Infractorii

0
8

Un lucru au înţeles bine moţaţii roş-oranj: dacă despre un eveniment, fenomen nu vorbeşti (nu scrii), acesta nu s-a produs, nu există. E un principiu fundamental al artei manipulării. Istoria omenirii este plină de exemple în acest sens. Astfel, atâta timp cât nu s-a scris, nu au existat gulagurile comuniste, foametea organizată, deportările, explozia de la Cernobâl ş.a. Toată industria informaţională sovietică a fost construită pe trecerea sub tăcere a lucrurilor care deranjau regimul.

Actuala guvernare continuă cu cinste această tradiţie: minte şi dezinformează cetăţeanul prin tăcere. Privită prin prisma standardelor moderne de democraţie, această practică este o infracţiune gravă săvârşită de putere împotriva societăţii.

Armata de propagandişti din presa roş-oranj a făcut din omiterea, trecerea sub tăcere a unui eveniment, fapt, fenomen un adevărat cult, un cod al onoarei profesionale, un principiu de bază al politicii editoriale. Televiziunea �publică� nu a scos un cuvânt despre valurile de arestări şi abuzuri ale poliţiei din ziua de 27 martie. Pentru cei care nu au altă sursă de informare decât M-1, aceste arestări şi abuzuri nu au existat, iar regimul continuă să rămână în ochii lor drept unul democratic şi proeuropean. La fel, săptămâna trecută, presa regimului a trecut sub tăcere declaraţia ambasadelor şi a organizaţiilor internaţionale acreditate la Chişinău despre situaţia dramatică a presei din R. Moldova, ceea ce înseamnă că pentru cetăţeanul care se �informează� doar din această presă declaraţia, pur şi simplu, nu a existat. Pentru acest cetăţean există doar ceea ce-i arată Teleşcu: un preşedinte grijuliu, un premier deştept şi harnic, o opoziţie antistatală formată dintr-o �cireadă� care �grohăie� ş.a.m.d.

Potrivit M-1, în R. Moldova nu există comunişti corupţi, procurori care lucrează la comandă, judecători care iau mită, funcţionari hoţi, delapidări de fonduri publice ş.a.m.d., ci doar un popor îndrăgostit de conducerea de vârf, pensionari fericiţi şi bugetari care nu mai ştiu ce să facă cu salariile lor atât de mari. Aceasta şi înseamnă în limbaj curent �spălarea creierelor�. Adevărul se omite, fiind înlocuit cu jumătăţi de adevăr sau cu minciuna. Această practică, din nefericire, continuă. Miercuri seara, de exemplu, M-1 prezintă o ştire despre iniţiativa preşedintelui de semnare a Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi, după care urmează un reportaj, avându-l ca protagonist pe Iordan, primarul general interimar al Chişinăului, în vizită la o şcoală specială� Din aceste �informaţii� cetăţeanul simplu urma să înţeleagă că are un preşedinte profund uman şi că Iordan trebuie votat ca primar. Doar atât. Cetăţeanul nu trebuie să ştie cu ce fel de maşină (luxoasă) a venit Iordan la aceşti copii nefericiţi sau câte milioane învârte fiul �nefericit� al preşedintelui�

Dacă această practică a regimului e o infracţiune – dar aşa este, – rezultă că regimul în cauză e condus de infractori.

Autor:Constantin Tănase

sursa: http://www.timpul.md/Rubric.asp?idIssue=510&idRubric=5348

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ