Goma Paul

0
10

Paul Goma

n. 2 oct. 1935, satul Mana, corn. Vatici, jud. Orhei (Basarabia).

Prozator

Fiul lui Eufimie Goma si al Mariei (n. Popescu), invatatori.

In 1940, cand Basarabia este cedata rusilor, familia Goma incearca sa se refugieze, dar, pornind prea tarziu, este intoarsa din drum, inainte de a trece Prutul. In ian. 1941, tatal este ridicat de agentii NKVD si deportat in Siberia; i se pierde urma pana in 1943, cand se afla prizonier la Slobozia-Ialomita. In 1942, fiul incepuse scoala primara in satul natal, dar in mart. 1944 familia se refugiaza in Transilvania, unde e nevoita sa se ascunda in sate din zona Sibiului si a Tarnavei Mari, pentru a nu fi repatriata fortat sau deportata. Reusind sa-si procure acte false, salvatoare, in ian. 1945, familia poate ramane in satul Buia, de pe Tarnava Mare. in 1946, GOMA devine elev al Scolii Normale „Andrei Saguna” din Sibiu, timp de doi ani, pana la reforma invatamantului din 1948, cand este transferat in ciclul doi la o scoala din Seica Mare, in zona Tarnavei Mari. Din toamna anului 1949, in urma unui concurs, devine elev la Liceul „Gheorghe Lazar” din Sibiu, pana in 1952, cand este interogat la Securitate, considerat suspect din punct de vedere politic si exmatriculat. Dupa insistente si cautari disperate (nu mai e primit nici la Sighisoara, nici la Brasov), absolva in 1953 liceul la Fagaras. Biografia copilului, adolescentului, iar mai apoi a studentului GOMA e ravasita de istorie si politica. In 1954, reusind la admitere simultan la Filologia bucuresteana si la Scoala de Literatura, devenita Institut autonom, iar apoi la o sectie a Univ., alege cea de-a doua posibilitate. In urma disputelor de la seminarii, unde GOMA afirma opinii politice inconformiste, este „judecat” la rectoratul Univ. si atentionat aspru pentru indrazneli. incepe sa se constituie un „caz G.”, decisiv atat pentru psihologia viitorului scriitor, cat si pentru mediul politic si literar. Scrie parti din proiectatul roman Durerile facerii, nefinalizat, unde isi transpune revoltele si nelinistile si din care citeste la seminariile de creatie conduse de M. Gafita. Dupa revolutia maghiara din oct. 1956, scrie un episod epic in care personajul naratiunii, in cadrul unei sedinte, preda carnetul U.T.M., in semn de protest la represiune. Citit la un seminar de creatie, fragmentul va declansa comportamentul politic si literar al disidentei; in nov. 1956 autorul este arestat, anchetat, acuzat de agitatie publica si condamnat la doi ani de inchisoare corectionala.

Calvarul detentiei strabate arestul de la Malmaison, penitenciarul Jilava (1957) si Gherla (1958), povestit ulterior in romane. Din inchisoare este trimis in nov. 1958 in domiciliu obligatoriu in satul Latesti, pentru trei ani, dar restrictia si restristea se prelungesc pana in ian. 1963. Apoi, pana in 1965, lucreaza ca muncitor necalificat, fotograf ambulant, trompetist sau tehnician la Buhusi, Rupea, Faragas, Sercaia sau Brasov. Din 1965 reia studiile univ. la Filologia din Bucuresti, urmate timp de doi ani, pana in 1967, si intrerupte ca urmare a hartuielilor Securitatii. Debuteaza, dupa indelungi tergiversari, cu povestirea Aia, cu titlul schimbat de redactie in Cand tace toba, in rev. Luceafarul, din dec. 1966, cand redac-tor-sef era E.Barbu. Continua sa publice proza in Luceafarul, apoi in Gazeta literara, Viata Romaneasca, Ateneu, infrangand cu greu timorarea redactorilor in fata conditiei de fost detinut politic. Debuteaza in voi. in 1968 cu prozele scurte din Camera de alaturi. Cartea este lansata in librarii la 22 aug., in aceeasi zi in care fusese invadata Cehoslovacia de armatele Tratatului de la Varsovia, mai putin armata romana. Autorul se prezinta la Uniunea Scriitorilor pentru a se inrola in brigazile patriotice de aparare, dar i se cere mai intai sa se inscrie in partid; se inscrie, deodata cu A.Paunescu, Al. Ivasiuc si alti entuziasti ai momentului, impresionati de politica sfidatoare a Romaniei la adresa Moscovei. O vreme, in anii 1968-1973, e redactor cu jumatate de norma la Romania literara. Refuzat de editurile romanesti, in 1971 apare in Germania romanul Ostinato, si in Franta sub titlul La Cellule des liberables. Erezia consta in a prezenta o marturie din interior despre inchisorile din Romania, chiar daca romanul o facea deocamdata in regim fictional. Este bine primit de presa straina, iar autorul e caracterizat ca un Soljenitin roman. in 1972 apare cel de-al doilea roman, in versiunea germana Die Tiir, la Suhrkamp, urmata in 1974 de versiunea franceza Elles etaient quatre, la Gallimard. Cazul GOMA este comentat si sustinut continuu de postul de radio Europa libera; acelasi post transmite in foileton versiunea romaneasca a romanelor Ostinato, Usa, Gherla. in 1974, Ostinato este tradus si in olandeza. Editura pariziana Gallimard, consecventa, publica succesiv: Gherla, in 1976; Dans le cercle, in 1977; Garde inverse, in 1979. Situatia scriitorului roman devine de notorietate europeana, atingand punctul de varf in 1977, cand GOMA adera la Charta 77, printr-o scrisoare deschisa difuzata la Europa libera, care va fi ulterior semnata, dintre scriitorii romani, numai de I.Negoitescu si I. Vianu. Militant pentru drepturile omului in Romania, GOMA devine o veritabila institutie politica independenta, la care unii apelau pur si simplu pentru a obtine mai rapid un pasaport. Experienta acestei lupte politice si a persecutiei care a urmat este povestita meticulos in Le tremblement des hommes (Seuil, 1979) si in Chassee-croise (Hachette, 1983). Arestat, eliberat la insistenta unei campanii internationale, batut pe strada, amenintat cu moartea, cercul se stransese tot mai mult in jurul scriitorului, din ce in ce mai amenintat de aparatul represiv al Securitatii. Actiunea politica a lui GOMA a avut un ecou atat de mare in Occident, incat jurnalistul Bernard Guetta nota in Le Nouvel Observateur. „Romania, in 1977, a cunoscut doua cutremure, unul de pamant, in 4 martie, si altul al oamenilor, prin Miscarea Goma”. Hartuit, oferindu-i-se solutia emigrarii cu de-a sila, nu are de ales, in cele din urma, decat exilul. Astfel incat la 20 dec. 1977 paraseste definitiv tara, impreuna cu familia (sotia si un copil), cu destinatia Paris, unde cere si obtine imediat azil politic. Din 1978 incepe o noua etapa biografica. Alte carti denunta si acuza sistemul comunist din Romania, ca, de pilda, Les chiens de mort (Hachette, 1981), un documentar patetic despre penitenciarul de la Pitesti, in anii 50. O veritabila arhiva a disidentei e cuprinsa in Scrisori intredeschise. Singur impotriva lor (1995). Vasta autobiografie recupereaza perioade mai de tinerete sau chiar din copilarie: Bonifacia (Albin Michel, 1986) sau Le calidor (aceeasi editura, 1987). Acest ultim episod e singurul care apare, pana in 1989, si in romaneste, multiplicat in fotocopii dupa dactilograma, la Editura Dialog, Dietzenbach, in Germania, prin grija lui I. Solacolu. Din 1990, cartile lui GOMA apar si in tara, intr-un ritm de trei-patru pe an. Scriitorul si-a consolidat prestigiul in cadrul disidentei din Est, devenind, prin amploarea dezvaluirilor si prin virulenta protestului, un caz si un reper. A scris numai in romaneste, desi cartile i-au aparut traduse in franceza, germana, olandeza, suedeza. A reprezentat tot timpul conditia disperata a scriitorului roman care nu s-a putut exprima in perfecta libertate decat in exil. Premiul Uniunii Scriitorilor (1991).

Debutul lui G., cu prozele scurte din Camera de alaturi (1968), este in prea mica masura reprezentativ pentru ceea ce va deveni scriitorul mai tarziu, cand va fructifica provocarea istoriei si constrangerea politica la care va fi supus. Prima parte a cartii cuprinde instantanee ale copilariei, secvente ale inocentei contrariate de intamplarile vietii. Diversitatea relativa a temelor si a personajelor din cea de-a doua parte dovedeste o disponibilitate ce nu si-a precizat fagasul propriu. Daca mediile sociale sunt destul de diferite (un birou de functionari, santierul, inchisoarea, suburbia), protagonistii sunt, aproape invariabil, tineri la cumpana maturitatii, suferind acut de singuratate si de imposibilitatea de a se integra firesc intr-o tesatura de relatii sociale. Este oarecum surprinzator sa constati, prin prisma disidentei ulterioare, lipsa de vitalitate incomoda a personajelor si lipsa de resurse con-testatare. Singuratatea alergatorului de twist e o proza fara intriga, interesanta mai mult pentru sugestia de atmosfera juvenila (discoteca, barul, muzica, o tinerete febricitanta). O, ce veste minunata aduce in pagina mediul penitenciar si psihologia proaspatului eliberat din detentie, ce descopera derutat viata sociala „libera”, ducand mesaje din partea celor ramasi inchisi, pentru familiile lor. Gulimanescu din aceasta nuvela va fi reluat sub numele lui Guliman in Ostinato (aparut in romaneste abia in 1991). Fara indoiala ca romanul este superior ca realizare epica si artistica in transcrierea starii psihologice a „liberabililor”. Prin propria experienta politica in confruntarea cu regimul, scriitorul depaseste starea de asteptare, moderatie si prudenta a personajelor sale din Camera de alaturi. Opozitia si revolta se radicalizeaza. Ostinato, in varianta germana, sau La Cellule des liberables, in varianta franceza, ambele aparute in 1971, pastreaza un raport de echilibru intre marturie si fictiune, deschizand tema Gulagului romanesc. Motivatia interioara a scrisului decurge din necesitatea de a spune adevarul despre tragedia omului sub totalitarism. In Ostinato, celula liberabililor este un spatiu ce acumuleaza exasperant asteptarea. Zonele de obscuritate si de confuzie a constiintei se intersecteaza cu luminile firave ale sperantei. Condamnatul, fie ca urmeaza in scurt timp sa se elibereze, fie ca mai are inca mult de indurat, este sustinut in mod esential de gandul ca, afara, cineva il asteapta si il iubeste. Ilarie Langa, protagonistul cartii, isi imagineaza ca este asteptat de femeia ideala, a carei fantasma ii cucereste si pe ceilalti colegi de supliciu. El a fost condamnat la sapte ani, deveniti apoi unsprezece, pentru ca si-a omorat mama suferinda de cancer cu o puternica doza de morfina, gest disperat al apelului la eutanasie ca ultima solutie. Experienta lui Ilarie Langa constituie pentru autor ocazia de a introduce si alte teme tabuizate: detentia politica, miscarile studentesti din 1956, represiunea de tip stalinist. intregul roman contureaza „un univers cu usi inchise” – cum observa Monica Lovines-cu in ampla analiza ce i-o consacra in finalul volumului Unde scurte (Madrid, 1978). Ilarie Langa isi da seama foarte bine ca iesirea din inchisoare nu e sinonima cu dobandirea libertatii. Romanul realizeaza un tip aparte de constructie muzicala, un fel de simfonizare a unui proces de constiinta in care intervin laitmotivele trecutului, obsesiile prezentului si prefigurarile unui viitor angoasant. Proiectul teoretic vizeaza nu numai gasirea unor forme de armonizare si punere in rezonanta a temelor, ci si – utopic – edificarea unei simultaneitati a arhitecturii narative. Scriitura romanului Ostinato este, fara indoiala cea mai moderna dintre toate cartile lui GOMA Aceeasi obsesie a stilului poate fi constatata si in urmatorul roman, aparut intai in germana, in 1972, Die Tiir, si apoi, in 1974, in franceza, Elles etaient quatre (in romaneste Usa noastra cea de toate zilele, 1992). Efortul de constructie este si aici vizibil. Primele doua romane ale lui GOMA contureaza impreuna, in evolutia prozatorului, o etapa in care conteaza mai mult miza estetica, elaborarea unui stil personal. Ambele sunt carti ale memoriei convulsive, scrise cu mare atentie la un efect artistic studiat. In etapa urmatoare, naturaletea naratiunii il castiga repede pe cititor, preocuparea pentru constructie este mai putin vizibila, artificiile stilistice nu mai creeaza dificultate la lectura. Faptul trait izbucneste in pagina cu violenta unui strigat. De acum incolo, cartile lui GOMA mizeaza mai mult (daca nu chiar total) pe resursele memorialistice. Ofensiva impotriva uitarii vinovate detine intaietatea. Aceasta a doua etapa, distincta, incepe cu cartea despre Gherla (aparuta in franceza in 1976, in suedeza in 1978, si in romaneste in 1990) si continua cu celelalte: Dans le cercle (1977; in cerc, 1995); Garde inverse (1979), Le tremble-ment des hommes (1979, in olandeza in 1980; in romaneste Culorile curcubeului 77, 1990 si 1993); Les chiens de mort (1981; in germana, in 1984, in olandeza, in 1985; in romaneste Patimile dupa Pitesti, 1990); Chassee-croise (1983; in romaneste Soldatul cainelui, 1991). Romanele din ambele etape vehiculeaza ca valoare suprema libertatea. Toate exprima cazuri particulare sau colective de confruntare cu puterea. Spatiul lor definitoriu este, prin forta imprejurarilor, unul inchis (celula, blocarea intr-o incapere izolata, inchisoarea, domiciliul supravegheat, incercuirea). Amenintarea mortii da tensiunea psihologica si existentiala a naratiunii, incepand cu cartea despre Gherla, din 1976, experienta inchisorii si a persecutiei politice isi cere imperios si urgent dreptul la marturisirea directa si sfidatoare. Le tremblement des hommes (Culorile curcubeului 77) si Chassee-croise (Soldatul cainelui) sunt cele mai puternice si mai impresionante marturii ale confruntarii cu dictatura, in tara (primul titlu) sau in exil (cel de-al doilea). Dupa exilarea scriitorului, la sfarsitul anului 1977, calvarul a continuat: trimisi obscuri din tara au incercat, pe diverse cai, sa-1 intimideze sau sa-1 suprime. Cel putin doua momente-cheie, povestite in Chassee-croise, sunt semnificative pentru teroarea din exil exercitata asupra insurgentului: momentul in care primeste, sub forma de colet, o carte care era de fapt o bomba si scenariul securisto-kaghebistin urma caruia disidentul incomod trebuia sa fie otravit. Aici se contureaza memorabil infernul si amaraciunea insurgentei, sensibilitatea profund ultragiata a protagonistului impins pe marginea abisului.

Romanele acestei intinse perioade impun sa fie citite prin prisma cazului politic reprezentat de autor. O buna parte din aceasta proza este departe de orice fictiune: ea dezvaluie o lume reala, a suferintei, a nelinistii, a luptei, in cautarea libertatii si a demnitatii omului. Romanele lui GOMA sunt, in profunzimea lor, un memorial al durerii si o diagrama a revoltei, un protest al constiintei etice in fata terorii si a alienarii. In deceniul opt, GOMA a devenit un profesionist al protestului politic, iar biografia scriitorului s-a transformat intr-un simbol al luptei impotriva totalitarismului. Dinamica memoriei si marturisirii lui GOMA initiaza, incepand cu Bonifacia, aparut in franceza in 1986 (in romaneste in 1991) recuperarea biografiei de copil, adolescent sau student, realizata in Arta refugii (1991), Astra (1992), Justa (1995). La temelia intreglui ciclu autobiografic stau amintirile din cea mai frageda copilarie, transcrise in micul roman Le calidor (1987), subintitulat in versiunea romaneasca (1989 si 1990) „o copilarie basarabeana”. Memoria copilului privilegiaza locul de privire al calidorului (pridvorul casei). Dintr-un roman al copilariei, cartea se transforma intr-un roman al initierii. Coordonatele principale ale celei din urma sunt erosul si istoria. In cele mai importante tendinte, cartea configureaza un destin basarabean definitoriu, prin drama istorica al carei principal agent este agresiunea rusa, echivalenta cu devastarea paradisului imaginar al copilariei. Proza lui GOMA izvoraste dureros si dramatic din propria biografie, dar se instaleaza durabil ca valoare in regimul autenticitatii si se proiecteaza staruitor in teritoriul fictiunii.

OPERA

Camera de alaturi. Bucuresti, 1968; Ostinato, trad. in germana de Marie-Th6rese Kerschbaumer, Frankfurt a. M., 1971 (ed. de buzunar, 1972; trad. in olandeza de Ronald Jonkers, Utrecht, 1974); La cellule des liberables, trad. in franceza si pref. de Alain Paruit, Paris, 1971; Die Tiir, trad. in germana de Marie-Th6rese Kerschbaumer, Frankfurt a. M., 1972; Elles etaient quatre, trad. de Alain Paruit, Paris, 1974; Gherla, trad. in franceza de S. Cristovici, postfata de V.Ierunca, Paris, 1976 (trad. in suedeza de Barbro Andersson, Stockholm, 1978); Dans le cercle, trad. de Yvonne Krall, Paris, 1977; Garde inverse, trad. de S. Cristovici, Paris, 1979; Le tremblement des hommes, trad. de Alain Paruit, Paris, 1979 (trad. in olandeza de Paul Koeck, Antwerpen, 1980); Les chiens de mort, trad de Alain Paruit, Paris, 1981; Chassee-croise, trad. de Alain Paruit, Paris, 1983; Die Rote Messe, trad. in germana de L. Grigorowitsch, Koln, 1984 (trad. in olandeza de Andrea Borbel, Antwerpen, 1985); Bonifacia, trad. de Alain Paruit, Paris, 1986 (in romaneste, Bucuresti, 1991); Le calidor, trad. de Alain Paruit, Paris, 1987; Din calidor. O copilarie basarabeana, Dietzenbach, 1989 (ed. II, Chisinau, 1990; ed. III, Bucuresti, 1990); Culorile curcubeului 77, Bucuresti, 1990 (ed. II, Oradea, 1990); Gherla, Bucuresti, 1990; Patimile dupa Pitesti, Bucuresti, 1990; , Ostinato, Bucuresti, 1991; Arta refugii, cu o pref. de Marta Petreu, Cluj-Napoca, 1991; Soldatul cainelui, Bucuresti, 1991; Sabina, Cluj-Napoca, 1991; Usa noastra cea de toate zilele, Bucuresti, 1992; Astra, Clui-Napoca, 1992; Amnezia la romani, Bucuresti, 1992; In cerc, Bucuresti, 1995; Justa, Bucuresti, 1995; Adameva, Iasi, 1995; Scrisori intredeschise. Singur impotriva lor, Oradea, 1995; Garda inversa, roman, Bucuresti, 1997; Jurnal, I-III, cuvant inainte L. Alexandru, Bucuresti, 1997; Altina. Gradina scufundata, roman, 1998.

Sursa: Autori.com
Foto: Wikipedia.org

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ