RSS Feed

Iurie Colesnic: „Politicienii de azi nu au demnitatea celor din Sfatul Ţării”

0

noiembrie 29, 2007 by Românism

Ieri, la Biblioteca municipală „B.P. Hasdeu”, scriitorul şi cercetătorul Iurie Colesnic a lansat volumul 7 al lucrării „Basarabia necunoscută”. Asemeni volumelor precedente, cartea este o istorie a Basarabiei prin personalităţile sale, ce înlătură o parte din petele albe ale memoriei noastre.

Angelina Olaru – Timpul

– Domnule Iurie Colesnic, ce noutăţi şi documente inedite scoateţi la lumină în noul volum? – Pentru prima dată, facem o trecere în revistă a 20 de personalităţi necunoscute istoricilor noştri. În premieră, în „Basarabia necunoscută” apare Nicolae Bantâş-Kaminski, omul care a organizat arhiva Ministerului de Externe al Rusiei. De asemenea, şi fiul acestuia, care a scris istoria a trei state – a Rusiei, Ucrainei şi Moldovei. Aflăm, totodată, că Gherman Pântea, primar de Chişinău în perioada 1941-1943, a fost timp de trei ani şi primarul Odesei. Lewis Milstone, basarabeanul ajuns în Hollywood, a devenit celebru prin cele două premii „Oscar”, obţinute în 1927 pentru două filme.

– Unii cercetători susţin că au fost descoperite noi acte ale Sfatului Ţării, nepublicate până în prezent. Aţi intrat în posesia lor? – Chiar în acest volum prezentăm, în premieră, unele figuri centrale ale Sfatului Ţării, cu documente inedite de epocă. Gherman Pântea, Pantelimon Seratino, Iorgu Tudor, Grigore Cazacliu sunt membrii primului parlament din Basarabia, despre care istoricii noştri încă nu cunosc aproape nimic.

– În calitate de istoric cercetător, găsiţi unele similitudini între realităţile de la începutul secolului trecut cu cele din prezent? – Chiar situaţia anului 1918, descrisă în volumul 7, s-a repetat, în opinia noastră, la începutul anilor ‘90 ai secolului trecut. Iar criza actuală politică din RM se aseamănă cu cea de la începutul anilor 1920 din România şi Basarabia.

– Cum vedeţi personalităţile politice de atunci şi de azi? – Ceea ce fac pretinşii noştri politicieni este, de fapt, un amatorism politic. Pentru a face politică adevărată trebuie să fii un Smochină din Sfatul Ţării, care şi-a luat doctoratul la Sorbona şi a ajuns şeful cabinetului Antonescu. Politicienii de atunci erau personalităţi puternice, cu studii solide şi aveau demnitate.

– Ce importanţă are TIMPUL în context românesc? – TIMPUL este una dintre puţinele publicaţii curajoase de la noi. Să rezişti aşa cum rezistă TIMPUL în condiţiile actuale este un act de eroism

Sursa: Timpul


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+