Crihan Anton

0
19
Anton Crihan

Anton Crihan s-a născut la 10 iulie 1893, în satul Sîngerei, din judeţul Bălţi. După studii liceale în capitala de judeţ şi specializarea în Studii Economice, la Odessa, au venit anii războiului şi tînărul basarabean a fost nevoit să răspundă chemării la arme a ţarului, pentru o cauză ce era atît de străină românilor basarabeni.

Pe front, l-au prins evenimentele revoluţiei ruse din iarna şi din primăvara anului 1917, Anton Crihan aderînd la ceea ce i se părea a fi o mişcare de înnoire a „închisoarei popoarelor”. Împreună cu Gheorghe Madan (preşedinte), ca secretar, a iniţiat o întrunire a soldaţilor basarabeni aflaţi pe front, în cadrul căreia participanţii şi-au declarat adeziunea la Partidul Naţional Moldovenesc, dar au şi dat „întregul sprijin… stâpînirii vremelnice a Rusiei” în speranţa – vai, cît de deşartă! – că „va feri scumpa-ne Basarabie de siluirile şi jafurile nelegiuite ale anarhiei”.

A înţeles curînd turnura periculoasă pe care, sub influenţa bolşevică, o luau evenimentele, plecînd la Odessa, unde, în colaborare cu I. Codreanu (celebrul, încă de atunci, „Moş Codreanu”) a înfiinţat Comitetul Naţional Ostăşesc, organizînd primele „cohorte” naţionale, menite a proteja gubernia de atrocităţile bolşevicilor, „În zilele de 30-31 august şi 1-5 septembrie 1917, Plenara Comitetului Organizaţiei Revoluţionare Moldoveneşti, la care au luat parte cu drept de vot, 117 delegaţi din garnizoane şi fronturi ale Rusiei, care timp de 7 zile au discutat şi chibzuit pentru a găsi calea ce va fi forma cea mai bună de a face Unirea Basarabiei cu România, au hotărît ca Unirea să se facă în două etape, şi anume Basarabia să se desprindă de Rusia şi să se declare stat independent şi fără să aştepte pînă la reorganizarea administraţiei statale, ca stat independent, să treacă la înfăptuirea Unirii, după cum a hotărît Plenara”. (Proces-verbal al Comitetului Organizaţiei Revoluţionare din Odessa, 5 septembrie 1917)

Printre organizatori s-a numărat şi Anton Crihan, devenit comisar în Basarabia, pentru treburile Sovietelor militarilor (cum se numeau organizaţiile soldăţeşti) şi inspector al cohortelor de miliţie. Convingerile sale privind mersul evenimentelor basarabene se cristalizau tot mai pronunţat către o acţiune în concordanţă cu idealurile de unire ale populaţiei. În acest sens s-a şi pronunţat la Congresul militarilor moldoveni – 20-26 octombrie 1917.

„După acele embrioane de miliţii moldoveneşti, cu sprijinul Comisarului guberniei Basarabiei – Vladimir Cristi – mare patriot basarabean, dar mai ales după hotărîrile Congresului general ostăşesc moldovenesc de la Chişinău, de la 20-26 octombrie 1917, Anton Crihan a organizat temeinic şi a condus, în calitate de inspector al miliţiilor, cohortele de miliţii moldoveneşti, regulamentar formate, care erau răspîndite pe centre judeţene din cuprinsul Basarabiei, pentru a interveni la cazuri de urgenţe” (Nicolae P. Nitreanu, Istoria Unirii Basarabiei cu România, manuscris, B.A.R.).

Dar momentul de cotitură decisivă a dlui Crihan s-a produs în acea zi de Bobotează a anului 1918 cînd, în Chişinău, a sosit masivul eşalon de prizonieri români ardeleni, ce hotârîseră, la Darniţa, să se alăture ca voluntari armatei române. Atunci, din ordinul lui Levenson, ajuns comandant al Garnizoanei Chişinău, Frontotdelul a organizat masacrarea unui însemnat număr dintre aceşti prizonieri dezarmaţi. Anton Crihan a protestat cu toată energia, fiind arestat şi dus în curtea Şcolii Spirituale. A reuşit să evadeze şi, împreună cu un alt militant basarabean, Bosie-Codreanu nu s-a oprit decît la Iaşi, urgentînd ajutorul pe care Ţara trebuia să-l dea basarabenilor pentru a duce la bun sfîrşit lucrul început, sau, cum se va pronunţa, în altă provincie românească, un alt patriot unionist, pentru „plinirea vremii”.

Acest lucru s-a şi întîmplat, încît în istorica zi de 27 martie 1918, cînd Basarabia s-a unit cu Ţara, Anton Crihan se afla în sala ce reunise Sfatul Ţării, pentru a-şi da entuziast Votul de aprobare.

După înfăptuirea Unirii şi încheierea războiului, Anton Crihan s-a dedicat ideilor integrării Basarabiei în viaţa economică, politică şi socială a României. Subsecretar de stat la Agricultură, deputat în repetate rînduri (1919, 1920, 1922, 1932), participant în delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Versailles, Anton Crihan şi-a realizat încă un vechi vis al său, acela de a face
studii în Ţară. A urmat, aşadar, Dreptul – ce s-a adăugat studiilor politice şi economice făcute la Odessa (doctoratul dîndu-şi-l la Paris).

Sensibil la greutăţile în care se zbătea ţărănimea basarabeană, s-a preocupat de soarta acesteia. A pus bazele Partidului Ţărănesc din Basarabia, contopit ulterior în Partidul Naţional Ţărănesc, în cadrul căruia a devenit una dintre proeminentele personalităţi politice.

Dar s-a gîndit la soarta ţăranului şi pe plan profesional, punînd bazele, în 1933, Facultăţii de agronomie din Chişinău, prima instituţie de învăţămînt superior agricol din această provincie.

„În anul 1933, guvernul român a transferat /la insistenţele lui Anton Crihan/ n.n. Academia de Studii Agricole din Iaşi, la Chişinău. Cursurile acestei Academii au fost pînă la urmă (1940 – n.n.) frecventate de peste 400 studenţi. Ea dispune de întinse suprafeţe de însămînţare, terenuri, staţiuni de experimentare şi e de o deosebită importanţă” (Ion Frunză, Bessarabien, 1942)

Dar norii negri pluteau în continuare pe cerul Basarabiei. În 1940 politica de forţă şi dictat a obligat România să cedeze teritoriul dintre Prut şi Nistru. Anton Crihan s-a refugiat în Ţară. Din păcate şi aici l-a ajuns după război mîna lungă, răzbunătoare a comuniştilor ruşi ce nu-i puteau uita contribuţia majoră la Unirea din 1918. Prin uneltele comuniste din ţară, în 1950 a fost arestat, stînd aproape doi ani la închisoarea Văcăreşti. A părăsit celula, dar, evident, eliberarea nu putea fi decît vremelnică. Prin Teremia, unde trăiau trei dintre cei şase fraţi, a izbutit să fugă în Iugoslavia; după o serie de peripeţii, a reuşit cu sprijinul ambasadei franceze să se stabilească în străinătate, ajungînd, în cele din urmă în U.S.A.

A rămas însă acelaşi luptător devotat ideilor Unirii şi întregirii României, autor – la 93 de ani! – a unei valoroase lucrări intitulate „Drepturile României asupra Basarabiei, văzute de istorici ruşi şi străini”, lucrare tipărită în Canada. Lui, ca şi celorlalţi susţinători activi ai drepturilor imprescriptibile ale României, stabiliţi în afara hotarelor ţării, li se cuvin cuvintele pe care le adresa, din ţară, un alt neobosit luptător pentru triumful cauzei românilor, Pan Halippa:

„Fraţi români, Manifestările sărbătoreşti pe care Dumneavoastră le-aţi organizat la New York şi în alte localităţi… sînt expresia sentimentelor de solidaritate a celor de un sînge şi un neam. Aceste manifestări ale Dvs. dovedesc încă o dată că deşi sînteţi departe de glia strămoşească, totuşi, atît în zilele de sărbătoare cît şi în zile grele, sînteţi alături de noi şi ne împărtăşiţi şi durerile, dar şi bucuriile… Fraţi români din America, aici cei care ne-am sesizat poate cei dintîi şi poate, mai mult de atitudinea pe care Dvs aţi acordat-o acestei sărbători, sîntem noi, românii basarabeni, refugiaţi din Basarabia în Ţara noastră mamă, România”. (Pan Halippa, scrisoare către Romanian-American Comitee Detroit-Michigan, U.S.A., 12 mai 1973)

Potrivit dorinţelor testamentare, rămăşiţele pămînteşti ale lui Anton Crihan au fost aduse în ţară, cu sprijinul forurilor guvernamental-statale, precum şi cu efortul unor organizaţii militant-unioniste.

Din Capitala României, unde i s-au organizat slujbe religioase, apoi din Iaşi, osemintele sale au fost duse la Chişinău şi, de aici, în Sângereii natali, unde odihnesc, aproape de hotarul etniei române. N-a apucat militantul unionist, aproape centenar, nici aniversarea a trei sferturi de veac de la ziua cînd Basarabia s-a pronunţat pentru Unirea cu Ţara.

Autor: Gheorghe David
Sursa: Curierul Românesc

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ