RSS Feed

Întâlnire între Marian Lupu şi Evgheni Şevciuk

0

mai 15, 2008 by Românism

Vasile lupu
A avut loc o primă întâlnire în 7 ani – la Bruxelles – între preşedintele parlamentului de la Chişinău Marian Lupu şi omologul său de la Tiraspol, capitala autoproclamatei republici transnistrene.

Evgheni Şevciuk este primul politician scos de pe aşa numita listă neagră a liderillor de la Tiraspol care ajunge pe pământ european.

Corespondenta BBC la Bruxelles Oana Lungescu a stat de vorbă cu preşedintele Parlamentului din Republica Moldova despre ce a adus nou această întâlnire considerată de mulţi extrem de importantă.

Reprezentantul special al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, Kalman Mizsei, a declarat că are speranţe în privinţa comunicării Chişinău-Tiraspol, după întâlnirea de la Bruxelles dintre preşedintele Parlamentului Marian Lupu şi cel al Sovietului Suprem de la Tiraspol.

Rolul Rusiei

Întrebat de BBC dacă Rusia a jucat un rol în această comunicare, în încercarea de a da un un altfel de exemplu în materie de soluţionare a conflictelor îngheţate, domnul Mizei a răspuns: „la 12 decembrie ministrul adjunct de externe Karasin şi seful adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Iuri Zubakov, l-au vizitat pe domnul Solana şi a început un dialog bilateral UE-Rusia cu scopul – din punctul nostru de vedere – de a da reveni la procesul de negociere în format 5 plus 2”.

„Eu m-am întâlnit apoi cu aceiaşi demnitari la Moscova şi discutăm în continuare despre format.”

„Sunt considerente extrem de complexe de care trebuie ţinut seama, în diverse colţuri ale Moscovei, dar subliniez că sunt şi interese comune – atât partea rusească cât şi noi suntem interesaţi să restabilim suveranitatea deplină a Moldovei şi astfel să ajutăm la o creştere economică mai rapidă într-o ţară care, în context european, e cea mai săracă.”

„De asemenea, credem că o soluţionare a conflictului reuşită şi echilibrată poate spori securitatea tuturor”, a spus domnul Mizsei.

http://www.bbc.co.uk/romanian/moldova/story/2008/05/080515_lupu_sevciuk.shtml


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+