Două proteste concomitente în centrul capitalei

0
16

Fermieri din cinci raioane ale republicii au pichetat joi, 19 iunie, Parlamentul nemulţumiţi de preţul mic de achiziţie a producţiei agricole. La câţiva paşi, un alt grup de protestatari, vânzătorii de carne, cereau să li se permită activitatea în bază de patentă., transmite Info-Prim Neo.

Directorului executiv al Asociaţiei Producătorilor Agricoli „Viitorul” Hânceşti, Valentin Dubceac, care şi-a asumat organizarea protestului, spune că, dacă Guvernul ar cumpăra grâul cu 4,5 lei pentru un kg, şi nu 2,2-3 lei cum se preconizează, ţăranii ar avea posibilitate să investească banii obţinuţi în noi lucrări agricole.

Unul dintre protestatari, Tudor Saharneanu, a spus că cele 3% de grâu pe care le achiziţionează autorităţile pentru rezerva de stat influenţează preţul pe piaţă. Ţăranii se tem că nu vor reuşi să obţină un preţ mai bun de la brutari şi de la alte categorii de cumpărători.

Agricultorii mai cer să se anuleze toate restricţiile pentru export. Potrivit lor, deşi oficial acestea nu există, iar producătorii au toate actele în regulă, vameşii, de cele mai multe ori, invocă diverse motive pentru a nu le permite trecerea frontierei.

Liderul AMN, Serafim Urecheanu, preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, liderul PLDM, Vlad Filat şi alţi deputaţi din opoziţie au ieşit în faţa protestatarilor pentru a se arăta solidari cu aceştia. Parlamentarii au comunicat că numeroasele lor iniţiative cu referire la subvenţiile pentru ţărani nu sunt promovate de parlamentarii comunişti.

Protestatarii au declarat că sunt gata în orice moment să negocieze revendicările cu parlamentarii. În caz contrar, spun ei, vor ieşi din nou în stradă.

La numai câţiva metri distanţă, şi comercianţii de carne protestau. Ei s-au întâlnit din nou în faţa Preşedinţiei, „înarmaţi” cu pancarte, megafoane şi sticle cu nisip, pentru a se face auziţi. Au scandat aceleaşi lozinci ca şi la protestele anterioare: „Jos la popor”, „Firma nu, patenta da”, „Nu vom ceda”.

Întrebat cât de justificate sunt acţiunile lor, din moment ce modificările la Legea privind patenta de întreprinzător au fost deja promulgate de către şeful statului,Vladimir Voronin, preşedintele Asociaţiei Micului Business, Eugen Roşcovan, a declarat pentru Info-Prim Neo că oamenii vor fi mulţumiţi doar atunci când Parlamentul va modifica un singur cuvânt care să le permită comercializarea cărnii în bază de patentă. Roşcovanu a mai spus că protestatarii au ales să vină anume în faţa Preşedinţiei din cauză că „sunt foarte revoltaţi că preşedintele ţării a ofensat public şi a vorbit foarte urât despre comercianţii de carne la televiziunea naţională”.

Comercianţii de carne protestează de la sfârşitul lunii mai.

http://www.info-prim.md/?x=24&y=15634

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ