Expoziţie foto despre românii din Bucovina de Nord

5
5

Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate  vă  invită  pe  data de  15 martie 2010 ora 18:00 la  Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român pentru a  participa  la  vernisajul  expoziţiei  de  fotografii  a d-lui. VALENTIN ELISEU: Bucovina.

In memoria victimelor masacrului de la Fantina Alba

Pe data de 1 aprilie 1941 peste 3.000 de  tarani  din Bucovina cotropita de sovietici,  femei, copii, barbati,  tineri  si   batrini au plecat cu icoane si prapori spre frontiera ca sa treaca in Romania neocupata. In poiana de la Varnita, aproape de punctul numit Fantina Alba au   fost secerati de mitralierele armatei rosii. Mortii si  ranitii – unii care  mai miscau – au fost trasi cu caii de lipovenii din Fantana Alba si aruncati in gropi comune. Nici pina astazi nu se stie exact numarul lor…


Parafrazand pe Eminescu, de prea multe ori s-a “imbracat in doliu, frumoasa Bucovina”. Numai armatele muscalesti au calcat-o de 12 ori in perioada 1711 – 1944. Ca si toponimul Basarabia, numele Bucovina, cu toata rezonanta sa mitica, nu este decit botezul nefast si nedorit pe care l-a nasit Casa de Austria. Stim ca pina in 1774, la anexare, tinutul era Tara de Sus a Moldovei si ca in aprilie 1780 Consiliul Aulic de Razboi de la Viena, ca sa faca uitat furtul, au numit-o Bucovina, adica Tara Fagilor. Ca si in magia neagra , confiscarea numelui trebuia sa provoace moartea fiintei. De fapt, anexarea din 1774 a fost “mangleala” bazata pe mita, Inperiul Austriac platind Imperiului otoman si dragomanului tradator Costache Moruzzi 11.000 de florini. Grigore III Ghica Voda, pentru ca s-a opus cu indirjire “rusinosului tirg” sfarsi asasinat de turci. Viena controleaza Tara de Sus mai intai direct, ca district militar ( 1775-1786 ), apoi administrarea tinutului revine Galitiei    ( 1786-1862 ) pentru ca intre 1862 si pana la Unire ( 1918 ) sa devina Ducatul autonom al Bucovinei. Moldova austriaca, i s-a mai zis…

Schimbarile aduse de Primul Razboi mondial si pozitia presedintelui Woodrow Wilson aduc mai aproape de realitate visul romanilor bucovineni. Pe 27 oct. 1918 se convoaca Adunarea Nationala a Romanilor din Bucovina, care sub presedintia lui Iancu Flondor se transforma in Constituanta si voteaza unirea intregii Bucovine cu Regatul Romaniei. Iancu Flondor, figura emblematica a Unirii, indreapta cu intelepciune fiecare pas catre telul unirii si obtine adeziunea ( mai putin a Consiliului National Ucrainian care viza incorporarea nu numai a Bucovinei, dar si a Basarabiei ) celorlalte nationalitati : polonezi, germani, evrei si armeni. In ziua de 28 noiembrie 1918 in Sala de marmura a Palatului Mitropolitan din Cernauti, la ora 11:00 dimineata incepe Congresul General al Bucovinei ( 74 membrii romani, 6 membrii polonezi, 7 membrii germani si 13 primari ai comunelor ucrainiene dintre Prut si Nistru ). Iancu Flondor  declara : “Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei, in vechile ei hotare, pina la Ceremus,Colacin si Nistru, la Regatul Romaniei”. Ion Nistor, si el actor important al momentului unirii, avea sa scrie , cu optimism prematur, “ Istoria Bucovinei se sfirseste in 1918”. Nu a fost sa fie… Nistor insusi este rasplatit de comunistii romani cu o celula in inchisoarea de la Sighet, iar Iancu Flondor, trecut la Domnul in 1924, este uitat cu usuratica, condamnabila ingratitudine.

Pactul Ribbentrop-Molotov semnat pe 23 august 1939 ( Vai, alt 23 august ! ) il determina pe Iosif Visarionovici Stalin sa adreseze guvernului roman Nota Ultimativa din 26/27 iunie 1940. Pe 28 iunie 1940 insa, incepeau deja manifestatiile antiromanesti la Cernauti, iar pe monumentul Unirii de aici se arboreaza drapelul rosu. Sovieticii facusera si un  “gest de politete” fata de cel de-al 3-lea Reich : pe data de 23 iunie 1940 au solicitat “ingaduinta” Germaniei de a accepta si ocuparea Bucovinei, unde – se pling sovieticii – traieste o minoritate ucrainiana ce este “extrem de prigonita” de administratia romaneasca. A. Hitler a perceput actul ca o “incalcare” a pactului, dar a acceptat sa-si evacueze etnicii germani din Nordul Bucovinei. La Sesiunea a 7-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. ( 2 august 1940 ) se adopta legea cu privire la formarea R.S.S.Moldovenesti Unionale. Art. 4  stabilea ca Sovietul Suprem al R.S.S.Ucrainiene si Sovietul Suprem al noii republici vor prezenta spre examinare Sovietului Suprem al U.R.S.S. proiectul privind stabilirea frontierea intre R.S.S.Ucrainiene si R.S.S.Moldovenesti. Astfel, Bucovina intra in componenta R.S.S.Ucrainiene si va ramine asa ( cu exceptia perioadei romanesti din 1941-1944 si cu unele ajustari teritoriale ulterioare )pina la 24 august 1991 cind Ucraina isi proclama independenta.

La aceasta istorie, expusa aici in varianta “sms”, trebuie adaugat ca un anume zel colonizator al noilor autoritati face ca dupa proiectul austriac de germanizare si cosmarul sovietizarii, Bucovina sa sufere acum un sustinut si inutil efort de ucrainizare. Semnatara a Conventiei Cadru  pt. protectia minoritatilor nationale, vecina Ucraina nu se sfiieste sa restringa dreptul la educatie in lb. materna, nationalizeaza istoria minoritatilor, rescrie cronologia prezentei rutene in Bucovina, recenzeaza de-a valma si romani si, mai ales, moldoveni. Kievocentrismul actual ramine strain locurilor si ostil spiritului european. Concordia pragmatica realizata in perioada Ducatului prin aplicarea politicii de ausgleich ( mediere, compromis,  acord ) a condus la detensionarea relatiilor interetnice si poate oferi inca un model.

Sa fi gresit oare, batrinul socialist Zamfir Arbore cand decreta ca : “ …un stat ucrainian neatirnat ar fi un zid de aparare pt. Tara Romaneasca” ? ( interesant este ca articolul apare in 1916 si este publicat de Editura “Uniunii pt. Eliberarea Ucrainei”. Unde ? La Bucuresti .)

Sa aiba oare, dreptate poetul bucovinean Vasile Tariteanu cand scrie :

“ Rastignit pot fi chiar miine/ Numai nu pe doua harti “ ?

De prea multe ori “s-a imbracat in doliu , frumoasa Bucovina”…

Valentin Eliseu, autodefinit drept “fotograf din placere si din intamplare” este de profesie grafician si activeaza ca realizator de filme de desene animate si director de animatie. Cu o cariera de peste 30 de ani in cinematografie, a participat la realizarea a mai mult de 250 de filme de animatie clasica de scurt si lung metraj.

In ultimii ani a colaborat exclusiv cu case de productie de film din Franta, Spania, Anglia, Danemarca si Germania. A organizat un master-class de desen animat traditional in cadrul Festivalului International de Animatie „ANIMEST”care se organizeaza anual in Bucuresti.

Dupa o lunga perioada in care a locuit si activat in afara tarii, se repatriaza si initiaza un nou curs de animatie, primul curs de nivel profesionist organizat in Romania, in ultimii 20 de ani.

Detine cateva premii pentru animatie, obtinute in Spania, Egipt si Romania, printre care prestigiosul Premiu Goya. Este membru titular al Uniunii Cineastilor din Romania si al Societatii Dacin-SARA.

“In copilarie, la scoala, mi se parea curios ca mai exista inca o Bucovina si inca o Moldova, locuri in care oamenii vorbeau aceiasi limba ca si mine…dar in alta tara. Si nici un profesor nu explica „de ce”.Aflasem ca Eminescu, Pumnul, Porumbescu si altii ca EI traisera si in „cealalta” Bucovina…si in „cealalta” Moldova…Si ma intrebam cu mintea de copil, cum de se intamplase asa?

Ulterior, am aflat despre imensa nefericire istorica a acelor locuri romanesti dar mi-a ramas curiozitatea din copilarie, de a vedea cu ochii mei si de a pipai cu mana mea, locurile si cetatile pe unde se preumblasera Stefan si ceilalti Oameni Romani din cartile de istorie si literatura.Anul trecut, de Pasti, prin bunavointa Institutului „Fratii Golescu” si a bunului meu prieten, avocat Mihai Nicolae am avut ocazia są calatoresc pentru prima data in Bucovina ocupata si in miticul, pentru mine, Cernauti. Oras mare, cu nume mare dar atat de schilodit in limbile imperiilor care l-au stors de vlaga fizica si spirituala.

Desi am trait destul prin lume, acolo…in „cealalta” Bucovina am avut pentru prima data  aceiasi senzatie de „intoarcere acasa” la fel ca si cand m-as fi intors in Romania.Intoarcere acasa si intoarcere in timp…In aceiasi casa a mea, a noastra, dar intr-o alta camera…In camera uitata de demult, in camera copilariei.Intr-o camera a copilariei noastre, in care altcineva a intrat cu ciubota plina de noroi si a facut o dezordine cumplita.

Din nefericire, aceste locuri ale noastre devin pe zi ce trece, din ce in ce mai mult, locurile uitarii noastre si ale uitarii de noi.Si este meritul Institutului „Fratii Golescu”, care printr-o zbatere donquijotesca in fata morilor de vant ale istoriei, ca incearca są indeparteze cat de cat colbul gros al istoriei, care sufoca „cealalta Romanie”, si Bucovina…” 5 feb. 2010, Bielsko-Biala.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ