Primul muzeu de Arheologie din Chişinău

0
8

Primii paşi ai arheologiei Moldovei, se formează pe la sfărşitul secolului XVIII prin apariţia cărţii lui Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei, scrisă pe parcursul anilor 1715-1716.

În această lucrare se încearcă a se stabili apariţia celor mai importante monumente arheologice pe teritoriul Basarabiei. În această carte el ne relatează despre monumentele arheologice ca Valul lui Traian, Orheiul Vechi, Tighina, Cartal. La acea vreme s-a trecut foarte repede peste cele enumerate mai sus in cartea sa, şi nu s-a oferit informaţii complete, dar s-a făcut o scurtă trecere prin Arheologia Basarabiei, care la acea vreme era foarte puţin cunoscută.

În anul 1794 apare la Sankt-Petersburg cartea lui Andrei Meier –Descrierea povestitoare, cadastrală şi a naturii pământului Oceacov, în care sunt descrise afirmaţiile autorilor antici despre despre unele localităţi de pe litoralul de nord al Mării Negre. În carte mai sunt relatate date despre Tira şi alte oraşe antice greceşti şi despre tot ce se ştie despre istoria antică a litoralului Mării Negre.

Chiar şi Puşkin afirmă despre arheologia Basarabiei, în perioada exilului la Chişinău „Basarabia, cunoscută din cea mai îndepărtată antichitate, trebuie să constitue un interes deosebit pentru noi”

Prin drumurile sale Puşkin se interesează de antichităţile Tighinei iar la Ismail ia cunoştinţă cu antichităţile oraşului, apoi prin Cahul se întoarce la Chişinău. Vede şi Valul lui Traian afirmând ca este un monument din timpul stăpânirii romane a litoralului nordic al Mării Negre.

În anul 1839 se înfiinţează la Odesa, Societatea de Istorie şi Antichităţi, prin care membrii ei de atunci au făcut multe cercetări amănunţite, studiind diversele monumente ale ţinutului, şi se tipăresc diverse articole de arheologie şi istorie în analele societăţii.

În anul 1840 doi membri ai Societăţii de Istorie şi Arheologie încearcă să facă hărţi arheologice pentru regiunile de pe malul Niprului şi malul Nistrului.

În anii 1850-1870 F.Burn efectuează nişte cercetări într-un sat din judeţul Tiraspol, unde un ţăran găseşte o lespede de marmură care se demonstrează a fi decretul romano-elen al împăratului Commod, privind acordarea privilegiilor comerciale locuitorilr oraşului Tira. În 1881 se mai găseşte o lespede pe malul stâng al Nistrului prin care se emit ipoteze despre locul de asezare a oraşului antic, Tira. F.Burn relatează o concluzie prin care au existat două oraşe Tira, afirmând că al doilea oraş, după domnia lui Vespian se află între spaţiul dintre Nistru şi Cuciugan. Tot în anul 1884, A.Vârlan, la cererea Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odesa face cercetări în valea răului Răut, unde descoperă într-o peşteră inscripţii moldoveneşti medievale de pe pereţii ei. Se mai cercetează si monedele oraşului Tira care provin din Cetatea Albă, sunt 31 de exemplare cu efigia bustului Demetrei, Meduzei Palladei si a lui Apollon, Asclepiu, Poseidon cu diverse elemente de decor: cunună de laur, cunună din frunze de stejar, flori, cap de taur, vultur gata să-şi ia zborul. Pe unele monede este inscripţionat numele oraşului Tira.

Cel mai important arheolog basarabean şi fondatorul Muzeului de Antichităţi ale Pontului Scitic din Chişinău este Ion C. Surucean (născut la 19 decembrie 1851 la 25 km de Chişinău în satul Suruceni) care încă din anii de şcoală era pasionat de colecţionarea monedelor şi diferite antichităţi. Această iubire faţă de istorie a durat până la sfârşitul vieţii, chiar dacă aceasta a fost destul de scurtă. Pe litoralul Mării Negre el găseşte diferite monede, amfore, vase antice, diferite obiecte din teracotă, obiecte din aur şi argint, devenind de la colecţionar un adevărat savant arheolog, foarte recunoscut la acea vreme.

Întreaga viaţă o dedică achiziţionării şi studierii antichităţilor de pe litoralul nordic al Mării Negre şi face pe cont propriu cercetări arheologice de la gurile Dunării până la limanul Nipru-Bug. Tot prin mijloace proprii el se ocupă de săpatul tumulilor din apropierea cetăţii Albe şi de pe cursul inferior al Nistrului. Cercetarea tumulilor se făcea prin saparea a câteva şanţuri şi tranşee, metodă destul de cunoscută la acea vreme, alţi arheologi mai săpau movile aşa numite „metoda fântânii”.

Mai efectuează şi cercetări pe teritoriul Tirei antice de unde provin destule monede de aur şi argint, amfore întregi, vase de ceramică. Cercetările efectuate de I.C.Surucean sunt însoţite de planuri a obiectelor descoperite cât şi de locul cercetat, fapt foarte bine recunoscut de Comisia de arheologie din Sankt-Petersburg unde erau trimise sub formă de articole şi publicaţii. Aceste publicaţii cât şi colecţia sa care era destul de mare la acea vreme şi Surucean hotărăşte să creeze pe baza ei un muzeu de arheologie, prezentând antichităţi de pe întreg litoralul Mării Negre. Nu se ştiu informaţii exacte referitoare la momentul apariţiei muzeului dar se aproximează a fi anii 1870-1880, bazându-ne pe informaţiile din volumul IX a Analelor Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odesa, unde apare un articol de Paul Becker numit: Despre inscripţiile de pe torţile de amfore din colecţia lui Ion C. Surucean, datat cu data de 1 iulie 1878. În acest articol se întâlneşte fraza „Muzeul lui Ion Surucean” aşadar la acea vreme el deja era existent dar nu purta numele de Muzeul de Antichităţi ale Pontului Scitic. Printre exponatele muzeului lui I.Surucean se numără destule monede antice aproximativ 12000 de exemplare dintre care unele erau foarte rare si chiar unicate. În sectia lui de numismatică se mai aflau si 100 de monede genoveze-tătărăşti din oraşul Cafa, afirmând de aceste monede că se află în cele mai mari muzee europene doar într-un singur exemplar. Tot aici se mai aflau şi monede olbiene, „delfinaş”. Alte obiecte erau descrise de sutele de vase greceşti şi romane, amfore, torţi de amfore ştampilate, diferite obiecte de sticlă, bronz, aur şi argint.

Trebuie afirmat faptul ca Ion Surucean lucra singur, fără nici un partener de idei măcar şi adunarea acestor materiale şi sistematizarea lor presupunea o muncă enormă, de multe ori întâmpinându-se cu diferite obstacole pentru a citi diferite inscripţii şi învăţa limbile antice, studia literatura de specialitate. Avea tot timpul tendinţa de a completa colecţia sa, dar de prin anii 1870, în sudul Rusiei apar pe piaţă falsuri prin fraţii Gohman, prin centrele de la Oceacov şi Odesa. Destule colecţii de la acea vreme de prin Rusia, Germania, Franţa, Anglia, Austria, sau inundate de falsurile celor doi fraţi. De multe ori chiar şi în colecţia lui Surucean ajungeau destule falsuri, asta pentru a nu pierde unele obiecte noi care apăreau pe piaţă, şi de multe ori era pus în faţa nesiguranţei atunci când achiziţiona un obiect nou. Referitor la obiectele falsificate din Muzeul de Antichităţi ale Pontului Scitic, coroana de aur al împăratului Saitofern nu a scăpat de o copie la acea vreme. Ion Surucean a încercat să oprească falsificatorii prin diferite procese dar datorită organelor juridice corupte şi a poliţiei ţariste aceste procese nu au dat nici un rezultat.

În anul 1881, Mihail Kogălniceanu află de exponatele Muzeului de Antichităţi ale Pontului Scitic al lui Ion Surucean, şi face o comunicare despre fondatorul muzeului la una din şedinţele Academiei Române şi prin urmare la 11 aprilie 1881 Ion Surucean este ales membru de onoare al Academiei Române cu 15 voturi pro, 2 contra şi 2 abţineri.

Astfel Ion C. Surucean devine un arheolog vestit, dar în acelaşi timp este criticat de nobilime care afirma despre el că îşi cheltuia averea pe „hârburi şi pietricele” în loc să meargă la vânătoare, să joace cărţi, să frecventeze cluburile. Dar în acelaşi timp colecţia sa căpăta o amploare continuă, deorece primea destule obiecte de pretutindeni, chiar şi din Egipt.

Pe lângă această colecţie de obiecte antice, Ion Surucean avea sub tutelă proprie şi o bibliotecă foarte bogată, care în muzeu ocupau două camere, aici erau adunate publicaţii de arheologie din Rusia, România şi alte ţări. La această bibliotecă avea acces diferiţi savanţi care soseau la Chişinău, şi cel mai adesea interesul cititorilor se încadra la compartimentul referitor la litoralul Mării Negre, Basarabia şi România. Biblioteca mai cuprindea şi manuscrise unicale de istorie şi cultură a ţintului, hrisoave şi diferite documente domneşti autentice.

Dar în toamna anului 1897, în timpul unor săpături, starea de sănătate a lui Surucean se înrăutăţeşte şi moare la 1 decembrie în acelaşi an înainte cu câteva zile de împlinirea vârstei de 46 de ani, fiind înmormântat la cimitirul orăşenesc Armenesc din Chişinău.

Încă din perioada în care era bolnav lui îi părea rău că nu a terminat catalogul obiectelor sale din muzeu, dar cel mai mult se temea că obiectele sale vor cădea în mâinile anticarilor. Într-adevăr obiectele pe care Surucean le a strâns într-o viaţă au avut o soartă tristă deoarece după moartea sa nu era nimeni în stare să continue ceea ce el a început sau măcar să păstreze obiectele adunate. În această privinţă în septembrie 1898 Comisia Gubernială Ştinţifică a Arhivelor din Basarabia a încercat să achizitioneze întreaga colecţie, dar ţinând cont că la acea vreme erau 90000 de exponate şi nu exista un inventar al lor, membrii comisiei au refuzat achiziţionarea colecţiei. Cărţile au avut o soartă la fel de tristă, posibil din aceleaşi motive ca şi exponatele.

Prin anii 1900, în apropiere de Vadul lui Vodă, la Saulcani s-a construit o clădire pentru copiii lui Ion Surucean şi tot aici s-au transferat toate exponatele sale. De aici exponatele au luat căi diferite, o parte au fost vândute iar o parte au fost dăruite. Se presupune că o parte din obiecte au fost aduse la un muzeu din Bucureşti dar nu există o certitudine exactă. O parte din amfore au trecut din Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală în Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.

Marea majoritate a exponatelor au fost pierdute datorită revoluţiei din Rusia (1917) deoarece casa copiilor lui Surucean a fost prădată de două ori în 1917, 1918, tot aici pierzându-şi viaţa şi doi fii de ai lui. Astfel se pierd fără urmă multe obiecte din colecţia lui Ion Surucean, obiecte de o valoare foarte mare la acea vreme atât pentru arheologie cât şi pentru istoria neamului.

Bibliografie:
– Odobescu A. , Istoria arheologiei. Bucureşti, 1961
– Cantemir D. , Descrirea Moldovei. Bucureşti
– Avachian G. , Săpăturile de la cetatea Albă, anul III
– Anuarul I, Chişinău 1992-Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei

sursa: www.colectzii.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ