Discurs unionist în plenul Legislativului de la București

0
19
ninel-peia--3943
foto: www.citatecelebre.eu

Parlamentarul PSD Ninel Peia a susţinut marţi în plenul Legislativului de la Bucureşti o declaraţie politică prin care solicită tuturor factorilor decizionali denunţarea oficială a nedreptăţilor comise de Pactul Ribbentrop-Molotov şi de a readuce Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa şi Bugeacul în componenţa României.

Redăm în continuare discursul integral al deputatului Ninel Peia:

,,Declaraţie politică intitulată ,,Idealul refacerii unităţii naţionale trebuie înscris ca obiectiv în noua Constituţie”. În cadrul discuţiilor cu privire la revizuirea Constituţiei am avut prilejul de a asculta nenumărate păreri, unele pertinente, unele irelevante, altele total desprinse de realitate. Ei bine, mai toţi cei interesaţi de revizuirea Constituţiei par să evite o chestiune deosebit de gravă, ce ţine de istoria noastră ca popor şi ca ţară, dar care este în mod laş eludată şi evitată. Ce este inadmisibil e faptul că acest subiect este ţinut sub tăcere la 23 de ani după decembrie 1989, revoluţia în care se presupune că am primit dreptul de a spune lucrurilor pe nume. Ridic aici problema provinciilor istorice româneşti ce sunt despărţite de ţară, vorbesc aici de idealul a generaţii de români, ideal pentru care s-a trăit, s-a luptat şi s-a murit de-a lungul secolelor, vorbesc aici despre necesitatea unirii provinciilor istorice despărţite de ţară, despre refacerea României Mari. Oare noi, politicienii de acum, nu am ajuns la maturitatea înaintaşilor noştri, maturitate care să ne permită să pretindem fără frică, responsabil şi argumentat, îndreptarea abuzurilor comise de sovietici şi de fascişti în anii ’40, ce au dus la modificarea dramatică a hotarelor ţării noastre? Oare de ce nu suntem în stare să spunem lucrurilor pe nume, aşa cum au făcut şi înaintaşii noştri, politicieni ce au făurit România? Oare de ce transformăm apartenenţa noastră la UE şi NATO într-o scuză pentru lipsa noastră de voinţă de a milita pentru reîntregirea României? Este o falsă scuză. Să nu uităm că Germania s-a reîntregit în timp ce era membră UE şi a NATO şi nimeni nu a avut un cuvânt de spus împotrivă. După zeci de ani de ruşinoasă tăcere, de refuz de a ne confrunta cu propria istorie şi cu propriul ideal ca naţiune, după ce corectitudinea politică sovietică sau de aiurea ne-a impus să tot tăcem şi să ţinem în noi, cred că a sosit momentul ca românii să spună lucrurilor pe nume. Scopul acestei declaraţii politice este un apel către colegii parlamentari, către toţi factorii de răspundere din statul roman de a se denunţa oficial nedreptatea comisă în Tratatul Ribbentrop-Molotov şi de a face tot ceea ce ne stă legal în puteri pentru a readuce Bucovina de Nord, Herţa şi Bugeacul la ţară şi de a face unirea Basarabiei cu România. E dreptul nostru, e dreptul atâtor generaţii de români, care secole de-a rândul şi-au dorit asta, e ceea ce ne cer cei ce odihnesc sub glia ţării, pe atâtea câmpuri de luptă de altădată”.

Articol preluat de pe InfoPrut

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ