A început marșul care va dura două luni

0
71
  1. A început marșul care va dura două luni

500 de tineri din România şi Republica Moldova au pornit într-un marş care va lega din nou cele două ţări. Au plecat din Alba Iulia, după ce au rememorat acolo Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918. Însoţiţi de flacăra Unirii, aprinsă în fața Catedralei, au plecat pe jos, spre Chișinău. Participanţii vor parcurge 1.300 de kilometri și vor străbate 300 de localităţi. Marșul Centenarului va dura două luni.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/a-inceput-marsul-care-va-dura-doua-luni-956174

 

  1. Se deschid lucrările Universității de Vară de la Izvorul Mureșului. Lideri ai comunităților istorice românești și din diasporă prezenți la lucrări

Centrul Cultural Toplița, împreună cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în parteneriat cu Asociația „Răsăritul Românesc” din Chișinău, Alianța pentru Centenar și Federația Organizațiilor Românești din Centrul și Sud-Estul Europei, organizează cea de-a XVI-a ediţie a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului, eveniment care va avea loc în perioada 1 – 7 iulie 2018, la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului,  judeţul Harghita, transmite Romanian Global News.

http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/eveniment/28080-2018-07-01-21-03-42.html

 

  1. Festivalului Neamului „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi Festivalul Internațional de Folclor ”Cântă cucu-n Bucovina”

Între 28 iunie şi 2 iulie, Asociația Centrelor Culturale din Grecia, Spania, Italia, România și Republica Moldova organizează două festivaluri internaționale – „Ștefan cel Mare și Sfânt” (aflat la a cincea ediţie) și „Cântă cucu-n Bucovina!” – un spectacol extraordinar de muzică și joc în costume naționale, cu un colaj de melodii de suflet, neam și țară. În fiecare seară de la ora 18.00, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chişinău, precum și la Vadul lui Vodă, evoluează orchestre și soliști, ansambluri folclorice de pe ținutul Daciei Străbune.

https://radiochisinau.md/festivalului-neamului-stefan-cel-mare-si-sfant-si-festivalul-international-de-folclor-canta-cucun-bucovina—70756.html

 

  1. 2 iulie: Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei

Biserica Ortodoxă Română și poporul român îl sărbătoresc pe 2 iulie pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei, trecut în ceata sfinţilor şi canonizat la 20 iunie 1992. La Mănăstirea Putna din judeţul Suceava, unde se află mormântul domnitorului, mii de credincioşi au venit să îi aducă cinstire cu prilejul împlinirii a 514 ani de la trecerea sa la Domnul.

http://infoprut.ro/50313-2-iulie-sarbatoarea-sfantului-voievod-stefan-cel-mare-al-moldovei.html

 

  1. Putin a numit un nou ambasador în R. Moldova

Vladimir Putin l-a numit pe Oleg Vasnețov noul ambasador al Federației Ruse în R. Moldova. Decretul în acest sens a fost semnat astăzi, transmite RIA.RU.

https://deschide.md/ro/stiri/politic/33356/Putin-a-numit-un-nou-ambasador-%C3%AEn-R-Moldova.htm

 

  1. A început Marşul Centenarului. Sute de manifestanţi au pornit pe jos spre Chişinău

Participanţii la Marea Adunare de la Alba Iulia au dat startul Marşului Centenar. După ce reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai societăţii civile din România şi Republica Moldova au aprins Flacăra Unirii în faţa Catedralei Reîntregirii Neamului, sute de manifestanţi au pornit în marş, pe jos, spre Chişinău.

http://tvrmoldova.md/centenar/foto-a-inceput-marsul-centenarului-sute-de-manifestanti-au-pornit-pe-jos-spre-chisinau/

 

  1. Oficiali din R. Moldova participă la evenimentele de la Putna dedicate împlinirii a 514 ani de la moartea lui Ștefan cel Mare

Conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI , reprezentată de general-maiorul Mihail Harabagiu și responsabili din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, participă în perioada 30 iunie – 2 iulie 2018 la manifestările din cadrul Anului Centenar 2018 dedicate celebrării împlinirii a 514 ani de la strămutarea lăcașurilor de veci a Sfântului Voevod Ștefan cel Mare în orașul Suceava, România.

http://www.ziarulnational.md/oficiali-din-r-moldova-participa-la-evenimentele-de-la-putna-dedicate-implinirii-a-514-ani-de-la-moartea-lui-stefan-cel-mare/

 

  1. Depuneri de flori în ziua comemorării domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, marcată la 2 iulie

Domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt este comemorat anual, la 2 iulie. Reprezentanți ai partidelor politice, precum și președintele Igor Dodon au depus flori la monumentul domnitorului din centrul Chișinăului. Mai multe manifestări au loc și la Mănăstirea Putna, acolo unde se află mormântul domnitorului.

https://radiochisinau.md/depuneri-de-flori-in-ziua-comemorarii-domnitorului-stefan-cel-mare-si-sfant-marcata-la-2-iulie—70752.html

 

  1. Comunicat de presă – Acțiunea 2012

‘Veniți cu noi în marș, veniți când trecem Prutul și mai ales, pe 1 septembrie la Chișinău. Noi suntem oameni ai faptelor. Ne-am propus să strângem un milion de semnături pentru a face Unirea și le vom strânge. E nevoie de fiecare dintre voi pentru asta. La sfârșitul anului avem alegeri parlamentare peste Prut. Trebuie să facem dreptate în Republica Moldova. Dar să nu se înșele nimeni, singura formă de a face dreptate este Unirea cu România. Nu trebuie să așteptăm aceste alegeri și să continuăm să ne închinăm la granița de la Prut. E timpul să o dăm jos și începem cu acest marș, kilometru cu kilometru’, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012.

https://www1.agerpres.ro/comunicate/2018/07/02/comunicat-de-presa-actiunea-2012-09-07-20

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ