Jurnal de campanie: Ziua 1 | BASARABIA

1
13

VINERI, 28 IUNIE

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Zi plină, zi frumoasă, dar în același timp zi neagră, de doliu, Ziua ocupației sovietice. Astfel poate fi descrisă prima zi la cort, la lansarea propriu-zisă a campaniei.

După cum ziceam ieri, strângerea semnăturilor a început la Chișinău cu dreptul. Cortul nostru s-a văzut neîncăpător pentru toți cei care doreau să semneze. Oameni din varii categorii sociale și localități, cu mic, cu mare, au făcut coadă pentru a-și pune semnătura pe foaie, considerând că idealul național e mai presus decât oricare intrigi, opinie susținută-n totalitate și de către noi.

P301121kk78d Bucuria noastră s-a dublat atunci când l-am văzut pe Nicolae Dabija, apropiindu-se-n grabă de noi alături de alți tineri ce împărtășesc idealul național. Dumnealui ne-a asigurat că va semna pentru inițiativă, dat fiind faptul că e român cu acte în regulă, ceea ce nu-i permite să rămână indiferent.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Printre mulțimea oamenilor prezenți l-am remarcat și pe-un domn din București, care, văzând steagul românesc, a zis că semnează fără doar și poate, pentru că nu se îndoiește că Basarabia e România.

 

 

Indiferentă n-a putut să rămână nici Raisa Pădurean, director adjunct al singurului liceu românesc din Tiraspol, demonstrând că mai există conștiință națională și în stânga Nistrului.

raisa-padurean-actiunea-2012-aducem-basarabia-acasa

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Carabinierii, preț de câteva ore, cât au stat prin scuar, își aruncau privirea spre cort. Dorința interioară bate indiferența, unul dintre ei îndrăznind să se apropie de noi pentru a cere panglică tricolor. Ca apoi altul să facă același lucru, asigurându-ne că îi place panglica, pentru că ,,e simbolul nostru”.

Și după ce dimineață o bună parte din presă a trecut în vizită pe la noi, pentru a lua interviuri și a se interesa cum decurge campania, spre seară a poposit și-un post TV din Tiraspol, care, după cum ni s-a zis, a venit să facă un interviu despre unioniști. 🙂 Deci, suntem importanți. Sperăm să nu fie trunchiat mesajul, dar nici n-are de unde.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Și nu mică ne-a fost bucuria, dar și mirarea, când am văzut apropriindu-se de cortul nostru un vorbitor de limbă rusă, și, ulterior, altul. Primul și-a îndemnat și prietenul să semneze în semn de susținere, afișând un zâmbet ce egala cu satisfacția. Cel de-al doilea domn, Nazaria, a venit în grabă la cort, vorbind în rusă și cerând să semneze fără a avea alte întrebări. Pentru a ne asigura că domnul nu are viziuni contrare, unul dintre voluntarii noștri l-a întrebat dacă știe pentru ce semnează, la care dumnealul a declarat următoarele: ,, я болъше румын чем ты :)” (trad. Eu sunt mai român decât tine), pe cât de simplu, pe atât de frumos, asigurându-ne că e român, chiar dacă nu poate să vorbească-n ,,limba vechilor cazanii”, dar promite că se va strădui să învețe.

Forfota și emoția ce plana în Scuarul Europei nu poate fi reprodusă în totalitate, însă fermă ne e credința că acestea ne vor însoți până la capăt, fiind și mai intense. Astfel, cu ușurință putem pune zilei de 28 iunie următoarea etichetă: zi plină. Datorită multitudinii evenimentelor, șiroiului de oameni, dar și-a dorinței românilor moldoveni de-a reveni acasă.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

946526_539923632709746_885418401_n

944465_539921946043248_856599288_n999010_539921949376581_796107984_n

Constatăm cu prisosință că basarabenii vor acasă!

www.basarabia-acasa.ro

1 COMENTARIU

  1. Felicitari pentru campanie, va doresc putere s-o duceti pana la capat. Pe undeva prin Romania, voi ajuta si eu la strangerea de semnaturi…

LĂSAȚI UN MESAJ