Din ţărână ai venit, în ţărână o să pleci

5
38

Câteva zile în urmă, venind de la oraş la ţară, abătut de ultimul examen la facultate, m-am gândit să verific poşta electronică conectându-mă la internet. Fiindcă am mulţi prieteni din Republica Moldova şi România, unica soluţie de conversaţie cu ei este internetul. Aşa tastând diverse cuvinte prin motorul de căutare Google, pe neaşteptate am dat de nişte imagini, care cu adevărat m-au impresionat şi m-au pus pe gânduri.
Erau nişte portrete ale ţăranilor români. Opinia mea este că, lucrările acestea sunt minunate, autorul s-a străduit să prezinte luciditatea neschimbată a ţăranului român în limpezimea ei originală.

Probabil mulţi oameni din generaţia vârstnică vor fi obişnuiţi să prindă cu ochiul acestea feţe autentice. Generaţia modernă a românilor care se conduce şi aleargă după modă cotidiană, nu sunt măcar în stare să-şi mai aducă aminte de străbunii săi, să-i pomenească drept un izvor începător al tradiţiei şi datinii neamului. Oamenii moderni se cred fii şi fiice de aristocraţi de ciocoi moderni, pentru care viaţa este o joacă şi o întrecere de haine luxoase, automobile faimoase, telefoane şi mulţi bani. Mulţi pot jigni numele voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, care o viaţă a fost scutul naţiunii şi a luptat cu păgânătatea, mulţi pot spune că numele strămoşesc şi-a pierdut fasonul şi a devenit vechi şi primitiv iar ca cele adevărate şi omeneşti sunt Alioşa, Tolian, Vania, Dimon, Valodea şi Siroja.

A stâlci limba maternă cu cuvinte ruseşti şi a o numi „moldovniascî” a devenit un stereotip, aţi ascultat vreo dată cum răsună limba strămoşilor pe meleagurile regiunii Cernăuţi, ce vulgarisme, de evoluţie lingvistică „intelectuală”, ce decadenţă! Şi când pui un mic efort să vorbeşti corect în limba ta, auzi replici „geniale” la adresa ta, una din ele fiind: „tu ci ti socoţ aşa di culturnâii, ai uitat di undi eşti rodom?”

Lenea boierească a afectat crierul părinţilor şi a tineretul nostru, ei nu mai doresc să studieze limba română zicând: „trăieşti în Ucraina grăeşti ucraineană, ci ni trebî nii româna, da ci n-am pribâli şi haliavî di la dânsa”.

Ştiu că puţini oameni citesc ziare româneşti din regiune noastră, dar în genere, în Ucraina cineva mai citeşte? Strămoşii noştri trăiau o viaţă grea şi uneori întâmpinau clipe cumplite, nu erau cărturari, nu aveau surse de informare, erau bătuţi de necazuri, de diferite situaţii care le ameninţau liniştea şi pacea. Dar între ei exista o armonie, poate nu ideală dar totuși exista, îşi iubeau familia, erau muncitori, veseli, prietenoşi se adunau la şezători, îşi ascultau necazurile, şi cel mai important – credeau şi Îl iubeau Pe Dumnezeu.

Generaţia noastră prin inconștiență, sfărâmă principiul fundamental al vieţii reale, transformând viaţa modernă într-un concurs. Materialismul predomină în inimile multora, dânşii sunt bolnavi de o singură boală; boala „sărăciei şi fuduliei”.

Cu o curiozitate stranie persoana modernă este convinsă că pentru a trăi o viaţă destoinică trebuie de „ros şi de rupt” cu dinţii orice monedă murdară. Prin orice tactică şi strategie, conaţionalul sau concetăţeanul nostru minte, manipulează, şantajează sau duce în eroare semenul apropiat pentru a câştiga cu 2-3 copeici mai mult.

Unii dintre vrăjmaşi nu pot dormi noaptea când aud limba română, căutând soluţie pentru a o distruge, se folosesc de idioţenia noastră, iar voi căutaţi în orice lucru venit material, chiar şi în limba mamei! Aşa sunt de neghiobi copiii d-voastră că nu pot învăţa limba ucraineană în şcolile româneşti?

V+aţi gândit cândva, cine suntem? Ce reprezentăm pe acest pământ scufundat în amărăciune şi hibernare? Da, trăim în Ucraina e ţara noastră, retrăim împreuna cu ucraineni toate momentele din istoria sa modernă, dar noi suntem români, o repet de mii de ori, avem limba şi cultura noastră, nu suntem diasporă suntem băştinaşi. Avem biserici creştine, purtăm în inimă cu mândrie tricolorul şi nu uităm de faptele strămoşilor voievozi.

Nu ne acuzaţi de separatism şi ultranaţionalism, cred că orice naţiune are dreptul la promovarea limbii materne şi a sentimentului naţional. Dacă iubirea şi păstrarea cu povară a obiceiurilor se egalează cu crimă, sunteţi nişte tirani şi fiinţe inumane.

Nu degeaba Luceafărul nostru Mihai Eminescu scria în „Scrisoarea a treia” şi în altele lucrări ale sale, pentru care a fost declarat nebun şi asasinat:

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!

Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? E-o nerozie; Geniul? O nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;

Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici

 

Autor: Sergiu Barbuţa

Satul Costiceni,

Raionul Noua Suliţa

Sursa: Blogul românilor din Regiunea Cernăuţi

5 COMENTARII

  1. La inceputul mileniului III cinematografia romaneaca a primit un dar nesperat. Presa italiana a scris despre un fapt cu totul inedit, anume descoperirea intamplatoare in arhivele studiourilor Cinecita din Roma a peliculei filmului “ Odessa in flacari”, considerat definitiv pierdut. “ Odessa in flacari”, realizat in anul 1942, intr-o coproductie romano-italiana este consemnat in istoria cinematografiei europene si nu numai, o capodopera a genului. Despre el ramasesera doar cateva cronici, unele consemnari, fotografii si afise.
    Avand ca subiect drama refugiatilor din Basarabia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si a ororilor comise de trupele NKVD filmul a fost interzis dupa ocuparea tarii de catre Uniunea Sovietica, iar protagonistii acestuia aruncati in inchisori. Depus in arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans, multi ani “ Odessa in flacari” a figurat doar in registrul de evidenta al arhivelor, apoi a disparut din scripte. Dupa decembrie 1989, unii cercetatori in istoria filmului au cautat zadarnic sa dea de urma peliculei, investigatiile ducand la concluzia ca ea a fost confiscata de “ consilierii sovietici” din perioada ocupatiei, dupa care a fost scoasa din evidente, de catre Directia presei si tipariturilor, fosta cenzura. S-a mai descoperit ca Securitatea a dat ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din perioada 1940-1944, considerate fasciste si “imperialiste”, dusmanoase “oranduirii socialiste”.
    Capodopera cineatografica apartine regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiti ai timpurilor sale. Scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiritescu. “Odessa in flacari” urma traditia inaugurata de primul mare film romanesc din 1912, care omagia victoria trupelor romane in Razboiul de Independenta din 1877.
    “Odessa in flacari” este o pagina vibranta de istorie, aratand lumii, in 1942, la Festivalul de la Venetia – unde de altfel a castigat Marele Premiu – ce inseamna ocupatia bolsevica si teroarea stalinista. Timp de mai bine de o jumatate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic. Nici nu putea fi vorba sa se dea in vileag drama Basarabiei si a Bucovinei de Nord, atata vreme cat la Bucuresti se afla la putere un regim obedient Kremlinului.

    http://www.youtube.com/watch?v=DFmZANBkqow&feature=player_embedded

LĂSAȚI UN MESAJ