Dolgan Mihai

0
12
mihai dolgan

Mihai Dolgan s-a născut la 14 martie 1942 în satul Vladimireşti (Vladimirovca), raionul Sângerei (actualmente judeţul Bălţi), în familia lui Vasile şi Zinovia Dolgan. Familia Dolgan avea trei copii: Eugenia, Maria şi Mihai. Între copii era o diferenţă considerabilă de vârstă, Eugenia era mai mare decât mezinul cu 12 ani, iar Maria – cu cinci.

Cel care avea să scrie un capitol nou în muzica noastră şi chiar în cea sovietică a fost „fiu de culac”, „duşman al poporului”. Familia lui Mihai Dolgan a fost deportată când acesta avea şapte ani. În 1949, Vasile Dolgan a fost surghiunit în Djescazgan. Câteva luni mai târziu, drumul pribegiilor aveau să-l ia şi Zinovia Dolgan, împreună cu doi copii ai săi, Mihai şi Maria, ei fiind deportaţi în Bureatia. Eugenia, fiica mai mare a familiei Dolgan, a scăpat de deportări pe motiv că era deja măritată în alt sat. Familia Dolgan avea să se reunească în 1953, când, după moartea lui Stalin, i s-a permis şi lui Vasile Dolgan să meargă în localitatea în care era deportată familia lui.

În perioada în care erau deportaţi, părinţii reuşesc să adune bani pentru a-i cumpăra micului Mihai primul acordeon. Ulterior, în 1959, deja reîntors în Moldova, Mihai Dolgan avea să urmeze şcoala muzicală „Ştefan Neaga”, în momentul în care i-a cumpărat fiului acordeon însă, Vasile Dolgan nu era de acord ca Mihai să devină muzicant. A cumpărat acordeonul pentru că îi plăcea mult muzica, dar nu intuia că fiul său avea să devină ulterior un muzician genial.

Mihai Dolgan a revenit în ţară în 1956, înaintea părinţilor şi a surorii sale, Maria. Tatăl său, îngrijorat că fiul începuse să uite limba maternă, a decis să-l trimită în Moldova împreună cu vecinii, ca aceştia să-l lase la sora mai mare a cântăreţului, la Eugenia. Restul familiei a revenit la baştină în 1958.

Va reveni la muzică după ce îşi va îndeplini serviciul militar. În 1966 i se permite să înfiinţeze propriul ansamblu. Noroc apare în 1967, dar pentru că era o trupă de „neformali”, care nu se încadra în tiparele culturii sovietice, formaţia cea mai de succes a ex-URSS avea să ţină piept unui tir enorm de acuzaţii şi critici. Presa vremii nu i-a cruţat.

În 1970, Noroc obţinea laurii Festivalului Internaţional „Lira Bratislavei”, ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova, iar piesa „Cântă un artist” a intrat în Topul 10 britanic. A urmat un turneu triumfal prin oraşele Ucrainei.

La 18 august 1970, „Adevărul Viniţei” publică un articol de o virulenţă extremă împotriva muzicii decadente. În cei patru ani de existenţă ai trupei, sosiseră pe adresa Filarmonicii numeroase scrisori încărcate de acuze care cereau toate acelaşi lucru.

Prin ordinul nr. 477 din 16 septembrie 1970, semnat de ministrul Leonid Culiuc, formaţia a fost condamnată la desfiinţare, fără dreptul de a mai activa în Moldova. Motivele invocate erau lipsa disciplinei, promovarea unor valori artistice de slabă calitate, lipsa ţinutei scenice, absenţa unei sănătoase orientări ideologice.

Mihai Dolgan însă nu renunţă la muzică şi Noroc-ului îi urmează ansamblul Contemporanul. Formaţia revine la vechiul nume în 1988.

Familia lui Mihai Dolgan tot muzica a fost. Pe Lidia Botezatu a întâlnit-o când căuta o solistă pentru Noroc şi i-o recomandase cineva. Colaborarea pe plan profesional a trecut în una de plan personal. În 2007, în cadrul unei emisiuni radiofonice la Antena C, Mihai Dolgan mi-a spus că erau la Hânceşti cu un concert, erau invitaţi mai mulţi artişti şi scriitorul Andrei Strâmbeanu. Şi Lidia Botezatu i-a invitat pe aceştia în casa părintească. Iar regretatul Nicolae Sulac îi tot da ghes lui Mihai Dolgan: „Mihai, ce mai aştepţi? Crezi că aşa gospodină va rămâne mult timp nemăritată? Ar fi o soţie minunată pentru tine…”

Lidia Botezatu şi Mihai Dolgan se vor căsători în primăvara lui 1969. În 1970 se va naşte fiul lor, Radu Dolgan, care îşi va petrece o parte din copilărie la Hânceşti, la bunicii dinspre mamă. Când Radu hotărăşte însă să studieze muzica, bunicii se vor muta la Chişinău, iar Radu va frecventa şcoala muzicală.

Ca şi tatăl său odinioară, Mihai Dolgan va fi împotrivă ca fiul său să aleagă o carieră muzicală. Radu ia singur decizii însă, şi până în 1988, când se alătură Noroc-ului, va cânta în formaţia Viitorul a lui Anatol Gherman.

Din 1988 până în 2008, formaţia Noroc a evoluat în formulă de trei: Mihai Dolgan, Lidia Botezatu şi Radu Dolgan.

S-a stins din viata la 16 martie 2008,  ora 4 dimineata.

Georgeta Ciorici: Un artist inteligent şi foarte sincer

Lui Mihai Dolgan se vede că Domnul i-a insuflat muzica pentru acele melodii frumoase cu care ne-am afirmat noi pe scena muzicală: „Chişinăul meu cel mic”, „Singur”, „Satele Moldovei mele”, „Cele fete moldovene”… Noi ne cunoşteam de mai înainte, ne-a invitat în Contemporanul. Am ţinut legătura cu Mihai Dolgan de-a lungul anilor, chiar şi după ce am plecat din muzică. Am fost întotdeauna în relaţii prieteneşti. Mihai Dolgan a fost un om şi un artist cu majusculă. A avut un suflet mare, bogat, un suflet ca o pâine caldă, cum se spune la noi, un artist inteligent şi foarte sincer. Dacă avea cineva o greutate, o problemă, ajuta pe toţi cum putea, dezinteresat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Alexa: Toată lumea simţea aceeaşi durere – pleacă dintre noi un om deosebit şi un mare artist

Pentru mine Mihai Dolgan înseamnă foarte mult. Regret enorm plecarea lui, a fost un om cu suflet mare şi tânăr, un om blând şi foarte optimist. Când l-au scos de la Palatul Naţional pe acordurile muzicii sale şi în aplauzele mulţimii, mi-au dat lacrimile şi plângea toată lumea, pentru că toată lumea adunată acolo simţea aceeaşi durere – pleacă dintre noi un om deosebit şi un mare artist”.

Ricu Vodă: „El mi-a dat aripi de floare”

Mihai Dolgan era un om foarte blând. Nu l-am auzit niciodată să ridice vocea. Nu ridica vocea decât ca să-şi apere un punct de vedere. Ca om a fost minunat. El a fost dascălul meu. Dacă nu era el, poate nu era nici „Aleargă caii”, poate nu eram nici eu cel de atunci şi cel de acum. El mi-a dat aripi de floare. Poate, dacă-mi dădea aripi de os, poate mă zbăteam şi eu. Dar aşa mi-a dat aripi uşoare, aripi de floare. Şi acum am rămas doar eu să mă răsplătesc pentru ce mi-a dat. Dumnezeu să-l odihnească pe Mihai!”

Autor: Liliana Popusoi
Sursa: Music.md

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ