Filat: Schimbarea denumirii limbii în Constituţie este o modificare firească şi necesară. AIE va avea o poziţie consolidată!

0
17

“Schimbarelimba romanaa denumirii limbii în Constituţie este o modificare firească şi necesară. AIE va avea o poziţie consolidată!” Declaraţia aparţine premierului Vlad Filat, lansată în cadrul emisiunii “În Profunzime” de la Pro TV Chişinău.

Întrebat dacă îl va putea convinge pe Marian Lupu referitor la introducerea limbii române în Constituţie, Filat a declarat: “Nu mă apuc să conving pe cineva. Marian Lupu e un politician raţional. Astfel, vă asigur, vom avea o poziţie consolidată a Alianţei pentru Integrare Europeană la acest subiect, deoarece nu modificăm Constituţia pentru o singură zi”.

Anterior, şi preşedintele interimar Mihai Ghimpu a anunţat despre modificarea denumirii limbii în legea supremă: “Trebuie să punem punct referitor la limba vorbită. Nu pot promova o politică veche, stalinistă şi minciunoasă. Am venit în lupta politică nu pentru funcţii, dar pentru adevărul istoric. Noi vorbim limba română. Cred că vom găsi înţelegere în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană.”

Totuşi, preşedintele interimar a precizat că, în noua redacţie a Constituţiei noi, nu vor fi atinse “articolele importante”, cum ar fi neutralitatea ţării. Urmează să decidem ce fel de republică dorim să avem: republică parlamentară sau republică prezidenţială”.

Iniţiativa a fost dur criticată de către deputatul comunist Mark Tkaciuk în cadrul unei intervenţii la postul de radio Echo Moscvi.

„Nu există nicio diferenţă dintre limba română şi limba moldovenească. Dar dacă limba română va fi prevăzută în Constituţie… asta ar însemna un pas pentru unirea R. Moldova cu România!”

„Pentru unionişti este foarte important ca limba să fie numită română. Asta ar fi o mare realizare pentru ei”, a declarat Tkaciuk, precizând că la referendumul constituţional se doreşte „retragerea prevederii referitor la neutralitatea ţării”, având la bază „dorinţa actualei guvernări ca R. Moldova să adere la NATO”.

Sursa: UNIMEDIA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ