Fratele lui Dorin Chirtoacă a fost agresat fizic de doi bărbaţi

0
12

Fratele lui Dorin Chirtoacă, care a câştigat detaşat alegerile pentru funcţia de primar de Chişinău, a fost agresat fizic pe o stradă din sectorul Centru al capitalei, de două persoane nemulţumite de locul pe care acesta l-a ales pentru a-şi parca maşina.

Lucian Chirtoacă a comunicat pentru BASA-press că în timp ce încerca să parcheze maşina pe strada Bucureşti din centrul capitalei, un domn dintr-un alt automobil a început să-l înjure în limba rusă cerând cu insistenţă să-şi ia maşina din acel loc pentru ca să parcheze el. „Eu am refuzat. I-am zis că acesta este un drum public, nu este o parcare autorizată şi avem drepturi egale. El a coborât din maşina şi m-a ameninţat cu răfuiala fizică. Văzând că nu vreau să-i fac pe plac a început să mă lovească”, a spus victima.

În acest timp, doi angajaţi ai pazei dintr-o instituţie, în dreptul căreia s-a produs incidentul, au ieşit să vadă ce se întâmplă. Unul dintre aceştia l-a lovit şi el de câteva ori pe Chirtoacă cu pumnii şi picioarele. Într-un final, acesta a reuşit să fugă şi să anunţe poliţia, care a venit peste jumătate de oră.

La moment, victima efectuează un control medical pentru a stabili gravitatea leziunilor care i-au fost provocate. „Simt dureri mari în unele regiuni ale corpului”, a spus Lucian Chirtoacă.

Victima a depus deja mărturii la sectorul de Poliţiei Buiucani, unde au fost chemaţi pentru a fi interogaţi şi cei doi agresori. Lucian Chirtoacă a cerut deschiderea unui dosar penal pe acest caz.

Solicitat de BASA-press, Dorin Chirtoacă a refuzat să facă vreo legătură dintre incident şi câştigarea alegerilor din 17 iunie. „Acest act de agresiune a însemnat o lipsă de cultură din partea acelui domn şi sper că cercetările vor elucida cât mai curând cazul”.

http://www.basa.md/?c=news&id=316745#316745

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ