Întâlnire Voronin-Putin, pe furiş

0
11

Voronin si Putin
În acest week-end, preşedintele moldovean Vladimir Voronin urmează să se întâlnească pentru a treia oară, timp de o lună, cu omologul său rus, Vladimir Putin. Întrevederea programată să aibă loc la Rostov-pe-Don s-a dorit a fi una secretă, iar faptul că ziariştii au aflat despre ea s-a soldat cu demiterea, prin decret prezidenţial, în ziua de marţi, 26 iunie, a consilierului cu misiuni speciale al preşedintelui Voronin, Sergiu Mocanu, personaj cu un trecut politic pro-românesc.

Presa de la Chişinău scrie că Voronin şi Putin urmau să se pună de acord, la Rostov-pe-Don, asupra unor trucuri menite să determine UE şi SUA să accepte noul plan rusesc privind statutul regiunii transnistrene, document considerat a fi mai periculos chiar şi decât eşuatul „Memorandum Kozak” de aşa-zisă federalizare din 2003.

SUA şi UE urmăresc acum cu atenţie maximă întâlnirile din ultima vreme ale preşedinţilor Voronin şi Putin. Informaţiile despre existenţa unui nou plan secret de origine rusească pentru Transnistria, care prevede accederea exponenţilor structurilor politice transnistrene în Legislativul de la Chişinău şi staţionarea armatei ruse în Transnistria, au pus în gardă Departamentul de Stat american şi cancelariile europene. Deşi Vladimir Voronin i-a asigurat în repetate rânduri pe diplomaţii occidentali că nu există un astfel de plan şi că Chişinăul nu va negocia cu Rusia soluţionarea diferendului transnistrean în afara formatului 5+2 din care fac parte SUA şi UE (cu statut de observatori), presa de la Chişinău şi cea internaţională lasă să se înţeleagă clar că Voronin minte şi acţionează perfid.

Unii analişti politici de la Chişinău sunt de părere că întâlnirea Putin-Voronin de la Novo Ogarevo, pe 22 iunie, a fost o stratagemă menită să inducă în eroare comunitatea internaţională care se aştepta ca mult-trâmbiţatul plan pentru Transnistria să fie semnat anume în acea zi. Nici cele mai bine informate ziare moscovite, cu relaţii la Kremlin, nu au reuşit să afle ceva concret în privinţa acelei întâlniri. Serviciul de presă al Preşedinţiei de la Chişinău a comunicat doar că „preşedinţii Republicii Moldova şi Rusiei au examinat problemele reglementării transnistrene, menţionând importanţa reluării procesului de negocieri”.

Deşi a trecut aproape o săptămână de la întâlnirea celor doi şefi de state, autorităţile ruse şi moldoveneşti nu s-au grăbit să facă publice rezultatele întrevederii, iar ştirea despre programata întâlnire secretă din acest week-end a preşedinţilor Voronin şi Putin a căzut ca un bumerang peste conspiraţia moldo-rusă. Presa de la Chişinău scrie că rezultatele alegerilor locale din anul curent, care indică o scădere dramatică a popularităţii comuniştilor, l-au panicat pe Vladimir Voronin. „Conştientizând că nu mai are ce pierde, aflându-se pe ultima sută de metri a ultimului său mandat de preşedinte, liderul de la Chişinău ar putea comite, în această stare, greşeli fatale pentru soarta de mai departe a Basarabiei”, susţin analiştii politici. Kremlinul, de asemenea, este conştient că actuala configuraţie politică din Republica Moldova este ultima şansă a Rusiei de a-şi asigura dominaţia, în următoarele decenii, în spaţiul de dincolo de Prut, eşecul forţelor pro-moscovite în perspectiva alegerilor parlamentare din 2009 fiind mai mult decât sigur.

Ştirea despre întâlnirea secretă Putin-Voronin de la Rostov-pe-Don, programată pentru sfârşitul acestei săptămâni, a încins spiritele la Chişinău. La fel ca în anul 2003, când au reuşit să se opună eficient „Planului Kozak” de aşa-zisă federalizare, partidele politice de opoziţie şi societatea civilă par dispuse să facă din nou front comun, pentru a-l împiedica pe comunistul Voronin să arunce, la final de mandat, Republica Moldova în braţele Rusiei. Potrivit ziarului Flux care apare la Chişinău, „confruntările ar putea să atingă cote alarmante”. „Autorii noii diversiuni ruseşti îşi dau seama de aceasta, dar Rusiei îi convine o atare evoluţie a situaţiei, deoarece nu are nimic de pierdut. Rusia ar avea de câştigat atât în cazul în care noul plan va trece, cât şi în cazul eşuării acestuia. Şi asta pentru că tensionarea situaţiei în Republica Moldova i-ar oferi un argument în plus ca să-şi menţină trupele în Transnistria. De aceea, conchide ziarul citat, probabil că autorii «Memorandumului Kozak 3» nici nu-şi pun prea mari speranţe în reuşita lui, ci mizează mai degrabă pe efectele colaterale ale unui eşec.”

Un alt ziar de opoziţie, Timpul, editat la Chişinău, nu exclude „că la Moscova Voronin să fi negociat cu Putin şi nişte garanţii pentru sine şi pentru familia sa în cazul când se va pune problema să schimbe, în 2009, mandatul de preşedinte pe cătuşe”. „Comportamentul lui Voronin dovedeşte nesiguranţă, agonie, frică. Şi are de ce să se teamă. Şapte ani lungi şi grei el a condus autoritar şi despotic Republica Moldova, relansând-o pe o orbită geopolitică fără viitor, împingând-o într-un trecut de care a scăpat toată Europa de Est. În plan uman, Voronin personal a mutilat şi a distrus destine omeneşti, băgând în puşcărie oameni nevinovaţi”, conchide ziarul citat.

http://www.jurnalul.ro/articole/95975/intalnire-voronin-putin-pe-furis

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ