RSS Feed

Interviu cu Cristofor Aldea Teodorovici

4

decembrie 11, 2007 by Românism

Din doi artişti s-a născut un alt artist, Cristofor. Dumnezeu l-a dăruit cu talent, inteligenţă şi modestie, ca pe părinţii lui. La 15 ani de la decesul mamei şi tatălui său, Cristofor vorbeşte despre cât de puţin este cinstită memoria acestor români adevăraţi.

  • Jurnalul Naţional: Au trecut 15 ani de la dispariţia părinţilor tăi. Ce a rămas în urma lui Ion şi a Doinei?

Cristofor Aldea Teodorovici: Consider că a rămas o mare bogăţie, un tezaur muzical, un tezaur de cultură pe toate planurile – o simbioză între poeziile lui Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Ion Hadârcă şi ale multor altor poeţi cu ideile muzicale ale compozitorului Ion Aldea Teodorovici, cu preţuirea spiritualităţii româneşti. Unul dintre cele mai importante lucruri care au rămas în urma lor este faptul că tot timpul au încercat să fie la un nivel cât mai înalt pe toate planurile – componistic, de prezenţă scenică rafinată. Ion şi Doina au lăsat un material muzical destul de vast, chiar dacă s-au dus atât de repede dintre noi. Sunt peste 300 de piese, multe dintre ele au rămas în inimile românilor şi asta mă bucură, pentru că, în cele mai bune cazuri, un artist rămâne cunoscut pentru una-două piese pe care le-a cântat. Tatăl şi mama mea au reuşit foarte bine să facă acest dialog între Dumnezeu şi omul de rând prin talentul şi prin forţa lor de muncă. Felul în care şi-au dedicat munca celor din jurul lor s-a văzut şi la înmormântarea lor, când în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău au fost prezenţi peste 150.000 de oameni. Asta arată cât de mult a contat ce a făcut omul pentru poporul său. În anii ’80, părinţii mei mergeau prin satele Moldovei să dea concerte chiar şi pe un colac cu sare, fără bani. Pentru că nu banii sunt importanţi, ci găsirea acelui punct de legătură între artist şi public.

  • Există continuatori ai luptei lor pentru unire, pentru românism?

Nu, nu mai există. Dacă vorbim de artişti, se împuţinează încet-încet. Dacă am fi un pic mai ambiţioşi, mai încăpăţânaţi, cum sunt cazacii cu ruşii, cred că am avea mai multe şanse de reuşită. Ultima mare flacără care a ars în lupta pentru românism este reprezentată de părinţii mei. Poate chiar şi faptul că şi-au dat viaţa pentru acest ideal – acesta este felul în care privesc dispariţia lor – o demonstrează.

Nu le este menţinută vie memoria

  • A funcţionat cenzura cântecelor lor şi după dispariţia fizică a părinţilor tăi?

Bineînţeles. Au fost multe probleme. Mie mi-era poate mai greu să le înţeleg la vârsta aceea, fiindcă aveam 10-12 ani pe atunci. Când am pus bazele Festivalului „Două inimi gemene” în memoria părinţilor mei, mi s-a părut că va fi mult mai uşor, ştiind câte au făcut ei pentru ţara asta şi pentru România. Mă gândeam că la câţi prieteni au avut nu se vor întoarce toţi cu spatele, că vom beneficia de recunoştinţă din partea Moldovei ca stat şi ca oameni de afaceri. Dar nu a fost şi nu e uşor. Nu ştiu de ce, dar foarte mulţi nu doresc să contribuie la menţinerea memoriei lui Ion şi a Doinei. M-a descurajat şi faptul că, în ciuda ajutorului pe care l-am primit de-a lungul timpului de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, la Bucureşti nu s-a organizat nici măcar un concert în memoria soţilor Aldea Teodorovici. Nici măcar o mică amintire! Poate Adrian Păunescu să-i mai fi pomenit din când în când. Încă o mare tristeţe este faptul că nici în România, nici în Moldova nu s-a introdus în cărţile de studiu de muzică Ion Aldea Teodorovici – compozitorul. Nu este studiat, nu este dat ca exemplu, deşi a fost un creator care a îmbinat muzica simfonică, pop, rock’n’roll cu elemente tradiţionale ale muzicii noastre.

  • Şoferul maşinii a supravieţuit accidentului. Ai vorbit vreodată cu el?

Nu, niciodată. A venit o singură dată la noi acasă, eu eram în altă cameră şi n-am putut să-l privesc, să-l întâlnesc. Mi se părea un fel de monstru. Aveam 11 ani. Ştiu că a vorbit cu bunica mea, dar nu mă interesa nimic. Doream doar să plece cât mai repede din casă.

Noaptea blestemată

  • Ştii dacă Poliţia a stabilit cauzele accidentului, vinovaţii?

Nu prea m-am băgat în detaliile astea, iar după vârsta de 18-19 ani deja n-am mai încercat să aflu ceva. Am presupunerile şi ideile mele legate de accident, dar nu vreau să le fac publice.

  • Erai un copil când te-au părăsit pentru totdeauna. Ce-ţi aminteşti despre părinţii tăi?

Relaţia băiat – mamă era foarte puternică. Mama era cea care era cel mai aproape de mine. Ea îmi dădea cărţi să citesc şi tot ea îmi lua cărţile, să nu le mai citesc (zâmbeşte). Auzise ea de o teorie că e bine ca, după ce face 5 ani, copilul nu e bine să mai citească o perioadă. Eu începusem să citesc de pe la 2 ani… „Micul Prinţ”. Bineînţeles că teoria mamei nu mă oprea să citesc, pe ascuns. Dar ea căuta să stea mai mereu pe lângă mine, cu tot felul de atlasuri, de rebusuri, de jocuri de logică… Tata a fost puţin mai îndepărtat de mine până la o anumită vârstă, pentru că el aştepta să aibă şi o fetiţă. De altfel, mama era însărcinată şi aştepta o fetiţă când s-a întâmplat tragedia. Dar, pe când aveam 6-7 ani, eram prieten cu tata. Mergeam cu el la „fete”, la petreceri cu muzicieni, iar eu eram absolut vrăjit. Pe de altă parte, le duceam dorul: mai tot timpul ei erau în turnee, iar eu stăteam la bunici. Aveam mereu speranţa că „mâine vin, mâine vin acasă”. Cel mai fericit eram când veneau la noi în casă artiştii. Apăreau românii Tudor Gheorghe, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă, basarabenii Gheorghe Ursachi, Grigore Vieru şi se încingeau „şezători” la un pahar de vin.

  • Ai simţit vreodată că eşti compătimit sau „ajutat” pentru că eşti singurul copil al lui Ion şi al Doinei?

Mi-au fost foarte antipatici toţi cei care mă jeleau, că sunt orfan. Doream să evit cât mai mult penibilităţile acestea. În şcoală încercam să primesc mai bine un 7 sau un 6 decât să mi se pună 9 şi 10, pentru că mă cheamă Aldea Teodorovici. După aceea, poate singura perioadă în care simţeam că lumea mă compătimeşte a fost atunci când am cântat la Biserica „Sf. Gheorghe” din Bucureşti. Eu eram deja la Conservator în anul III, bas bariton la Canto clasic, fiind deja pe picioarele mele ca vocalist. Eram deja foarte sigur pe ce pot cânta, un artist mititel. Doamna Cioclea, fără să mă întrebe ceva, m-a luat la biserică să cânt. Am cântat o arie din Mozart şi m-a angajat pe loc. Să zicem că atunci am fost „ajutat”, deşi, dacă nu eram bun, nu rămâneam în cor.


  • Cum ţi s-a părut viaţa la Bucureşti, comparativ cu Chişinăul?

Chişinăul este un oraş mai mic şi cu prea mulţi prieteni, pe care-i întâlneşti în fiecare zi pe stradă. La Bucureşti nu te vezi cu amicii în fiecare zi la o bere, ai mai mult timp pentru tine. În România poţi să creşti cultural. Se organizează multe concerte, ai ocazia să vezi pe viu multe personalităţi. La Chişinău nu i-aş fi văzut niciodată.

  • De ce nu ai rămas în România?

M-am întors la Chişinău, pentru că mi-am dorit mult să obţin o bursă la Londra, să studiez mai departe muzica. Nu mi-au ieşit planurile, Conservatorul în Anglia costă enorm. Caut în continuare soluţii să plec în Europa. În Moldova nu găsesc public pentru muzica pe care o fac eu.

Proiecte, împliniri

  • Spune-ne mai multe despre „Soulfull Brothers”, proiectul tău muzical.

Eu sunt vocalist, clăpar, aranjor şi compozitor, iar prietenul meu Ionuţ Caragia (fiul compozitorului Nicolae Caragia) este chitarist, vocalist şi deopotrivă compozitor şi aranjor. Piesele le facem în studioul de acasă. Avem mici încercări de a ne prezenta piesele la Chişinău, la Moscova, în România şi Ucraina. Cu surprindere am constatat că publicul de la Bucureşti este mai refractar la jazz-soul-pop decât cel de la Moscova şi chiar cel de la Chişinău. Stilul pe care-l îmbrăţişăm este inspirat de la Stevie Wonder, George Benson, Barry White. Eu mă văd mai mult singur pe scenă, a început să-mi placă să privesc în ochi spectatorii.

  • Te lupţi de cinci ani să menţii vie memoria părinţilor tăi prin Festivalul „Două inimi gemene”…

Am încercat, prin Organizaţia „Două inimi gemene”, prin care facem şi festivalul cu acelaşi nume, să încurajăm schimbul cultural european şi mondial, chiar prin intermediul pieselor lui taică-meu. Prin regulament se impune concurenţilor să cânte o piesă a lui Ion şi Doina, în română. La acest capitol s-au arătat curioşi mulţi interpreţi şi artişti veniţi din spaţiul rusesc şi cel european. Spre exemplu, am avut un interpret rus care, la mijlocul piesei „Limba noastră”, s-a lăsat în genunchi pe scenă, iar sala a fost în extaz.

Autori: Vitalie Calugareanu, Dana Cobuz

Sursa: Jurnalul National 


4 comments »

  1. marilena radu spune:

    mie mi place foarte mult să cînt cîntecele lui ion şi doina aldea teodorovici eu cînd piesa cine crede cu cristofor aldea teodotovici şi îmi place foarte mult . Eu am fost cu Cristofor la Soroca etc. şi mia plăcut să cînt cu el dar vă mai spun un lucru mie îmi plac multe cîntece de ale doinei şi a lui ion eu mă cunosc foarte bine cu doamna Eugenia Marin şi cu Cristi le doresc multă sănătate şi le spun celor doi artişti că chiar dacă pe atunci cînd ei au decedat eu nu mă născusemi le spun cu multă sinceritate că i-am iubut şi îi iubesc în continoare şi le mai spun se se roage pentru noi pentru doamna Marin şi pentru fiul lor .

    ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE!!!

  2. Adriana spune:

    Astazi te-am ascultat pentru prima oara la Razvan si Dani. Ai o voce superba si, pe deasupra esti si frumos si cu bun simt. Sunt convinsa ca o sa ai succes in muzica. Sper sa te aprecieze mai mult romanii pentru ca meriti, prin ceea ce esti.
    O sa mai caut pe net piese cantate de tine, fiindca nu ma mai satur de piesa pe care ai cantat-o azi dimineata.
    E superba pentru ca ai tu o voce frumoasa.
    Multumesc si bafta multa.
    Numai bine tuturor

  3. oana spune:

    santeti un artist in adevaratul sens,o ingemanare a talentelor regretatilor parinti,aveti darul de a misca,rascoli si inalta deasupra realitatii amorfe sufletele auditoriului.va multumim.va doresc din suflet sa deveniti cunoscut la adevarata valoare.eu nu am mai auzit pe cineva ca dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+