Jocul Moscovei cu metode fine, de „dreapta”

0
10

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu consideră că Partidul Naţional Liberal, şi în speţă, vicepreşedintele acestuia, Anatol Ţăranu, face jocul Moscovei, folosind metode fine, de dreapta.

În replică la acuzele lui Ţăranu potrivit cărora Mihai Ghimpu, în calitate de jurist, a comis o gafă de neiertat care îl descalifică ca specialist în drept constituţional, atunci când s-a referit la pericolul ideii Uniunii Interstatale România-Moldova pentru caracterul unitar al statului român, preşedintele PL a opinat că nu are nevoie de aprecierea lui Ţăranu atunci când este vorba de cunoştinţele sale în drept constituţional.

„Am fost judecător şi acum sunt avocat. Sunt un om care prezintă probe. Nu trebuie să mă înveţe pe mine Ţăranu, care este de profesie istoric, expert în „Comunismul ştiinţific”, ce este drept constituţional. Acum el spune că toţi au colaborat, într-un fel sau altul, cu puterea sovietică. Fratele meu, Gheorhe Ghimpu, încă în 1971, a scris o scrisoare postului de radio Europa Liberă, în grafia latină, afirmând că Basarabia este ocupată de Uniunea Sovietică. Ţăranu, însă, în septembrie 1987 scria cărţi kominterniste şi ne spune că aşa au fost timpurile. Nu erau aşa timpurile pentru toţi. Ceea ce spune Ţăranu sau Pavlicenco pe mine puţin mă interesează. O spun cu toată responsabilitatea că astfel de oameni au distrus Mişcarea de Eliberare Naţională, iar acum folosesc lozinci frumoase despre unirea cu România, aderarea la Uniunea Europeană sau la NATO. Sunt oameni care au făcut şi fac jocul Moscovei, folosind metode foarte fine, pe dreapta. Am faptele lor şi ele vorbesc de la sine. Uniunea Interstatală Moldova-România ar putea fi un precedent periculos şi situaţia se poate agrava, ţinând cont de pretenţiile ungurilor şi secuilor din Transilvania. Rusia lucrează foarte bine în direcţia distrugerii statutului unitar român. Să citească Ţăranu Dreptul Constituţional sau Dicţionarul Explicativ al Limbii Române şi va afla ce înseamnă o uniune de state”, a conchis Ghimpu.

http://www.flux.md/p/index.php?action=show&idu=19794&cat=Cotidian National&rub=Politica&num=38

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ