Iacob Odobescu în 1967, pleda pentru unirea Basarabiei cu România

0
21

„Este Uniunea Sovietică patria Basarabiei?”, întreba un pensionar din Olişcani autorităţile RSSM. Tot el îi adresează o scrisoare lui Nicolae Sulac, chemându-l să se alăture la lupta împotriva puterii sovietice.

Despre judecarea lui Iacob Odobescu şi internarea lui într-un gulag din Mordovia deţinuţii politici au aflat imediat. Ei şi-au exprimat nedumerirea, spunând că sovieticii nu au avut niciun temei să-l condamne, întrucât faptele lui nu cădeau sub incidenţa Codului Penal. Acţiunile lui Odobescu se înscriau în prevederile Constituţiei URSS şi RSSM – dreptul la libera exprimare.

Iacob Odobescu a fost un om neobişnuit. În biografia pe care a scris-o la KGB-ul moldovenesc, la momentul arestului în anul 1967, în grafie latină, mărturisea că printre cei care l-au educat a fost şi Teofil Ioncu, fruntaş de vază al Basarabiei, deputat în Sfatul Ţării, care, la 27 martie 1918, a votat unirea Basarabiei cu România. Având un asemenea unchi, „surcica” nu putea sări departe de trunchi.
Iacob Odobescu s-a născut la 28 octombrie 1900 în s. Olişcani, jud. Orhei, într-o familie de ţărani. Urmează mai întâi şcoala primară din sat, după care o şcoală agricolă în Odesa pe care o termină în 1917. Beneficiază de reformele economice realizate în Basarabia după 1918, aşa încât ajunge un ţăran înstărit, iar după 1935 este proprietarul unei minifabrici de stingere a varului la care lucrau şase-opt persoane. Între timp face trei ani armata „la români”, se căsătoreşte cu Melania Gaţcu, cu care are trei copii. Gospodăria lui era compusă din şase ha. pământ (inclusiv un ha. vie, o livadă mică), o casă cu trei odăi, una pereche cai, una vacă, un porc şi păsări.

Necazurile s-au abătut peste el după 1944. La 13 iulie 1948 este inclus în lista culacilor, iar la 6 iulie 1949 urma să fie deportat. Scapă ca prin minune, nefiind acasă, dar a fost deportată familia lui. Din acel moment, intră în ilegalitate şi împreună cu câţiva amici au opus rezistenţă armată în raza r-nului Rezina. La 22 august 1950 a fost arestat de NKVD în pădurea din Olişcani, iar la 23 ianuarie 1951 este condamnat de judecătoria Răspopeni (nu-şi recunoaşte vina) la 25 ani de lagăr.

După aproape zece ani de gulag, sovieticii se dumeresc că nu l-au judecat corect, aşa încât în 1961 îl eliberează. Întors acasă, Iacob Odobescu nu s-a lăsat intimidat de autorităţi. Contrariat de realităţile din URSS, continuă rezistenţa, de data aceasta cu peniţa.
Prima scrisoare, din 2 martie 1964, a fost reacţia la un articol apărut în ziarul „Moldova Socialistă”, dedicat aniversării a 40-a de la formarea RSS Moldoveneşti. Timp de trei ani, scrie peste 15 scrisori în adresa Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti, Uniunii Scriitorilor, Editurii „Cartea Moldovenească”, scriitorului Andrei Lupan, în care critică tendenţiozitatea cu care este tratată problema „luptei moldovenilor pentru instaurarea puterii sovietice”, învinuindu-i de perversiune şi că induc cititorii în eroare. El descrie viaţa grea a ţăranului moldovean colectivizat, susţine că în URSS nu a avut loc colectivizarea şi monopolizarea agriculturii, dă lecţii de istorie alcătuitorilor unei monografii privind istoria RSS Moldoveneşti, afirmă că în URSS există o clasă a celor bogaţi şi una a celor săraci, se pronunţă hotărât pentru unirea Basarabiei cu România. Îi adresează o scrisoare şi cunoscutului cântăreţ de muzică populară Nicolae Sulac, chemându-l să se alăture la lupta împotriva puterii sovietice. Era o poezie scrisă de Odobescu şi îl ruga pe Sulac să o cânte la radio pentru a trezi masele.

Nu a fost dificil de identificat de kaghebişti. Odobescu îşi semna scrisorile, indicând şi adresa la care aşteaptă răspuns (uneori indica post-restant, poşta Bender, precizând că nu este o adresă falsă). La 18 februarie 1965 este invitat la KGB şi este preîntâmpinat asupra consecinţelor unei asemenea activităţi. Promite că nu va mai scrie. La unul din interogatoriile de după arestare avea să recunoască că a trişat.

„Răbdarea” autorităţilor a plesnit atunci când Iacob Odobescu, în noaptea de 31 mai-1 iunie 1967, a scris circa 30 de foi volante pe care le-a difuzat în centrul Chişinăului (Parcul Central „A. Puşkin”, bd. Lenin, Cinematograful „Patria”, Uniunea Scriitorilor), în care lua în zeflemea politica naţională a URSS: „Kino. Moldova – moldovenilor, Rusia – ruşilor”. O asemenea lozincă a fost pusă şi în mânerul uşii de la KGB.
A fost arestat la 13 iulie 1967. Ancheta a durat două luni. I-a fost încriminat art. 67 – agitaţie şi propagandă antisovietică – şi art. 71 – aţâţarea vrajbei interetnice Cod Penal al RSS Moldoveneşti. Iacob Odobescu nu a negat nimic. Au contribuit la învinuire şi unii martori, care au adus la KGB lozincile, dar şi expertizele care au demonstrat că el este autorul scrisorilor şi al proclamaţiilor. Dârzenia cu care s-a purtat la ancheta prealabilă a pus pe jar securiştii, care nicidecum nu-şi credeau ochilor. Aceştia au pus la îndoială capacităţile lui mentale. Expertiza psihiatrică a constatat că el este în deplinătatea funcţiilor mentale.
Vom reda în continuare spicuiri din mărturiile lui Iacob Odobescu de la procesul de judecată din 20-21 septembrie 1967:

Iacob Odobescu: Solicit recuzarea avocatului meu, întrucât el nu împărtăşeşte viziunile mele şi mă voi apăra singur.
Instanţa: Cererea lui Odobescu este satisfăcută.

Instanţa: Vă sunt clare învinuirile aduse?
Iacob Odobescu: Învinuirile aduse mie îmi sunt clare. Recunosc că am scris toate scrisorile şi proclamaţiile care se află în dosar. Cele scrise în ele sunt adevăruri. Am urmărit trei obiective: 1) Unirea Basarabiei cu România; 2) Ameliorarea vieţii ţăranului moldovean; 3) Construcţia comunismului pe banii pe care îi ridică şefii.

Instanţa: Ce fel de educaţie aţi avut?
Iacob Odobescu: Am fost educat în spiritul românismului.
Instanţa: Ce nu vă place în politica sovietică?
Iacob Odobescu: Nu sunt de acord cu politica URSS în ceea ce priveşte Moldova. Consider că ea este o parte a României. Am scris o scrisoare la Editura „Cartea Moldovenească” în care mi-am expus opinia referitor la unirea Basarabiei cu România. Rusia pentru Basarabia este o „mamă de-a doilea”.
La ţară oamenii trăiesc primitiv. Ţăranii muncesc din zori până-n noapte şi ridică un salariu mizer.
Puterea sovietică critică guvernul ţarist pentru deportările din Siberia, pe când guvernul URSS trimite oamenii în Kazahstan, unde condiţiile de muncă sunt foarte grele. Nu pot să numesc un nume care ar fi plecat benevol în Kazahstan.
Comunismul trebuie construit de către toţi, nu doar de cei cu bătături la mâini.
În mai multe scrisori m-am referit la limba moldovenească. Consider că în Moldova au dreptul să locuiască şi persoane de alte naţionalităţi, însă în administraţie trebuie să se utilizeze limba moldovenească.
Românii şi moldovenii sunt o singură naţiune.
Înrobirea are aloc atunci când un stat îl acaparează pe altul. Moldova a fost anexată de Rusia. Uniunea Sovietică este o ţară colonizatoare.
Nu doresc să mă pronunţ asupra politicii URSS. Cunosc istoria şi ştiu care au fost domniile lui Ştefan cel Mare, de aceea consider că Basarabia trebuie alipită la România.
Dacă Moldova s-ar uni cu România aceasta ar fi benefic din toate punctele de vedere.

Procurorul: Când v-aţi format aceste viziuni?
Iacob Odobescu: De mic copil. RSS Moldovenească a fost creată artificial. Ştiam că voi fi tras la răspundere, dar am continuat să scriu.
Instanţa şi procurorul: Nu sunteţi indus în eroare?
Iacob Odobescu: Nu.
Instanţa: Precizaţi în ce locuri aţi difuzat lozincile?
Iacob Odobescu: Lozincile au fost difuzate în centrul Chişinăului. Speram că voi fi susţinut. Greşeala mea e că nu le-am difuzat la sate.
Ultimul cuvânt al lui Iacob Odobescu: Consider că toate acţiunile mele au fost corecte. Cunosc „tăria” legilor sovietice. Nu mă voi apăra. Am semnat toate scrisorile cu numele meu. Vă rog să nu fiu considerat cetăţean sovietic, întrucât nu am fost niciodată. Sunt cetăţean al României, jurământul faţă de care am depus. Nădăjduiesc ca cele semănate de mine să dea roade şi că Basarabia se va rupe de la „mama de-a doua”, Rusia, şi se va uni cu România.

Sentinţa a fost pronunţată la 21 septembrie 1967. Aşa cum era de aşteptat, Iacob Odobescu a simţit pe deplin legea sovietică, fiind condamnat la şapte ani de lagăr cu regim sever.
Potrivit lui Nicolae Dragoş, liderul Uniunii Democratice a Socialiştilor, despre care TIMPUL a scris în numerele din 15 şi 22 octombrie a.c., care la acea vreme se afla şi el într-un gulag din regiunea respectivă, Iacob Odobescu s-a stins din viaţă în gulag.
A fost reabilitat la 15 iulie 1991.

Mihai TAŞCĂ,
dr. în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova

Sursa : http://www.timpul.md

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ