RSS Feed

Katyn-ul românesc

0

decembrie 5, 2010 by Românism

”Dovedește că în regimul comunist binele poate fi realizat

numai întâmplător, pe căi ocolite, ocolite și nelegale,

nelegale adică neconforme cu principiile,

prin urmare neprincipiale.”

(N. Steinhardt, ”Jurnalul fericirii”)

Este greșit să considerăm că teroarea comunistă asupra populației românești a început cu anul 1944. Nu, aceasta începe cu tragicul an 1940. Imediat după ocupație, asupra Basarabiei și Bucovinei de nord s-a năpustit o mulțime de politruci și NKVD-iști. Aproximativ 1122 foști funcționari din administrația română, 2000 de salariați ai Căilor Ferate, și foștii membri ai Sfatului Țării au fost arestați sau uciși.

Genocidul asupra populației din teritoriile ocupate poate fi confirmat de mai multe episoade desfășurate atunci. În următoarele rânduri voi încerca să realizez o schiță cronologică a masacrelor programate de trupele NKVD (celebra Troika) asupra populației civile. Aceste evenimete, discutate mai mult sau mai puțin în presă, de teama să nu deranjeze anumite părți, riscă să devină pietre de moară care vor atârna greu asupra propriei noastre conștiințe, dacă nu vom cinsti memoria celor care au murit pentru simplul fapt că s-au născut români. Degeaba ne aruncăm deseori în discursuri demagogice mascate de sentimente patriotarde, dacă nu suntem în stare să spunem răspicat că nu ne-am uitat părinții. Degeaba ne comformăm ori de câte ori o mare putere ne impune ceva, vom pierde întotdeauna; și cel mai grav e să-ți pierzi memoria, conștiința de sine. Să nu mergem pe principiul supunerii, după cum spune proverbul: ”Capul plecat sabia nu-l taie”, căci vom rămâne fără cap și fără sabie. Orice țară care a trecut prin experiența sovietizării își are propriul Katyn, cea mai gravă problemă e că nu știm nimic despre el.

Genocidul desfășurat de sovietici asupra populției românești la

Fântâna Albă

Despre ce s-a întâmplat la Fântâna Albă ne povestește istoricul militar Mircea Dogaru în cartea sa ”Bătălia pentru România: dialog pe calea undelor”. În următoarele rânduri voi reproduce pe scurt declarațiile a doi martori, Moș Ivan lipoveanul din Climăuți și Constantin Țoiu din satul Igiești, de lângă Storojineț. Autorul menționează că mărturiile lor se regăsesc în articolele publicate în 1991 în ”Dreptatea” de inginerul Savu Octavian și în memoriile veteranului de război Ioan Ambrosă, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul.

”<<Pe 29 iunie 1940 – declară Moș Ivan lipoveanul – făceam treabă pe lângă mănăstirea lipovenească de la Fântâna Albă. Aveam pe atunci doar 16 ani. Tata era concentrat în armata română, mama se afla în Climăuți cu frații mei mai mici, iar eu eram la bunica, la Fântâna Albă. Sâmbătă dimineața am văzut în sat venind mulți soldați sovietici pe tancuri. Au început să monteze stâlpi de graniță și să are o fâșie de pământ pe care au stabilit o strajă strașnică. Erau ploi foarte mari în acele zile. Lanurile erau coapte dar nu le puteam secera. Mereu din zona ocupată încercau să treacă români care voiau să se refugieze dincoace. Soldații, între care erau mulți cazaci și cerchezi, îi împușcau fără prea multe discuții.>>

<<În ziua cedării Bucovinei de nord eram acasă – relatează Constantin Țoiu – Nu m-am refugiat atunci că nu mă înduram de recoltă și nu bănuiam ce putea să mi se întâmple, mai ales căpe Sirețel și pe Siret aproape toate satele erau românești vechi – Tărășeni, Suceveni, Bănila, Poiana Mare, Boian, Igiești, Adâncata, Hliboca, Volcineț, Crasna, Ciudei, Sinăuții Vechi și altele. La început noile autorități sovietice nu prea ne-au făcut necazuri, nouă, țăranilor mai săraci. Ne-au lăsat să strângem recolta, ne-au luat ceva cote, apoi au făcut colhoz. >>

De ce țăranii au fost inițial cruțați, ne explică Moș Ivan lipoveanul: fiindcă prioritatea ocupantului era lichidarea elitei spirituale și economice românești.

<<Toată vara, mai ales noaptea, tot dispăreau din sate oameni dintre cei mai bogați și intelectuali, majoritatea români, dar și dintre cei de altă nație: nemții care nu plecaseră în Germania în primăvară, evrei, mazuri din Tereblecea (grup etnic polonez din regiunile Mazuria și Mazovia) sau Cupca, și chiar ucraineni din singurul sat în care erau pe atunci, Cerepcăuți. Celelalte sate de pe Sirețel sau Siretul mare erau de români. Printre cei rămași umblau diferiți lămuritori care provocau lumea să treacă în grupuri cât mai mari înspre România. >>

Ce era cu acești lămuritori și cum s-a desfășurat masacrul premeditat de ocupant, ne explică, în continuare victima, Constantin Țoiu: <<Prin sat circulau străini, mai mult transnistrieni care încercau să ne lămurească să trecem în România. Nu ni se dau acte, dar ne lasă să trecem dacă ne strângem în grup mare. Ne-am luat după spusele lor, fără să bănuim ce ni se pregătea. Într-o zi, în preajma Mării mici (deci pe 8 septembrie) ne-am strâns toți din toate satele care vroiam să trecem noua graniță, în coloană, cu popi și prapuri în frunte și ne-am îndreptat către Fântâna Albă, așa cum am fost sfătuiți, că acolo se va deschide o trecere de graniță. Dar când urcam coasta dealului, din tufe au început să răpăie mitraliere în mulțimea celor aproape 15 000 de oameni câți eram, omorând fără milă. Eram familii întregi cu copii și bătrâni cu tot. Pe cei care au reușit să fugă înapoi în vale îi așteptau niște camioane militare sovietice. Au fost prinși peste 3000 de oameni și duși cu forța în Kazahstan și Karaganda, în raionul Pavlodar cum am aflat mai târziu. Alții, printre care și eu, am fugit pe Sirețel în sus spre Crasna, și am reușit să trecem granița prin pădurea Bâlcii.

Am ajuns la Șarul Dornei, unde am stat ascuns aproape un an, îmbrăcat în femeie, căci mă temeam mereu să nu vină după mine. Mai târziu m-am stabilit în Rădăuți, am muncit unde am găsit de lucru, ocupându-mă mai ales de monumente, în cimitire. De familie nu mai știu nimic, nici nu am încercat să aflu! >>

De partea cealaltă, a oamenilor simpli care nu aveau vina de a se fin născut români, Moș Ivan confirmă: <<De Sf. Mărie eram la biserică. Nu se terminase bine slujba că am auzit în vale, nu departe de satul Volcineț, rafale prelungite de mitraliere care au durat cam 2 ore. După un timp au intrat în biserică mulți ofițeri ruși care au luat toți bărbații mai în putere, ne-au cerut să luăm hârlețe și ne-au dus jos, în vale, unde am văzut o mulțime de morți. După haine mi-am dat seama că erau români. Soldații ne-au pus, sub amenințarea armelor, să săpăm 35 de gropi. Țin bine minte numărul. Când au fost gata, ne-au pus să cărăm morții și să-i punem în gropi, câte 200 pentru fiecare. Au mai venit și alți soldați care au cărat morții la gropi. Tot ei au cărat și pe cei răniți pe care noi nu i-am luat – că puteau fi salvați, că nu muriseră. După ce s-a terminat căratul ne-au pus să aruncăm peste ei lut, să acoperim gropile. Care dintre lipoveni nu putea rezista sau încerca să fugă, îl împușcau pe loc. Cred că acolo, în gropile acelea, sunt peste 7000 de morți, români.

Peste un an, când a venit armata română și a eliberat zona, li s-a făcut slujbă, sfeștanie mare cu mulți preoți. Toată coasta dealului era plină de lumânări ce se vedeau de departe și au ars zile și nopți la rând. S-au pus și cruci mari care astăzi nu mai sunt. Le-au strâns sovieticii în 1944. Morții nu au mai fost scoși. Sunt și azi acolo, dar locul s-a mai nivelat. Greu se mai cunoaște. >>” [1]

Gropile comune de la Tătarca

Înainte de a relata despre un alt eveniment tulburător, ce s-a întâmplat de data aceasta lângă localitatea Tătarca (Odessa), trebuie să aminetsc și de masacrul grupului de rezistență antisovietică Majadahonda, membrii căruia au fost asasinați de trupele NKVD în momentul când trupele române se apropiau de Chișinău. De asemenea, în aprilie 1940, la Hâncești a avut loc o revoltă împotriva comuniștilor în urma căreia au fost arestați 73 de români.

În noaptea de 12-13 iunie 1941 (aproape simultan cu represiunile din Țările Baltice), au fost arestate și deportate în Siberia și Kazahstan, 18 392 persoane din R.S.S. Moldovenească, iar din celelalte părți ale Basarabiei ca și din Bucovina de nord (teritorii înglobate în R.S.S. Ucraina), alte 11 844 persoane (97% din aceștia – români). Trebuie să  remarcăm faptul că această deportare în masă avea loc cu două săptămâni înaintea Operațiunii Barbarossa, prin care Hitler viola înțelegerea cu Stalin.[2]

Studiul articolelor apărute în ziarele din anul 1943 ne poate demonstra, că atenția era îndreptată în mare parte asupra evoluției operațiilor militare. În special, era abordată situația  frontului din Est și nordul Africii. Pe ultima pagină a ziarelor ”Timpul” sau ”Universul” erau prezentate relațiile dintre Aliați, exploatându-se contradicțiile ivite între aceștia. Începând cu luna aprilie, odată cu descoperirea la Katyn a masacrului comis de trupele NKVD asupra grupului de ofițeri polonezi, în presă au fost alocate spații ample pentru abordarea crimelor comise de sovietici pe teritoriile ocupate. Descoperirea a fost făcută publică de Berlin, iar aceasta a înveninat relațiile dintre Moscova și guvernul polonez aflat în exil la Londra. Interesant este faptul că presa românească nu dezvăluie o descoperire similară, făcută în același interval de timp lângă Odessa și anchetată de organe. Informația respectivă fusese furnizată de un fost agent NKVD. În prezent deținem multe informații referitoare la crimele comise de comuniști după lovitura de stat din Octombrie 1917, începând cu asasinarea familiei țarului, și mai ales despre cele din perioada stalinistă. În luna octombrie 1991, de exemplu, în presă apare o știre despre descoperirea în vestul Mongoliei, a unei gropi conținând resturi pământești ale miilor călugări budiști, uciși din ordinul lui Stalin.

Trebuie să amintim că unii dintre cei deportați în 1941 nu au ajuns niciodată acolo. Despre soarta lor ne vorbesc documentele[3] pe care le voi prezenta în coninuare.

Primul document reprezintă un raport înaintat de locotenent-colonelul Traian Borcescu, din cadrul Serviciului Special de Informații, către Secția a 2-a a Marelui Stat-Major:

”CĂTRE MARELE STAT-MAJOR

SECȚIA A II-A

1.06.1943

Din investigațiile efectuate de către organele acestui serviciu cu privire la suprimarea unor persoane de către NKVD și îngropate în cimitirul din Odessa, s-au constatat următoarele:

Pe terenul denumit <<Spolka>> situat la km 7 al liniei ferate Odessa – Ovidiopol, între suburbia Tătarka și aerodrom, s-au descoperit gropile comune ale victimelor NKVD.

Lucrările de deshumare, ordonate de Serviciul Pretoral Militar al Odessei, au început la 22 aprilie 1943.

Concomitent cu săpăturile, s-au întreprins cercetări pentru a stabili cu exactitate și a verifica informațiile relative la proveniența victimelor și la împrejurările în care au fost ucise.

Din declarațiile luate locuitorilor din vecinătatea terenului <<Spolka>> , rezultă că organele NKVD le aduceau noaptea, cu un camion închis și le aruncau în groapa comună, care era imediat astupată și nivelată.

Totodată, mai rezultă din aceste declarații, că circulația era cu desăvârșire interzisă pe drumul paralel cu terenul în chestiune care era păzit în mod sever.

Investigațiile au stabilit că execuțiile săvârșite de NKVD s-au intensificat după ocuparea Basarabiei și Bucovinei de nord.

Ioan Halip, Grigore Tatarcu și Alexandru Ivanov, locuitori din Basarabia și Bucovina, în prezent domiciliați la Odessa, aduși la fața locului, și-au recunoscut, printre cadavre, rudele lor, deportate de NKVD după cedarea teritoriilor (anexele 1, 2, și 3)[4].

Comisia pentru examinarea cadavrelor și stabilirea împrejurărilor în care au fost suprimate vicimele au ajuns la concluzia că acestea au fost ucise prin împușcare în ceafă de la o foarte mică distanță, vechimea execuțiilor fiind de 2-3 ani, iar îmbrăcămintea găsită în una din gropile comune amintește de portul basarabenilor și bucovinenilor.

În prezent săpăturile din acest cimitir au fost sistate.

Fotografiile alăturate înfățișează rezultatul săpăturilor efectuate.

Despre rezultatul acestor săpături s-a făcut cunoscut și Președinției Consiliului de Miniștri (Cabinetul Militar).

p. Șeful Serviciului Special

de Informații

locotenent colonel Traian Borcescu[5]

Următorul document reprezintă un proces-verbal și concluziile comisiei medico-legale care a cercetat cadavrele descoperite. Important este că acestea sunt semnate de experți ruși din Odessa:

Anexa 4

PROCES VERBAL

Odessa, 6 mai 1943

Comisia compusă din: doctor Sapocichin K.I., vicedirector al Direcției medico-sanitare, Grubianu N.I., administrator al Stației de Dezinfecție, și docent Fidlovschi I.I., șeful expertizei medico-legale, în prezența caporalului jandarm Tatarciuc Grigore de la Serviciul Pretoral Odessa, la cererea d-lui Pretor lt. col. Niculescu M. Nr. 100 din 30 aprilie 1943, am procedat la examinarea mormintelor în urma dezgropărilor, în apropiere de oraș, lângă drumul spre Tătarca.

Examinarea mormintelor s-a făcut în vederea luării măsurilor de înmormântare a cadavrelor, a măsurilor pentru prevenirea epidemiilor, pentru stabilirea datei când au fost îngropate cadavrele și cauzei adevărate a morții.

Mormintele se află pe locul unde altă dată s-a depozitat gunoi, departe de orice locuință.

Cinci morminte sunt dispuse în neregulă, din care 3 se prelungesc izolate și departe de celelalte. Fiecare mormânt reprezintă o groapă adâncă și lată, cu pereți drepți. În fiecare mormânt se află cadavre scheletizate în dezordine și în cantitate apreciabilă; unele dintre acestea (două) sunt în stare de saponificare unită cu mumificație, iar pe altele spânzură țesătură parțial păstrată în stare de saponificare. Aparatul de legătură la cadavre în general este bine păstrat.

Pământul pereților gropilor prezintă un amestec, se rânduiesc nisipul, gunoiul și argila. Hainele caracterizând bărbații și femeile, s-au păstrat suficient. Îmbrăcămintea din paltoane groase din postav, din haine și pantaloni de postav, parte de ață, bluze femeiești de mătase. Se găsesc paltoane de suman, de același material se găsesc și pantaloni. Astfel de îmbrăcăminte este cea a basarabenilor și bucovinenilor. Peste acestea se găsesc și mantale militare. În picioarele cadavrelor sunt ghete, deoparte se găsesc ghete de galoși, galoși sunt și îndeoparte și de ghete, iar unele cadavre au cizme simple. Printre îmbrăcăminte se observă plăpumi de postav de fabrică și pene mărunte de păsări, iar prin unele locuri printre bucățile de îmbrăcăminte, parte putrede, se găsesc îngrămădiri mari, care, fapt ne dă dreptul să credem că acestea au provenit din pene. După cum se poate observa, [exista o] variație de îmbrăcăminte bărbătească și femeiască. S-au descoperit obiecte de primă necesitate, de exemplu: o cană de metal, o cutie de celuloid pentru săpun, tub de celuloid cu perie de dinți în el etc.

La cadavru cu păr lung (femeie) păstrat parțial mulțumită saponificației se văd mâinile legate cu funie. La examinarea scheletelor și a craniilor se constată urme evidente de răniri cu arme de foc în regiunea cefei. Rănile la unele cranii au ieșiri, iar altele nu. Aspectul tuturor cadavrelor scheletizate este același.

Având în vedere întrebările puse de Serviciul Pretoral Militar, Comisia a socotit necesar a se lua 4 cranii pentru cercetări medico-legale speciale. Dintre aceste cranii unul are o rănire cu ieșire și celelalte fără.

În ceea ce privește măsurile sanitare în legătură cu dezgropările, Comisia este de părere că, cadavrele scheletizate provenind cu evidență de la oameni deplin sănătoși, având semne vizibile de moarte provocată – împușcare – în prezent nu mai sunt periculoase, dar având în vedere că gropile sunt deschise, iar cu venirea zilelor calde ce pot transporta produsele descompunerii cadavrelor pe alimente și oameni, Comisia crede necesar că înhumarea acestor cadavre să se facă cât mai curând.

Întrucât cadavrele în general nu au date pentru identificarea lor, ele trebuie lăsate pe loc în gropile comune și tratate în prealabil cu clorură de var.

Comisia crede necesar pentru o mai deplină caracterizare a vicitmelor, să se examineze amănunțit îmbrăcămintea acestora din care examen se va trage concluzia

Vice-Director al Direcției medico-sanitare

Doctor Sapocichin K.I.

Prezenta copie tradusă din limba rusă în limba română fiind conformă cu originalul.[6]

Anexa 5

Concluzie

La cercetarea în legătură cu cadavrele descoperite în apropiere cu Tătarca:

Pe baza datelor examenului detaliat și a autopsiei a 4 cranii ce au fost luate din gropi, după cum s-a arătat în procesul-verbal, s-a ajuns la următoarele concluzii:

1. Toți cei 4 inși cărora le-au aparținut aceste cranii, prezintă răniri de același fel prin împușcare în partea de jos a cefei. La 2 rănile craniilor erau cu ieșiri în regiunea ochiului stâng și la baza craniului, la alții 2 fără ieșiri.

2. Împușcăturile au fost făcute din arme cu bătaie nu prea puternică, cu gloanțe de plumb, calibru f.f.mm. Drept astfel de armă a putut servi (probabil) o armă militară de calibru mic.

3. Împușcarea s-a făcut la distanță foarte mică, sau aproape fără distanță.

4. Împușcăturile de acest fel de obicei se făceau de o mână experimentată la executări (în URSS).

5. Din cei 4, trei erau cu multă probabilitate bărbați și una femeie, în etate de la 20-40-45 ani.

6. Având în vedere condițiile păstrării cadavrelor, aspectul general al cadavrelor, ajungem la concluzia că vechimea morții celor arătați este de doi, până la trei ani.

Consultant al expertizei medico-legale

Șeful catedrei medicină legală

la Universitatea Odessa

Profesor (ss) Jmailevici F.N.

Șeful expertizei medico-legale

Docent (ss) Fidlovski I.I.”[7]

Al treilea document, foarte important, este o notă informativă adresată Serviciului Special de Infrmații, semnată cu pseudonimul Kor.-Marin. Acest document aduce lumină asupra prudenței organelor române și a Legației germane cu referire la crimele sovietice. Evoluția afacerii Katyn, deja publicată în presă, ne explică Cristian Troncotă, a determinat o atitudine rezervată din partea Legației germane de pe teritoriul rusesc. Se răspândise zvonul că victimele de la Katyn erau evrei împușcați de naziști. Ideea alcătuirii unei comisii internaționale pentru a investiga cazul era practic irealizabilă din cauza războiului, de aceea, părțile în cauză s-au adresat Crucii Roșii Internaționale. Responsabilitatea faptelor comise de NKVD-ul comunist a fost recunoscută de guvernul sovietic abia în 1990. Până atunci, a persistat un mister voit întreținut. Iată conținutul notei informative:

”28 Aprilie 1943

S.S.I. Grupa Politică

Dosar  <<Legația Germană>>

NOTĂ

Din bună sursă a Legației Germaniei, s-a putut înregistra zilele acestea , că autoritățile germane din teritoriul rusesc ocupat intenționează să lanseze în opinia publică mondială o nouă afacere Katyn, unde se știe că u fost asasinați o mare parte din corpul ofițeresc polon.

Primele zile de Paști, această știre a căpătat consistență și se precizează că între Odessa și Tătarca (7 km de Odessa) s-a descoperit o groapă comună unde erau îngropate aproximativ 4000 de cadavre.

Această știre a circulat în cercurile maniste[8] și evreiești din Capitală, fiind prezentate sub aspectul contrariu celor comunicate de Legația germană și anume că este vorba de cadavrele evreilor asasinați în diferite ocazii de germani și mai mult chiar, Mareșalul a plecat la Odessa pentru a înăbuși izbucnirea acestui scandal.

Din șoaptele înregistrate de evreii rusofili, se pot trage indicii că puterile aliate cu concursul agenților comuniști, intenționează, pe baza materialului strâns de la declararea războiului încoace (fotografii, declarații a ofițerilor români și germani, statistici – mare parte din materialul documentar și informativ fiind deținut personal de Maniu), să dea o replică pe plan internațional afacerii de la Katyn.

Ieri dimineață, Legația germană se mai afla în posesia următoarelor date:

Operațiunea de identificare a cadavrelor este în curs.

Ea este îngreunată prin faptul că s-au găsit mai multe schelete, dar după anumite indicii se poate spune că este vorba despre asasinarea în masă a populației românești evacuată din Bucovina și Basarabia, după cum altă sursă precizează că ar putea fi vorba de cadavrele ucrainenilor sau a rușilor ostili regimului sovietic.

În cursul după-amiezii de ieri, Legația germană este surprinsă (Agențiile de presă care lucrează direct cu Legația) că guvernul n-a dat încă comunicat în această afacere.

Seara, s-a putut ști că s-a comunicat presei o știre <<din sursă oficială>>, dar care a fost reținută de cenzură.”[9]

Într-o altă notă informativă, din 2 mai 1943, același Kor. comunica: ”În general – două elemente aflate azi în posesia Legației germane – situația se prezintă astfel: <<După părerea celor care au asistat, s-au descoperit până acum circa 1000 de cadavre și identificarea sumară a permis să se constate că este vorba de basarabeni asasinați pe timpul ocupației sovietice, se crede că în aceeași groapă au fost aruncate circa 3-4 mii cadavre>>

(Kor. – Marin)”[10]

Autor: Nicu Țîbrigan


[1] Mircea Dogaru, Bătălia pentru România: dialog pe calea undelor, Ed. PHOBOS, București, 2005, pp. 77.

[2] Stéphane Courtois, Pata oarbă a memoriei europene. 23 august 1939: alianța sovieto-nazistă, Fundația Academia Civică, 2009, pp. 89-90.

[3] Arh. SRI, Fond ”d”, dosar nr. 6209, filele 37-54; dosa, nr. 3706, filele 88-89 in Cristian Troncotă, Glorie și tragedii: Momente din istoria Serviciilor de Informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944), Ed.Nemira, București, 2003, p. 117.

[4] Nu le-am mai reprodus, din motive de economie de spațiu (n.n.).

[5] Cristian Troncotă, Glorie și tragedii: Momente din istoria Serviciilor de Informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944), Ed.Nemira, București, 2003, p. 118.

[6] Idem, pp. 119-120.

[7] Idem, p. 120.

[8] Aici este vorba despre Iuliu Maniu, liderul Partidului Național-Țărănesc.

[9] Idem, pp. 120-121

[10] Ibidem.


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+