În premieră, locuitorii capitalei care au solicitat audienţă primarului general, au putut să abordeze problemele în mod public

0
2

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a primit cetăţenii în audienţă, în premieră, în sala de şedinţe în care se întruneşte şi Consiliul municipal Chişinău (CMC). Până acum în fiecare zi de vineri cetăţenii erau primiţi în audienţă în incinta Centrului de Informare şi Documentare a populaţiei.

Potrivit Direcţiei Relaţii Publice, motiv pentru un asemenea gest a servit intenţia edilului de a asigura mai multă transparenţă în activitatea Primăriei, dar şi interesul de a rezolva problemele mai multor cetăţeni. „În audienţă s-au înscris deja circa 600 de cetăţeni”, a precizat Dorin Chirtoacă.

În cadrul orelor de audienţă, primarul general a fost însoţit de către specialiştii subdiviziunilor Primăriei şi ale CMC. Locuitorii capitalei şi-au adresat solicitările la microfon, problemele fiind discutare în mod public. La dorinţă, cetăţenii au putut discuta cu Primarul urbei şi în mod privat.�

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ