Experţii în comunism din Europa Centrală şi de Est s-au adunat la Chişinău

0
2

„Consecinţele deportărilor se mai resimt şi astăzi în R. Moldova. Mii de oameni mai aşteaptă să fie reabilitaţi, să li se compenseze averile luate cu forţa de un regim antiuman sau să primească o pensie omenească. Colectivizarea forţată şi deportările din RSS Moldovenească au demonstrat cât de violent poate fi comunismul. Numai pentru asta regimul comunist trebuie condamnat cât se poate de dur”, a declarat istoricul Ion Şişcanu, prof. univ. la universităţile „Dunărea de Jos” din Galaţi şi „B.P. Haşdeu”, membru al Comisie pentru studiere şi apreciere a regimului comunist totalitar din RM.

Declaraţia a fost făcută, luni, în cadrul Conferinţei internaţionale „Democraţie după totalitarism: Lecţii învăţate după 20 de ani” ce se desfăşoară în aceste zile la Chişinău. „Deportările au răsturnat ordinea tradiţională şi au desţărănit Basarabia. Responsabilitatea principală aparţine conducerii de la Moscova dar şi celei de la Chişinău: Comitetul Central al RSSM, Consiliul de Miniştri şi şefilor KGB al RSSM”, a adăugat Ion Şişcanu.

Vladimir Tismăneanu, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, consideră „excepţional” conceptul lansat de Şişcanu de „desţărănire”. „Iniţial, sovieticii au preluat modelul totalitar nazist, după care şi-au dezvoltat un model propriu. Numai că naziştii nu a luptat împotriva ţărănimii”, a menţionat Tismăneanu.

Organizatorii conferinţei au adunat la Chişinău mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor care gestionează fostele arhive comuniste şi ale securităţii din fostele ţări comuniste (Cehia, Slovacia, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Ungaria şi România), experţi şi membri ai diferitelor comisii prezidenţiale. „Această discuţie este benefică nu doar pentru Comisia noastră prezidenţială dar pentru toţi cercetătorii care se ocupă de aceste subiecte”, a menţionat Sergiu Musteaţă, unul din organizatori. Potrivit lui Musteaţă, până a avea decizii politice societatea şi media trebuie să discute cât mai mult despre trecutul recent.

Prezent la eveniment vicepremierul Ion Negrei a afirmat că această întrunire nu are nimic în comun cu Comisia pentru studierea regimului comunist totalitar din RM care în aceste zile îşi finalizează studiile. Întrebat dacă acum există suficientă voinţă politică pentru a condamna regimul comunist şi interzice anumite simboluri, Negrei a spus că ceea ce va urma vor fi „pe măsura recomandărilor Comisiei.

un articol de: Valentina Baciu
sursa: timpul.md

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ