Jurnalul National: Limba Română sărbătorită în Piaţa Universităţii

0
1

Basarabia pamanat romanesc
2007 08 31| de Ovidiu Ciutescu, Corina Andriuta


A plecat din Chişinău. Imediat după ce, în 1989, fraţii de peste Prut au sărbătorit graiul lui Eminescu. Apoi le-a fost interzisă această bucurie. De doi ani, în Piaţa Universităţii, câţiva tineri organizează Concertul Limbii Române. Astăzi, începând cu ora 16.00, toată suflarea românească este aşteptată în Piaţa Universităţii să celebreze LIMBA ROMÂNĂ de pe ambele maluri ale Prutului.

PREMIERA. Concertul Limbii Romane, din 31 august 2006, a fost o premiera pentru Bucureşti: o sărbătoare care îşi are originile la Chişinău în 1989, prin trecerea la grafia latină, dar a cărei celebrare a fost interzisă în 2006 de regimul comunist din Republica Moldova. Tradiţia a fost continuată la Bucureşti. 2007 aduce o nouă premieră: concertul Limbii Române va avea loc simultan, la Bucureşti şi la Chişinau. Pe ambele maluri de Prut limba română va fi cinstită cum se cuvine.

PRO BONO. Concertul de la Bucureşti va începe pe treptele TNB din Piaţa Universităţii, de la ora 16.00. Organizatorii (Asociaţia 21 DECEMBRIE 1989, CONSILIUL MONDIAL ROMÂN şi grupul de acţiune NOII GOLANI) au reuşit aducerea a 10 trupe, care vor cânta pro-bono. Altar, Veritasaga, Travka, Nimeni Altu’, Brugner, Bucium, Dagga, Huliganii, sek93 şi Katana vor încerca să vă ţină în priza acestui eveniment cât mai multe ore posibil, promit organizatorii. În Moldova concertul este organizat de primaria Chisinaului, invitati fiind si artisti din Romania, cum ar fi Tudor Gheorghe sau 3 Sud-Est.

PROBLEME. Organizatorii evenimentului au avut destul de multe probleme, beţele în roate în reuşita acestui eveniment venind chiar din partea autorităţilor române. „Sistemul de vize impus de România cetăţenilor din Republica Moldova a creat dificultăţi în organizarea concertului de la Bucureşti. Astfel, la cererea noastră de a acorda vize componenţilor trupei de hip-hop Huliganii, funcţionarii de la Consulatul Roman din Chişinau le-au cerut acestora „certificate de cântăreţi”. O absurditate pentru care a trebuit să organizăm un protest în faţa Ministerului Afacerilor Externe. Răspunsul la anunţul acestui protest, din partea autorităţilor române, a fost prompt, cei doi componenţi ai trupei fiind chemaţi la consulat pentru încă un interviu pentru acordarea vizei, situaţia urmând a fi reglementată. Totuşi, în mintea noastră, rămâne un semn de întrebare asupra celorlalte persoane care încearcă să vină în România şi se lovesc de absurdităţi de genul celei de mai sus: ei ce mai pot face?” – se întreabă organizatorii unui eveniment ce tinde să devină tradiţional şi al cărui scop este unul simplu, acela de a ne simţi români pe ambele maluri ale Prutului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ