Jurnal de campanie: Ziua 31

0
16

VINERI, 7 IUNIE

Nici o pătură a societății nu este lăsată deoparte pentru transmiterea adevărului istoric și pentru sensibilizarea tuturor cetățenilor spre reunirea celor două state românești.

Este și cazul instituțiilor de învățământ, unde, fie prin elevi, fie prin profesori, am întâlnit receptivitate.

Elevii clasei a 10-a B a Liceului Teoretic ,,Constantin Brâncoveanu” din București, care au colegi basarabeni, au scris bilețele cu mesaje care se regăsesc peste tot în țară:

Semnături au început să se colecteze și în Colegiul ,,A.I. Cuza” din capitală, unde chiar directorul a lansat un apel spre strângerea semnăturilor, în cancelarie. Nu știu ce gândiți dumneavoastră despre inițiativa mea, dar pentru mine, ca român (și poate în plus ca moldovean de dincoace de Prut), Basarabia reprezintă o rană și o aspirație, o speranță, şi-a încheiat apelul profesorul Ionel Tunaru, căruia îi mulțumim pentru susținere și pentru faptul că dascălii noștri înţeleg să ne sprijine elanul.

www.basarabia-acasa.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ