Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă din secolul XIX

0
33

În tratarea problemei cercetate ne vom opri în special asupra caracterului romanic al basarabenilor şi raporturilor lor cu românii. Se impune delimitarea a două aspecte temporale în care autorii ruşi se referă la caracterul romanic al autohtonilor: aspectul istoric (se tratează în principal originea românilor şi evoluţia lor istorică) şi aspectul contemporan (caracteristicile autohtonilor, care ar confirma originea lor (daco-) romană sau comunitatea lor prezentă cu locuitorii Principatelor). Aceste aspecte, evident, nu sunt opuse, fiind de cele i multe ori tratate complementar de către autori. Caracterul romanic al basarabenilor era reflectat, de mai multe elemente: aspectul fizic, limba (caracteristică fundamentală), obiceiurile, autoidentificarea etnică a autohtonilor etc. Trebuie să subliniem prezenţa constantă a acestor idei în operele tuturor autorilor importanţi din epocă, chiar şi la cei care insistă deosebit de mult asupra influenţei predominante a elementelor slave în regiune.

Constatarea romanităţii basarabenilor şi a comunităţii lor cu românii din prinncipate indică o trăsătură fundamentală a identităţii etnice a autohtonilor, care a fost sesizată ca definitorie pentru portretul imagologic al basarabenilor. Interpretările autorilor variază în funcţie de obiectivul propus şi insistenţa evidenţierii acestui factor. Deja în opera lui Svinin. scusă la doar patru ani după anexare, trăsătura dată e evidenţiată ca inerentă autohtonilor (fireşte, el se sprijină mai curând pe informaţiile primite de la localnici, ceea ce demonstrează o autoconştiinţă a acestui fapt, cel puţin printre boierimea basarabeană. confirmând, implicit, concluzia despre formarea incipientă a unor elemente identitare printre ei). Autorul mărturiseşte fără ezitare că Basarabia „a fost desprinsă de Moldova”, că „istoria ei e strâns legală ” de istoria acesteia din urmă. că „populaţia ei se trage din colonişti romani” şi „are acelaşi trecut cu întreg poporul românesc”. „Locuitorii autohtoni ai regiunii, continuă el, sunt moldoveni sau români (vlahi), care, după cum am mai spus, se trag din coloniştii romani. Ei vorbesc limba moldovenească care e de origine latină şi re. ca şi limba italiană, păstrează numeroase particularităţi ale limbilor

22

neolatine”1. în acest scurt fragment se pot identifica atât cele două aspecte menţionate, cât şi unele elemente tradiţionale regăsite la cvasitotalitatea autorilor care se vor referi la acest subiect.

Idei similare găsim la vice-gubernatorul Basarabiei Filip Vighel, care, deşi nu a scris o lucrare specială consacrată istoriei spaţiului pruto-nistrean, notează următoarele rânduri în „memoriile” sale: „Eu am avut ocazia să studiez sufletul moldovenilor. Aceşti rumâni sau români, după cum îşi zic ei, se trag din coloniştii romani şi slavo-dacii învinşi de Traian. în limba pe care o vorbesc ei predomină elementul latin”2. Nu putem să nu remarcăm persistenţa aceloraşi trăsături şi chiar ale aceloraşi tipare literare în cercetarea elementelor romanităţii basarabenilor. în prima jumătate a secolului al XlX-lea, prin preocuparea sa pentru romanitatea românilor se remarcă, mai ales, Ignatie Iakovenko, care, în lucrarea publicată în 18283, nu se referă direct la Basarabia, însă o include implicit în spaţiul românesc chiar prin titlul lucrării. I. Iakovenko menţionează, în primul rând, preempţiunea în viaţa spirituală românească a credinţelor vechi dacice, admiţând, astfel, originea daco-romană a românilor4. Descriind provenienţa limbii române şi cercetând principalele ipoteze, Iakovenko nu neagă esenţa romanică a limbii române, impactul slav neputând schimba caracterul ei5. Astfel, se confirmă importanţa limbii autohtonilor ca element identitar, opinie care va persista în continuare.

O contribuţie meritorie în studierea problemei abordate a adus ofiţerul Statului Major al Rusiei A. Zaşciuk, lucrarea căruia pe bună dreptate este calificată în istoriografie ca prima lucrare ştiinţifică referitoare la Basarabia. în lucrare sunt prezente ambele aspecte ale „caracterizării romanice” a autohtonilor. Aspectul istoric al romanităţii este tratat cu unele inexactităţi atât în prefaţa istorică a cărţii sale, cât şi la începutul descrierii situaţiei actuale a moldovenilor ca etnie majoritară a Basarabiei6. Deşi descrierea evenimentelor referitoare la epoca antică poate trezi multe controverse (de exemplu, circumstanţele apariţiei romanilor în regiune etc), esenţa constatării romanităţii autohtonilor. în general, se păstrează. Căutând „să vadă din ce neam se trag”. A. Zaşciuk ajunge la concluzia că moldovenii din Basarabia, ca şi românii din Principate, sunt de origine occidentală şi provin din coloniştii romani. „Ei au fost, continuă el. sub influenţe diferite, dar au păstrat însă caracterul, strămoşilor lor Ei vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slcave, Limba lor are însă rădăcină latină şi păstrează mai multe particularităţi.

23

originale ale vechii limbi a romanilor decât chiar limba italiană”7. Mai pregnant decât aspectul istoric al originii romanice a românilor este exprimată la A. Zaşciuk comunitatea dintre locuitorii autohtoni ai Basarabiei şi cei din Principatele Române. Astfel, la începutul eseului despre cultura materială şi spirituală a moldovenilor, A. Zaşciuk se referă, de fapt, la identitatea dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. El abordează tema raportului dintre basarabeni şi „fraţii lor din Principatele Române”8 şi caută să releveze trăsăturile de caracter ale românilor ca popor şi influenţele care au contribuit la modelarea sa, remarcând în primul rând, influenţa romană. O constatare deosebit de importantă a lui A. Zaşciuk, care nu se întâlneşte într-o formă atât de concisă şi sintetică la nici un alt autor, este cea privind evoluţia basarabenilor faţă de consângenii lor din Principate pe parcursul secolului al XLX-lea: deşi este vorba de acelaşi popor, datorită destinelor istorice diferite, printre românii basarabeni au apărut unele elemente distincte care vor contribui în perspectivă, după părerea sa, la formarea în Basarabia a unei noi naţiuni, cu unele particularităţi faţă de locuitorii României. A. Zaşciuk arată, evident, şi legătura istoriei Basarabiei cu istoria Principatelor Române, inclusiv prin citarea, în anexa lucrării sale, a unei liste complete de domnitori ai Principatelor9, el incluzând, de fapt, Basarabia în spaţiul istoriei româneşti (nu trebuie să uităm că lucrarea a fost scrisă deja după Unirea Principatelor).

Următoarea lucrare reprezentativă din epocă, cea de sub redacţia lui P. Batiatiuşkov, este deosebit de semnificativă prin importanţa informaţiilor despre imaginea pe care şi-o făceau ruşii despre locuitorii Basarabiei. P. Batiuşkov, fiind adeptul teoriei „patriei originare a slavilor” în spaţiul dunărean, nu acordă o atât de mare atenţie factorului „istoric” al originii romane a basarabenilor, evident, din cauze mai ales subiective. Totuşi, nici el nu poate face abstracţie de originea romanică a basarabenilor, la el însă dominând tendinţa de a exagera influenţa slavă asupra lor sau chiar de a vedea amprente slave când nu e cazul. Batiuşkov, desigur, nu poate face abstracţie de caracterul etnic contemporan .ii provinciei, şi, deşi din unele pasaje rezultă că îi consideră pe români fie semislavi, fie venetici, la un moment dat, recunoaşte că: ”Populaţia rurală nu ştia deloc ruseşte. Românii sunt cei mai numeroşi în Basarabia şi în mod firesc ei au privirile îndreptate spre compatrioţii lor din regatul României şi spre cei din Austria”10. Având în vedere implicaţia politică a lucrării sale, menţiunea dată confirmă că originea etnică a românilor era privită de autorii ruşi ca unul in principalele elemente de definire a identităţii. în lucrarea lui P. Kruşevan, are deseori a fost învinuit de antiromânism şi opinii politice radicale, originea romanică a basarabenilor este afirmată cât se poate de răspicat, dovedind ponderea însemnată a acestui element în portretul basarabenilor, vizibil şi

24

pentru cei mai puţin obiectivi observatori. P. Kruşevan scrie următoarele: „Moldovenii sau românii constituie marea majoritate a populaţiei Basarabiei, înrudirea strânsă a limbii moldoveneşti cu limbile de origine latină, şederea prelungită a legiunilor romane în aceste părţi, însuşi numele de români (romani) nu lasă să subziste nici o îndoială asupra originii acestei naţiuni care o leagă de populaţiile ce au locuit în Moesia şi Dacia lui Traian şi coloniştii romani. Ei vorbesc o latină stricată. Limba lor însă e mai apropiată de vechea limbă a romanilor decât chiar limba italiană”11. Şi în acest studiu, deci, principalele elemente caracteristice ale romanităţii basarabenilor rămân trecutul legat de dominaţia romană în această regiune şi, mai ales, limba autohtonilor, argument de necontestat în afirmarea romanităţii. Interesante sunt şi unele consideraţii privind legătura dintre aspectul fizic al basarabenilor şi originea lor etnică, între care autorul citat vede un raport direct: „Dacă privim cu atenţie faţa moldoveanului, vedem trăsături şi forme deosebit de fine care indică o rasă veche, nobilă. Aici noi întâlnim feţe cu tăietură caracteristică daco-romană care ne amintesc sculpturile antice din epoca lui Traian. Profilul fin, energic, fruntea înaltă, nasul acvilin roman, părul negru buclat, ochii negri, capul mândru aşezat pe umeri, toate acestea ne amintesc figurile din Forul roman”12. Fireşte, Kruşevan nu putea merge atât de departe ca Zaşciuk în identificarea basarabenilor cu românii de peste Prut, însă e important însuşi faptul recunoaşterii originii romane.

În lucrările lui L. Casso găsim mai multe referiri poliaspectuale la problema care ne interesează. Nu ne vom opri pe larg la pasajele în care autorul relatează argumentele invocate de autohtoni în favoarea folosirii dreptului roman în Basarabia, pe care le-am invocat în alt context. în schimb, Casso ne aduce unele informaţii noi cu privire la impactul acestor argumente asupra situaţiei reale din provincie. El vorbeşte despre recunoaşterea romanităţii autohtonilor în scrisoarea de răspuns a tarului Alexandru I la petiţia înaintată de boierii basarabeni. precum şi de efectul acelotasi argumente în organizarea autonomiei Basarabiei13. Interesante sunt şi consideraţiile sale privind consecinţele influenţei romane asupra regiunii, precum şi cele privind continuitatea autohtonilor pe acest teritoriu. în pofida dominaţiei barbare, el aducând şi argumente din domeniul lingvisticii şi toponimiei14. Şi la Casso, de altfel, se poate urmări paralelismul dintre „aspectul istoric'” şi cel „contemporan” al romanităţii, el transferând cinat uneori, trăsăturile legate de originea „romană” a autohtonilor asupra situaţiei lot actuale. „Poporul acesta, se întreabă Casso. îşi aduce aminte el oare de nestatornicia destinului său politic? Îşi mai aduce el aminte cum în 1410, împreună cu polonezii, îi bătea pe

25

Cavalerii Ordinului Teutonic la Tannenberg, iar peste câtva timp voievodul moldovean Ştefan cel Mare îi nimicea pe aceiaşi polonezi în Suceava? îşi mai aduce el aminte cum la sfârşitul secolului al XVI-lea voievodul valah Mihai Viteazul îi arunca pe turci peste Dunăre, iar o sută de ani mai târziu voievodul Şerban Cantacuzino, împreună cu turcii, asedia Viena, însă fiind în înţelegere cu cei asediaţi, încarcă tunurile sale cu paie? îşi mai aduce oare aminte de permanentele ciocniri între statele vecine, în care el era nevoit să ia parte când, spre exemplu, la Râmnic românii luptau în acelaşi timp în armata turcă şi în cea austriacă, vărsând, astfel, sânge frăţesc? Să-i fie oare ţăranului acestuia mai uşor să-şi aducă aminte cum nu demult pe harabaua sa mergea în convoiul armatelor ruseşti spre Dunăre şi Balcani şi îşi scălda boii săi albi în Marea Marmara?”.

„Popoarele bătrâne, adaugă el, ca şi oamenii bătrâni, cu greu îşi aduc aminte de vremurile mai apropiate şi le place mai mult să se oprească în gândurile lor la amintirile lor din anii tinereţii. Tot aşa şi în basmele şi legendele populare ale Moldovei şi Valahiei cântăreţul se cufundă în adâncimea veacurilor şi în ceasurile de tristeţe şi opresiune, el bucuros face apel la atotputernicul vrăjitor, la bătrânul împărat, la nemuritorul Traian „15. Opoziţia pe care o face Casso între „memoria istorică” a poporului „ţărănesc” basarabean privind Evul Mediu/Epoca modernă şi cea antică este cât se poate de caracteristică. Este vorba, cu siguranţă nu de trăsăturile reale ale „memoriei istorice” a autohtonilor, ci de perspectiva lui Casso asupra ei. Casso vede, în originea romană şi tradiţiile legate de aceasta, esenţa identităţii basarabenilor în pofida tuturor influenţelor exercitate asupra lor de-a lungul istoriei. în aceste rânduri autohtonii apar ca o entitate imuabilă şi statică. Dincolo de aprecierea controversată a basarabenilor ca „popor bătrân”, care poate fi interpretată în cele mai diverse sensuri (de la afirmarea autohtonismului lor până la pieirea lor iminentă ca popor), afirmarea romanităţii ca element organic al geneticii etnice a basarabenilor este cât se poate de clară. Nu poate fi ignorată nici referirea lui Casso, din ultimele pagini ale lucrării menţionate, privind unele idei radicale exprimate de slavofili. unde el afirmă, încă o dată, caracterul romanic al românilor, opiniile lui Damlevski şi Batiuşkov (care reprezintă, după el, două „extreme”) fiind apreciate de el ca ţinând de domeniul „conjuncturilor”16. Casso, astfel, contribuie la explicarea modului de interpretare a problemei date de către autorii ruşi

În fine, L. Berg tratează problema romanităţii românilor basarabeni, atât în capitolul consacrat istoriei ţinutului, cât şi în cadrul descrierii etnografice a moldovenilor. Şi în acest caz putem urmări cele două „aspecte” de abordare a problemei menţionate, ele căpătând, astfel, caracter de constantă. L. Berg caută să urmărească originea locuitorilor din spaţiul danubian din cele mai vechi timpuri, pornind de la ipotezele arheologice şi continuând cu autorii antici până

26

în epoca romană (o trăsătură mai particulară). Fireşte, concluziile privind romanitatea autohtonilor coincid cu cele ale altor autori. în acest aspect, credem că sunt destul de elocvente câteva citate: „Cum au apărut românii în locurile unde trăiesc astăzi – Transilvania, Bucovina, Basarabia, România – este o chestiune discutabilă”17.

„Din datele arheologice rezultă că Basarabia era locuită din timpuri preistorice… Săpături făcute în 1902-03 în comuna Petreni, judeţul Bălţi, au arătat că omul trăia în aceste locuri din epoca neolitică şi anume în mileniul al treilea î. Jir. Populaţia aceasta, după unii savanţi occidentali, făcea parte din neamul tracilor”18.

„Pe timpul lui Herodot (mai scrie Berg), deci în secolul al V-lea î.Hr., sudul Rusiei de astăzi, prin urmare şi Basarabia, era ocupat de sciţi, neam de origine iraniană… Pe Dunăre sau Istros vecinii sciţilor erau geţii, o ramură a tracilor”19.

„Din cuvintele lui Ovidiu, care a trăit ca exilat la Tomis, pe malul Mării Negre, unde astăzi este Constanţa (…) rezultă că între gurile Dunării şi Nistru populaţia autohtonă era formată din geţi „20.

„în timpul lui Strabon, adică la începutul secolului I d.Hr., pe malurile Dunării Inferioare trăiau doar ramuri înrudite, geţii şi dacii. Grecii şi romanii nu făceau deosebire între ei şi îi numeau cu acelaşi nume: grecii le ziceau geţi, romanii- daci”21.

„După descrierea făcută de Strabon se vede că sudul Basarabiei era ocupat de geţi. pe Nistru erau aşezaţi tirageţu (o ramură a geţilor), iar după geţi şi tirageţi în nordul Basarabiei locuiau bastarnii „22.

„Pe la jumătatea secolului I î.Hr. (continuă Berg), puterea daco-geţilor a ajuns la apogeul său”23. „Dacă în timpul lui August daco-geţii au fost bătuţi de romani, în schimb în timpul lui Domiţian i-au bătut ei pe romani. Traian, în sfârşit, a reuşit în anul 105 d.Hr. să sfărâme puterea regelui Decebal şi să transforme Dacia în provincie romană”24.

„Acest e\ eniment (adaugă Berg) a avut o importanţă primordială pentru toată istoria ulterioară a Peninsulei Balcanice, iar memoria groaznicului Traian şi astăzi trăieşte în legendele populare ale slavilor şi românilor”25.

„Din Dacia lui Traian, a făcut parte şi Basarabia actuală în care până astăzi s-au păstrat două valuri de pământ enorme, zise ale lui Traian „26.

27

„După cucerirea Daciei, Traian a luat imediat măsuri pentru colonizarea ei cu colonişti romani. Coloniştii aceştia foarte repede s-au amestecat cu dacii şi se prea poate ca românii actuali să fie până la un punct descendenţii acelor daco-romani”27.

„Istoricul goţilor, episcopul Iordanes, autor din secolul al Vl-lea d. Hr., afirma că posesiunile goţilor se întindeau de la Dacia până la Don”28.

în pofida unor insistenţe privind influenţa slavă în regiune, Berg nu poate nega romanitatea românilor, acordând, o importanţă mare epocii antice şi transferând şi el, implicit, evenimentele de atunci asupra situaţiei contemporane a autohtonilor. Descrierea etnografică a moldovenilor-îi oferă lui Berg un nou prilej de a afirma romanitatea basarabenilor, dar simultan, şi comunitatea lor cu românii de peste Prut. Astfel, el afirmă: „Moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia şi unele părţi din guberniile vecine cu Basarabia-Podolia, Herson şi Ekaterinoslav. Ei înşişi îşi zic moldoveni şi România e numită de ei Moldova De românii Valahiei sau de vlahi ei se disting prin neînsemnate deosebiri dialectologice”. Ca şi la alţi autori, un element de bază care defineşte romanitatea, cât şi, în general, identitatea basarabenilor este, pentru Berg, limba vorbită de ei. El consacră mai multe pagini problemei limbii, analizând destul de minuţios structura ei gramaticală, raportul dintre elementele latine şi slave în formarea ei, citând şi o listă destul de lungă de cuvinte latine şi slave pentru a ilustra acest raport. El atrage atenţia şi asupra particularităţilor limbii vorbite în Basarabia (unele specificităţi dialectologice). Deşi caută să sublinieze, în special, factorii care dovedesc influenţa slavă asupra limbii lor, esenţa romanică a autohtonilor este doar confirmată prin relatările lui Berg. Aceleaşi trăsături pot fi urmărite şi în analiza teoriilor provenienţei românilor, acest autor fiind mai deschis pluralităţii de ipoteze decât, de exemplu, Batiuşkov29. E interesantă şi admiterea de către Berg a continuităţii istorice dintre vechiul Principat al Moldovei şi Basarabia atât prin tratarea unor probleme legate de proprietatea funciară30, cât şi în capitolul istoric al cărţii sale, în momentul relatării unor evenimente din istoria medievală şi modernă a acestei regiuni. Cităm pentru exemplificare: „Moldova s-a despărţit de Ungaria în jurul anului 1360 La început hotarele ei se mărgineau la regiunea Bucovinei, curând însă s-a întins până la Nistru şi Marea Neagră „31.

„în timpul dorumei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) cea mai mare parte o Basarabiei era deja in stăpânirea moldovenilor”32.

„Moldova în timpul domnitorului Ştefan (1457-1504), căruia românii îi zic cel Mare”, a atins culmea puterii sale. Pe vremea acestui domn pentru prima

28

dată au apărut în Moldova turcii. Ei au distrvs, cu această ocazie, cetăţile moldoveneşti Chilia, Akkerman (Cetatea Albă), Bender (Tighina) şi Soroca. Mari foloase însă aceasta nu le-a adus, deoarece ei n-au fost în stare să menţină acele cuceriri”33.

„In timpul lui Bogdan al HI-lea (1504-1517), fiul lui Ştefan, Moldova s-a declarat de bună voie vasală Turciei (1511), în condiţii destul de avantajoase: ţara a păstrat o autonomie interioară completă, turcii nu aveau dreptul nici să cumpere pământuri în Moldova şi nici să se stabilească acolo. în schimb, domnitorul ales trebuia să fie confirmat de Poartă şi Moldova era obligată să dea Turciei un tribut anual de 4000 ducaţi şi 40 de şoimi şi să dea în caz de nevoie 40 de soldaţi. Mai târziu tributul a fost mărit”34.

„Domnitorul valah Mihai Viteazul, în anul 1600, a reuşit pentru un moment să întrunească sub sceptrul său Transilvania, Valahia şi Moldova, inclusiv Basarabia, însă în anul următor el a fost asasinat şi statul său s-a destrămat „35.

„în a doua jumătate a secolului al XVII-lea domnitorul Moldovei Gheorghe Duca i-a ajutat pe turci în războiul lor contra Rusiei pe chestiunea Ucrainei. Drept recunoştinţă, turcii l-au făcut domn al Ucrainei şi Gheorghe Duca a început să se numească, deşi nu pentru mult timp, «despot al Moldovei şi Ucrainei» „36.

„După bătălia de la Poltava care i-a asigurat Ucraina. Petru cel Mare a hotărât să mute teatrul de luptă împotriva turcilor pe teritoriul Principatelor Dunărene Intrând în legătură cu Constantin Brănco\eanu, domnitorul Valahiei, şi cu Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, Petru, în 1711, a trecut Nistrul la Soroca, a fost însă bătut de turci pe Prut, in apropiere de târgul Stănileşti „37.

Constatăm la acest autor relevarea aceloraşi trăsături constante, ceea ce ne permite să conchidem că romanitatea basarabenilor şi comunitatea lor istorică cu locuitorii Principatelor constituiau repere de o mare importanţă pentru definirea identităţii lor în istoriografia rusă din epoca cercetată.

O problemă asupra căreia a insistat îndeosebi Casso este cea legată de opiniile unor slavofili sau oameni de stat ruşi asupra oportunităţii restituirii Basarabiei României sau asupra inutilităţii a acestei achiziţii teritoriale pentru Imperiul Rus. Trebuie să fim însă foarte prudenţi în tratarea acestui aspect, fiindcă după aceste constatări aparent favorabile drepturilor României asupra Basarabiei deseori se ascund motive de o cu totul altă natură. Această constatare se impune, în virtutea faptului că la prima vedere s-ar părea că se admite fără echivoc apartenenţa Basarabiei României, deşi, de cele mai multe ori, lucrurile

29

nu sunt deloc aşa de simple. Casso se referă în lucrarea sa la opiniile lui Danilevski şi Kuropatkin pentru a ilustra acest curent, pe care îl califică drept „radical”. într-adevăr, în cartea „Rusia şi Europa ” , apărută în 1871, Danilevski se exprimă clar în favoarea retrocedării Basarabiei României (v. mai sus). însă această afirmaţie nu poate fi ruptă din context. Danilevski era principalul ideolog al slavofilismului din perioada dată, şi această afirmaţie poate fi înţeleasă deplin doar în cadrul sistemului construit de Danilevski în cartea sa, care privea atât sistemul relaţiilor Rusiei cu vecinii ei balcanici, inclusiv cu România, cât şi locul şi rolul Rusiei în istoria universală, care erau văzute de autorul menţionat într-o perspectivă mult mai largă. Această afirmaţie nu însemna doar recunoaşterea totală a „principiului naţionalităţilor”, ci servea interesele viitoare ale Rusiei, aşa cum le concepea Danilevski. De aceeaşi natură este, probabil, şi afirmaţia lui Tihomirov, citată de către A. Crihan38, şi care, în plus. se limita doar la cedări „parţiale” în favoarea României. Mai interesantă şi mai nuanţată este opinia generalului A. Kuropatkin, redată de L.A. Casso: „Nu demult unul dintre scriitorii noştri militari, Kuropatkin, făcând bilanţul războaielor noastre balcanice, a ajuns la concluzia că Rusia şi-a atins frontierele ei naturale la 1792, în urma Tratatului de pace de la Iaşi, care i-a asigurat posesiunea malului stâng al Nistrului. în timp ce campaniile ulterioare împotriva Turciei n-au adăugat celorlalte achiziţii decât o „fâşie de pământ”, cum numeşte el teritoriul cuprins între Nistru şi Prut. „39. Evident, Kuropatkin are în vedere perspectiva militară a problemei, şi nu pe cea istorică sau politică, având dreptate în sensul că, sub aspect militar, Basarabia era mai curând un impediment decât o contribuţie la securitatea graniţelor Imperiului, această abordare trezind chiar indignarea lui Casso. Mai interesant ni se pare alt citat al lui Kuropatkin, conţinut în lucrarea a lui A. Crihan: „Poporul român al Basarabiei anexate acum 100 de ani trăieşte şi azi cu totul la o parte şi izolat de populaţia rusă. Nu poate fi nici o îndoială că, dacă la începutul secolului al XIX-lea, Principatele ar fi fost anexate la Rusia, populaţia lor nu numai că ar fi i .mas străină, ci foarte repede ar fi devenit duşmană poporului rus şi atunci, în loc de o singură Polonie, am fi avut două, spre o şi mai mare slăbire a Rusiei In viitor, faptul că unitatea poporului român se va face pe căi paşnice sau prin război este inevitabil”40. Acest citat este destul de semnificativ. De rând cu constatarea unor fapte reale (basarabenii – o parte din poporul român izolarea lor de ruşi), este evident că concluziile lui Kuropatkin decurg, în prunul rând. din interesele Rusiei, Basarabia fiind privită ca o achiziţie neraţională şi chiar rnculoasă pentru viitorul Rusiei. De acelaşi ordin este şi constatarea privind „înstrăinarea” şi chiar „adversitatea” românilor faţă de ruşi, Kuropatkin

30

semnalând nu un drept legitim al României asupra Basarabiei, ci o complicaţie pentru Rusia. Afirmaţia generalului rus accentuează, fireşte, şi acest drept, dar pe noi ne interesează unghiul abordării problemei, care porneşte nu de la interesele României, ci de la cele ale Rusiei în regiune. Credem că au fost necesare aceste precizări, pentru a nu cădea în capcana admiterii sine qua non a drepturilor româneşti asupra Basarabiei de către autorii ruşi acolo, unde se urmăreau, în ultimă instanţă, cu totul alte scopuri ale discursului lor politic şi istoric.

Atitudinea autohtonilor faţă de ruşi şi raporturile între ei. Reflectarea lor prin prisma operelor autorilor ruşi din epocă

Problema relaţiilor între autohtoni şi ruşi sau etniile colonizate mai târziu de aceştia este un aspect foarte important al demersului nostru mai ales din perspectiva înţelegerii aspectului diferenţei în cadrul identităţii (adică a raportării faţă de străini a autohtonilor). Identificarea procesului dat din surse primare este, practic, imposibilă, dată fiind lipsa mijloacelor de exprimare a opiniei autohtonilor în Basarabia secolului al XDC-lea – începutului de secol XX. De aceea ne vom mita doar la elementele indirecte ce pot fi deduse din unele relatări ale autorilor deja menţionaţi. Mai întâi se impun câteva consideraţii teoretice Există unele elemente care determină construcţia identităţii unui popor în perspectiva transformării ei în identitate naţională. Vom încerca să explicăm, în continuare, de ce nu găsim, pe de o parte, elementele constitutive ale identităţii naţionale la basarabenii din epocă, şi, pe de altă pare, să detaliem opinia noastră privind păstrarea unei identităţi etnice, culturale, ca o contrapondere încercărilor de impunere a influenţei ruse în regiune.

în orice construcţie identitară e necesară o combinare a mai multor factori care ar contribui la definitivarea acesteia. Un istoric român a făcut, după părerea noastră, o clasificare destul de reuşită a acestora41. Se pot, astfel, identifica mai mulţi factori identitan de bază, printre care: 1) numele naţional propriu; 2) limba naţională; 3) comunitatea de religie; 4) apariţia unei istoriografii naţionale; 5) unitatea politică, implicit existenţa unui stat naţional/etnic propriu; 6) o identitate . ulturală bine definită şi dezvoltată. Evident că despre ultimii trei factori nu pc^te fi vorba în condiţiile Basarabiei de atunci. Pe de altă parte, primii trei factor se întâlnesc, într-adevăr, în operele autorilor ruşi din epocă ca fiind caract^-istici locuitorilor autohtoni ai Basarabiei. însă aici intervine raportul comclex între realitate şi reflectarea ei de către gândirea umană. Identificarea ce către autori a acestor factori nu înseamnă şi conştientizarea lor de către proprii purtători. Astfel, referitor la numele atribuit sie de basarabeni autori menţionaţi nu sunt univoci, folosind atât denumirea de moldoveni, cât şi de români, afirmând, uneori, lucruri contradictorii ‘privind

31

autoidentificarea autohtonilor (v. mai sus). Oricum, evident, între aceste două etnonime nu exista, în epocă, vreo opoziţie cât de cât definită. Etnonimul moldovean trimitea la identificarea teritorială cu Principatul Moldovei, iar cel de român (rumân) nu căpătase, probabil, pentru ţăranii basarabeni conotaţie etnică, şi, cu atât mai mult, naţională, păstrându-şi încă conotaţiile sociale. însăşi pluralitatea acestor nume indică nesiguranţa valenţelor lor identitare. Problema limbii şi religiei ca factori identitari a fost analizată mai sus, în alte contexte, de aceea nu vom insista aici asupra lor. Totuşi, se pare că limba a fost principalul factor de diferenţă între autohtoni şi ceilalţi, fapt indicat şi de persistenţa revendicărilor legate de ea pe întreg parcursul dominaţiei ruseşti.

Este destul de greu să identificăm momentele de manifestare a identităţii reactive autohtone, mai ales datorită relatărilor extrem de lapidare ale autorilor ruşi privind această problemă. Totuşi, se disting unele momente caracteristice în care autohtonii şi-au manifestat atitudinea faţă de ruşi, semnalate în operele tutorilor menţionaţi. Este vorba, în principal, de trei momente legate de unele circumstanţe istorice, militare sau politice. Ca exemple se pot aduce: 1) atitudinea negativă a populaţiei locale faţă de armata de ocupaţie în anii premergători anexării; 2) emigrarea în masă peste Prut a basarabenilor în primii ani de stăpânire rusă (una din cele mai controversate probleme); 3) rezistenţa boierimii locale faţă de măsurile centralizatoare ruse, o cauză de bază a desfiinţării autonomiei Basarabiei. Aceste momente sunt destul de elocvente în .ea ce priveşte rolul involuntar al autorităţilor ruse în cristalizarea senti-. ntului de diferenţă a autohtonilor faţă de ei. Nu trebuie să exagerăm, fireşte, caracterul de circumstanţă al unor evenimente, noi invocându-le, mai ales, nu pentru importanţa lor intrinsecă, ci ca o ilustrare a unei tendinţe mai generale şi, în plus, datorită reflectării lor de către autorii care ne interesează.

Reflectarea atitudinii autohtonilor faţă de trupele ruse în timpul războiului din 1806-1812 nu este o temă abordată de majoritatea autorilor, dată fiind erioritatea acestor evenimente anexării propriu-zise a Basarabiei. Prin găţia materialului pe această temă se distinge, în particular, lucrarea lui Casso „Rossija na Dunae…”. Specificul tematicii abordate şi-a lăsat, desigur, amprenta asupra atingerii acestui aspect. Deosebit de importantă ni se pare frecvenţa cu care se referă Casso la acest subiect. Se remarcă imediat atitudinea negativă netă a autohtonilor faţă de trupele ruse de ocupaţie Sigur, cauzele directe ale acesteia sunt pur conjuncturale (devastarea Principatelor, inclusiv a Basarabiei, de trupele ruse; exploatarea iraţională a resurselor lor pentru ecesităţile armatei; comportarea arogantă a ofiţerilor şi soldaţilor ruşi etc.)42. insă. din aceste pasaje ale lui Casso, se degajează concluzia trezirii reacţiei autohtonilor faţă de politica rusă în Principate. Aceasta ilustrează rolul pe care, indirect, 1-a avut dominaţia rusă asupra consolidării spiritului comunitar / identitar al autohtonilor.

32

Mult mai pe larg e reflectată în literatura rusă din epocă migraţia în masă a basarabenilor peste Prut imediat după anexare. Tratarea acestui aspect ncesită multă precauţie, pentru a nu cădea în extrema legării directe a acestui fenomen cu sentimentul adversităţii organice a autohtonilor faţă de ruşi şi sentimentului de apartenenţă a lor spaţiului identitar românesc. Sigur, că lucrurile nu au stat nici pe departe aşa. Cauzele, aşa cum au fost identificate ele de către autorii ruşi, nu lasă nici un fundament pentru asemenea afirmaţii categorice. Tema dată e abordată deja de primii autori care au scris despre Basarabia, în virtutea stringenţei ei în primii ani de dominaţie rusă, această emigrare ducând, după unii, chiar la „depopularea” Basarabiei. Prima menţiune directă a emigrării basarabenilor peste Prut se întâlneşte la Zaşciuk, care semnalează acest fenomen datorită impactului său asupra dinamicii populaţiei basarabene pe parcursul secolului al XIX-lea43. în continuare Zaşciuk citează opinia unui funcţionar rus, Somov, privind cauzele emigrării basarabenilor peste Prut, opinie care confirmă înţelegerea de către autorităţile ruse a potenţialului „exploziv'” pe care acest proces îl poate avea asupra dominaţiei ruse în Basarabia şi, implicit, a consolidării conştiinţei diferenţei autohtonilor faţă de ruşi44. De această emigrare, „fugă” a basarabenilor peste Prut nu uită nici Batiuşkov, care vede în aceasta o cauză de bază (mai curând un pretext) pentru colonizarea Basarabiei cu elemente alogene, el nereferindu-se, însă, la cauzele acesteia45. însă această problemă e tratată cel mai complet şi multilateral, fără îndoială. în lucrarea lui Casso. Anume la el întâlnim afirmaţia despre „depopularea” Basarabiei, pusă în contradicţie cu frumuseţile naturii acestei regiuni (deşi la autorii ruşi e observabilă tendinţa de a exagera proporţiile acestei „depopulăn”‘, evident, din motive subiective)46. Casso nu se mulţumeşte cu constatarea faptului emigrării, căutând să-I determine cauzele. Astfel, el menţionează natura conjuncturală a acestora (bazate pe zvonuri, ştiri nesigure etc). însă el menţionează şi unele cauze reale (starea deplorabilă a populaţiei în urma războiului etc), accentuând mai ales consecinţele (neîncrederea în autorităţile ruse), ridicând fenomenul la proporţiile unei psihoze generale, numită de el „la grande peur”47. Aceste constatări sunt foarte preţioase în aspectul influenţei factorilor psihologici asupra consolidării „diferenţei'” autohtonilor faţă de spaţiul rusesc, perceput în acest caz de ei ca „străin”, ei preferând „stăpânirea otomană celei pravoslavnice” ruseşti. Acuitatea problemei a fost percepută ca atare şi de autorităţile ruseşti ale vremii, reformele întreprinse în timpul lui Alexandru I fund determinate, în mare parte, şi de necesitatea opririi acestui „exod”. Acest caz este deosebit de grăitor pentru a înţelege formarea unui sentiment de înstrăinare a unei comunităţi de un spaţiu nou pentru ea datorită unor cauze,

33

aparent, total nesemnificative. Berg nu se referă pe larg la acest proces, deşi abordează problema atitudinii diferitelor pături ale societăţii basarabene faţă de dominaţia rusă în primii ani după anexare48, vorbind apoi şi despre cauzele colonizării Basarabiei cu alogeni şi despre dinamica populaţiei în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea49. Totuşi, el relatează cauzele emigrării în masă a românilor peste Prut în viziunea ţarului Alexandru I, aducând unele adăugiri preţioase la înţelegerea acestui eveniment de contemporanii săi, cât şi arătând, fie şi indirect, importanţa sa, prin implicarea ţarului în rezolvarea problemei. în general, însă, se pot urmări aceleaşi tendinţe chiar şi din relatările incomplete ale lui Berg, ceea ce demonstrează importanţa acestui factor pentru consolidarea sentimentului de diferenţă a autohtonilor faţă de ceilalţi.

Atitudinea faţă de ruşi a autohtonilor, şi mai ales a boierimii, a avut un impact considerabil şi asupra evoluţiei politice a Basarabiei, în particular asupra lichidării autonomiei. Nu poate fi contestat faptul, că organele autonomiei locale basarabene erau privite de autorii ruşi ca un factor de natură să accentueze particularismul basarabenilor în cadrul Imperiului Rus. în perioada existenţei autonomiei Basarabiei nu se putea, evident, vorbi de un naţionalism rus, ci de tendinţa autorităţilor ruse de uniformizare a organizării interne a Imperiului. în aceasta ordine de idei, organele de administrare locală, ca şi o exprimare cât de cât clară a diferenţelor în cadrul unităţii organice a Imperiului era privită anume ca o ameninţare la adresa acestei uniformizări De aici şi atenţia acordată de unii autori factorului atitudinii negative a basarabenilor faţă de autorităţile ruseşti sau ineficientei organelor locale, mai ales a Consiliului Suprem. Astfel, Zaşciuk menţionează explicit ostilitatea manifestată de basarabeni (se subînţeleg mai ales boierii) faţă de măsurile ruseşti şi chiar încercările lor de a bloca lucrul funcţionarilor ruşi50, acesta fiind considerat unul dintre principalele impedimente în calea organizării noii provincii de către autorităţi. Şi la Batiuşkov întâlnim menţiuni despre poziţia autohtonilor faţă de măsurile ruseşti în Basarabia, care nici la el nu ne apare tocmai favorabilă51, el arătând. în continuare, şi rezistenţa ţăranilor basarabeni faţă de reglementările funciare ruseşti52. Astfel, constatăm, că reacţia autohtonilor nu purta un caracter organizat, ci în cea mai mare parte spontan doar premisele pe care se sprijineau diferite pături erau diverse: în timp ce boierii invocau ‘”obiceiul pământului”‘ şi „legile locale”, ţăranii căutau să-şi conserve situaţia materială şi socială atinsă în trecut. De fapt, consolidarea identităţii autohtonilor ca reacţie faţă de politica guvernului rus era un proces neconştientizat de însăşi subiecţii săi. Constatări similare celor ale altor autori sunt făcute şi de Casso. care are o poziţie negativă faţă de atitudinea moldovenilor: astfel, el arată neîncrederea în autorităţile

34

ruseşti şi tendinţa de a limita amestecul funcţionarilor ruşi în viaţa internă a provinciei şi de a păstra autonomia locală53. Observăm iarăşi manifestarea unei diferenţe reactive a autohtonilor, iar autonomia, care a fost, de fapt, concepută şi aplicată tot de autorităţile ruseşti, devine treptat o problemă de identitate. Apare, fireşte, întrebarea: de ce nu a suscitat lichidarea autonomiei o rezistenţă mai activă a autohtonilor? Credem că acest fapt se poate explica atât prin faza incipientă de formare a ceea ce noi am numit diferenţă reactivă, cât şi deja menţionatei neconştientizări a acestui proces, care va continua şi după 1828. Berg nu aduce elemente noi la schema deja creionată de alţi autori, deşi, cum am mai spus, se referă şi el la poziţia autohtonilor faţă de dominaţia rusă în Basarabia54. în concluzie, se poate spune că atitudinea moldovenilor faţă de ruşi s-a modelat în mare parte sub impactul acţiunilor acestora, putându-se vorbi de o reflectare dublă a realităţii în acest caz (mai întâi prin prisma mentalităţii tradiţionale, apoi prin cea a opiniilor autorilor citaţi).

Se impun câteva constatări privind cauzele păstrării identităţii tradiţionale în rândurile basarabenilor şi a neînsemnătăţii impactului ideologiei de stat (imperiale) ruse asupra mentalităţii majorităţii autohtonilor. In acest aspect, constatăm un paradox: factorii care au făcut imposibilă existenţa unui concept al identităţii naţionale (prin definiţie româneşti) în epoca dată la românii basarabeni, au făcut imposibilă şi implantarea durabilă a conştiinţei apartenenţei la un spaţiu bine definit identitar rus (deşi nu trebuie negate unele progrese ale acestei tendinţe, ele au atins o pătură extrem de subţire a autohtonilor). Anume, este vorba de ruralitate (v. mai sus), care a permis conservarea unei identităţi tradiţionale refractară la impunerea idei naţionale, indiferent de esenţa ei. Cu alte cuvinte, neincluderea deplină în civilizaţia modernă a majorităţii populaţiei Basarabiei a împiedicat şi influenţa asupra ei a ideii naţionale româneşti. însă şi a celei ruseşti, ea rămânând, oarecum, în afara proiectelor naţionale ale acestor două spaţii. Aceasta nu înseamnă, bineînţeles, lipsa eforturilor din partea fiecăruia din ele de a include regiunea dată în sfera sa, însă ambii potenţiali interesaţi se loveau de piedici de netrecut: Rusia – de realitatea etnică majoritar românească a provinciei; România – de lipsa unei conştiinţe româneşti în cadrul acestei etnii (spre deosebire, bunăoară, de Transilvania). Autorii ruşi nu puteau să nu observe, desigur, această conservare a identităţilor tradiţionale, ca şi rezis;enţa ţăranilor basarabeni la „modernizare” în sensul acceptării necondiţionate a unei „variante naţionale”. Nu vom repeta citatele deja mertic îate mai sus, mulţumindu-ne să arătăm doar tendinţele generale ale scrieri 3r ruseşti în această privinţă. Este elocventă, mai întâi de toate, admiraţia pentru ‘puritatea” tradiţiilor patriarhale ale ţăranilor, exprimate, cum am văzut, de cvasitotalitatea autorilor ruşi. De această constatare este legată, fireşte, şi tendinţa de a-l vedea pa ţăranii moldoveni ca „îndepărtaţi de civilizaţie”, trăind, cel puţin spiritual, într-un trecut imemorial (v. opiniile lui Casso). De acelaşi

35

ordin este şi referirea la obiceiurile populare: se pare că ţăranii basarabeni nu mai aparţin prezentului, ci prin tot traiul lor sunt legaţi de trecut, de tradiţie. Expresiile de genul „obiceiuri barbare” (Zaşciuk) sau „mediul sclaviei” (Kruşevan), deşi au, sigur, şi conotaţii negative (mai ales referitor la păturile superioare) par să indice aceeaşi depărtare de „civilizaţie”. Nu mai puţin importantă este şi axarea asupra identităţii culturale a lor care se degajă din operele analizate. Religiozitatea şi viaţa cotidiană încărcată de tradiţiile, obiceiurile şi credinţele antice par să reprezinte pentru autorii ruşi chintesenţa tradiţionalismului ţărănimii basarabene. De aici şi înţelegerea de către unii autori a importanţei educaţiei ca mijloc de socializare şi, deci, de includere a ţăranilor basarabeni în spaţiul identitar rus nu doar formal, ci şi în mod real. Astfel, cred, trebuie interpretat celebrul citat al lui Batiuşkov, devenit deja clasic şi chiar repetat până la saturaţie, despre modalitatea de a-I face pe moldoveni „pe jumătate ruşi… prin şcoală” sau constatarea, devenită şi ea o banalitate, a rusificării Basarabiei prin două mijloace de bază: şcoala şi biserica. în aceeaşi ordine de idei, este grăitoare şi o altă afirmaţie a! aceluiaşi Batiuşkov, şi anume: „în ce ne priveşte putem afirma că nu numai în satele mai izolate ale Basarabiei, ci în plin Chişinăul noi am întâlnit ţărani moldoveni care nu ştiau nici un cuvânt rusesc. Adaug că această ignoranţă a limbii ruse nu trebuie pusă pe socoteala tendinţelor separatiste, ci pe aceea a izolării lor „55. Rezumând aceste consideraţii, putem spune că identitatea basarabenilor în operele autorilor ruşi era în mare parte interpretată prin prisma tradiţionalismului ţărănesc, care, într-adevăr, a avut un rol extrem de important, deşi ambiguu, în formarea identităţii reactive a basarabenilor, ea fiind atât o frână în calea formării identităţii lor naţionale, cât şi un catalizator indirect al păstrării identităţii etnice şi culturale a majorităţii autohtonilor într-un mediu cu valenţe identitare destul de puternice – cel rusesc.

Am căutat, prin aceste încercări de analiză, să ne detaşăm, pe de o parte, de perspectiva naţionalistă şi să elucidăm acele laturi ale realităţii, în care într-adevăr putem găsi elemente de identitate a basarabenilor şi, pe de altă parte, să disociem esenţa obiectivă, dar şi subiectivă a interpretării acestei realităţi de către autorii ruşi analizaţi în rândurile de mai sus. având în vedere particularităţile vizunii fiecărui autor în parte, dar şi trăsăturile asemănătoare, care fac din istoriografia rusă a secolului al XlVlea – începutul secolului al XX-lea, cu toate inconsecvenţele ei, un tot unitar şi coerent.

Note:

1. P.P. Svinin, Opisanie Bessarabskoj Gubernii, în revista „Zapiski Odesskogo Obşcestva. Istorii I Drevnostei”. 1867. vol. VI. pag. 220. Cit. după: A. Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti. Bucureşti, 1995.

2. F.F. Vighel Vospommania, Moscova, 1865, voi. VI, pag. 98.

3. Ignatij Jakovenko, Opisame Moldavii I Valahii 1 rossijskoj Bessarabii, St.-Petersburg. 1828

4. Ibidem p. 81- 82 3

5. Ibidem. p 84-89.

6. A Zaşciuk. op. cit. vol. I, p VII-IX: p. 145-146.

7. A Zaşciuk. op. cit., p 151. Cit. după: A. Crihan. Drepturile românilor…

8. A Zaşciuk. op. cit., voi. I, p. 450.

9. Ibidem, voi. II, p. 253-260.

10. Batiuşkov, op. cit., p. 174.

11. P. Kruşevan. Bessarabia, gheograficeskii, istoriceskii statisticeskii, economiceskii, literaturnii i spravocmîi sbornik, Moscova, 1903 p. 223.

12. Ibidem,p. 175.

13. L.A Casso. Vizantijskoe pravo…, p. 8-9

14. Ibidem, p. 14

15. L. Casso. Rossija na Dunaje. p 227

16. Ibidem, p 229

17. L.S. Berg. op. cit., p. VIII.

18. Ibidem, p 89.

19. Ibidem, p 35.

20. L.S. Berg, op. cit., p. 44.

21. Ibidem, p 45.

22. Ibidem.

23. P.A. Kruşevan, op. cit., p 71

24. L.S. Berg. op. cit., p. 45

25. Ibidem, p 46.

26. Ibidem, p 49-50.

27. Ibidem, p 46

28. Ibidem, p 47 Cit. după A Crihan. Drepturile românilor..

29. LS Berg, op cit. P 86 90

30. Ibidem, p 102 -106

31. Ibidem, p 56

32. Ibidem, p 57

33. Ibidem.

34. Ibidem, p 58

35. Ibidem, p 59 – 60

36. Ibidem, p 60

37. Ibidem, p 61

38. L T Tihomirov, La Russie politique et sociale. Paris, 1886. p 41 Cit după A Crihan. Drepiui île românilor

39. Casso, Rossija na Dunae. ., p. 229.

40. A.B. Kuropatkin, Zadaci russkoj armii, St-Petersburg, 1910, p. 338 Cit. după A Crihan Dieptunle românilor…

41. A. Pippidi, Identitate etnoculturala în spaţiul românesc. Probleme de metodă… volum îngrijit de Al. Zub, Iaşi, 1996, p 56-79

42. L A Casso, Rossija na Dunae…, p. 31-32, 64-65, 75-76, 87-88, 127-.128

43. A Zaşciuk, op. cit., voi. I, p. 148.

44. Ibidem, vol. II, p. 85.

45. P.N. Batiuşkov, op cit. p. 136-137.

46. L.A. Casso, op. cit, p. 190-191.

47. Ibidem, p. 202-204

48. L.S. Berg, op. cit., p 67

49. Ibidem, p. 83-85

50. A Zaşciuk. op. cit. vol. II p. 83

51. P N Batiuşkov. op. cit. зю 150

52. Ibidem, p. 152

53. A Casso, Rossija na Dunae..p. 206-208.

54. L.S. Berg, op cit, p. 67-68.

55. P.N. Batiuşkov, op. cu, p. 175.

Igor Şarov, Andrei Cuşco. Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă din secolul XIX //Basarabia: dilemele identităţii. Iaşi, 2002.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ