G.Simion:Vezi aici ce pregăteşte mişcarea unionistă!

0
42

„Noi vara asta dăm tot. Tu ce dai pentru înfăptuirea UNIRII?”

 

george-simion
George Simion

Şoc şi groază: unioniştii de pe ambele maluri ale Prutului nu se opresc. Anunţul a fost făcut de către Acţiunea 2012. Ce va spune preşedintele Iohannis despre asta? Se pare că şi mafia PSD este implicată. Explicaţia completă în articolul care urmează! Acum că, în stil bulevardier, v-am atras atenţia, cum am făcut-o şi prin recentele anunţuri făcute de patru dintre vicepreşedinţi ai Acţiunii 2012, haideţi un pic să trecem peste România can-can-ului, interesată de intrigi, comploturi şi de cine s-a mai certat cu cine şi să vedem ROMÂNIA CAPABILĂ. În aceste zile este în topul ştirilor scandalul mafiei din sănătate. O mafie transpartinică, mână în mână cu elemente din toate structurile statului, similară cu celelalte care ne fură banii, viitorul şi viaţa prin crimele pe care le comit. Educaţia, sportul sau infrastructura sunt tot la fel de bune exemple. O mafie de acest gen este şi cea care atentează la teritorialitatea şi identitatea naţională a poporului nostru. Pentru că a accepta să stai, ca popor, împărţit în două state şi să inciţi la păstrarea acestor graniţe sub pretextul corectitudinii politice înseamnă a priva peste trei milioane dintre semenii tăi la o viaţă normală. Ea a provocat numeroase blocaje la nivelul obţinerii de cetăţenii româneşti de către basarabeni, ea caută să elimine cuvântul Unire din orice cuvântare a vreunui oficial, ea ne zice că ne vom regăsi cu toţii în Europa. Ea dă telefoane către miniştri şi le face agenda, fie că aceşti miniştri sunt din partea partidelor sau se ascund sub eticheta de  tehnocraţi. Ea elimină oameni din posturi de conducere dacă nu sunt obedienţi şi ea regizează jocuri de imagine când e nevoie. Anul 2018 se încearcă a fi marcat inadecvat de către statul român, cu spectacole de Caragiale şi statui post-moderne. Totodată, nu poţi sărbători şi nu e decent să o faci atâta timp cât Unirea de atunci, de la 1918 nu mai este în vigoare în totalitatea ei. O poză sugestivă pentru acest moment este aceasta:

Haideţi să vedem ce spune ROMÂNIA CAPABILĂ, ca răspuns la România mafiilor care au acaparat-o:

Mariana Solonari, vicepreşedinte Acţiunea 2012: Vă vrem şi pe voi alături în toată Ţara unde ne-am pornit astăzi. Acolo vom fi toată vara pentru că 100.000 de basarabeni vin acasă, în România.

Mădălina Hriţuleac, secretar-general Acţiunea 2012: Mai mult decât o chestiune de suflet, Unirea Republicii Moldova cu România este un proces care a început şi care poate fi realizat în următorii ani DOAR dacă punem cu toţii umărul pentru a înfăptui acest scop de jos în sus.

 

batran 91 ani
Dacă acest bătrân in vârstă de 91 ani, trecut printr-un război crud, incă mai crede și luptă pentru idealul Unirii, noi, restul, nu avem dreptul să renunțăm.

Iulia Modiga, vicepreşedinte Acţiunea 2012: Suntem un grup de interes. Grupul nostru de interes naţional însumează mii de voluntari şi milioane de alţi optimişti. Suntem cei care de dimineaţă până pun capul pe pernă lucrează pentru a aduce Basarabia acasă. Marşuri, conferinţe, dezbateri, proiecţii de film, reuniuni, înfrăţiri, excursii, şcoli de cultură şi afirmare românească, tabere, lansări de carte, legi, campanii de informare vizuală, expoziţii de fotografii, caravane – acestea sunt instrumentele noastre. Obiectivul nostru este Reunirea. Mergem în teren pentru a o urgenta.

De-aici înainte, numai aşa ne vom întâlni. Şi tu poţi fi super-erou în povestea noastră. Nu ştiu pe cât de mulţi dintre voi interesează, dar vara asta tinerii basarabeni merg din sat în sat pentru a vorbi cu oamenii despre Unire. Ca să vă atragă atenţia asupra acestui fapt, ROMÂNIA CAPABILĂ din rândurile de mai sus a scris pe Facebook că Acţiunea 2012 nu va mai exista. Doar-doar veţi renunţa o clipă la România can-can-ului şi le veţi fi aproape celor care au cu adevărat nevoie de noi:

Cu gândul sau cu prezenţa, avem noi datoria să fim alături de ei. de aceea aceasta va fi mesajul unioniştilor vara aceasta! Îl puteţi găsi pe www.actiunea2012.ro în 100 de puncte şi să vă implicaţi dacă completarea unui formular nu e prea grea în societatea de azi bazată pe stimuli trecători şi pe consumerism rapid. Singurul lucru care mai poate salva România noastră de România lor nu este vreun apel televizat al lui Moise Guran, vreun lider providenţial sau a doua venire a lui Iisus.

Doar noi, cu credinţă şi prin fapte, mai putem aduce Basarabia acasă.

Sursa: adev.ro/o73qpc

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ