Iurie Roşca: Războiul pe care l-a declanşat preşedintele Voronin este unul nedorit şi regretabil

0
31

* Preşedintele nu a avansat nici o iniţiativă publică de rezolvare a diferendului transnistrean

* Ruşii încearcă să ocolească norma legală a Republicii Moldova şi să impună o „soluţie” care ar dezavantaja independenţa şi unitatea ei teritorială, menţinând-o sub control politico-militar şi economic al Federaţiei Ruse

* O soluţie nedreaptă în chestiunea transnistreană, abuzivă şi contrară intereselor naţionale ale Republicii Moldova poate să întâmpine o reacţie energică din partea societăţii

* Mi se pare contraproductivă această manieră a preşedintelui Voronin de a se autoizola şi de a ataca de-a valma toţi factorii politici din Republica Moldova, pe care încearcă să îi descalifice şi să-i denigreze fără nici un temei, pretinzând că el ar fi deţinătorul singular al adevărului şi al spiritului justiţiar în Republica Moldova

* Cred că este cazul ca preşedintele Voronin să facă un efort să înţeleagă că ideea de cooperare, de conlucrare, de dialog constructiv între puterea centrală şi puterea locală, inclusiv cea din municipiul Chişinău, este în beneficiul cetăţenilor

(Interviu cu Iurie Roşca, vicepreşedinte al Parlamentului şi preşedinte PPCD)

– Care este răspunsul dumneavoastră la acuzaţiile pe care vi le aduce şeful statului, dumneavoastră şi lui Dumitru Diacov deopotrivă, în interviul de la NIT, că vă pronunţaţi împotriva iniţiativei lui de soluţionare a conflictului transnistrean, dar nu aveţi a propune nimic în schimb un plan care ar duce la soluţionarea acestei probleme?

– Mai întâi, preşedintele nu a avansat nici o iniţiativă de rezolvare a diferendului transnistrean. Ceea ce ştie opinia publică este vânzoleala care durează aproape un an, naveta pe care o face Marc Tkaciuk şi Vasile Şova la Moscova, iar în ultima vreme şi preşedintele Voronin, prezenţa continuă a lui Iurie Zubakov la Chişinău, discuţii netransparente şi necunoscute opiniei publice, care vizează subiectul diferendului transnistrean. Noi nu am văzut nici o iniţiativă, decât am putut să o ascultăm în versiunea expusă de preşedintele Voronin la 11 aprilie, care, înţeleg, nu este una conturată şi cristalizată definitiv, astfel încât să putem lua în calcul eventualitatea aplicării unor astfel de soluţii. Parlamentul Republicii Moldova a adoptat la 10 iunie 2005 prin votul unanim al deputaţilor, iar ulterior la 22 iulie prin acelaşi vot cvasi-unanim al deputaţilor, inclusiv al fracţiunii comuniste, viziunea statului nostru asupra diferendului transnistrean. Norma legală arată pas cu pas principiile de bază ale reglementării diferendului transnistrean. Să amintim, că la 22 iulie primul care a luat cuvântul la tribuna centrală a Parlamentului a fost însuşi preşedintele Voronin. Eu, ca vorbitor care am urmat, l-am susţinut pentru că iniţiativa pe care am redactat-o împreună cu ceilalţi deputaţi, iniţiativă care a suferit modificări esenţiale în comparaţie cu versiunea iniţială, a fost asumată de Preşedintele Voronin în calitate de instituţie care are dreptul la iniţiativă legislativă. Ceea ce se întâmplă în ultimul an arată un singur lucru. Ruşii încearcă să ocolească norma legală a Republicii Moldova şi să impună o „soluţie” care ar dezavantaja independenţa şi unitatea ei teritorială, menţinând-o sub control politico-militar şi economic al Federaţiei Ruse. Vladimir Voronin, chiar dacă este şef al statului, nu poate să iasă din limitele stabilite de lege şi degeaba pretinde fără nici un temei că eu nu aş avea o viziune clară asupra soluţionării diferendului transnistrean. Diferendul transnistrean, ca problemă fundamentală pentru supravieţuirea şi buna funcţionare a statului independent şi democratic Republica Moldova, a fost abordat de mine personal nu o singură dată. Am o viziune clară, coerentă expusă în scris nu o singură dată şi nu doar cu ocazia unor discursuri ocazionale. În general, mi se pare contraproductivă această manieră a preşedintelui Voronin de a se autoizola şi de a ataca de-a valma toţi factorii politici din Republica Moldova, pe care încearcă să îi descalifice şi să-i denigreze fără nici un temei, pretinzând că el ar fi deţinătorul singular al adevărului şi al spiritului justiţiar în Republica Moldova. Este, cel puţin, incorectă şi abuzivă această optică asupra realităţii, care decurge în mod firesc după eşecul catastrofal înregistrat în urma alegerilor locale. Eşec care l-a şocat atât de mult pe şeful statului, încât acesta până în prezent nu şi-a recăpătat echilibrul interior.

– Jurnaliştii de la NIT strecurau ideea că aţi fi declarat sau că aţi fi pregătit proteste pentru toamna anului curent în eventualitatea punerii în practică a unui plan secret de care se vorbeşte în acest interviu. Ce aveţi de spus faţă de această afirmaţie?

– Probabil că jurnaliştii obedienţi preşedintelui anticipează evenimentele şi aş spune că de ce se tem, de aceea nu vor scăpa. Preşedintele Voronin, într-adevăr, trebuie să fie conştient de faptul că o soluţie nedreaptă, abuzivă şi contrară intereselor naţionale ale Republicii Moldova poate să întâmpine o reacţie energică din partea societăţii. Iurie Roşca, persoană responsabilă şi activă, va reacţiona în mod adecvat dacă va fi necesar. Aş aminti cu această ocazie că parteneriatul politic între preşedintele Voronin şi Partidul Popular Creştin Democrat, stabilit cu ocazia alegerii domniei sale în funcţia de Preşedinte la 4 aprilie 2005, s-a axat pe două idei fundamentale, o optică comună asupra abordării conflictului transnistrean şi asupra ideii de integrare europeană, care înseamnă reformă şi democratizare. Atât şi nimic mai mult, dar nici mai puţin. Preşedintele Voronin şi-a menţionat poziţia consecventă începând cu noiembrie 2003, din momentul respingerii memorandumului Kozak, accentuez, sub presiunea străzii şi până în august anul trecut când puterea şi opoziţia a avut o abordare principială, comună şi responsabilă a problematicii diferendului transnistrean. Aceasta neînseamnând altceva decât o rezistenţă coerentă, corectă şi elegantă în faţa presiunilor politico-militare şi economice ale Federaţiei Ruse. În momentul în care Vladimir Voronin încearcă să revină la optica pe care am cunoscut-o în perioada din 2001 şi până în 2003, de persoană subordonată intereselor expansioniste ale Federaţiei Ruse, şi care nu doreşte să contribuie în continuare la elaborarea unui consens politic şi naţional în problema diferendului transnistrean, bineînţeles că raporturile noastre suferă o deteriorare substanţială pe motive de principiu şi nu de caracter sau de ordin personal. Declar şi cu această ocazie că am toată deschiderea spre colaborare cu preşedintele Voronin şi cu partidul de guvernământ în vederea identificării unor soluţii optime pentru rezolvarea diferendului transnistrean, ca şi pentru rezolvarea celorlalte probleme ale ţării de ordin politic, economic, social sau de ordinul celor care ţin de onorarea angajamentelor noastre faţă de partenerii occidentali. În general, isterizarea şi lansarea unor mesaje ireconciliabile este contraproductivă pentru cel care o face.

– Preşedintele Vladimir Voronin nu a prezentat opiniei publice un plan coerent de soluţionare a diferendului transnistrean, acesta existând poate doar în discuţiile private cu reprezentanţii Federaţiei Ruse, iar noi putem să-l judecăm doar prin prisma declaraţiilor publice pe care le face şeful statului moldovean. Din ceea ce a spus preşedintele Voronin, privind modul în care vrea să soluţioneze conflictul transnistrean, ce chestiuni vi se par inadmisibile?

– Revin la ceea ce am auzit în expunerea preşedintelui Vladimir Voronin, la 11 aprilie, la acea consfătuire la preşedinţie, pentru că din acel moment nu am mai avut onoarea să-l văd şi să discut cu el subiectul respectiv. Greşeala principală asupra căreia insistă preşedintele Vladimir Voronin şi în acest interviu la NIT este că un proces electoral democratic în regiunea transnistreană ar putea să aibă loc sub ocupaţie militară, cu prezenţa trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul nostru naţional. O afirmaţie de acest gen intră în contradicţie flagrantă cu norma legală, care spune clar, mă refer la aceeaşi lege organică, că un proces electoral democratic şi relevant în zona transnistreană, poate să aibă loc doar după încetarea stării de ocupaţie, după retragerea totală şi necondiţionată a armatei Federaţiei Ruse şi armamentului acestei ţări, depozitate, în momentul de faţă, pe teritoriul nostru, după reconstrucţia instituţiilor democratice, după instalarea unor forţe de pacificare sub mandat internaţional. Aceste „după” înseamnă desincronizarea procesului de retragere a armatei ruse de pe teritoriul nostru cu procesul de eventuală acordare a unui statut de autonomie regiunii transnistrene.

Să revenim, însă, la vechea discuţie şi contradicţie internă pe care o cunoaştem din momentul declarării independenţei ţării noastre. În timp ce Rusia impune, şi de această dată, sincronizarea, noi trebuie să ne menţinem pe poziţia desincronizării celor două procese. Noi nu putem accepta simularea unui proces electoral sub presiuni politico-militare externe. Totodată, Parlamentul Republicii Moldova este în deplină activitate, se află la jumătate de mandat. Nimeni, nici măcar şeful statului, cu atât mai puţin Vladimir Putin, nu are dreptul să pretindă întreruperea mandatului aleşilor poporului Republicii Moldova, a celor 101 deputaţi, aşa cum sunt ei. Şi nu mă interesează câtuşi de puţin în ce măsură Preşedintele Voronin poartă sau nu respect pentru instituţia parlamentară. Orice cetăţean al Republicii Moldova, inclusiv preşedintele Voronin, trebuie să aibă o atitudine respectuoasă faţă de Legislativul ţării, care trebuie să-şi ducă la capăt mandatul pe care şi l-a obţinut în mod legal fiecare deputat în parte. Atunci când dânsul, şi în interviul citat, spune: „Vom organiza de două ori alegeri în două circumscripţii”, deci, două cicluri electorale pentru Parlament, cine a decis acest lucru? Dacă domnia sa are o propunere, să vină în Parlament să o facă, iar Parlamentul va decide dacă e sau nu e cazul să se dea curs acestei propuneri. Pe de altă parte, când vorbim despre un proces electoral democratic, dincolo de condiţiile minime ale unei atmosfere destinse şi de funcţionare a instituţiilor statului de drept în această parte a ţării noastre, nu trebuie să uităm şi de alt aspect: la un proces electoral pentru alegerea Parlamentului participă exclusiv cetăţenii ţării respective. Prin urmare, ulterior, când va veni momentul, după demilitarizarea acestei părţi a ţării, va trebui să ţinem cont de faptul că într-o astfel de campanie electorală va putea să participe doar persoanele care deţin legal cetăţenia Republicii Moldova. Pe de altă parte, Republica Moldova, reprezintă o circumscripţie electorală unică. Primul Legislativ al ţării, când a stabilit sistemul proporţional şi Republica Moldova ca o circumscripţie naţională a sistemului electoral proporţional, a luat în calcul foarte reuşit această situaţie de conflict îngheţat, astfel încât deputaţii să fie relevanţi pentru întregul teritoriul şi pentru întreaga populaţie. Ceea ce încearcă acum Rusia prin intermediul lui Vladimir Voronin să impună Republicii Moldova este disocierea celor două părţi ale teritoriul nostru naţional. Practic este un atentat la unitatea teritorială a ţării. Intenţia de a croi o a doua circumscripţie electorală, după conturul zonei separatiste, aşa-numitei rmn. Prin urmare configuraţia acestei circumscripţii ar trebui să se suprapună pe locul aflării forţelor militare ruse de ocupaţie, ceea ce este aberant sub aspectul dreptului internaţional şi al dreptului naţional şi reprezintă, de fapt, o capitulare în faţa presiunilor Federaţiei Ruse, care întotdeauna a utilizat Transnistria doar ca pârghie de menţinere sub controlul său a întregii Republici Moldova. Problema Transnistriei nu există în mod separat, ea reprezintă doar un instrument de exercitare a controlului asupra ţării noastre. Un alt aspect care mă pune în gardă şi care nu se încadrează cu norma legală a Republicii Moldova, este încercarea de a elimina partenerii occidentali din procesul de reglementare a diferendului transnistrean. Oricâtă retorică ar face preşedintele Voronin pe marginea respectului pe care i l-ar purta formatului „5 plus 2”, la ora actuală se observă cu ochiul liber că formula pe care o preferă Vladimir Voronin şi pe care a impus-o Putin, este „1 plus 1”. Adică ei doi să decidă şi după aceea să pună în faţa faptului împlinit atât opinia publică din Republica Moldova şi clasa ei politică, instituţiile statului, cât şi partenerii occidentali. De fapt, este o tactică pe care noi o cunoaştem încă din noiembrie 2003. Memorandumul Kozak s-a axat pe aceeaşi idee, pe acelaşi procedeu tactic, o hârtie cu valoare politică semnată de preşedintele Rusiei şi Preşedintele Republicii Moldova, care după aceea a fost prezentată comunităţii internaţionale ca soluţie pentru diferendul transnistrean. Este absolut incalificabil faptul că Preşedintele Voronin, şi de această dată, vorbeşte într-un mod totalmente ireverenţios despre aleşii locali ai Republicii Moldova, care şi-au obţinut mandatele în urma încrederii acordate de către poporul nostru, ceea ce nu se încadrează sub nici o formă în mandatul unui şef al statului, deoarece respectul pe care trebuie să-l poarte şeful statului faţă de organele puterii locale trebuie să fie unul necondiţionat şi total. Iar maniera batjocoritoare în care vorbeşte despre primarul general al capitalei, ca şi despre consilierii municipali, se înscrie pe aceeaşi optică războinică pe care preşedintele Voronin a reluat-o după doi ani de pauză în raporturile domniei sale cu opoziţia. Faptul că Preşedintele Vladimir Voronin nu i-a felicitat imediat după alegeri pe toţi aleşii locali din Republica Moldova şi nu i-a încurajat pe aceştia să colaboreze cu puterea centrală, cu Guvernul, cu Parlamentul, cu Preşedinţia, pentru rezolvarea unor probleme de ordin economic, pentru eficientizarea actului administrativ în Republica Moldova, este un semnal de îngrijorare. Iar faptul că domnia sa nu a găsit de cuviinţă să-l felicite personal pe Dorin Chirtoacă pentru succesul obţinut, fie măcar şi telefonic sau printr-o telegramă, dacă nu în cadrul unei întâlniri, reprezintă şi el un semnal extrem de alarmant pentru societate. Înţelegem şi cu această ocazie că preşedintele Voronin este pus pe picior de război cu puterea locală, acolo unde ea nu este dominată de exponenţii Partidului Comuniştilor. Eu cred că este cazul ca preşedintele Voronin să facă un efort să înţeleagă că ideea de cooperare, de conlucrare, de dialog constructiv între puterea centrală şi puterea locală, inclusiv cea din municipiul Chişinău, este în beneficiul cetăţenilor, dar şi în beneficiul domniei sale. Războiul pe care l-a declanşat preşedintele Voronin este unul nedorit, unul regretabil şi este unul care ar putea să aibă un efect de bumerang chiar asupra domniei sale.

– Preşedintele Voronin constată în acest interviu că relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, precum şi relaţiile Republica Moldova – NATO ar avea un trend ascendent. Foarte multă lume are o altă opinie. Cum apreciaţi dumneavoastră aceste relaţii, prin prizma Planului de acţiuni, atât cu NATO cât şi cu UE?

– Cât priveşte relaţiile cu Uniunea Europeană şi măsura în care am îndeplinit sau nu angajamentele luate prin Planul de Acţiuni UE – Republica Moldova, se va vedea foarte repede atunci când vom ajunge la momentul expirării celor trei ani de zile. Cunoaştem însă că din rapoartele intermediare, nenumăratele critici pe care le-a adus Comisia Europeană Republicii Moldova la capitolul justiţiei, la capitolul corupţie, la capitolul autonomie locală, la capitolul legislaţiei vizând partidele şi finanţarea partidelor politice, la capitolul audiovizual şi libertate de exprimare în general, la capitolul libertatea întrunirilor, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului care trebuie să fie reglementate prin actele legislative şi normative din Republica Moldova, necesită îmbunătăţiri rapide şi substanţiale, iar la compartimentele unde Republica Moldova, prin legislaţia adoptată mai recent, a făcut progrese considerabile, peste tot se remarcă o discrepanţă majoră dintre legislaţie şi practici. Faptul că Republica Moldova este mereu vizată ca ţară unde se aplică în mod metodic şi criminal tortura ca instrument de constrângere a celor anchetaţi sau deţinuţi legal sau ilegal, fie în instituţiile de detenţie preventivă, fie în închisori, reprezintă o latură sinistră a realităţii politice de astăzi a Republicii Moldova, care nu are nici o consecinţă asupra partidului de guvernământ, asupra persoanelor care conduc aceste domenii. Ministerul de Interne are aceeaşi conducere, Ministerul Justiţiei şi cei de la penitenciare au aceeaşi conducere. Nu am auzim nici o mustrare publică formală făcută de şeful statului sau de primul ministru celor care se fac vinovaţi de aceste crime şi abuzuri. Faptul că în Republica Moldova justiţia funcţionează vicios este binecunoscut din experienţa multor cetăţeni, dar şi din condamnările pe care le încasează ţara noastră în permanenţă la CEDO, de aceea eu nu aş fi atât de optimist şi cred că nu ar trebui să ne consumăm în retorici pozitiviste, ci să reluăm dialogul politic dintre putere şi opoziţie, să înţelegem răspunderea care ne revine, pentru realizarea unor proiecte pozitive şi constructive, dincolo de reacţiile personale sau de animozităţile care pot să se înregistreze ca urmare a campaniei electorale care s-a încheiat recent.

Cât priveşte gradul de realizare a Planului Individual Republica Moldova – NATO, este încă prematur să dăm o apreciere generală, însă este cel puţin surprinzătoare această insistenţă a preşedintelui Voronin asupra statutului de neutralitate a Republicii Moldova, care este trecută în Constituţie şi care nu este pusă la îndoială, cel puţin pentru moment, de către nimeni dintre cetăţeni. Constituţia este un document care poate fi modificat. Statutul de neutralitate poate fi modificat printr-o procedură destul de dificilă şi este normal să fie dificilă, caracterul unitar al statului, independenţa statului ca şi neutralitatea lui, pot fi revizuite doar în urma unui referendum naţional la care ar participa o majoritate considerabilă a populaţiei, din care cel puţin 50+1 din lista totală a alegătorilor s-ar pronunţa pentru eventuala renunţare la neutralitate. Am impresia că repetarea ritualică a acestei idei de păstrare permanentă a neutralităţii este cerută şi ea, ca şi alte cedări, drept confirmare a obedienţei ţării noastre faţă de Federaţia Rusă. NATO nu ne-a propus să aderăm la această organizaţie, NATO ne propune cooperare pentru aplicarea principiului de securitate colectivă, pentru perfecţionarea şi eficientizarea forţelor armate ale Republicii Moldova. Ceea ce este cu adevărat îngrijorător, şi este deja un fapt înregistrat în ultimile zile, este nedorinţa partidului de guvernământ de a adopta Concepţia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova, concepţie elaborată de comun acord cu mai multe instituţii ale statului, cu participarea reprezentanţilor societăţii civile şi cu discutarea şi aprobarea ulterioară la Consiliului Suprem de Sucuritate, document care este publicat pe pagina web a Ministerului de Externe a Republicii Moldova şi care iată este ţinut în sertare de majoritatea parlamentară, cred că nu fără participarea şefului statului. Când a fost sincer şeful statului, atunci când a pledat categoric pentru un text pozitiv şi necesar ţării noastre, care reprezintă şi garanţia de cooperare eficientă cu partenerii noştri externi în ceea ce priveşte apărarea colectivă şi securitatea naţională, sau atunci când se amână pentru la toamnă sau pentru nu se ştie când adoptarea unui document care este elaborat până la ultimul detaliu?

Sursa:flux.md

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ