Eroii noştri, duşmanii lor…

0
12

Invalizi
Doi invalizi de război, râmaşi fără picioare, nu-şi pot procura proteze din cauză că statul nu le acordă ajutor
Pavel Berzan şi Grigore Barcaru, de 40 şi, respectiv, 32 de ani, au rămas fără ambele picioare când dezamorsau mine pe platourile de pe Nistru, salvând astfel mai multe vieţi omeneşti. Pentru aceasta, primul a fost răsplătit cu o pensie de 700 lei, iar cel de-al doilea – cu una de 142 de lei.
Ieri, din cauza timpului nefavorabil, când li s-au acutizat rănile, ei n-au putut veni la conferinţa de presă, unde secretarul Asociaţiei Veteranilor Războiului din 1992, Valeriu Ciobanu, şi vicepreşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război „Tiras-Tighina”, Sergiu Tataru, au povestit despre calvarul prin care trec astăzi cei doi eroi. Anterior, aceştia, ajutaţi de către colegi, au fost transportaţi în România, unde au obţinut dreptul de a-şi pune proteze la SC ROSAL ORTOPEDIC SRL din Bucureşti. În total, ei au nevoie de 40 mii de euro pentru protezare, recuperare, adaptare, intervenţii chirurgicale, tratament etc. „O singură proteză costă 10.837 de euro. Pentru a face rost de ea, Grigore Barcaru, de exemplu, ar trebui să-şi adune pensia timp de 160 de ani!”, a precizat Valeriu Ciobanu.

Pavel Berzan şi Grigore Barcaru s-au adresat în repetate rânduri autorităţilor centrale, inclusiv – de două ori – premierului Zinaida Greceanâi. La toate scrisorile s-au ales cu răspunsuri formale. Doar primăria Chişinău i-a acordat lui Pavel Berzan un ajutor material în valoare de 5000 lei. „Din păcate, eroii războiului de pe Nistru sunt trataţi de actuala guvernare ca nişte duşmani. Modificările din 8 mai 2008 la Legea cu privire la pensiile invalizilor sunt discriminatorii şi antiumane, indemnizaţiile lunare pentru ei fiind reduse de la 800 la 135 de lei”. Din aceste motive şi pentru a-şi sprijini colegii, pe 17 septembrie, la ora 10.00, veteranii de război vor picheta preşedinţia, parlamentul, guvernul şi primăria Chişinău.

Doritorii de a-i ajuta pe cei doi invalizi de război pot transfera mijloacele financiare pe următoarea adresă: CONT IBAN: RO52RNCB0079002483420001, BANCA BCR – AGENŢIA TITAN.http://www.timpul.md/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ