RSS Feed

Crucea Mântuirii Neamului Românesc şi punctum

0

iunie 7, 2013 by

sursa: dcnews.ro

sursa: dcnews.ro

,,În primul an nu se apropiau creştinii de Sfânta Cruce. Şi noi am început să întrebăm: ,,Din ce cauză nu vă apropiaţi de Sfânta Cruce?”. Au răspuns: ,,E a românilor, nu e a noastră”. Eu am zis ,,bine, daţi să ne sfătuim, ca să scoatem cuvântul acesta, să fie a neamurilor”, a declarat joi episcopul de Nisporeni şi Ungheni Petru, interpelat de românii nemulţumiţi cu privire la schimbarea denumirii Crucii Mântuirii Neamului şi la trecerea acesteia sub supuşenia Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei de la Moscova.

,,Dar dacă este aşa durere, nu este bătut în cuie, să fie numită şi Crucea Neamului Românesc”, a conchis vag preotul de la mănăstirea Hâncu.

Episcopul a încercat să explice, alături de directorul postului de radio Vocea Basarabiei, Veaceslav Ţâbuleac, cum s-a ajuns la situaţia de redenumire a monumentului de pe Dealul Zghihoaiei şi la resfinţirea acestuia de către preoţi ai Mitropoliei Moldovei. Aceştia au susţinut că s-au adresat Mitropoliei Basarabiei să sprijine financiar întreţinerea crucii, însă nu au obţinut răspuns. Contactat de Jurnal TV, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei a negat faptul că Veaceslav Ţâbuleac ar fi contactat reprezentanţii acestei instituţii pentru ajutor material.

Tot în cadrul conferinţei, PS Petru şi Ţâbuleac au precizat că inițiatoarea proiectului, Maria Dohotaru din Oneşti, nu a fost prezentă la eveniment pentru că ar fi primit ameninţări telefonice din partea a trei-patru persoane, care au folosit numere necunoscute. Ameninţările s-au dovedit a fi presiuni sau îndemnuri, deoarece nu vizau securitatea personală a doamnei Dohotaru. Din afirmaţiile preotului Petru a reieşit că doamna Dohotaru a fost sfătuită să scrie o declaraţie separată de cele ale episcopului şi ale directorului de la Vocea Basarabiei, prin care să condamne actele acestora.

Articolul integral poate fi accesat aici.

Sursa: InfoPrut


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+