Grossu Sergiu

0
99

Scriitor, publicist, disident, patriot.

„Este un român basarabean, care ne face cinste. Are darul scrisului şi al vorbirii şi cum cauza noastră trebuie susţinută şi de aici înainte, noi avem tot interesul să-l ştim angajat…” Pan Halippa

Sergiu Grossu s-a născut la 14 noiembrie 1920 în familia lui Ion şi a Mariei Grossu, în renumitul sat Cubolta din fostul judeţ Bălţi Prin fratele său Nicolae se înrudea cu familia Leonard, vestită în acele vremuri.
În 1927 se mută cu părinţii în oraşul Bălţi, frecventează şcoala primară Nr.1.având ca învăţător pe Mihai Popovici, un om de o vastă cultură şi o mare bunătate. În anii de ocupaţie sovietică, Mihai Popovici a trecut prin lagărele de exterminare sovietică, condamnat la 8 ani pentru românism.
S. Grossu a învăţat la liceul „Ion Creangă” din Bălţi, liceul care a dat României şi lumii oameni valoroşi, savanţi cu renume, luptători pentru neam şi pământul strămoşesc.
Din anii de liceu încep scrierile sale. Prima carte e un volum de epigrame „Muştar”. A fost coleg de clasă cu celebrul lingvist Eugen Coseriu.
Din cauza unor nedreptăţi săvârşite de profesorul de geografie Horn, este nevoit să termine liceul în particular. Fiind la un concurs al Tinerimii Române din Bucureşti, necătând la interzicerea profesorului Horn, a luat premiul I. Pentru asta Horn l-a lăsat corigent la geografie, cu toate că era cel mai bun elev la acest obiect.
Studiile universitare şi le-a făcut la Bucureşti, luîndu-şi licenţa în filozofie şi filologie modernă cu menţiunea „magna cum laudae”. A mai studiat şi teologia la Institutul Teologic din Bucureşti.

În 1940 a fost nevoit să se refugieze în Ţară, fiindcă Uniunea Sovietică a ocupat cu forţa Basarabia . Toată averea luată au fost câteva valize. În timpul războiului (1941-1943), a fost redactor la direcţia Propagandei a Ministerului Propagandei, Serviciul Gazetelor (la ziarele Basarabia, Transnistria, Basarabia Literară) şi publicist,colindând Transnistria în lung şi lat.

A colaborat şi la alte publicaţii precum: „Dacia Rediviva”, „Gazeta Cărţilor”, „Epigrama”, „Viaţa Basarabiei”, „Convorbiri Literare”, „Gândirea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Familia”, „Raza” ş.a.
În timpul regimului comunist din România a refuzat să fie profesor în şcoala comunistă, era împotriva regimului şi armatei sovietice care instalase o dictatură acerbă, cu o ideologie criminală. Nu a dorit să servească un regim fără Dumnezeu. Vindea fructe împreună cu fratele său, dădea meditaţii în particular copiilor din Bucureşti.
Familia Grossu trăia din greu, în nişte condiţii umilitoare, într-o cămăruţă mică, fără electricitate, fără apă şi condiţii elementare. Sergiu dormea cu fratele său pe o ladă, în frig, neavînd nici bani, nici lucruri, căci tot ce agonisiseră o viaţă întreagă părinţii lor, fusese furat de comuniştii sovietici încă în 1940. Sergiu mai era şi bolnav de plămîni, nici la război nu a fost luat.

Fiind un om religios, ţinea predici în biserici, fiind urmărit de securitatea comunistă românească, supravegheat mereu.
În 1948 a luat contact cu cîţiva membri marcanţi ai mişcării ortodoxe de renaştere spirituală „Oastea Domnului”, consacrîndu-şi toată viaţa acestui splendid „vînt de primăvară religioasă” (fondatorul ei era părintele Iosif Trifa). În 1949 „Oastea Domnului” a fost interzisă, iar mulţi dintre fruntaşii ei au fost arestaţi şi condamnaţi . În 1959 e arestat şi condamnat la 12 ani. Aşa „cînta” într-o poezie din închisoare :

Doar trupul suferă zăvoare
şi stă cu lanţuri la picioare,
Căci spiritul uitînd ce-i mersul,
Străbate-n iureş universul
şi-i liber, spiritul, să zboare.

A lucrat în detenţie la canalul Morţii. Eliberat, era mereu chemat la securitate. Şi Nicoleta-Valeria, soţia, a trecut prin închisorile comuniste.
Au reuşit să plece ca turişti în Franţa unde au cerut azil politic.
Au hotărît amîndoi că dacă i-a scăpat Domnul din infernul comunist, datoria lor e să lupte împotriva acestei ideologii criminale comuniste.
Au reuşit să mobilizeze conducători ai altor religii pentru luptă.
Activitatea soţilor Sergiu şi Nicole Valery-Grossu pe terenul apărării drepturilor creştinilor la libertate religioasă, în ţările din spatele cortinei de fier şi de bambus, prezintă patru aspecte esenţiale: ziaristică, editorială, radiofonică şi conferenţială.

1 – Astfel, între anii 1971-1972, au publicat la Paris revista lunară Catacombes, în limba franceză, „mesagerul Bisericii Tăcerii”, cum era subtitlul ei. După revoluţia din Decembrie 1989, pătrundeau în ţară circa 3500-5000 exemplare.

2 – Paralel cu publicarea revistei sus-amintite au pus bazele editurii „Catacombes”, consacrată în întregime problemelor creştinilor persecutaţi.

3 – Ţinînd cont de impactul emisiunilor radiofonice, Sergiu Grossu şi soţia sa au fondat asociaţia „La Chaîne” (Lanţul), organizînd două feluri de emisiuni, prin RADIO TRANS EUROPA LISABONA: una în limba franceză, iar alta în limba română, „Duh şi Adevăr”. Sergiu Grossu a vorbit şi pe undele Europei Libere, emisiunea „Lumea creştină”. A fost invitat şi de Televiziunea franceză (în 1978, 1979 şi 1980).

4 – Mii de persoane au participat la conferinţele (în care a dezvăluit atrocitatile regimurilor comuniste din URSS, China, Cuba, Vietnam, Coreea de Nord, dar şi din România lui Ceauşescu) ţinute între altele la: Paris, Bordeaux, Versailles, Besançon, Dieppe, Tours, Blois, Poitiers, Nantes, Brest, Toulouse, Lyon.

După 27 de ani absenţă, Sergiu Grossu s-a întors la Bucureşti la 18 ianuarie 1996, cu sicriul Nicoletei-Valeria Grossu, decedată în Franţa şi a cărei ultimă dorinţă a fost să fie îngropată în pămîntul natal, lîngă părinţii şi străbunii ei.

Recăpătîndu-şi cetăţenia română, el îşi dă toate silinţele să fie prezent în viaţa patriei, prin crearea Fundaţiei Foştilor Deţinuţi Politici „Nicoleta Valeria Grossu” (pentru a ajuta material pe victimele nevoiaşe ale călăilor comunişti); prin lansarea unei edituri de spiritualitate creştină „Duh şi Adevăr”, dornic să militeze mai departe pentru hegemonia cauzei lui Hristos pe pămîntul românesc; prin înfiinţarea asociaţiei „Centrul de cultură creştină Nicoleta Valeria Grossu”.
Nu şi-a uitat baştina, Basarabia. A înfiinţat la Chişinău „Centrul internaţional de cultură pentru copii şi tineret” – „Sergiu Grossu”.,acorda premii celor mai buni elevi din licee.

A fost primul sponsor al muzeului „Memoriei Neamului” de la Chişinău ajutîndu-l pe fostul coleg de liceu Vadim Pirogan să înfiinţeze acest muzeu. A sponsorizat cărţile lui Vadim Pirogan despre calvarul românilor basarabeni sub ocupaţia sovietică.

Prin Vadim Pirogan a luat legătura cu Iurie Colesnic, vestitul cercetător al istoriei oamenilor Basarabiei, şi cu alţi patrioţi.
Viaţa fiecărui bărbat, rămas fără sprijinul şi devotamentul soţiei sale nu e uşoară.

La dorinţa ei a înmormîntat-o la Bucureşti în cimitirul „Sfînta Vineri”. A reuşit să-i editeze cartea „Fii binecuvîntată, închisoare”, o poveste zguduitoare despre suferinţele unor femei în închisorile comuniste, unde Nicoleta Valeria a reuşit datorită credinţei în Dumnezeu să le uşureze viaţa în acele condiţii mizerabile. Sergiu Grossu a reuşit să facă şi un film despre soţia sa, despre suferinţele din închisori cu ajutorul vestitului regizor de la Bucureşti I. Mărgineanu.

A editat zeci de cărţi în limba franceză, română. Ele sunt:

1.Muştar -1940
2.Pietre de aducere aminte-1971
3.La Chaine -1971 Paris
4.Un rayon de soleil -1971 Paris
5.ziarul „Catacombes”-1971,editat timp de 20 de ani
6Derriere le rideau de bambou -1975 Paris
7Au fond de l-abime -1976 Paris
8.Les enfants du Goulag -1976 Paris
9.Maitrese,Dieu existe -1998 Paris
10Vania Moiseief -1996,ed.Apostolat des Editions,Paris
11Calvarul României creştine -1992,ed.Convorbiri literare
12Inscriptii pe un vas de lut -1994 ,ed.Roza vânturilor
13.În sfichiul ironiei 1996 ,ed. Hrisova,Bucureşti
14.În aşteptarea unui pământ nou 1998 ,ed Duh şi Adevăr
15 Apocalipsiada ……
Etc…

A decedat la 25 iulie 2009 la Bucureşti.

Sursa: Grupul Independent pentru Democraţie
Foto: Civicnet.info

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ