Gheorghe Briceag

0
63

Interviu cu GHEORGHE BRICEAG, cunoscut aparator al drepturilor omului in R. Moldova si presedinte al Filialei Balti a Comitetului Helsinki pentru Apararea Drepturilor Omului, laureatul Premiului Homo Homini

 

briceagRecent, Colegiul civil si de contencios administrativ al Curtii Supreme de Justitie (CSJ) a casat hotararea Curtii de Apel (CA) Balti din 28 noiembrie 2005 prin care aceasta a recunoscut drept ilegala decizia Consiliului municipal (CM) Balti privitor la reinstalarea statuii lui Lenin in centrul localitatii.

Curtea Suprema de Justitie a constatat ca decizia CM din 31 iulie 2003 a fost emisa cu respectarea prevederilor legii. CSJ sustine ca prima instanta (CA Balti) a aplicat incorect prevederile unui sir de acte legislative, printre care Hotararea Prezidiului Parlamentului R. Moldova (Cu privire la lichidarea monumentelor si alte atributici a ideologiei comuniste din 25 august 1991) si Hotararea Guvernului R. Moldova (din 10 iunie 2003) despre modul de edificare a monumentelor. CSJ sustine ca Hotararea Parlamentului nu a fost publicata in „Monitorul Sovietului Suprem al RSS Moldova”, in ziarele „Sfatul Tarii” si „Moldova Suverana”, si acest fapt ar lipsi–o de actiune juridica.

In acelasi timp, conform site–ului www.justice.md, unde este stocata toata legislatia R. Moldova, Hotararea Prezidiului Parlamentului din 25 august 1991 a fost publicata in Monitorul Oficial.

Ziarul de Garda a solicitat un interviu lui Gheorghe Briceag, un luptator aprig impotriva reinstalarii monumentului lui Lenin la Balti. Am discutat despre decizia revoltatoare a CSJ, dar si despre viata basarabeanului laureat al Premiului Homo Homini.

— Cum comentati decizia Curtii Supreme de Justitie (CSJ)?

— Nu–mi vine sa cred ca CSJ a hotarat ca decizia Curtii de Apel din Balti nu a fost obiectiva si a considerat drept legala instalarea monumentului lui Lenin in centrul orasului Balti. In 2003 am declarat ca daca aceasta „capodopera” sovietica va aparea in oras, imi voi da foc langa acest monument. Astazi, declar acelasi lucru si nu imi voi schimba pozitia niciodata. Cat voi trai nu voi permite instalarea acestui monument. O alta modalitate de protest nu cred ca va fi convingatoare. Dorinta nestapanita a guvernarii comuniste pentru instalarea monumentului nu se include in nici o norma europeana. Aceasta „pasiune” a lor ne determina sa consideram drept niste minciuni gogonate toate promisiunile privind integrarea in Uniunea Europeana a R. Moldova. Este clar ca impreuna cu Lenin nu vom merge niciodata in UE, ci inapoi in mrejele Rusiei. Comunistii intotdeauna au facut lucruri nedemne. Astazi, din pacate, se intampla acelasi lucru…

— Nu e prea radical ceea ce doriti sa faceti?

— Sunt gata sa lupt pana la ultima suflare. Ori viata mea, ori monumentul lui Lenin nu va fi instalat niciodata in Balti. Nu voi renunta niciodata la intentiile mele.

— Locuitorii orasului Balti va sustin aceasta actiune de protest?

— Sunt sigur ca majoritatea populatiei din Balti este impotriva deciziei de instalare a acestui monument. In 2003 s–au adunat semnaturi impotriva acestei hotarari. In timpul actiunilor de protest si–au exprimat nemultumirea prin semnaturi cateva mii de cetateni. Aceasta ma face sa cred ca sunt sustinut de conationalii mei din Balti.

— De la cine ati mostenit dragostea de neam?

— Tot ce am obtinut in viata nu este doar meritul meu, ci al mamei Domnica, al tatalui Ion si al primului meu invatator de scoala primara. Ei mi–au „aplicat o vaccina” contra ideologiei comuniste, spunandu–mi sa nu cedez niciodata in fata acestui regim. Dragostea de neam mostenita de la parinti m–a ferit intotdeauna sa nu cad victima acestei ideologii. Parintii mei au trait dupa legi crestinesti si acest mod de viata mi s–a transmis prin gene. Niciodata nu mi–am tradat convingerile mele, chiar si atunci cand am fost judecat si inchis in lagarul de concentrare al regimului sovietic.

— Din ce cauza ati fost judecat?

— Eram elev la o scoala de meserii din Calarasi, Ialomita, cand Regele Mihai a anuntat romanii ca a cedat din nou Basarabia. Imi aduc minte bine ca impreuna cu profesorul meu si cativa colegi de scoala eram in centrul localitatii si admiram un spectacol al unui circ mobil. O zi obisnuita de 23 august 1944. Lumea agitata isi cauta de treburile sale. In timpul activitatii circului s–a dat un ordin ca sa fie liniste in jur ca sa putem asculta ce va vorbi Regele. Discursul lui nu a fost lung si pompos, dimpotriva a vorbit cateva cuvinte, dar in vocea lui se simtea o tristete si deznadejde. Nu imi aduc aminte ce a vorbit, dar din cele spuse am inteles ca Basarabia apartinea deja Armatei Sovietice. Am ramas fara suflare, sangele imi pulsa prin vene, imi pierdusem puterile incat nu eram capabil sa–mi exprim cumva durerea sufleteasca. Nu puteam sa accept ca sovieticii au pus mana pe acest taram. Imi doream foarte mult sa–i spun Regelui ca a comis o greseala mare. Dar cum? Abia cand m–am intors acasa, am inceput sa adun semnaturi de la cetateni care aveau aceleasi convingeri ca si mine si care erau gata sa condamne regimul sovietic. Am considerat ca daca ii voi arata Regelui Mihai care este parerea tuturor romanilor despre decizia lui de cedare a Basarabiei atunci lucrurile se vor schimba. Credeam in asta! Elaborasem niste fluturasi pe care scria cam asa: „Prin aceasta semnatura condamn regimul sovietic si toate crimele de genocid comise de comunisti”. Acele foite erau transportate clandestin peste Prut. Imi aduc aminte ca de fiecare data treceam Prutul in inot si apoi clandestin ma intorceam acasa in Basarabia. Chiar daca eu impreuna cu amicii mei eram precauti, cu toate acestea incepusem sa fim urmariti de sovietici. In una dintre acele deplasari am fost arestat de granicerii sovietici. Patru dintre noi au primit cate 10 ani de privatiune de libertate, iar altii doi au „impuscat” cate 3 ani de puscarie. Totodata, dupa ce ne ispaseam pedepsele penale atunci nu mai aveam dreptul sa particip la vot sau la alte actiuni cetatenesti timp de 10 ani.

— Ce s–au intamplat cu acele foite cu semnaturi? Au fost gasite de graniceri?

— Aveam la mine vreo 23 de semnaturi. Vazand ca sunt urmarit de graniceri, o parte dintre acestea le–am mancat, dar 6 foi le–am aruncat in zapada. Rusii le–au gasit. Anume din aceasta cauza am fost judecat.

— Oamenilor nu le era frica sa condamne regimul sovietic?

— Frica exista, dar nu era atat de pronuntata cum este astazi. De ce? Pentru ca atunci oamenii aveau sperante si credeau cu adevarat in fortele proprii si in venirea romanilor. Exista un imbold si aveam certitudinea ca numai noi vom reusi sa ne schimbam soarta. Insa astazi, lumea are o alta convingere, iar acea credinta de atunci a disparut. Astazi, moldovenii sunt deceptionati, de aceea nu doresc sa lupte pentru credinta si idealurile lor. Ma doare mult ca cei inerti sunt oamenii in varsta care, cred eu, nu au uitat nimic despre crimele atroce ale regimului sovietic. Dar cei care s–au nascut mai tarziu au fost educati intr–un alt stil de viata, fiind insufletiti cu ideologia utopica a comunismului.

— Ce vi s–a intamplat dupa ce ati fost arestat?

— Am fost tratat exact asa cum se procedau cu pretinsii tradatori de patrie — judecat si dus in lagarul de concentrare. Mi–au „impuscat” 10 ani de puscarie, pentru ca am incalcat Art. 54 p.(a) „Inalta tradare de patrie”. Dar ce fel de tradare am comis daca eu nu recunosteam aceasta patrie comunista? Eram minor si ei nu aveau dreptul sa ma bage la puscarie. Dar asa a fost sa fie… Ce poti sa astepti de la niste comunisti cruzi si fara suflet. Am fost dus intr–un lagar de concentrare langa orasul Vorkuta, o localitate de la nordul Rusiei. Acolo erau mai multe gulaguri unde isi ispaseau pedeapsa circa 120 de mii de detinuti politici. Zi de zi lucram la minele de carbune. Dupa 9 ani de detentie aflasem ca a fost arestat si executat seful KGB–ului local si cu aceasta ocazie am fost eliberat impreuna cu alti detinuti. Cu toate acestea nu mi s–a permis sa ma intorc acasa. Numai daca incheiam un contract de munca cu acea mina de carbune, puteam beneficia de un concediu de 15 zile. Am acceptat si conditiile acestea. Cand m–am intors inapoi la lucru, am suferit un accident de munca, in care mi–am fracturat sira spinarii. Mi–au permis sa vin acasa, insa mi–au indicat ca pot sa aleg sa traiesc in Balti sau la Edinet. Nu stiu de ce s–a luat o astfel de decizie, dar astea au fost conditiile. Am acceptat sa traiesc in Balti.

— Fiind detinut politic, cum de ati reusit sa studiati dreptul?

— Dupa ce mi–am ispasit pedeapsa, un timp am fost lacatus la o uzina electrica. Avand 7 clase de scoala primara si 4 de gimnaziu, am decis sa ma inscriu la facultatea de drept. Insa mi s–a spus ca nu pot sa studiez la universitate, deoarece nu am zece clase. Nu am disperat si m–am inscris la o scoala serala, unde am studiat timp de 4 ani. Dupa aceasta am venit sa depun actele la universitate, insa de data aceasta mi s–a spus ca toti detinutii politici nu au dreptul sa aiba studii superioare. Stiam ca nu exista nici un fel de hotarare care confirma acest lucru, de aceea am cerut sa mi se dea explicatii. Evident, am fost dat afara din cabinet fara multe comentarii. Atunci m–am adresat la Comitetul Central de la Moscova. Dupa lungi discutii mi s–a permis doar sa sustin examenele de admitere, dar ma asigurasera ca nu am nici o sansa sa devin student. Am picat vreo trei ani la rand in timpul examenelor de admitere. In cele din urma am fost admis. In timpul studentiei eram permanent urmarit de securitate si nu o singura data se incerca sa ma intimideze, dar, cu ajutorul Domnului, am absolvit si facultatea de drept. Dupa absolvirea universitatii am lucrat in calitate de lacatus timp de cateva luni, apoi am fost angajat in calitate de „portarel”, pe atunci asa i se spunea executorilor judiciari, la Orhei. Dupa ce mi–a murit sotia si feciorul intr–un accident rutier, am fost transferat sa activez in calitate de jurist la NPO Selectia din Balti, unde am lucrat pana la pensionare. Chiar si dupa ce am iesit la pensie, am activat in aceasta institutie mai multi ani. Astfel ca am lucrat in domeniu timp de 48 de ani.

— Ce conditii de trai erau in lagarul de concentrare?

— Mizerie, batjocura, foamete si disperare. Lucram din noapte in noapte la minele de carbune. Cine indeplinea norma de lucru atunci primea hrana pe potriva, iar care era mai slab manca mai putin. Munca noastra era pe gratis, deseori ne imbolnaveam… Traiul de acolo a fost redat in mai multe opere scrise de persoane care au trecut prin acele chinuri. In gulag, numele meu nu era Gheorghe Briceag, ci „P 169”. Daca ne prezentam pe nume si prenume, atunci primeam pedepse aspre. Cand am fost inchis, am declarat greva foamei, deoarece am fost pedepsit pe nedrept. Protestele mele au durat doar 82 de zile, deoarece ma imbolnavisem grav. Mai erau in lagar si informatori. Dar daca acestia erau prinsi de detinuti atunci erau omorati si aruncati in latrine.

— Vi s–a propus vreodata sa colaborati cu KGB–ul?

— De doua ori. Prima data cand am fost arestat si a doua oara cand eram student. In ambele cazuri mi s–a propus o viata fara de lipsuri, salarii mari etc. In schimb, eu trebuiam sa torn persoanele pe care ar fi trebuit sa le urmaresc. Prima data le–am spus ca mai bine aleg puscaria decat sa lucrez cu ei. A doua oara m–am intors spunandu–le doar ca nu voi accepta conditiile lor niciodata.

— Care a fost reactia KGB–istilor?

— „Tak i zdohnis!” Acesta a fost raspunsul lor. De atunci nu am mai avut astfel de propuneri.

— De ce ati ales sa studiati dreptul si nu o alta specialitate?

— Am ales aceasta profesie, deoarece am dorit intotdeauna sa–i apar pe cei nevinovati. Am dorit sa lupt pentru dreptate. Asta a fost scopul meu in viata.

— V–ati realizat acest scop?

— Sunt multumit ca am ajutat persoane nevoiase care au avut intr–adevar nevoie de ajutorul meu. In prezent colaborez activ cu Comitetul Helsinki pentru Apararea Drepturilor Omului si am fost ales membru de onoare al SIEDO. Totodata, ofer si astazi consultatii juridice gratuite tuturor cetatenilor care au sesizat ca li s–au incalcat drepturile sau care au nevoie de un jurist pe anumite probleme.

— In ce masura sunt respectate drepturile omului in Moldova?

— In timpul activitatii am ajuns la concluzia ca oamenii nu isi cunosc drepturile si, respectiv, nu stiu cum sa–si le apere atunci cand acestea le sunt incalcate. Am intalnit multe persoane care au fost arestati pe nedrept si maltratati de organele de drept, iar atunci cand au fost eliberati, ei nu au dorit sa–si revendice drepturile. Chiar daca le–am explicat ca ei au dreptul la recompense pentru daunele morale pricinuite in timpul detentiei, acestia m–au alungat, spunandu–mi sa nu–i mai deranjez. La sate situatia este si mai deplorabila. Aici, populatia nici nu dispune de informatii privind drepturile omului. Multa oameni incalca legislatia inconstient, nestiind ca nu aveau dreptul sa procedeze astfel. Chiar daca noi ne straduim sa informam cetatenii despre drepturile lor, constatam ca mai trebuie sa lucram mult in acest domeniu. Nenorocirea noastra este ca avem o mentalitate comunista care cu greu poate fi schimbata.

Irina Codrean – Ziarul de Gardă

NICIUN COMENTARIU

  1. Acum 10 ani l-am cunoscut pe dl.Briceag la o întrunire la Bălţi, lăsându-mi o impresie nemaipomenită de om politic şi apărător al drepturilor oamului. Pentru mine a fost ca o enciclopedie descoperită târziu dar valabilă peste ani. Citind întâmlător interviul mi l-am reamintit. Unde îi mai găsim pe aceşti eroi ai naţiunii noastre?

LĂSAȚI UN MESAJ