Hadârcă Petru

0
2

Bucuresti. Stop. La noi e cald. Stop. In strada, femei sumare. Stop. Eu sunt pe strada. Stop. In drum spre Petru Hadarca. Stop. Regizor. Stop. „Nostalgii…”, spune fostul director al Teatrului National din Chisinau si aranjeaza pe coltul mesei caietele program ale ultimelor sale spectacole din Romania. Botosani, Craiova… S-a decis sa-si continue aici cariera dupa ce-a fost dat afara cu ordin „de sus”. Se opusese sarbatoririi a 70 de ani de teatru moldovenesc. „E drept ca erau 70 de ani, dar de la infiintarea unui teatru sovietic la Tiraspol. Pentru ca Teatrul National din Chisinau si-a deschis portile in 1920! Am venit cu documente. N-au fost luate in seama”, spune Petru. „Si cand te gandesti ca un Topirceanu a fost ani de zile director, sau un Costache Antoniu, o mare glorie a Teatrului National din Bucuresti, a fost actorul nostru foarte multi ani. Si marele Grigore Vasiliu-Birlic a jucat pe aceasta scena, chiar daca numai pentru o stagiune.” Se lasa pe spatarul scaunului. „Scuze, m-am cam ambalat… Dar dupa un timp, dupa ce-ai dat cateva pagini bune din viata asta, iti vine uneori sa privesti peste umar…” Zambeste.

GULAG

„In facultate, la Moscova, aveam o bursa de 40 de ruble pe luna. Adica mai nimic. Asa ca eram nevoit sa lucrez. Aproape toti colegii mei erau angajati pe undeva, ca sa se poata intretine. Eu eram hamal. Ceilalti, unii lucrau cu mine, altii, pe unde avusesera norocul sa prinda un post. Pentru ca, da, era un noroc. Chiar si hamal.” Ii privesc mainile obisnuite mai mult cu condeiul. Vremuri…
„Dar doi dintre colegii mei ramasesera si fara bursa, nu-si gasisera nici de lucru”, continua Petru. „Si-mi aduc aminte ca era o iarna friguroasa… Ca nici nu mai aveam nevoie de frigider ca sa ne tinem fiecare ce mai avea de mancare. Pur si simplu le puneam in pungi pe un balcon comun. Ei, si unul dintre colegi, Anatol, bun prieten cu mine, si fara serviciu, si fara bursa, cam chitaia de foame. Si cum isi aerisea el cateva haine in balcon, observa intr-o punga un borcan cu slanina pusa la sare. I-a dat tarcoale ceva vreme, ca n-avea curaj sa ia direct. «Valentin», ii zice el intr-o zi unui alt coleg de-al nostru. «E un borcan cu slanina pe balcon si parca nu s-a atins nimeni de el de vreo saptamana.» Asa ca-n fiecare noapte, pe la 3, se trezeau, unul statea de paza pe coridor, iar celalalt fura cate o bucata. Asa s-au intretinut ei doi vreo luna si jumatate, doar cu bucatile de slanina furate de pe balcon. Dar cand a venit primavara, iar Anatol a mers in bucatarie si s-a uitat mai bine pe fereastra, de zavorul careia era legata punga cu slanina, si-a dat seama ca era din pachetul trimis de parintii lui! Adica el o luna si jumatate s-a trezit la 3 noaptea si a inghetat de frig pe balcon, toate astea ca sa fure din slanina lui!”, rade Petru. „Si sa mai spui ca nu exista un Dumnezeu! La cat era el de haplea, ar fi terminat pachetul de la ai lui in cateva zile. Nu stiu ce-ar fi facut toata iarna si fara bursa, si fara serviciu…”, adauga si mestereste ceva, directoral, pe langa frigider. Ca nu tre’ sa ai functie ca sa fii dom’ director! Iar pentru Petru Hadarca e-un titlu de noblete. „Dar inainte de inghetata, nu-i nimic mai bun ca niste frigarui moldovenesti. O nebunie! Lasi carnea o zi-doua in vin, cu ceapa tocata, usturoi, mirodenii… Iar cand le prajesti, tot cu vin trebuie stropite!”
Sa purcedem deci…

GULAGUL DIN CHISINAU

Majoritatea regizorilor basarabeni au terminat facultatea ori la Moscova, ori la Sankt Petersburg, ori la Tbilisi, in Georgia. O data la zece ani facultatile se deschideau si pentru tarile unionale, adica cele care formau Uniunea Sovietica, altele decat Rusia. De altfel, Teatrul Luceafarul din Chisinau s-a infiintat in 1960, o data cu prima promotie de romani din Basarabia care a absolvit la Teatrul Vahtangov. In acelasi an, grupul rus a infiintat Teatrul Taganka. Era o miscare teatrala extraordinara. Dar si mai importanta era afirmarea prin teatru a limbii si identitatii nationale. Pentru ca, paradoxal, gulagul era la Chisinau. Aici erau interzise cartile in limba romana! Dar le puteai gasi in orice oras din Uniune, la libraria „Drujba”! Asta era Siberia de la periferii!

Sursa: Jurnalul.ro
Foto: Nottara.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ