Discriminari ale legii cetateniei romane in solutionare la CNCD.

0
47

COMUNICAT DE PRESA

In temeiul art. 26, alin.3 din OG 137/2000 privind prevenirea si
sanctionarea tuturor formelor de discriminare, Fundatia Nationala
pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP) si Consiliul National al
Reintregirii (CNR) sunt convocate pe 19 iulie, ora 9:30, de catre
Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, la primul
termen in cauza sesizata de acestea privind dispozitiile legii
21/1991 (legea cetateniei romane).
FNRP si CNR acuza legiuitorul ca printre articolele acestei legi sunt
strecurate ingradiri ale drepturilor omului si discriminari pe
criterii regionale, in ceea ce-i priveste pe cetatenii R.Moldova sau
cei din Ucraina care solicita redobandirea cetateniei romane.
Astfel, articolele mentionate in anexa atasata, cuprind prevederi
discriminatorii care vor fi aduse la cunostinta CNCD de avocatii
celor doua asociatii, in speranta ca unele dispozitii legale vor
suferi modificarile adecvate pentru ca aceasta lege sa devina o lege
europeana. Actualmente, forma legii 21/1991 contine prevederi
anticonstitutionale , precum restrictionarea dreptului fundamental la
libera circulatie si a dreptului civil de a depune cererea de
redobandire a cetateniei romane oricand, tranfesrandu- l in timp, prin
limitarea la cei 4 ani obligatorii de sedere in Romania. Pe de alta
parte, cetatenii care au redobandit deja cetatenia romana sunt
privati de libertatea de miscare, limitandu-li- se dreptul de a iesi
din tara la 4 ani dupa obtinerea cetateniei.
Cele doua asociatii aduc in atentia opiniei publice faptul ca
cetatenii celor doua actuale state, R. Moldova si Ucraina, au pierdut
cetatenia romana in conditii istorice nefavorabile si nu de buna voie
sau la cerere, iar reparatia morala ce o face Statul Roman prin
aceasta lege nu ar trebui sa cuprinda discriminari si ingradiri de
ordinul celor mentionate.

Anexam si cele doua puncte pe marginea carora FNRP si CNR au depus
contestatia la CNCD.
1. Art. 10 indice 2 „Fostii cetateni romani care inainte de data de
22 decembrie 1989 au pierdut cetatenia romana din motive neimputabile
lor sau aceasta cetatenie le-a fost ridicata fara voia lor, precum si
descendentii acestora, pana la gradul II (…) care au domiciliul sau
resedinta in Romania, pot depune la Ministerul Justitiei o cerere de
redobandire a cetateniei romane dupa implinirea unui termen de 4 ani
de la momentul obtinerii dreptului de sedere, respectiv al stabilirii
domiciliului in Romania”
2. Persoanele vizate mai sus, care au redobandit cetatenia romana cu
stabilirea domiciliului in Romania sau care si-au stabilit ulterior
domiciliul in Romania nu vor putea exercita dreptul la libera
circulatie in baza pasaportului emis de autoritatile romane pentru a
calatori in alte state decat statul de origine, timp de 4 ani de la
data stabilirii, respectiv a schimbarii domiciliului.

Cele doua asociatii invita mass media si asociatiile civice
interesate de acest subiect sa le fie alaturi la sedinta publica din
data de 19 iulie, ora 9:30, sedinta ce va avea loc la sediul CNCD din
str. Valter Maracineanu nr. 1-3, et. 2, Bucuresti.

Vicepresedinte FNRP – D. Soros
Presedinte executiv CNR – I. Slubschi
Pentru mai multe detalii, telefon de contact: 0722 172929, av.
Deleanu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ