, traseul cunoaşterii lor se bazează pe substanţa acestora, adevărul lor propriu fiind constatat prin observaţie, aproximat prin ipoteze sau verificat prin experimentare. în alt plan, ştiinţele matematice şi, în general, ştiinţele logico-formale, operează cu obiecte specifice, pure, care nu pot exista în afara conştiinţei umane, de aceea sunt lipsite de
adevăr propriu. Ele reprezintă accesorii din punct de vedere metodologic. în schimb, obiectele culturale, deşi obiecte formale, de sorginte spirituală, a căror esenţă se află în conştiinţa umană, pot fi construite în lume, cu o substanţă asemenea celor naturale. în acest caz însă, substanţa este aleasă, este determinată de formă până în cele mai mici amănunte.
Adecvarea la obiect a procedeelor, conceptelor, categoriilor, metodelor, adică „a spune lucrurile aşa cum sunt”, înseamnă pentru profesorul

Coşeriu  ţine seamă de universaliile esenţiale primare ale limbajului: semanticilate, alteritate, creativitate. În toate ştiinţele culturii şi, implicit şi în lingvistică, descrierea şi explicarea se bazează pe gradul de cunoaştere de către vorbitor a propriei activităţi creatoare, aşa cum se manifestă ea în vorbire. Lingvistica însă nu va fi interesată de substratul biologic al vorbirii, pe care nu-l neagă, dar pe care îl lasă în seama altor ştiinţe (naturale); ea va cerceta componentele culturale ale activităţii de vorbire reale.
În concepţia coseriană, lingvistica este o ştiinţă „obiectivă” şi „realistă”, în măsura în care vizează limbajul „aşa cum este”, sub toate „aspectele” care derivă din natura lui fundamentală de activitate (energeia). Se prefigurează o teorie în care două componente sunt foarte importante: „a) – vorbirea este (1) o activitate general-umană, efectuată de vorbitori (2) ca reprezentanţi ai unei tradiţii comunitare de tehnică lingvistică, (3) în mod individual” şi b) – „orice activitate, aşadar şi activitatea de vorbire, poate fi considerată (1) în calitate de activitate, (2)
în calitate de cunoaştere pe care se întemeiază activitatea şi (3) în calitate de produs al activităţii.”
Concepţia coşeriană creează astfel premisele pentru o cercetare integrală a limbajului, care se dezvoltă ca o construcţie teoretică realizată prin descompunere analitică, din punctul de vedere al planului vorbirii, planului limbii şi al planului discursiv, domenii care există concomitent în cunoaşterea vorbitorului şi se manifestă concomitent în vorbire.
Din această perspectivă lingvistica vorbirii se va ocupa de descoperirea şi descrierea funcţiilor specifice vorbirii în general, lingvistica limbii va avea în vedere structurarea idiomatică la toate nivelurile acesteia, inclusiv la nivelul „transfrastic”, constituind de fapt o lingvistică a vorbirii prin intermediul unei limbi istoric constituită, iar lingvistica discursului sau lingvistica textului se va ocupa de text ca produs al activităţii individuale de vorbire. Se constată cu uşurinţă că faţă
de concepţiile anterioare care puneau pe prim plan lingvistica idiomatică, adică lingvistica limbilor, Coşeriu acordă aceeaşi importanţă, sau chiar mai mare, lingvisticii vorbirii şi lingvisticii textului. îndemnul de a privi limbajul în complexitatea sa şi de a-şi îndrepta atenţia şi spre nivelurile universal şi individual se înscrie în curentul care asigură trecerea spre o
lingvistică dinamică, „comunicaţională”, şi vine, în primul rând, dinspre două lucrări publicate în 1956 prima şi în 1980 cea de-a doua: Determinacion y entorno. Dos problemas de una linguistica del hablar şi Textlinguistik Eine Einfuhrung, dar şi dinspre alte studii sau lucrări de lingvistică generală şi aplicată.
Bazată pe o teorie a limbajului bine articulată şi bine receptată în mediul ştiinţific, lingvistica integrală constituie astăzi direcţia cu cei mai mulţi adepţi în lumea întreagă.
Caracterul profund obiectiv şi adecvat al ideilor înaintate de teoria coşeriană, modernitatea demersului în susţinerea şi argumentarea adevărurilor formulate, constituie tot atâtea premise pentru o receptare favorabilă şi imediată şi în spaţiul ştiinţific românesc, îndeosebi ca urmare a traducerii a numeroase lucrări fundamentale ale savantului.

Cultura-traditionala.ro
Foto: Compendium.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ