Ei s-au bătut cu zăpadă pe scenă

0
18

Grupul de poeţi foarte tineri din Chişinău, care şi-au citit propriile versuri în cadrul Atelierului de Dramaturgie al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” pe 28 februarie, ne-a propus un experiment ce pare a deschide noi căi de promovare a literaturii române de la începutul secolului XXI.

Apropiindu-se de arta underground, recitalul „Personajele poeziei tinere”, susţinut de Andrei Gamarţ, Alexandru Cosmescu, Hose Pablo, Vadim Vasiliu, Vlad Gatman şi Corina Ajder (coloana sonoră e semnată de tânărul compozitor Marcel Gherman) în Sala Studio „Valeriu Cupcea” a Naţionalului, se bazează pe spontaneitatea jocului, pe dezvăluirea unor obsesii din textele poeţilor ce apar în postură de actori, fiind de fapt o încercare de a ne oferi în premieră un performance – un gen care nu se practică în R.Moldova, rămânându-le necunoscut spectatorilor autohtoni.
Interpreţii şi-au inventat singuri mizanscenele, având libertatea deplină de a improviza. Recitalul a început cu tăcerea concentrată a protagoniştilor, aşezaţi pe scaune în faţa publicului uşor nedumerit de prologul mut. În liniştea ce domnea în sală unul dintre spectatori, Vasile Gârneţ, a exclamat: „Ce poem frumos!”. Cel care, în conformitate cu scenariul, „întârziase” la reprezentaţie a fost Andrei Gamarţ. El a apărut pe neaşteptate şi a mimat o detaşare totală de prezenţa privitorilor. Şi-a citit poeziile sacadat, frenetic, vocea sa atingând cote paroxistice, aproape transformându-se în urlet în momentele când îşi spunea poemul „Totul se vede”. Vadim Vasiliu şi-a scris cu cretă pe podea tulburătorul text „Noul Iosif (Exerciţiul unui nimeni)”, după care l-a recitat cu o mină severă, târându-se pe jos, alternând momentele de cinism cu starea lirică. Alexandru Cosmescu a preferat să stea cu spatele la public, dar aflându-se în faţa unei oglinzi ne permitea să-i observăm chipul, rămas impasibil la durerea, la tensiunea viscerală din versurile sale de o inteligenţă remarcabilă. Vlad Gatman a tot dat cu piciorul în nişte foi de hârtie mototolite, având formă de minge, iar la un moment dat s-a oprit, a desfăcut foile şi a rostit în manieră ironică confesiunile personajului său, zis Debilu’. Corina Ajder şi-a citit în întuneric, pe ecranul telefonului mobil, versurile teribiliste, cu unele pasaje inocente, aruncându-şi după ultima frază („viaţa e un rahat care mă visează”) mobilul pe podea, acestuia zburându-i piesele în toate părţile. În fine, a evoluat şi Hose Pablo, el a transmis prin sintagme directe, percutante, un mesaj umanist, pătruns de o reală dragoste pentru semeni, însă în timp ce-şi lectura poemele, colegii îl băteau cu bulgări de zăpadă şi-i acopereau picioarele şi umerii cu omăt.
Impresionaţi de prospeţimea viziunii scenice, de substratul dramatic al poemelor ce pun în evidenţă revolta şi sensibilitatea autorilor, spectatorii au salutat cu entuziasm o astfel de formulă de recital, care permite vizualizarea unor imagini simptomatice şi prezentarea pe scenă a unor teme şi trame ale poeziei tinere. Scriitorii Leo Butnaru, Vladimir Beşleagă, Val Butnaru, Vasile Gârneţ, Nicolae Popa, Vitalie Ciobanu, Dumitru Crudu, regizorii Mihai Fusu, Anatol Durbală, Petru Hadârcă, actorul Mihai Iorga, universitarul Marin Postu, numeroşi studenţi, jurnalişti, tineri poeţi din sală au analizat spectacolul, apreciind efortul celor ce ni l-au oferit şi exprimându-şi speranţa că proiectul va avea o continuitate, pentru a căpăta valenţele unui act de cultură cu o rezonanţă largă în mediul literar şi în cotidianul atât de îndepărtat de poezie încât se vede nevoit să se întoarcă la ea.

autor: Irina Nechitsursa:http://www.jurnal.md/article/2780/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ