RSS Feed

Doamna Stela Popescu despre drama familie sale

13

august 9, 2007 by Românism

Ziua în care destinul a luat-o de la capăt

2007 08 09| de Carmen DragomirO fetiţă de 8 ani stătea zgribulită în braţele mamei, sub ninsoarea care acoperea nemilos acareturile şi oamenii înghesuiţi în vagoanele de marfă. Într-o zi de februarie a anului 1944 mergea spre o altă viaţă, purtând în bagaje amintirile copilăriei şi pe cea a tatălui, pe care l-a crezut mort aproape 20 de ani. O fetiţă pe care azi o iubeşte toată România: Stela Popescu.

  • Jurnalul Naţional: V-aţi refugiat în România în ’44. Ce vă amintiţi din Orheiul copilăriei?

Stela Popescu: M-am născut în 1935, într-un târguşor cu foarte mulţi evrei, datorită cărora era o viaţă comercială foarte bogată. Mama purta pe vremea aceea sandale nemţeşti, se îmbrăca în mătase naturală… Amintirile mele din copilărie sunt romantice, chiar dacă lucrurile acolo s-au petrecut dramatic. În memoria mea, Orheiul a rămas un colţ de rai, o frumuseţe plină de flori, mi-amintesc o curte minunată cu un păr care făcea pere cât un cap de copil…

19 ani de suferinţă

  • Ce a însemnat pentru familie perioada ocupaţiei ruseşti?

Părinţii mei erau amândoi învăţători. Mama făcea parte dintr-o familie cu nouă copii, dintre care trei au fost deportaţi. Ruşii au avut un sistem foarte deştept, comunismul în general a fost un sistem bine organizat, numai că au dat-o în bară. Au venit într-o noapte, au deportat tot ce se chema intelectual, începând de la primul învăţător până la popă, prefect, primar. I-au dus pe toţi la Vladivostok, în Siberia, şi au adus în toate posturile administraţiei publice numai ruşi. Şi, de a doua zi, orice cetăţean din Basarabia care voia să se descurce trebuia să vorbească ruseşte. Limba română a fost uitată peste noapte. Nici mama, nici tata nu ştiau ruseşte. Pe tata, care era şi ofiţer român în rezervă, l-au luat pe sus într-o noapte… Eu aveam 4 ani şi jumătate atunci. A doua zi i-au spus mamei să-i ducă un pachet cu două perechi de ciorapi, două cămăşi şi două perechi de pantaloni. L-am revăzut când aveam 23 de ani. Mama a rămas în locul lui directoare la şcoală şi a trebuit să predea în limba rusă. Noaptea învăţa lecţia, ziua o preda copiilor. Avea toată şcoala pe mână, erau cu totul două învăţătoare amărâte şi trebuia să se descurce cu copii de la 7 la 17 ani.

  • Ce s-a întâmplat cu tatăl dumneavoastră?

Din clipa în care tata a fost deportat, 19 ani n-am mai ştiut nimic de el. Din ’40, de când l-au luat, până în ’59 noi l-am crezut mort. Ne-a povestit că trimisese nenumărate scrisori, dar ele nu au ajuns. Abia mai târziu am aflat, dintr-un documentar american, ce se întâmpla cu scrisorile trimise din lagăr. Le dădeau foc… A fost o tragedie, i-au dus la –50 de grade, le-au dat topoare şi i-au pus să-şi facă barăci şi o nouă viaţă. Ca pe deţinuţi. Făceau noaptea foc şi stăteau în cerc, ca să se poată încălzi. Care era la margine se zbătea să intre spre foc, puteau să îngheţe la margine. Se băteau, se înjunghiau… Nu e nici o deosebire între Hitler şi Stalin şi alţi nenorociţi care şi-au bătut joc de oameni.

  • Cum a fost ziua în care aţi fugit?

Aveam aproape 8 ani când am plecat de acolo. A fost o acţiune masivă atunci, Antonescu ne-a chemat: „Cine vrea să vină la patria-mumă să vină, că-i dăm casă şi slujbă”. Şi atunci mama m-a luat în braţe şi ne-am urcat în prima căruţă pe care am găsit-o. Apoi am mers din Chişinău cu nişte vagoane în care ne încărcau şi ne duceau în centre din România. Era unul pe la Râmnicu-Vâlcea, altul pe la Sibiu, în Banat… Era februarie, ningea pe noi, am călătorit două săptămâni de la Orhei la Sibiu. Mama era o femeie foarte căpoasă, luase exact ce trebuie, aveai voie să iei 100 de kilograme… aveam perne, farfurii, plapumă, ce ne trebuia. De acolo ne-au repartizat. Ne-au dat casă, mamei post, şi gata, ne-am stabilit în România. Am luat viaţa în piept pur şi simplu. „Gata, asta ie, sîntim singurii, di tata nu ştim nimic, să învieţi, să-ţi baji minţili-n cap”… Aveam o mamă care putea să facă orice, era dimineaţa la şcoală patru-cinci ore, apoi venea acasă, punea roşii şi castraveţi şi mai şi cosea între timp, de la izmene bărbăteşti până la ultima funduliţă pe care mi-o punea în păr. Aşa mamă am avut…
După câţiva ani de când ne stabilisem în România a mai fost un puseu, când comuniştii au vrut să ne ducă pe toţi înapoi în Basarabia. Cine ştie în ce fund de Siberie ne-ar fi dus?! Şi-atunci, mama a făcut o căsătorie de convenienţă, ca să nu fim nevoite să plecăm.

Regăsirea

Când v-aţi întors în Basarabia?

În ’59 tata a fost eliberat şi s-a întors din Siberia. S-a dus la bunica din partea mamei şi aşa a aflat de noi. Mama s-a dus prima să-l vadă, apoi m-a trimis şi pe mine. Am ajuns acolo printr-o excursie ONT, că altfel n-aveam voie. A fost nostim atunci. A trebuit să mă duc întâi la Moscova, să fac excursia, şi abia la întoarcere am avut două zile la dispoziţie, la Chişinău, să stau cu tata.

  • Cum a fost revederea?

Ne-am întâlnit în gară, pe acelaşi peron de pe care eu şi mama fugisem în ’44. Mi-l aminteam perfect. Din imaginile memoriei mele şi din povestirile mamei ştiam că e un domn mai plinuţ, dar atunci, în noaptea aceea, pe peronul gării din Chişinău am întâlnit un domn slab şi pocit-pocit-pocit la faţă. Am fost şocată să văd că are ochii albaştri. Nimeni din familie nu avea ochii albaştri. Mi-a spus că s-au făcut aşa de la atâta plâns…
A fost impresionantă revederea. Tata era mândru cu mine… era un tip haios şi glumea cu ceilalţi: „Crapă tăţi di şiudă şe gajică am io lângă mini”.

  • Cum s-a reunit familia?

Timp de aproape 20 de ani m-am chinuit să-l pot aduce pe tata în ţară. Am reuşit abia în 1977, după ce mamei îi murise soţul din România, iar tatei soţia lui basarabeancă – o rudă a mamei, o nepoată. Am făcut memorii peste memorii la Marea Adunare Naţională de aici, iar tata – la Marea Adunare de la Moscova. După ce a ieşit la pensie şi am demonstrat că sunt singura lui fiică şi că are nevoie de îngrijiri, am putut să-l aduc… A trăit până la 91 de ani, când a murit dintr-o operaţie de bilă. Ironia sorţii după câte a pătimit…
Vorbea foarte puţin de experienţa lui din Siberia, dar rămăsese marcat de puterea şi de încăpăţânarea rusului, de forţa societăţii lor. Când venea vorba despre ruşi, zicea mereu: „Hehe, suntiţi nişti proşti… numai să vrea rusu’, şi în 24 de ore e la Timişoara”

sursa: http://www.jurnalul.ro/articole/99267/ziua-in-care-destinul-a-luat-o-de-la-capat


13 comments »

  1. mihail aurel popescu spune:

    Stimata Doamna Stela Popescu, Ma numesc Popescu.Mama mea este din Orhei,A avut aceiasi soarta cruda ca a D-tre.S-a refugiat din Basarabia tot in anul 1944 ,tata fiind concentrat in armata.S-a refugiat{mai bine zis a fugit din Basarabia }intr-o caruta cu fasole sa nu o gaseasca rusii {bunicul meu era deportat}.Numele de familie a bunicului era Stasi si locuia pe strada principala {nu stiu cum se numea inainte dar pe timpul Sovietelor se numea „Krupscaia” ,strada care duce spre Balti. Avea rude in satul Mitoc.V-am scris cele de mai sus sa stiti ca mai aveti un consatean in Romania.Toata familia noastra va stimeaza foarte mult.Va dorim o viata lunga ,sanatate si multa fericire.La multi ani cu ocazia sarbatorilor de iarna. P.S. noi locuim in orasul Buhusi Jud Bacau. Cu multa consideratie, M.A.Popescu

  2. DRAGA DOAMNA STELA DUPA CE AM CITIT PRIN CE DRAMA A_TI TRECUT DUMNEAVOASTRA IN ANII COPILARIEI SI MULTI ANI DUPA ACEEA MI_AU DAT LACRIMILE SI VA INTELEG,A_TI FOST O FEMEIE DARZA SI CURAJOASA CUM DE ALTFEL SANTE_TI SI AZI,AVETI O TENACITATE SI O VOINTA F MARE,IUBITI TEATRU SI OAMENI CARE VA ACLAMA PE SCENA.SA NE TRAITI INCA MULTI ANI DE AICI IN COLO,SI SA FITI MEREU OPTIMISTA,VESELA SI CU FRUNTEA SUS,

  3. Mariana spune:

    Doamna Stela v_am vazut prima data la Teatrul Alexandru Davila din Pitesti intr_un spectacol alaturi de dl Arsinelsi va asigur ca am facut tot posibilul sa ajung in culise.Eram eleva in anul trei si colaboram cu orchestra teatrului asa ca mi_am facut loc usor.Din culise lumea artistilor se vede altfel si eu eram curioasa.Mi_ar fi placut sa devin actrita.Ati fi fost modelul meu perfect.V_am urmarit miscarile,toaletele,m_a frapat dezinvoltura si energia pe care le degajati,iar, despre felul in care va transpuneti in personajele pe care le interpretati …cuvintele palesc !De atunci din /82 si pana astazi parca Dzeu n_a vrut sa schimbe nimic din frumusetea pe care v_a daruit_o si an de an a facut ca noi umilii dv spectatori si telespectatori sa ne bucuram sufletele de atata talent !Dzeu sa va dea viata lunga si sanatate .Va multumim ca existati !

  4. angela spune:

    Vreau ca doamna STELA POPESCU sa scrie o carte despre viata dansei; nu doar asa un articol de ziar

  5. ANGELA GALETCHI spune:

    Doamna Stela ,ceea ce ati povestit dv. imi aminteste de povestea tatalui meu ,original din Donduseni ,de drama familiei tatalui meu ,care din 7 frati au ramas in viata doar 2,ceilalti fiind omorati de regimul stalinist,drama care au trait-o din plin mii de basarabeni nevinovati,care au platit cu sange de atatea ori capriciile unor monstri , au fost mutilati,au fost obligati sa isi uite obarsiile ,sa isi stalceasca limba vorbind ruseste.Oare cu ce s-au facut vinovati acesti oameni minunati ai dragii Basarabii?Tatal meu, a murit cu dorinta de a mai saruta o data pamantul drag al Basarabiei si de asi cunoaste copilul ramas acolo dupa fuga sa in Romania.Sa-i cinstim cum se cuvine pe acesti eroi si sa fim mandri ca ne tragem din asa popor!

  6. viorica nica spune:

    doamna stela popescu

    nu cumva in toamna anului 1944 ati locuit la aiud pana prin decembrie ?
    invatatoarea mea se numea elena popescu , pe care in toamna an.1945 n-am
    mai avut-o , plecase ? nu era ruda dvs. ?
    astept raspuns , scuze dar de mult voiam sa va scriu despre acest
    amanunt ,

    vioricanicanedesan@yahoo.com

  7. viorica nica spune:

    doamna stela popescu

    nu cumva in toamna anului 1944 ati locuit la aiud pana prin decembrie ?
    invatatoarea mea se numea elena popescu , pe care in toamna an.1945 n-am
    mai avut-o , plecase ? nu era ruda dvs. ?
    astept raspuns , scuze dar de mult voiam sa va scriu despre acest
    amanunt ,

    vioricanicanedesan@yahoo.com

  8. Antirus spune:

    Vladivostock nu e in Siberia…..

  9. elena aysan spune:

    STİMAT-A DOAMNA,ATİ FOST Şİ SUNTETİ DİN PLİN İUBİT-A DE DUMNEZEU.SUNTETİ UNİCAT-A PE ACEASTA LUME Şİ PLANETA.SUNT O BRAİLEANCA STABİLİT-A IN TURCİA,MANİCHİURİSTA Şİ AİCİ DUMNEAVOASTRA IM ADUCETİ FERİCİRE DOAMNA,SUNTETİ O DIVA IN ADEVARATUL SENS AL CUVİNTULUİ, EU AM CRESCUT CU CU DUMNEAVOASTRA Şİ DOMNUL ARŞİNEL Şİ VREAU SA VA MULTUMESC DİN TOT SUFLETUL PENTRU TOT CE NE-ATİ OFERİT.NOİ POPORUL SUNTEM COPİİ D-TRA,Şİ DUPA DUMNEAVOASTRA VOM ŞTİİ SA VA İUBİM LA FEL DE MULT.TOTUŞİ O CARTE NU AR Fİİ RAU SA SCRETİ.MULTUMİM FRUMOASA DOAMNA,DUMNEZEU SA VA DEA SANATATE.VA PUP CU MARE DRAGOSTE Şİ MULT RESPECT.DUPA MELEAGURİLE TURCİEİ MULTA STİMA Şİ O ADINCA PLECACİUNE PENTRU UN OM UNİCAT-STELA POPESCU.CU DRAG….ELENA AYSAN.

  10. Simon Pachtinger spune:

    Scriu aceste ränduri din München (Landeshaupstadt von Bayern).
    Am avut ocazia sä o väd si sä o ascult pe scenä si la televizor cätiva ani pe aceastä Artistä de exceptie care este Stela Popescu si odatä chiar am fost foarte aproape de ea cänd un coleg si prieten arhitect -pe atunci ocupat cu decorurile de scenä-m-a luat cu el si m-a prezentat Artistei pe atunci foarte tänärä si cu un farmec aparte care te coplesea dela prima vedere.
    Au trecut multi ani de atunci,nu m-am mai intors in Romänia,am colindat
    aproape toatä lumea am väzut si träit si bune si rele dar clipa de atunci cänd cu simplitate mi-a intins mäna n-am uitat-o nici päna astäzi.I-am luat mäna si i-am särutat-o.Se putea altfel ? A fost numai un semn de recunostintä pentru clipele de bucurie sufleteascä pentru completa destindere pentru scurta uitare a vietii plinä de griji de odiniorä in Romänia cänd pentru un gest si vorbä frica de a nu mai vedea lumina si soarele la tot pasul te urmärea.
    Dacä pe atunci Stela Popescu a inteles pentru ce i-am särutat mäna sau a gändit numai cä este un gest firesc de admiratie pentru o artistä tänärä si frumoasä nu stiu nici pänä astäzi si nu voi stii niciodatä.Imi este insä egal pentrucä si astäzi dacä mi-ar intinde mäna asi face la fel ca odiniorä si pentru anii care au trecut si nu se vor mai intoarce…..

  11. dorina vasile spune:

    Doamna Stela Poescu eu nu stiu daca cititi aceste rånduri.dar vreau sa va multumesc, pentru tot ce-ati facut pentru mama ,cánd ati lucrat la Teatru de Comedie.Mama se chiema Vasile E lisabeta (Veta).Va doresc sanatate si tot ce va doriti.

  12. bolnavu ion spune:

    sa dea Dumnezeu sa va faceti cumparaturi numai de la catena pana la sfarsitul vietii voastre de bosorogi mincinosi. nu te mai saturi, a dracu de hoasca batrana. ai luat de la comunisti, de la capitalisti, dar dece iei fa din banii batranilor prin reclame mincinoase? nu iti este frica de pedeapsa lui Dumnezeu?

  13. Cristi spune:

    @bolnavu,sunt deacord cu tine dar totusi puteai sa o zici si tu mai civilizat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+