”Criza politică din Ucraina – soft power cetățenesc vs. iluzii de europenizare și realpolitik rusesc”

0
20

Din 23 noiembrie 2013 și până la ora actuală (cu unele intermitențe) în Ucraina, vecina noastră, au loc manifestații care au evoluat de la un caracter pașnic la unul cu tentă violentă (mai ales din partea autorităților care folosesc cele mai dure metode de  represalii, lideri incapabili să gestioneze criza politică prin metode democratice și absența unei alternative la putere care să fie în asentimentul general al populației ). Poate fi vorba de un război civil în Ucraina sau deja e un război civil în toată regula? Cine?contra cui ?! sau pentru ce luptă? Pentru cine se lupta contra cui ?! sau pentru ce luptă? Pentru cine se lupta?

V-om constata cu stupoare că interesele celor din afară devin aproape inexistente, vulnerabile la voința propriu-zisă, a unui popor, a unui popor scindat ce-i drept dar care în vremuri de restriște știe să se adune, știe să ceară. Ce a scos mulțimea în stradă și cine o ține atâta timp acolo indiferent de condițiile meteo aspre, simplu: ”Nesemnarea Acordului de Asociere a Ucrainei cu UE”. În speță, nesemnarea Acordului de Asociere este doar vârful culminant care excede din desele încălcări flagrante comisede ”familia” președintelui oligarh: Victor Ianukovici de ”familia” președintelui oligarh: Victor Ianukovici.

În stradă e poporul ucrainean, oameni simpli, ”oameni conștienți că pot fi folosiți în jocurile politice și foarte des își proclamă neutraliatatea, (în urma barometrelor de opinie) nivelul general de încredere față de opoziția politică nu este foarte ridicat, aproximativ 24%. Pentru a demonstra că Euromaidan este o inițiativă a cetățenilor ucrainieni în general și nu doar a opoziției, activiștii civici intenționând să participe la negocierile dintre președinte și opoziție”, precum vădit este și faptul că masele care protestează frenetic de atâtea zile nu au lideri,  cei care își asumă acest rol pur și simplu nu sunt decât ”umbre”. ”Pentru libertatea noastră, pentru libertatea voastră!” acesta e strigătul mulțimii ”independente” manifestat în Euromaidan, acesta e  poporul ucrainean reprezentat de  tinerii cu studii superioare sau studenți care au ieșit pe străzi pentru a solicita semnarea AA/DCFTA cu UE și ieșirea Ucrainei din starea de stagnare (determinată de menținerea în „zona gri” de influență a Rusiei) și respectarea unor drepturi fundamentale de către regimul Ianukovici și în subsidiar cereri pentru îmbunătățirea situației economice și reforme. Respectiv avem de-a face cu oameni de la 50 de ani si mai sus, care sunt nemulțumiți în general de situația economică a Ucrainei și văd în integrarea UE o viață mai bună. Cert este faptul că UE nu a făcut încă pași concreți întru aplanarea acestui conflict, reprezentații statelor europene sunt oarecum letargici întru a se pronunța clar în favoarea cui sunt (preferând o reprezentare slabă sub acoperirea UE prin Catherin Ashton), chiar dacă cel ” văzut bine la marile curți occidentale ” ar fi liderul UDAR, Vitalie Kliciko. UE nu are un plan B pentru Ucraina cum nu ar avea nici pentru celelalte 6 state din spațiul ex-sovietic (gen Republica Moldova), beneficiare de planul programului PaE (parteneriatul Estic). Occidentul a semnalat practic o retragere a influenței pe care o exercită asupra Ucrainei, iar singurele urmări concrete ale implicării occidentului în criza ucraineană ar putea fi doar sub formă de sancțiuni aplicate de SUA și UE oficialilor regimului Ianukovici. Trebuie să ținem cont că Ucraina ”e interfața europeană  a Rusiei” iar interesul Rusiei ca aceasta să nu se integreze în structurile europene este vădită. Așa-zisa realpolitik manifestat de tandemul Putin-Lavrov împins pe deoparte și de ”puterea gazului” a făcut rapid mișcări rapide întru preluarea ”frâielor carului relațional Ucraina-Rusia”. La 17 decembrie 2013, Vladimir Putin si Vladimir Ianukovici au semnat 14 acorduri economice bilaterale Ucraina-Rusia. Partea rusa a acceptat reducerea prețului la gazul furnizat Ucrainei de la 400 la 268 $ pe mia de metri cubi și acordarea unui împrumut în valoare de 15 mld dolari (sub forma cumpărării de obligațiuni emise de statul ucrainean). Rusia nu pare sa fi obținut nimic concret în schimbul deciziei de a furniza Ucrainei gaz la un preț mai mic, sau cel putin liderii de la Moscova si Kiev nu au anunțat care au fost condițiile impuse Ucrainei. Putin pare să-i fi oferit lui Ianukovici „o gura de oxigen” până la alegerile din 2015, o alternativă pe termen scurt la împrumuturile FMI condiționate de adoptarea de reforme într-un an electoral. În plus, Vladimir Putin a anunțat că nu au existat discuții sau negocieri cu privire la o posibilă aderare a Ucrainei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Dar, cea mai simplă interpretare geopolitică a acestor acțiuni transcede din arhi-cunoscută deja metodă a Federației Ruse de a acorda subsidii financiare și prețuri reduse la gazul livrat de ea statelor prietene (Armenia, Belarus ), Federația Rusă este dispusă să plătească menținerea Ucrainei sub influența sa câștigând astfel teren în fața avansului UE în spațiul ex-sovietic. (Simplu! Ianukovici a renunțat la semnarea AA în schimbul ajutorului financiar din partea Moscovei, iar liderii moscoviți au renunțat la presiunile pentru aderarea la Uniunea Vamală). Totodată Federația Rusă a încercat să-ți protejeze piața de desfacere a gazului rusesc (ținând cont că Ucraina convenise deja cu Slovacia  și existau negocieri și cu Ungaria pentru a importa gaz rusesc mai ieftin din aceste state în sistem invers).

Astfel că Federația Rusă e adepta pașilor concreți pe când UE devine ”un vânzător de iluzii” pentru Ucraina în lipsa unor strategii de integrare.

Întrebarea de pe buzele tuturor din ultima perioadă e: ”Pot aceste manifestații să conducă la o schimbare a configurației statale ucrainiene?” E o soluție destul de plauzibilă și oarecum eficientă pentru că menținerea unui stat centralizat ucrainean depinde de intelegența unui conducător care să injecteze în mod constant ”patriotism ucrainean și reforme” atâta timp cât nimeni nu-și asumă această responsabilitate nu văd o stagnare a perioadei de acalmie existentă la Kiev. Ucraina e un stat mozaical cu tendințe secesioniste întreținute de clanurile oligarhice. E nevoie de implicare și de redresare a echilibrului balanței de putere în regiune, e nevoie de o implicare mai activă a UE, a SUA pentru a nu se crea un precedent nefast. Pentru clasa politică din Republica Moldova cazul Euromaidan trebuie să fie unul de referință mai ales întru stabilirea unor obiective clare pentru apartenența viitoare a Republicii la o Uniune sau altaapartenența viitoare a Republicii la o Uniune sau alta.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ