Jordanii, unde-s banii?

0
44

Sute de milioane de lei datorii a acumulat Primăria mun. Chişinău în perioada cât a fost condusă de ultimii doi primari interimari (Vasile Ursu şi Veaceslav Iordan – n.r.). Complexul memorial „Eternitatea”, str. Pan Halippa, linii de troleibuze, complexul memorial al luptătorilor din Afganistan, toate au fost construite pe datorie.� Multe dintre aceste lucrări au fost efectuate în scop electoral sau din moftul preşedintelui Voronin, ignorându-se faptul că în bugetul local nu erau prevăzuţi bani pentru ele.

Datorie de 201 milioane lei

Raportul de activitate al Direcţiei generale finanţe din cadrul Primăriei mun. Chişinău, prezentat la începutul acestei săptămâni, a scos la iveală datorii enorme acumulate de administraţia publică locală pe parcursul ultimilor doi ani.� Conform datelor din 1 iunie 2007, datoriile creditoare ale municipiului cu termenul de achitare expirat constituie 201 mil. lei, ceea ce reprezintă aproximativ a şasea parte din bugetul municipal pentru anul curent. Valentina Văzdăuţan, şefa� interimară al direcţiei, susţine însă că cifra exactă a datoriilor va fi cunoscută abia la sfârşitul acestei luni, când vor fi făcute dările de seamă privind modul de executare a bugetului local în prima jumătate a anului curent. Văzdăuţan consideră că aceste rapoarte ar putea indica o datorie mai mare.�

145 milioane pentru „Termocom”

Cele mai mari datorii primăria le are faţă de S.A. „Termocom” – 145 mil. de lei. Aceşti bani reprezintă datoria administraţiei locale la achitarea compensaţiilor pentru populaţie la livrarea agentului termic pe parcursul lunilor ianuarie – mai 2007. La 25 ianuarie, curent, CMC a aprobat decizia de majorare a tarifelor la căldură. Atunci, consiliul a decis, cu votul consilierilor comunişti şi creştin-democraţi, ca populaţia să achite căldura până la sezonul următor de încălzire la preţul vechi, iar diferenţa de tarif să fie suportată din bugetul local. Menţionăm că mai mulţi consilieri şi reprezentanţi ai primăriei au declarat în acel moment că în bugetul local pentru 2007 nu sunt prevăzuţi şi nici nu există bani pentru acoperirea acestor cheltuieli.

Credit de la bancă

O sumă considerabilă (14,6 mil. de lei – n.r.) primăria datorează şi pentru efectuarea lucrărilor de extindere a str. Pan. Halippa. Costul total al lucrărilor efectuate este de 74,5 mil. de lei, dintre care doar 59,9 mil. de lei au fost achitate. Din bugetul de stat, pentru aceste lucrări, au fost alocate 7,4 mil. de lei, iar din bugetul de local – 2,5 mil. Restul, 50 de mil. de lei plătiţi de primărie, au fost luaţi credit din bancă (!).
Extinderea străzii Pan. Halippa s-a făcut în aprilie – august 2006. Amintim că peste câteva luni de la finisarea lucrărilor, Igor Seminovcher, directorul Agenţiei pentru Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului, a declarat că costul lucrărilor a fost mult exagerat, suma reală fiind de cca 34 mil. de lei. Calculele şi declaraţiile făcute de Seminovcher au fost însă trecute cu vederea.

Complexul „Eternitatea” reconstruit pe datorie

11,6 mil. de lei mai datorează primăria şi pentru reconstrucţia complexului „Eternitatea”, inaugurat cu mare pompă în august trecut de capii de stat şi primarul de atunci, Vasile Ursu. Complexul a fost reconstruit la indicaţia şefului statului. Referindu-se la originea datoriilor din acest caz, Văzdăuţan a declarat că iniţial se anunţase că lucrările vor costa 34,7 mil. de lei, ulterior însă suma a crescut până la 46,3 mil. de lei. „Tocmai această diferenţă dintre suma iniţială şi cea finală reprezintă datoria primăriei. CMC nu a prevăzut bani pentru cheltuieli suplimentare”, a menţionat sursa citată. Şi în acest caz Seminovcher a atenţionat că costul lucrărilor efectuate a fost umflat cu cel puţin 5 mil. de lei, dar n-a fost auzit.

Linie „electorală” de troleibuz

În timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, primăria Chişinău a adoptat şi a realizat mai multe proiecte care nu aveau acoperire financiară. E vorba de deschiderea unei linii de troleibuz pe str. Independenţei, din sectorul Botanica, şi� construcţia Complexului memorial „Feciorii Patriei”, consacrat luptătorilor din Afganistan. La deschiderea oficială a liniei de troleibuz care a costat cca 10 mil. de lei a participat Veaceslav Iordan, care, cu siguranţă nu se gândea în acel moment de unde va lua încă 5,4 mil. de lei pentru a plăti integral lucrările efectuate.

Lăsat cu buza umflată

Cu buza umflată a lăsat Iordan şi S.A. „Monolit”, antreprenorul care a efectuat lucrări la Complexul „Feciorii Patriei”. Potrivit lui Leonid Cerescu, directorul firmei, primăria a achitat doar jumătate din sumă. „Datoriile faţă de „Monolit”, prin intermediul subantreprenorilor, se cifrează azi la 5,1 mil. de lei”, a spus Cerescu, menţionând că şeful Direcţiei construcţii capitale, Ion Dermenji, le-a solicitat să efectueze aceste lucrări şi le-a garantat că le va plăti toată suma. Complexul memorial şi linia de troleibuz au fost inaugurate cu doar două săptămâni înainte de alegeri. Caracterul electoral al acestor evenimente, la care pe lângă Iordan a participat şi conducerea de vârf a statului,� este evident.�

„Nu avem de ales”

Alte datorii primăria le-a acumulat la proiectarea şi construcţia protecţiei teritoriului adiacent râului Golbocica (5,7 mil. lei), la amenajarea cartierelor din municipiul Chişinău (cca 10,7 mil. lei) şi la amenajarea trotuarelor în placă ornamentală (cca 3,9 mil. lei).

Referindu-se la aceste datorii, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a declarat că primăria va trebui să-şi onoreze obligaţiile şi să plătească datoriile. „Contează actele care au fost semnate şi din acest punct de vedere ne asumăm până la urmă această povară, nu avem de ales”, a încheiat primarul.

autor: Mariana RAŢĂ

sursa:http://www.jurnal.md/article/3586/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ