Independenta R. Moldova – fata de cine?

0
7

“Ma bucur sincer ca astazi, la sarbatoarea noastra, e prezenta o personalitate legendara, Valentin Varennikov – participant la parada Victoriei din 1945, general de armata, Erou al Uniunii Sovietice”.
Vladimir Voronin, discurs in cadrul manifestarii solemne consacrate “aniversarii eliberarii Moldovei de sub ocupatia fascista”, Serpeni, 23 august.La 27 august, R. Moldova sarbatoreste – neoficial? – Ziua Independentei. La fel precum in 1991, anul proclamarii, a vorbi astazi despre independenta republicii este bizar. Avand o suprafata de circa 11% din teritoriu pe care nu o controleaza, cu trupe rusesti pe teritoriul ei si care raman surde la cererile repetate ale oricui de a parasi tara, independenta R. Moldova ramane o iluzie, o formula fara continut, doldora de ambiguitati si intrebari fara raspuns.
Si nu e nefiresc sa fie asa. Aceasta a fost, in realitate, conditia independentei R. Moldova inca de la declararea ei – nu a existat niciodata consens fata de continutul sau interpretarea Declaratiei de independenta votata de corpul legislativ la 27 august 1991.
Aparut dupa Declaratia de suveranitate din 23 iunie 1990 si izvodit dupa esecul puciului de la Moscova declansat la 18 august, textul a relevat confuzia de pe teren in ceea ce priveste destinul ulterior al R. Moldova. Comportamentul parlamentarilor de la Chisinau in ziua votului istoric este o veritabila hartie de turnesol. La un moment dat, prezidiul legislativului de la Chisinau se scindase in doua parti aproape egale in ceea ce priveste interpretarea textului propus spre aprobare.
Obiectia opozantilor era ca documentul constituia o justificare a unirii R. Moldova cu Romania.
Textul este epurat de o serie de asertiuni ambigue sau de orice referire la unirea Basarabiei cu Romania din martie 1918 si, in final, este adoptat cu 276 voturi (74%), fara abtineri sau voturi impotriva (esential este ca, in Declaratie, limba este denumita „romana”).
Aparenta unanimitate nu trebuie sa induca in eroare. In realitate, interpretarile textului decupau la Chisinau doua tabere. Pe de-o parte, cei care citeau Declaratia de independenta ca independenta fata de Moscova, de alta parte, cei care o vedeau ca independenta fata de Romania. Pentru cei din prima tabara era o oportunitate pentru apropierea treptata fata de Bucuresti, prin programe comune si proiecte derulate simultan. Intra aici unionistii graduali, cei care vedeau existenta celui „de-al doilea stat romanesc” ca etapa intermediara sau cei care nu concep astazi traseul euro-atlantic al R. Moldova fara Romania. A mai existat si o pozitie radicala, ulterior repliata de nevoie in tabara gradualista, a celor care s-au opus adoptarii unei asemenea declaratii – lozinca lor era „Unire, acum!”. Sunt cei care mai cred astazi ca unirea s-ar fi putut realiza atunci – si exista argumente si pentru un asemenea punct de vedere. Daca Bucurestiul ar fi fost capabil sa gestioneze situatia ulterior, e o alta discutie…
Cea de-a doua tabara, vedea Declaratia ca pe o blocare a oricaror referinte la 1918 sau la situatia de dinaintea Pactului Molotov-Ribentropp. Se includ aici adeptii CSI de ieri si de azi, moldovenistii primitivi de extractie sovietica sau cei care doreau aderarea R. Moldova la eventuala uniune Rusia – Belarus. Oricum si orice, dar fara Romania si, daca se poate, impotriva ei.
De notat ca, o a treia cale, nu a existat si nu exista, de fapt, nici astazi. Tentativele recente esueaza deocamdata identitar in moldovenism primitiv de formula Lazarev-Stati-Stepaniuc, ceea ce aduce pe fereastra mostenirea sovietica alungata, declarativ, pe usa…
Chestiunea cea mai surprinzatoare este ca, la Bucuresti, situatia se prezenta aproape in oglinda.
Chiar daca la vremea respectiva nu era constientizata ca atare. Recunoasterea independentei R. Moldova s-a facut, la 3 septembrie 1991, aproape unanim in legislativul romanesc reunit.
(Singura exceptie „impotriva” a fost atunci deputatul Claudiu Iordache.)
In ciuda acestei sincronii, o masiva parte a clasei politice de la Bucuresti a interpretat, si ea, independenta R. Moldova ca independenta fata de Romania: Chisinaul sa-si vada de ale sale, iar Bucurestiul de problemele lui – si, chipurile, sa nu piarda Transilvania nazuind la Basarabia (cum perora atunci Silviu Brucan in parlament)! Din acest punct de vedere, cea mai lipsita de echivoc declaratie politica a venit atunci din partea Bisericii Ortodoxe Romane. La 27 august, Patriarhul Teoctist adresa Parlamentului de la Chisinau un mesaj in care se arata ca intreaga crestinatate ortodoxa romaneasca „era alaturi de fratii si surorile de o limba, de un neam si de o credinta, decise sa-si hotarasca liber viitorul si sa proclame independenta totala fata de URSS (s. n.)”.
…Si asta explica multe in ceea ce priveste relatia dintre cele „doua state romanesti” (Mircea Druc) si lipsa de proiect pe relatia Bucuresti – Chisinau. Daca dupa 2005, cel putin prin declaratiile prezidentiale, dar nu numai, Romania a dat semne pentru un parteneriat pro-european consistent, Chisinaul incearca inca, asteptand mesianic o Rusie mantuitoare, sa il respinga.
Scandalul declansat in legatura cu vizele romanesti este doar un varf de aisberg din acest scenariu. Nici primul, dar nici ultimul…
In aceste conditii, sarbatorirea dobandirii „independentei” R. Moldova este prilej de bilant posac: daca pe malul drept al Prutului lucrurile par ca s-au schimbat, pe malul stang al Prutului au prevalat din 1994 incoace, politic vorbind, cei care au interpretat Declaratia din 27 august ca independenta fata de Romania.
Dan Dungaciu (foto), pentru Romanian Global News

http://www.rgnpress.ro/content/view/24365//#Scene_1

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ