Cu gândul la strămoşi…

0
38

Am auzit din copilărie mai multă informaţie despre rudele noastre, dar în familia mea nu s-au păstrat documente ce o puteau confirma. Devenind pensionară, am început să caut ceva urme de acest gen prin publicaţiile vechi.

Ca să revin la „şezătorile” de pe timpuri deja apuse, voi remarca faptul că în cadrul acestora mi-a fost dat să aflu multe lucruri despre fratele bunelului meu, Sava Ojoga – Haralambie, care era jurist.

Burghezul din Chişinău
Circula chiar în familia noastră o nuvelă, potrivit căreia el era deja „europenizat” şi, vedeţi dumneavoastră, era supărat omul pe preotul care i-a dat acest nume. În secolul al XIX-lea, când certificatul de naştere era eliberat numai de biserică, naşii luau pruncul, mergeau să-l boteze şi preotul alegea singur numele, după calendar. Aşa se obişnuia şi în familia lui Constantin Ojoga, burghezul din Chişinău.

Dar pe timpurile respective, în municipiul Chişinău, Sf. Mucenic Haralambie era foarte stimat, Catedrala cu acest hram era plasată în centrul, de atunci, al Chişinăului (funcţionează şi astăzi) şi Constantin Ojoga îi boteza pe toţi copiii săi acolo.

Prima surpriză ce confirmă că Haralambie C. Ojoga lucra ca «Поверенный консистории, присяжный поверенный» la Eparhia Chişinăului şi a Hotinului, mi-a făcut-o dl Ion Buga, doctor habilitat în istorie. Domnia sa a găsit această informaţie într-o carte din anul 1911.

Este curios faptul că această publicaţie, apărută cu titlul «Справочная книга Кишиневской епархии на 1911 год», era editată în tipografia eparhială, situată pe strada Haralampievscaia!

Zilele acestea, căutând prin GOOGLE articolele mele, am dat absolut surprinzător de numele lui Haralambie C. Ojoga, pomenit într-un document găsit de doctorul în ştiinţe juridice, dl Mihai Taşcă. Pentru asta îi sunt profund recunoscătoare.

Fosta cremă a societăţii
ată cu ce ocazie dl Taşcă îl pomeneşte pe Haralambie C. Ojoga: „Câteva zile mai târziu de la promulgarea Decretului-lege nr. 2770, prin mai multe Decrete regale nr. 2800-2805 din 9 octombrie 1918, şi 2831-2839 din octombrie 1918, au avut loc primele numiri în justiţia basarabeană. Vespasian Erbiceanu a fost numit preşedinte al secţiei I a Curţii de Apel din Chişinău, iar potrivit prevederilor art.35 din Decretul-lege nr.2770 a ocupat postul de prim-preşedinte al Curţii. Pentru a suplini golurile din magistratura basarabeană (întrucât majoritatea corpului judecătoresc filorus a refuzat să depună jurământ noii administraţii, refugiindu-se peste Nistru, în Ucraina), tot prin decretele respective au fost numiţi în funcţia de consilier la Curtea de Apel Chişinău magistraţii experimentaţi din Vechiul Regat, printre care: Dimitrie Istrati, Vasile C. Popovici, Gheorghe L. Dumitriu, Constantin C. Climescu, foşti consilieri la Curtea de Apel Constanţa, alţi magistraţi la tribunale de fond, unii transferaţi în Basarabia de la posturile de preşedinte şi procurori de tribunal.

Un loc binemeritat de consilier la Curtea de Apel au ocupat basarabenii Pavel N. Crăciunescu, Nicolae C. Şeptelici-Herescu, foşti judecători la Tribunalul regional Chişinău, Teodor Th. Ciobanu, fost preşedinte al judecătoriei de pace din judeţul Ismail, Alexandru E. Vărzar, venit în justiţia basarabeană din Rusia, Vladimir Bodescu, Haralambie C. Ojoga ş.a.

Pentru a da posibilitate tuturor magistraţilor numiţi să sosească la Chişinău, deschiderea anului judecătoresc a avut loc la 22 octombrie 1918 – cu o săptămână mai târziu decât prevedea Decretul-lege nr. 2770. La festivitate au asistat Ion Mitilinelu, ministrul Justiţiei, Constantin Istrate, preşedintele secţiei a II-a a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Vasile C. Popovici, procurorul general al Basarabiei, Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu, înalte feţe bisericeşti basarabene etc. Deschiderea anului judecătoresc s-a desfăşurat în fosta clădire a Tribunalului regional Chişinău, devenit Palatul Justiţiei.”

„Lombardul”, directorul căruia era Sava Ojoga, bunelul meu, era o instituţie municipală până la momentul când (după a. 1918) s-a unit cu Banca Municipiului Chişinău şi a devenit o secţie cu numele „Muntele de Pietate”. Dl Boris Buzilă, în cartea sa „Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia”, îl pomeneşte pe Sava Ojoga ca Directorul Băncii Municipiului Chişinău (casa cu lei la scară).

Fraţii Ojoga, Sava şi Haralambie, reprezentau o pătură socială a Chişinăului, care poate fi numită „inima societăţii”. Ei nu erau bogaţi, ca să reprezinte „crema societăţii”, cum până-n 1918 o reprezentau fraţii greci Sinadino. După anul 1918, „crema” şi-a schimbat culoarea, dar „inima oraşului Chişinău” a rămas aceeaşi.

Olga OJOGA, pentru FLUX

http://www.flux.md/articole/2935/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ